Acasa la "Formula As"

"Dedicatii" ale redactorilor revistei, cu prilejul aniversarii numarului 700!

"Aici esti constrans sa-ti moi penita direct in suflet"

"Cum va simtiti acasa la "Formula As"?" Lansand aceasta intrebare-capcana si transformand-o intr-o tema de scris, Sanziana Pop a dorit, se intelege, sa ia pulsul sinceritatii din redactie, sa vada pe cine poate conta in viitor. In mod normal, daca n-as putea sa raspund, ar trebui sa ma dea afara. Glumesc, desigur. Adevarul e mult mai simplu: nu poti functiona la aceasta revista atipica daca nu te simti acasa; cu bunele si relele ei, dar acasa, unde mama si tata, fratele si sora, nevasta si copilul, dadaca si duhovnicul, boala si terapia au un singur nume: Formula. Si un prenume: Sanziana. "Formula As" sau "Formula Sanziana" ("cat ii saptamana de lunga, citesc sanziana aceea de la Bucuresti", spunea o cititoare din Sibiel) nici nu poate functiona decat acasa. Iar felul in care colega noastra, care ne este si sefa, a reusit sa transforme meseria de presa intr-un acasa al celor ce muncesc din greu la revista este fara asemanare si fara precedent. Fiind un acasa extrem de... compact si de pretentios, Formulita, cum o alinta o cititoare din Iasi, isi devoreaza clipa de clipa autorii. Ea nu este o gazeta la care te angajezi cu contract, sa dai atatea materiale pe luna. Nu este un loc de munca in sensul obisnuit al cuvantului. Aici esti constrans sa-ti moi penita direct in suflet, iar sufletul nu tine cont nici de varsta, nici de experienta. Calimara din care izvoraste aceasta publicatie contine mai degraba apa sfintita, decat cerneala. Sunt destui duhovnici care ar putea sa-mi intareasca spusele. Stiu cum a aparut si cum a crescut aceasta publicatie. Intr-un timp, am facut parte din "personalul ei scriitor", apoi, dupa o pauza, prin 1999, mi-am primit "cheia" (nu cartea) de angajat permanent. De atunci, tot incerc sa tin pasul cu mereu noua si surprinzatoarea constructie. Si nu incerc prin cine stie ce mijloace sofisticate, ci intr-un mod cum nu se poate mai simplu: prin munca. Din fericire, nu muncesc la un Turn Babel, intr-o sectie care nu se intalneste cu celelalte, cum se intampla in presa obisnuita. Muncesc intr-o familie, uneori in conditii stresante, cu nervi si contraziceri, dar de fiecare data cu sentimentul ca particip la o constructie armonioasa. Sufar cand nu mi-apare semnatura intr-o editie. In fine, trebuie spus ca, asa cum e pe dinafara - sincera si plina de speranta, pastratoare de traditie si credinta, solidara cu suferinta si mama buna pentru nefericitii pamantului -, tot asa e "Formula As" si pe... dinauntru. Cu fiecare dintre noi, redactorii, "se poarta" asa cum o face cu toti cititorii sai. Iata de ce cred ca "Formula As" este singurul acasa sincer al lumii romanesti. Acolo unde ma gasiti si pe mine.
Ion Longin Popescu

Romania profunda

Ca sa intelegi "Formula As", trebuie sa-ti imaginezi o casa cu tot ce are ea mai frumos - de la gradina si mici animale de curte, pana la odaile calde, pline de carti. De altfel, asa a si inceput povestea revistei - intr-o casa din strada Armasului nr. 5, plina de flori, de pisici si de mobile vechi. Aerul asezat si tihnit, negraba unei zile de duminica si micile rataciri melancolice, de aici vin - de la normalitate, de la bucuria pe care o incerci privind lumina soarelui prin fereastra unei odai sau oamenii obisnuiti care trec pe strada, pentru ca apoi sa-I multumesti in gand lui Dumnezeu ca a mai trecut o zi si toate sunt la locul lor - simple, bogate, intregi si neatinse.
Intr-o presa galagioasa, meschina si pusa mereu pe scandal, As-ul, cu lectia lui de solidaritate si emotie umana, pare o anomalie, o ciudatenie, un submarin cu vasle. Nu e vina noastra. Anormalitatea se afla in alta parte - in miopia si daltonismul presei cotidiene, care ne infatiseaza in numele adevarului o lume urata, jalnica si saraca, ca o ciorna mazgalita furios, ca un minunat curcubeu redat stalcit, numai in alb si negru.
Traim ciudat, in mai multe Romanii paralele, suprapuse, stivuite amestecat si inestetic una peste alta. Nu-mi place deloc ce vad si ma gandesc speriat, cu o crispata strangere de inima, ca, nelucrand la "Formula As", nu as fi cunoscut poate niciodata Romania profunda, Romania ultimilor tarani autentici, a ultimilor pustnici si duhovnici adevarati, pe care inca ii mai avem.
Ma simt bine intre colegii mei de la "Formula As" atunci cand plecam impreuna pe teren, cautand fiecare subiectul sau, peste munti si vai, in sate si manastiri insingurate, pentru ca seara sa ne intalnim la o cana de vin si un pahar de vorba, facandu-ne unul altuia confesiuni si schimband entuziasme, continuu uimiti sa descoperim ca Romania adevarata nu seamana nici pe departe cu ceea ce vedem zi de zi la televizor.
Ca niste melci temerari, ne luam casa in spate si rascolim cotloanele neumblate ale tarii, cautand batrani, amintiri si povesti fabuloase. Nu-ti trebuie un talent iesit din comun. Important este sa ajungi acolo, la Bozioru sau la Muscel, la Hateg sau in Maramures. Subiectele iti ies singure in cale. Te trag de mana si te poftesc in casa. Tie nu-ti ramane decat sa pornesti reportofonul si sa faci grabit mai multe fotografii: ultimele imagini ale unei lumi superbe, dar fara intoarcere - lumea satului romanesc.
Ca sa intelegi "Formula As" trebuie sa ti-o imaginezi ca pe o casa cu tot ce are ea mai frumos. Inauntru, asezata la masa de scris, inconjurata de carti, de icoane si de pisici, Sanziana Pop continua sa priveasca pe fereastra deschisa a iernii, gandind, ca de obicei, noul numar al revistei si o noua deplasare in adancul fascinant al necunoscutei noastre Romanii.
Sorin Preda

O cetate in care nu poti fi atacat

...Pentru faimosul Dex - Dictionarul explicativ al Limbii Romane - Acasa este un adverb care vrea sa zica "In sau spre casa in care locuiesti". Mai urmeaza si cateva alte intelesuri, putine, ale cuvantului. Mult mai nuantati, afurisitii de englezi ii acorda cuvantului "Home" ("acasa") vreo... 14 intelesuri, consemnate cu constiinciozitate de catre Dictionarul Oxford - editia a 10-a, "concisa". Mie mi-a atras atentia una dintre nuantari: "Un loc, o institutie pentru persoane care au nevoie (sau isi doresc) ocrotire profesionala". Si inca una: "Un loc in care ceva infloreste si se dezvolta". Si o alta - in cazul jucatorilor: "Un loc unde nu poti fi atacat". Am retinut aceste ultime trei intelesuri ale cuvantului Acasa, pentru ca mi se potrivesc ca o tandra manusa... tot englezeasca:
1. Da, "Formula As" a insemnat si inseamna azi - mai mult ca oricand pentru mine - un loc, o institutie, o redactie in care ma simt ocrotita profesional.
2. Da, "Formula As" este un loc in care starea numita "spirit de echipa" infloreste si se dezvolta.
3. "Formula As" este pentru mine, pentru colegii mei, o cetate in care nu poti fi atacat.
In plus (un Plus mare cat o Casa-Acasa), pentru mine "Formula As" inseamna norocul de a o fi intalnit pe Sanziana. Inseamna increderea ei in puterea mea de a scrie. Inseamna generozitatea ei si prietenia pe care mi-o acorda. Ii multumesc Sanzianei pentru ca a inventat si acest nou inteles al cuvantului Acasa!
Silvia Kerim

Anotimpul povestilor

Au trecut multi ani din ziua in care am intrat prima oara in redactia revistei "Formula As". Multi ani si multe anotimpuri, care s-au inlocuit unele pe altele, uneori pe nesimtite, ca si cum ar fi trecut un abur usor peste lume, alteori mai greu. Unul singur a ramas mereu alaturi de mine, indiferent la trecerea celorlalte: anotimpul povestilor. Nici sa vreau n-as fi putut iesi din vremea lui, pentru ca, din cand in cand, ca sarcina de serviciu, trebuia sa scriu, pe langa altele, si cate o poveste. Suna groaznic acest "ca sarcina de serviciu", dar credeti oare ca exista pe lumea asta o mai placuta si mai dorita "corvoada" decat scrisul unei povesti? Se intampla asa: mai intai suna telefonul si Sanziana imi spunea ca ar fi nevoie de o poveste pentru numarul de revista ce urma sa apara. Si de la telefonul acela incepea totul. Era ca o scanteie ce reinvia amintiri si intamplari pe care le uitasem, pierdute de multa vreme in sirul altora. De multe ori, parea un telefon fermecat, in urma caruia se deschideau usi pe care le credeaminchise. Redescopeream uimita si fericita ca in acest anotimp al povestilor, ca in copilarie, treceau orele ca zile si zilele ca ceasuri pana cand povestea era gata. Nu existau dimineti si seri, exista doar inceputul povestii sau sfarsitul ei. Timpul acela miraculos, timpul ei se masura in propozitii insirate pe foaia alba, iar vremea era mereu de sarbatoare. A trecut ceva vreme de la primul telefon al Sanzianei. Ceasurile si zilele povestilor au crescut si s-au facut un anotimp bogat. Am invatat tare multe in toata aceasta vreme, am inteles ca nu poti spune povesti oriunde si oricum, ca pentru a le scoate la lumina ai nevoie de oameni care sa te asculte, de prieteni dragi si, mai ales, de un loc anume. Un loc ales, un loc in care sa fii ajutat sa fii tu insuti si sa fii respectat pentru ceea ce esti. Am invatat ca orice poveste are nevoie de o casa a ei, de un "acasa", iar aceasta a fost intotdeauna pentru povestile mele "Formula As".
Otilia Teposu

Multumesc!

Lucram la un cotidian si aveam pretentia ca stiu totul, ca nu-mi scapa nimic, ca sunt pe val si in miezul realitatii. Intr-adevar, zugraveam realitatea, dar scapam adevarul. Stirea, de senzatie daca s-ar fi putut, trebuia sa satisfaca setea de spectaculos a romanilor, din primii ani 90. Era doar o iluzie. Cu totii traiam iluzii in epoca aceea. Realitatea era buimaca, politicienii vremii, asijderea. Adevarul de dincolo de aparentele realitatii l-am gasit presarat in paginile unei reviste alb-negru, modesta ca o Cenusareasa intre toate publicatiile colorate si lucioase de pe standurile de presa: "Formula As". Sanziana Pop. Ii stiam glasul din reportajele pe care i le urmarisem in copilarie si adolescenta la televiziune. Moale si sidefiu, ca o pana de lebada, dar in cuvinte ce zburau indraznet peste cenzura vremii. L-am redescoperit cu placere proustiana. Sedea in fata noastra, o echipa din cativa redactori, tinandu-ne lectii de presa. Abia acum, chiar daca trecusem prin mai multe cursuri postuniversitare, invatam "meserie" de la un profesionist. Cu stofa aspra, de lider, dar si catifea de confident. Prieten cu o mana intinsa pentru necazurile fiecaruia. Revista e asemenea ei: creatoare de drumuri in presa (analistii pietei de presa considera "Formula As" o publicatie speciala, greu de categorisit) si de mentalitati in randul publicului cititor. Aparatoare a valorilor noastre traditionale, morale si spirituale, sustinatoare a politicilor ecologice, reinventatoare a unui mod de viata in limitele normalitatii. Un model. O institutie. Curtata de politicieni in campaniile electorale, ochita de marile trusturi de presa straine. Cand am venit eu la "Formula As", nu aveam un sediu al redactiei. Sedintele de sumar se tineau in mansarda casei Sanzianei Pop, apoi in propria ei sufragerie. Acolo croiam revista, puneam la cale deplasarile, temele de reportaj si de interviu, defineam fiecare pagina, ii gaseam identitatea. "Formula As" avea atunci 36.000 de copii. Acum are de zece ori pe-atat.
Dar poate mai important decat toate e faptul ca la "Formula As" am indraznit sa credem ca un cuvant scris din suflet poate schimba lumea. Si tot acolo am invatat ce inseamna "cu totii impreuna". E un cuvant pe care ani de zile, in foarte tineretea mea, l-am detestat. Iubeam singuratatea proprie geniului neinteles, filosofiile originale si exclusive. Tacerea, ca o matase grea. A vorbi, a comunica inseamna a impartasi. Comunicare - cuminecare. E o terapie, pana la urma. Colegii mei sunt, fara exceptie, oameni pe care-i iubesc ca pe fratii pe care nu i-am avut de la parintii mei. Astept sedintele, intalnirile sau serile lungi de "cenaclu" de la "Formula As", ca sa schimbam idei, ipoteze, teme de gandire si framantare pentru multe zile si nopti.
Acolo, la "Formula As", mi-am gasit si eu echilibrul, si mai apoi curajul de a incerca implinirea, ca orice femeie obisnuita: familie, copii. Aveam o profesie care-mi dadea satisfactii, iar semnul dublu al zodiei mele (sunt geamana) si nevoia de a trai la fel de intens in doua planuri deodata m-ar fi facut teribil de nefericita, daca as fi esuat pe vreunul din ele. Asa, in sfarsit, cursul excentric al vietii mele s-a "rectificat" si ma rog lui Dumnezeu in fiecare seara, sa nu schimbe asta. Multumesc, draga "Formula As"!
Corina Pavel

A doua sansa

Ma gandesc, uneori, ca viata m-a rasfatat, ca am avut norocul sa stiu cum e sa te simti "acasa". In amintire mi-au ramas pana astazi icoana caminului parintesc, lumina zilelor de vara petrecute in gradinita napadita de flori, caldura focului de lemne si bucuria ca ma aflu "printre ai mei".
Ei, cei de altadata, parinti, rude si prieteni insemnau atunci "acasa". Tihna gasita dupa un drum lung, increderea ca ma simt ocrotita, ca am intotdeauna un umar de care sa-mi sprijin fruntea obosita, ca "uratul" si "raul" nu au cum sa ne atinga poarta in amintire numele de "acasa". "Acasa" erau pe-atunci si prietenii care-mi inseninau sufletul, cei cu care gandeam si simteam asemenea, cei alaturi de care sarbatoarea prindea stralucire si nimic nu mai parea imposibil... Cu timpul insa, incet, incet, totul s-a risipit si "acasa" a devenit amintire... Si cand mi-era mai greu, atunci cand ma credeam parasita, uitata, cand locul - altadata cald - in care "oficiam" nasterea unor carti... a fost transformat in ruina, iarasi mi-a zambit norocul. Am intalnit din nou increderea, tihna si bucuria de altadata, am capatat ceea ce unii ar numi-o "cea de-a doua sansa", familia - astazi numeroasa - de la "Formula As". Pentru ca "Formula As" e nu numai o revista citita si iubita de romanii de pe mai multe meridiane, ea este - inainte de toate - o stare de spirit, o familie in care, ca si odinioara in propria-mi familie, nu-si pot gasi loc "uratul" si "raul", unde intotdeauna am gasit o mana intinsa, o incurajare, un zambet, un prieten de nadejde. Si ca in orice familie, sarbatorile isi au si aici stralucirea si caldura intimitatii, acea culoare si parfum unice, pe care mi le amintesc de-"acasa", de la ai mei, cei din pacate azi disparuti... Fie ca visurile sa ni se implineasca si sa fim cat mai mult impreuna.
Sanda Aghelescu

O stare de spirit

Recunosc ca de vreme buna notiunea de acasa si starea de spirit "Formula As" se invalmasesc in chip placut in sufletul meu. E nevoie numai sa te molipsesti putin de "microbul" numit As, si nu te mai lecuiesti. Am mai spus-o: la mine cred c-a fost predestinare ca sa-mi doresc sa fiu in preajma scriitoarei Sanziana Pop si chiar sa mi se-ndeplineasca dorinta intr-o buna zi.
Dupa aceea, totul a venit de la sine. Dar tin sa se stie: nu e deloc usor sa fii in casa "Formulei As". Sa fii pe de-a-ntregul, vreau sa zic. Nici o zi nu e usoara. Doar frumoasa. Dupa aceea, ajungi sa suprapui viata particulara peste cea petrecuta acasa la As. Astfel, pleci si in concediu cu reportofonul si aparatul de fotografiat (ca nu se stie ce subiect "pica"), telefonul mobil iti devine carte de identitate si te trezesti ca privesti revista la care lucrezi ca pe propriul copil. Unde stam mai mult, acasa sau in redactie? Intrebare retorica, desigur! Nu stiu ce se-ntelege din afara. Ca sa pricepi viata in Familia As trebuie sa traiesti starea de spirit de-aici. Te bucuri cand se-aduna inca si inca un numar la teanc, suferi cand ceva nu merge, cand cuiva nu i-e bine. Familia, numeroasa, are copii mai zglobii, mai timizi, mai obraznici sau mai nereusiti. Toti sunt, insa, tolerati, caci Acasa la As stilurile se modeleaza incet, cu rabdare.
Familie ideala nu exista, dar As-ul are o formula aparte. Pe care o descoperi inca si inca o data, mai ales de Craciun. Intr-o clipa mare se uita atunci oboseala si necazurile si-i vezi pe toti ai tai din Familia As acasa la As, frumos imbracati, veseli si, mai ales, multumiti. Mai trece un an. La mai multi!
Ruxandra Constantinescu

Cu casa plina

De ce ma simt acasa la "Formula As"? Pentru ca, desi am scris doar rareori in paginile revistei, i-am dat viata, saptamana de saptamana, pagina cu pagina, inca de la primul numar. I-am urmarit primii pasi, dincolo de ecranul monitorului, am privit-o cu mandrie cum creste si m-am bucurat cand a inceput sa fie tot mai admirata. Apoi, in 1994, cand "Formula As" si-a deschis paginile, invitand cititorii la un dialog permanent, m-am bucurat sa vad cat e de iubita, cat e de utila, cata alinare poate sa aduca semenilor nostri.
Familia noastra a crescut, tot mai multi colegi ni s-au alaturat, iar numarul prietenilor "Formulei As" a crescut si el. Atat de mult, incat acum casa noastra pare neincapatoare. Dar intr-o casa plina gasesti mereu caldura, gasesti mereu alinare, bucurie...
Asa ca va invitam la noi... "acasa".
Carmen Murgasanu