Crina Mardare si Bubu

Membra a trupei Sfinx Experience, alaturi de Zoia Alecu si Misu Cernea, Crina Mardare traieste acum o noua implinire: aceea de a-si vedea baiatul, in varsta de 11 ani, urmand acelasi drum. Confesiunile unei mame care a reusit sa impace fericit cariera cu maternitatea

"Cant, iubesc, am un baiat nemaipomenit de talentat, iar toate astea mi se par un har de la Dumnezeu".

"Am facut mereu ceea ce mi-am dorit"

- Ce mai faci, Crina? Nu te-am mai gazduit de mult in paginile revistei noastre si revazandu-te acum constat ca esti plina de energie si ai un tonus nemaipomenit. De unde vine seninatatea de pe chipul tau?
- Ha! Ha! Si eu care ma gandeam ca peste doi ani voi face 50 de ani. Nu stiu ce sa raspund. Starea mea de bine vine din faptul ca am facut mereu ceea ce mi-am dorit si am facut cu mare placere. Cant, iubesc, am un baiat nemaipomenit de talentat, care ma tine in priza mereu, sunt o profesoara de canto cautata, iar toate astea mi se par un har de la Dumnezeu. Si nu uit nici o clipa ca sunt inconjurata de prieteni si de oameni dragi. Chiar aseara am venit de la o petrecere imensa, de vreo 50 de persoane, unde am cantat si am dansat toata seara. A fost ziua de nastere a Zoiei Alecu, prietena si colega mea de trupa de drum lung, asa ca a fost un chef pe cinste.
- Esti printre foarte putinii artisti care si-au permis o pauza de implinire personala, o pauza de maternitate, fara ca asta sa-ti stirbeasca din notorietate. A meritat sacrificiul?
- Nu stiu daca a fost un sacrificiu propriu-zis. Fiecare femeie trebuie sa stie cand e important sa faca o pauza, pentru a se implini si ca mama. Pentru mine, cea mai mare satisfactie e, evident, Bubu. Orice as face, totul se invarte in jurul lui. Nu cred ca am facut nimic altceva mai bun in viata, el e cea mai mare realizare a mea, chiar daca suna a cliseu. Sunt fericita ca am putut face asta, ca nu am fost sclava carierei. Poate ca a fost vorba si de alte vremuri.
- Sunteti o trupa iubita si apreciata, chiar si de noile generatii. Publicul asteapta un disc nou de la voi. Pe cand o noua lansare Sfinx Experience?
- E adevarat ca nu am mai scos nimic in ultima vreme. Dar, slava Domnului, avem destule concerte cat sa fim alaturi de cei care ne duc dorul. De Revelion, am cantat alaturi de doi baieti noi, Bogdan si Jimmy, caci chitaristul si basistul de dinainte s-au implicat in alte proiecte. Nucleul de baza insa suntem tot noi: eu cu Zoia Alecu si Misu Cernea. Tica Alexe, vocalul nostru, e si el pe picior de plecare, are un proiect separat. Se pare ca trupa noastra a fost o pepiniera de artisti, care dupa o perioada de ucenicie, au pus pe picioare proiecte personale. Asadar, suntem in reorganizare. Vremurile s-au schimbat, trebuie sa ne schimbam si noi putin si sa reformam echipa. Ne gandim ca la primavara, cel tarziu in vara, sa scoatem un disc nou.

"Orice artist trebuie sa-si studieze vocea si sa cante cel putin la un instrument"

- Esti foarte apreciata ca profesoara de canto, printre tinerii cantareti. Te implineste meseria asta?
- Sunt pasionata de ceea ce fac, sunt foarte preocupata, aproape tot ceea ce castig investesc in carti, partituri, sunt abonata la reviste de specialitate, am cateva site-uri pe Net de unde ma pun mereu la curent cu noutatile de afara. Cand m-am hotarat sa fac chestia asta, mi-am zis: "E clar ca nu am inventat eu roata, dar macar pot sa fac ceva in plus, ceva profesionist". Dumnezeu a vrut sa am niste studii muzicale si mi-a prins extraordinar. Asa ca incerc la randul meu sa-i invat si pe altii sa cante. Anul asta, chiar vreau sa deschid scoala de muzica particulara pe care o planuiesc de mult. Va fi ceva serios, va fi o scoala de muzica, nu una de showbiz. Orice artist mare, oricat de talentat e, trebuie sa-si studieze vocea si, pe langa voce, trebuie sa stie sa cante la cel putin un instrument, ca sa stie cum sa auda. Cine canta bine aude bine. Auzul muzical e ca si muschiul, se lucreaza. In Romania nu se prea da importanta acestui aspect.
- Esti o profesoara care-si critica elevii?
- Nu. Eu critic mai mult industria muzicala, in legatura cu care am trecut prin toate starile posibile, de la scarba, dispret, la prietenie sau dragoste. In ce-i priveste pe elevii mei, sunt foarte calma si prietenoasa, ma implic in proiectele lor, traiesc emotiile odata cu ei. Dar e adevarat ca in general pastrez in jurul meu oameni de bun-simt si oameni cititi, pentru ca cel mai important e sa ai un spirit bun, ca sa-ti dai seama exact de valoarea ta. Sigur, le spun si eu ca fara un manager bun, fara un stilist si fara un impresar smecher nu se poate. Dar ideal ar fi sa si cante. Trebuie sa ma bazez pe niste oameni care inteleg toate lucrurile astea.
- Cum ati rezistat voi, care ati fost propriii vostri manageri, intr-o vreme in care industria muzicala romaneasca de-abia se forma? Ce secret ati aplicat?
- Am fost foarte sinceri, neprefacuti. Am iesit in fata publicului exact asa cum eram. Asta le-a placut. Desi eu cred ca am gresit ca la al doilea album nu am angajat un manager, un stilist etc. La urmatorul album, vom avea cu siguranta o echipa in spate. Noi trebuie sa ne vedem strict de partea muzicala.

"Simt ca sita calitatii va cerne"

- Ochiul tau specializat de profesoara ce vede, ce se intampla muzical pe plaiurile mioritice?
- Ce vede? Vede ca poporul roman e un popor plin de artisti. Sunt trista ca inca se merge foarte mult pe imagine, inca mai avem artisti care nu pot canta trei note live, daca li se ia lumina. Dar simt ca sita calitatii va cerne. E pe cale sa apara un nou val de pusti supertalentati, care au inceput sa invete sa cante cu adevarat. Miscarea underground a lasat la suprafata niste trupe talentate. Daca as avea forta materiala sau daca as fi producator, eu i-as sustine. Odata cu intrarea Romaniei in Ue, aceste lucruri se vor schimba si artistul va incepe sa vanda ceea ce simte, ca sa devina credibil.
- Ce te mai motiveaza sa ramai legata de domeniul muzical, cand totusi nemultumirile tale se pot citi printre randuri?
- In primul rand, elevii mei, copiii mei, asa le zic eu, desi unii sunt mari deja. Si dorinta asta extraordinara a lor de a invata sa cante. Sunt unii care vin la mine si-mi spun: "Fac orice ca sa invat sa cant"; si eu trebuie sa le spun sincer ca sunt departe de a deveni muzicieni. Dar ei imi promit ca fac orice, numai sa-i invat. Si-atunci ma apuc si lucrez cu ei. Ii sustin foarte mult, iar ei ma sustin pe mine prin ei, ca un feedback. Orice succes de-al lor ma bucura. Stiu sigur ca prin ei pot schimba ceva in muzica acestei tari.

Mama si fiul in dialog

Crina: "Bubu este un tobosar foarte bun pentru varsta lui"

- E greu sa fii profesoara fiului tau?
- Sa nu credeti ca nu e greu. Studiez cu el la pian, mai fac si teorie, dar are alti dascali, am ales pentru el cei mai buni dascali posibili. M-am trezit ca la un moment dat, cand era el ceva mai mic, eu ii explicam cate ceva si el spunea: "Nu e bine, nu e bine cum spui tu". Pentru el, sunt in primul rand mama si apoi profesoara. Asa ca am trecut peste orice fel de ambitii si de orgolii si l-am dat altor profesori. E foarte greu sa predai propriului tau copil. Oricum, vreau sa fac cu el ce n-am avut ocazia sa fac cu mine, vreau sa fie burdusit de stiinta muzicala, mai ales ca el e de o suta de ori mai talentat ca mine sau ca taica-sau. Vreau sa fie pregatit sa faca aceasta meserie in mod profesionist, la nivel european. Visul meu e sa-l trimitem undeva in Occident, la o universitate de muzica adevarata, sa-si incerce acolo sansa.
- Dar nu ti-e teama ca la un moment dat va hotari sa renunte la orice cariera in muzica?
- Sigur ca ma astept ca intr-o buna zi sa vina si sa-mi spuna: "Mama, nu ma mai intereseaza muzica, vreau sa dau la Teatru". (Bubu rade pe canapea.) Daca asta va dori, asta va face. Voi incerca sa-l ajut cat ma voi pricepe. Dar in momentul acesta, el isi doreste foarte mult sa cante, viata lui e scena. Are chiar o pasiune pentru scenografia de spectacol, pentru lumini, montaje, programe speciale de computer. Bubu este un tobosar foarte bun pentru varsta lui, studiaza teorie, iar la scoala face pian. Dar nu face nimic din toate astea fortat. De exemplu, toata vacanta de iarna n-a facut nimic, dar are si zile cand se duce singur si studiaza.
- Visezi sa canti intr-o zi cu el pe aceeasi scena?
- Oh, dar asta s-a intamplat deja. De foarte multe ori, tatal lui, Misu Cernea, e plecat cu afaceri cand avem cantare si atunci il luam pe Bubu la tobe. De Revelion, au facut cu schimbul la tobe, in functie de piese. In plus, in aceeasi noapte, Bubu a avut concert si cu trupa lui de pusti.
- Cum te porti cu un copil asa talentat?
- Incercam sa petrecem cat mai mult timp impreuna, desi eu sunt destul de ocupata si tatal lui la fel. Imi reproseaza cateodata ca nu stau destul cu el. Compensez, incercand sa-l pregatesc serios la muzica. Spun cu rusine ca uneori lucrez mult mai mult cu oameni care sunt mai putin talentati decat el si cand vin acasa si ma roaga si el sa facem ceva, ma apuca toti nervii, ii spun tot felul de chestii. El imi mai spune: "Dar ce-ai cu mine? De ce te razbuni pe mine?". In fine, stiu ca nu fac bine, imi trece repede si cred ca ma intelege. Sunt renumita printre elevii mei ca sunt mereu extrem de calma. Dar, vezi tu, se pare ca am si eu o nisa unde ma descarc. Mi-am propus sa nu mai fac chestia asta. Ma bucur ca sunt dascal, ma bucur ca am un copil asa talentat si-mi doresc sa petrec clipe cat mai placute cand sunt cu el.

Bubu: "Mama ma ajuta cand nu stiu ceva, iar tata ma invata la tobe"

- Bubu, ti se pare greu sa ai parinti muzicieni? Nu te inhiba? Nu te critica?
- Nu. Mama ma ajuta cand nu stiu ceva si cand nu pot sa merg la profesor, iar tata ma invata la tobe, ma mai corecteaza cand invat. Cand lucrez la lumini il mai intreb, dar la lumini el zice mereu ca e bine.
- E profesoara buna mama ta?
- Foarte buna. Mi-am dat seama, fiindca ma mai duc din cand in cand la Arenele Romane, unde da mama lectiile de canto altora, si am vazut cand ii pregatea pe altii. E o profesoara foarte buna, foarte calma si are rabdare. Si e prietena cu toti elevii ei.
- Iti place sa canti cu parintii tai pe scena?
- De Revelion a fost cel mai palpitant, pentru ca erau pauze foarte mici intre piesele pe care le cantam eu si cele pe care le batea tata, si atunci mereu alergam intre lumini, sunet si tobe. In plus, am avut si concert cu trupa mea, cu care am cantat in aceeasi noapte. A fost mare distractie, pentru ca am avut doar o ora sa ajungem de la concertul Sfinx la cealalta scena. Cel mai mult imi place cand avem concerte. Vreau sa scot anul asta un album cu aceasta trupa, care se numeste The Rock Kid. Avem deja doua piese gata. Trupa e formata din mine, plus cele doua gemene, Giulia si Lavinia, prietena mea Ana Vera si cei doi baieti proaspeti pe care i-am luat acum, Vladimir si Rares. Toti suntem copii.
- Cum poti sa stai atatea ore la pian, nu te plictisesti?
- La inceput a fost mai greu cu pianul, ca nu eram obisnuit, trebuia sa fac un program, sa termin o sonata, sa fac un studiu. Mie imi place pianul, cand stiu tot pe dinafara, dar mai trebuie sa si studiez. Dar nu ma plictisesc deloc. Sau cand ma plictisesc iau pauza si fac altceva, cant la tobe, ma joc pe calculator sau intru pe Internet. Ascult muzica: cel mai mult imi place acum Alanis Morisette. Sau ma uit la un film cu Harry Potter, personajul meu preferat din filmele pentru copii. Eu am un plan pentru anul asta,as vrea sa organizez un concurs despre Harry Potter, la Arenele Romane. La vara, ar fi minunat sa fie vreme frumoasa. Sa fie intrebari din toate cartile, din toate filmele, cu premii si cu surprize. Una dintre surprize, cea mai mare, e ca incerc din rasputeri sa-i aduc pe cei trei copii care joaca rolurile principale in filmele Harry Potter. Nu e imposibil, caci am vazut ca ei fac turnee peste tot in lume. Am facut deja o schema pentru scena, muzica si pentru luminile de scena. Vor fi niste porti mari care se vor deschide. Ma rog, ma mai uit pana atunci pe Internet ca sa vad ce idei mai pot sa aduc.
- Si ai sa poti face tu singur toata nazdravania asta?
- Asta ma intreaba si mama. Nu singur. O sa caut sponsori si cred ca si televiziunile ar trebui sa fie interesate.
- Mai ai timp sa te joci cu colegii tai?
- Stii ce as vrea sa spun? Ca in Romania, daca esti un pic mai bun ca altii si stii sa faci ceva ce ei nu stiu, nu te lasa sa traiesti. La mine la scoala simt asta in fiecare zi. Ei chiar nu cred ca pot sa cant sau ca pot organiza un concurs Harry Potter.
- Si cum faci fata? Ce metode aplici?
- Himm. Sunt pasnic. Nu aplic absolut nici o metoda!

Fotografii de Petre Cojocariu