Depresia De La "A" La "Z"

Cauze, diagnostic, solutii. Cand simti ca "ai ceva" si nu stii "exact ce".

"Depresia nu poate fi prevenita, in schimb, poate si trebuie sa fie tratata".

Prof. dr. Aurel Romila


"Melancolia este o boala care ameninta viata"

- Domnule profesor, v-as ruga sa incepem cu o definitie clara. De fapt, ce este depresia?
- Un sindrom psihopatologic, caracterizat printr-o incetinire a intregii activitati psihice. Se manifesta in principal pe starea afectiva, printr-o indispozitie, dar totodata produce si o diminuare a randamentului cognitiv, adica a cunoasterii: o scadere a atentiei, perceptiei, memoriei, gandirii, imprimand bineinteles un ritm lent si activitatii cotidiene desfasurate de persoana respectiva. Inca un aspect care merita retinut: in psihiatrie, noi vorbim si despre depresia nediagnosticata. Pentru ca foarte multa lume nu-si da seama ca se afla in depresie, ci considera ca indispozitia se justifica printr-o suparare, un somaj, un deces recent si ca va disparea de la sine. De multe ori, mai curand anturajul observa o schimbare fata de cine erai si cum erai. Cateodata, nici macar acest lucru nu se intampla, si atunci depresivul cu o forma mai usoara a bolii traieste o adevarata drama. Daca inainte vreme, in socialism, trecea drept un lenes, un smecher aproape antisocial, in prezent, e privit oricum cu neincredere de sefi, de colegi, chiar de familie: "Hai, du-te! Munceste! Lasa, ca n-ai nimic, te prefaci. Cunoastem noi tehnica asta". Deci este o drama, fiindca tu simti ca ai ceva, nu stii exact ce ai, nu poti prea bine sa verbalizezi si rar ajungi sa fii intampinat cu compasiune.
- Ati amintit de o forma usoara a bolii. Exista si unele mai grave?
- Sunt doua feluri de depresie: una usoara, minora, nevrotica, si alta majora, numita si periodica, deoarece s-a constatat ca o duci toata viata, cu accentuari toamna si primavara. Aceasta din urma are la baza un factor ereditar, genetic. E vorba de stresul social, de conditiile in care traim, apoi de diverse imprejurari ale vietii, ca de pilda un accident, o boala, un divort sau orice altceva, intamplari pe care teoretic ar trebui sa le putem depasi - insa, la un milion de persoane, cateva zeci de mii totusi cedeaza. In depresia nevrotica poate fi mentinut nivelul de functionare al subiectului, cu alte cuvinte omul isi pastreaza serviciul, conduce masina, isi vede cat de cat de interesele familiale, in timp ce in depresia melancolica intervine o cotitura frapanta: de obicei ramai la pat sau in casa, slabesti foarte mult, nu mai mananci, nu mai vorbesti, nu-ti mai arde de nimic. Fireste, in cele din urma incepi sa te gandesti la o solutie de iesire din impas. Si care ar fi aceea? Sinuciderea. Trebuie spus ca unii dintre melancolici isi urmaresc cu tenacitate intentiile de suicid, pana cand reusesc sa le realizeze. De aceea, psihiatrul ia foarte in serios melancolia, stiind ca este o boala ce ameninta viata pacientului. Desigur, depresivul nevrotic are si el suferintele sale. Il nemultumesc propriile performante, se acuza ca i-a scazut vitalitatea, ca s-a prostit. Ce memorie avea el si ce memorie are acum? Devine nervos, ii sare tandara din orice, il chinuie durerile de cap si insomnia. E anxios, are crize de panica si diferite fobii (nu poate iesi singur, nu poate circula cu metroul, nu se urca in avion), ii scade eficacitatea in tot ce are de indeplinit. In corp ii apar ici si colo disfunctii, pe care se grabeste sa le interpreteze. Nu cumva a facut un cancer? Aici intalnim urmatorul paradox: dintre cei doi, cine credeti ca e mai interesat de medici si de tratamente? Melancolicului ii lipseste constiinta bolii si, daca familia il preseaza, refuza hotarat, zicand ca n-are el nevoie de doctor. Nevroticul, in schimb, se exploreaza in permanenta. Merge si-si face toate analizele, iar daca rezultatele sunt bune, se mira si da vina pe laborator sau pe medic: nu se poate, pentru ca el simte ce simte, e daramat. La nevrotic exista un dezechilibru, o fantezie patologica, o inclinatie spre ipohondrie. Daca afla de la doctor ca e ceva in neregula "la cord", isi aduce aminte instantaneu de o ruda a lui care a murit de infarct si isi imagineaza ca-l face si el. Degeaba incerci sa-l lamuresti ca deocamdata nu poate fi vorba de nimic grav. El continua sa fabuleze si fantezia tot creste.

Depresia incepe din copilarie

- Cine sunt cei in mod special predispusi la depresii?
- Oamenii in varsta se afla intr-un proces de involutie, asa incat depresia este foarte frecventa printre ei. Dar adolescentii nu sunt nici ei exclusi. Astazi, in orice clasa, poti gasi doi-trei scolari care sa-ti spuna: "Sunt trist, nu mai merge, din cutare sau cutare motiv". Pe acestia ii afecteaza mai ales stresul intrafamilial. Conflictele - cateodata chiar violente - dintre parinti, despartirile. Sau ambitiile lor nerealiste. Uneori, copiii sunt mai putin dotati si nu exceleaza la invatatura, desi se straduiesc. Totusi, familia nu pricepe si insista, pretinzandu-le sa ia note mari, sa fie, sa devina... Apoi, se poate face observatia ca procentul de depresii e mai mare in randul femeilor. Cu toate ca am proclamat-o egala cu barbatul, totusi, femeia nu e prea egala cu el. Pe umerii ei apasa multe poveri: si casa, si copii, si serviciu. E supraincarcata. Tipul de echilibru al femeii exercita o influenta enorma asupra climatului familial. Daca suporta bine greutatile si adversitatile, mentinandu-si psihicul intact, ea este pivotul pozitiv al familiei.
In fine, se poate discuta nu numai despre indivizi, ci si despre popoare. In prima jumatate a secolului trecut, s-au editat la noi cateva monografii care scoteau in evidenta trasaturile definitorii ale neamului nostru. Lucrarea celebra a fost a lui Dumitru Draghicescu - "Din psihologia poporului roman". Alti autori importanti sunt Radulescu-Motru si Vulcanescu. Eu le-am citit cartile, ca sa vad daca ei au prevazut o fibra patologica la romani. Nici pomeneala. Dimpotriva, au subliniat tendinta spre sociabilitate (exprimata in muzica populara, in hore), disponibilitatea pentru sacrificiu (mesterul Manole), impacarea cu soarta (Miorita). N-au vorbit deloc despre melancolie. Asta, spre deosebire de Cioran si Patapievici, care descopera pretutindeni alienare, pierdere ireversibila. Exagereaza, dupa parerea mea, fiindca daca ar fi avut dreptate, romanii ar fi incetat deja sa existe ca popor. Or, nu asa stau lucrurile. Uitati-va, de exemplu, la alegeri. Pe mine ma uimeste de fiecare data faptul ca oameni care n-au iesit din casa de sase luni, poate de un an, isi leaga sireturile si-si taraie picioarele ca sa se duca sa puna un vot in urna.
- Si pe cine voteaza?
- Indiferent pe cine ar vota ei, esentialul este ca se mobilizeaza. Si prin asta dovedesc ca romanii mai sunt un popor vital.
- Suna optimist. Cu toate acestea, depresia e din ce in ce mai raspandita in prezent, pare sa devina un "rau al secolului". Poate fi ea prevenita?
- Ar insemna sa vand iluzii, daca v-as raspunde afirmativ. Nu, nu poate fi prevenita, in schimb poate si chiar trebuie sa fie tratata. Fiindca daca o ai si o ignori, in mod instinctiv umbli dupa un euforizant. Si care-i acela? Pentru adulti indeosebi alcoolul, iar pentru adolescenti - drogul. Bineinteles ca drogul e mai periculos si da cazuri letale, astazi se moare frecvent, si in Romania, prin supradoza. Si tot ce incercam noi sa facem e mult prea putin deocamdata. Deci, pustii care se duc intr-o mansarda si se drogheaza cauta in fond o compensare. Iar acest imens capitol care este alcoolismul in Romania, cu toate consecintele lui tragice, criminalitatea, violenta, are legatura cu faptul ca poate nu-ti dai seama ca esti depresiv si "te ajuti" cu tuica. Dupa care, infierbantat de tuica, mergi la discoteca, se intampla sa faci un viol, ajungi la puscarie si uite asa iti strici viata. Pe cand, daca ai fi stiut ca ai o depresie, o tratai si ramaneai la locul tau. Evident ca lucrurile sunt mai complicate decat le simplific eu acum, insa voiam sa spun ca patologiile se leaga.
Contributia medicamentelor e de 50%, restul face medicul
- In ce consta terapia?
- In primul rand, este neaparat necesara administrarea de antidepresive si am sa explic imediat de ce, fiindca de regula pacientii stramba din nas cand le ceri sa ia medicamente la o suferinta sufleteasca. Sigur, simptomele usoare se mai combat cu un ceai si o cafea, insa acestea au numai un efect de biciuire pe termen scurt si nu pot reprezenta un tratament. Traim intr-o lume generatoare de depresii prin carenta ei de moral si de morala, dar pe de alta parte, ea ne pune la dispozitie cele mai multe mijloace de lupta contra bolii, de care am beneficiat vreodata. N-are sens sa nu facem uz de ele. S-a constatat obiectiv si s-a demonstrat ca in depresie exista o lipsa de neurotransmitatori. Ca sa treaca de la un neuron la altul, influxul nervos trebuie sa aiba o anumita forta, care este mediata de doua substante, serotonina si noradrenalina. Cand cantitatea de neurotransmitatori din creier descreste, devii mai lent si ajungi sa crezi ca te-ai prostit. Cu medicatia antidepresiva, nivelul acestor substante revine la normal, se imbunatateste transmisia, capeti viteza. Se recomanda un tratament de minimum sase luni, alaturi de care se pot incerca - de ce nu? - si alte lucruri. Sunt acum in circulatie o multime de tehnici diferite de cele clasice, ba reflexoterapie, ba magneti, ba mai stiu eu ce. Iar pacientii vin si ma intreaba: "Domnule doctor, ce parere aveti?". Eu nu pot sa am o parere proasta despre ceva, daca da un rezultat bun. Mananci iarba incoltita si te simti bine? Perfect, n-am nimic impotriva. Este gresita, in schimb, tendinta unor bolnavi de a se autotrata. Nevroticii mai ales sunt cei mai mari cititori de prospecte, isi cumpara agende medicale si reviste, se informeaza, la un moment dat chiar te trag de maneca si te contrazic. Dar tu, ca psihiatru, te tii la curent cu noutatile in domeniu, cunosti incompatibilitatile dintre preparate, modul optim cum se repartizeaza medicatia pe durata unei zile si, in plus, e o arta intreaga s-o diminuezi si s-o stopezi, astfel incat sa nu dea dependenta, sa nu treaca ani de zile si sa nu mai poti trai fara ea.
De altfel, intr-o asemenea terapie, contributia medicamentelor e de 50%. Restul de 50% negresit vine de la doctor. Trebuie sa ajungi la o legatura buna cu bolnavul, la ceea ce se cheama un transfer. Adica el transfera simbolic toata nenorocirea lui la tine si tu, printr-un contratransfer, ii asiguri lui un echilibru. Un psihiatru bun suplineste tot ce-i lipseste pacientului: familie, prieteni, filosofie. Totul. Asta inseamna psihoterapie. Sa identifici nevoile lui reale, singuratate, lipsa de orizont, deziluzii in dragoste si asa mai departe, sa-l ajuti sa-si analizeze conflictele si sa-si corecteze atitudinea, sa-si recunoasca greselile si sa nu le mai repete.
- Pur si simplu, il invatati pe bolnav sa traiasca?
- Bineinteles. Pana unde se poate in tara asta. Ca, daca n-are casa, tu casa nu poti sa-i dai. Si la noi, multi duc lipsa de lucruri elementare: bani, locuinta, serviciu. Dar daca un om sta in fata ta si din discursul lui reiese ca totul e absurd, ca viata n-are sens si, pana la urma, n-are rost sa mai traiesti, tu trebuie sa-i vii cu niste sugestii pe invers. Poti sa-i vorbesti de plimbari in parc, de o calatorie pana la Predeal, de o partida de pescuit. Sau, uite, sofatul. Sunt multi care, odata urcati la volan, simt ca au intrat in randul lumii, pentru ca nu mai depind de transportul in comun. Solutiile sunt individuale, sunt foarte multe. Iata o alta: terapia familiala. Invata sa te confesezi, sa conversezi, sa dialoghezi. Ii chemi pe toti membrii unei familii si le spui: "Domnule, trebuie sa stati de vorba. Povestiti-va un film, faceti ceva. Gasiti o formula sa vorbiti unul cu altul, nu mai stati cu ochii in televizor, fara nici o comunicare". Apoi, ca viata sa devina mai frumoasa, este nevoie ca omul sa-si largeasca orizontul, sa afle ca exista muzica, teatrul, cartile. Tu, ca medic, nu esti obligat sa cunosti toata literatura universala, dar poti sa indici un autor, o pagina frumoasa, ceva benefic, de echilibru, nu povesti cu orori si crime. Iarasi, foarte multi isi gasesc o compensare in apropierea de Dumnezeu. Citeste o rugaciune, gandeste-te ce pacate ai facut, du-te la spovedanie, sa-ti usurezi constiinta. Insa fara excese, si asa ar trebui sa-i sfatuiasca si preotii. Fiindca am intalnit persoane care nu-si mai vad de treburi, se inchina de dimineata pana seara, nici un ceai nu-si mai fac, si pe acela il asteapta de la Dumnezeu.
Global vorbind, e foarte multa nefericire pe lumea asta. Prea multa. De ce oare? Putem spune asa, intr-un cuvant, ca avem un deficit spiritual. Adica de Dumnezeu, de cultura, de ordine in noi, de ordine in toate. Atunci suferi si n-ai nici o speranta. Daca ne uitam in jurul nostru, ce vedem? Animalitate, individualism. Unii aduna miliarde, altii "rod oase", cum zice proverbul. Societatea romaneasca de astazi e plina de contraste, de ura, de invidie, de conflicte, de procese... In ultima instanta, incidenta depresiei constituie si un indicator socio-cultural, nu numai medical. Aici, viitorul este al comunitatii. Sa speram ca ea va deveni cu timpul una - cum s-o numesc? - crestina. Ca va evolua spre mai multa intelegere, toleranta, intrajutorare. Poate asa va fi. Poate.


D-l prof. dr. Aurel Romila consulta la Policlinica nr. 3, Calea Serban Voda nr. 211 (tel. 021/336.55.03)