Primul ministru afirma ca a fost o simpla informatie solicitata direct de la sursa, despre soarta prietenului si a colegului sau de partid. Ilie Botos il confirma pe Tariceanu, in vreme ce aprigul ministru al justitiei, Monica Macovei, sustine ca seful guvernului a gresit telefonand la procuratura, chiar in ziua popririi mai marelui de la Rompetrol. O adevarata dilema, din subteranele careia se ridica cel putin trei intrebari: de unde stie de telefon Elena Udrea, fosta consiliera a presedintelui Basescu, care a lansat bomba mediatica? Sunt telefoanele premierului ascultate? Scurgerea informatiei ii apartine chiar procurorului general? Cu toata valva creata, scandalul e iarasi umflat apocaliptic de presa, la fel ca gripa gainilor. In imprejurari similare, ba chiar mai grave, reactiile au fost mai degraba modeste. Sa ne amintim secventa in care intregul staff Psd a venit sa protesteze in fata Parchetului general, atunci cand a fost arestat Bivolaru, sau interventia fatisa a lui Ion Iliescu, pe atunci presedinte, care s-a interesat de mersul anchetei in dosarul juniorului Tiriac. In orice caz, imaginea premierului Tariceanu iese sifonata din afacerea telefonului. Scandalul a erupt exact in momentul discutiilor legate de reformele in justitie, mai precis, de neinterventia politicului in procedurile ei.
Cu mana in punga Ue
Incepe sa se faca lumina in zona fondurilor europene din care s-au infruptat cu pofta apropiatii fostei puteri. Departamentul pentru Lupta Antifrauda a trimis in fata procurorilor 13 dosare vizand suspiciunea de frauda a milioane de euro, ce fusesera destinati de Ue pentru dezvoltarea serviciilor, drumurilor, pregatirii profesionale si altor proiecte de interes public. Printre numele sonore care figureaza in aceste dosare se afla si acela al primarului Psd al Constantei, Radu Mazare, al lui Mihai Vacaroiu, fiul presedintelui Senatului, si Hildegard Puwak, fostul ministru al Integrarii Europene. Expertii au decis ca sumele primite din fondurile comunitare trebuie returnate integral. Clanul Puwak nu vrea insa sa dea nici un ban inapoi, asa ca tarasenia va ajunge in instanta. Ue versus Puwak! Si pentru ca un rau nu vine niciodata singur, Dna (fostul Pna) a redeschis dosarul impotriva aceleiasi foste d-ne ministru, dosar solutionat de justitia Psd cu neinceperea urmaririi penale. Vremuri grele pentru apropiatii fostei puteri!
Poluarea industriala
- "rosu" la integrare
Din nou despre poluarea industriala, la care Romania sta foarte prost si la care a luat "cartonas rosu" in raportul de tara. In contractele de vanzare a mamutilor industriali romanesti exista clauze prin care cumparatorii se angajeaza sa faca investitii masive pentru diminuarea poluarii, in asa fel incat aceasta sa respecte normele europene. Cifra investitiilor in mediu ar urma sa se ridice la uriasa suma de 29,5 miliarde de euro pana in 2018. Conform unei declaratii a Comisarului sef al Garzii de Mediu, Silvian Ionescu, nici 1% din investitii nu au fost facute. De asemenea, conform ministrului mediului, Sulfina Barbu, din 716 instalatii industriale care polueaza grav, numai 18 au facut ceva pentru reducerea emisiilor de noxe. In aceste conditii, s-ar putea ca in 2007, mediul, si nu justitia, sa determine declansarea clauzei de salvgardare si amanarea integrarii Romaniei in Ue. In ciuda tuturor semnalelor de alarma, pare ca Puterea pur si simplu ignora aceasta problema fundamentala care, pana la urma, nu vizeaza numai integrarea europeana, dar chiar viata noastra.