La curtile dorului - Bucovina

Bucovineni din toate colturile Europei, unguri, polonezi, ucraineni, se intalnesc, an de an, la obarsia de unde au plecat.

Intoarcerea fiilor risipitori

Ce forta teribila, ce clocotitoare energie emana de veacuri pamantul magic al Bucovinei!... Daca te-ai nascut pe acest plai divin, nu mai poti scapa de dor, oriunde te-ai duce. Generatii fara numar de romani, polonezi, ucraineni, unguri, evrei, rusi lipoveni, sloveni, slovaci, armeni, germani, care au trait aici au iubit aceste tinuturi, cu patima unui "patriotism" rar intalnit altundeva. In orice colt al lumii s-au imprastiat - mai cu seama dupa al doilea razboi si venirea comunismului -, ei s-au numit mai departe cu mandrie "bucovineni", pastrandu-si obiceiurile, sarbatorile, cantecele, mancarurile, chiar si cuvintele batranilor. Din aceasta dragoste fara hotar s-au nascut "Intalnirile bucovinene", marele festival folcloric itinerant, care abia si-a incheiat cea de-a saisprezecea editie de la Campulung Moldovenesc. In fiecare an, din mai pana in octombrie, "Intalnirile" se petrec pe rand in patru tari: Romania, Polonia (Jastrowie, Pila), Ungaria (Bonyhad) si Ucraina (Cernauti). Asadar, patru tari care isi dau mana pentru a slavi un tinut romanesc. Patru tari in care bucovinenii sunt realmente invidiati pentru felul in care isi tin traditiile si-si pretuiesc istoria, pentru marea lor bogatie culturala. Iar randul Romaniei e vara. In fiecare vara, fiii ratacitori se intorc acasa, pe acest vechi taram valah, unde - zic cu totii - au trait "ca-n gradina Raiului". Se intalnesc, vorbesc intre ei, canta si danseaza laolalta. Un babilon de limbi, de costume, de cantece, in care totusi mereu iti dai seama ca ceva seamana, ceva infrateste. Sunt oameni tari, cu "sange verde" prin vine, oameni care au facut istorie impreuna... La Campulung Moldovenesc s-a petrecut mai mult decat un festival de folclor. Artistii nu au cantat si dansat doar pe scena, au facut-o pe strazi, patru zile intregi, din zori pana-n noapte. Orasul a fost un cantec. O sarbatoare plina de viata si de culoare, o inflacarata declaratie de iubire pentru stravechea "Tara a Fagilor", pentru a carui reusita primaria orasului merita felicitari.
Dar oaspetii s-au dus si acolo, in satele stramosilor lor. Am vazut tineri nenascuti aici, plangand atunci cand au descoperit casele bunicilor. Am vazut oameni scotocind prin cimitire, cautand cu infrigurare prin vechile arhive ale satelor. Am vazut oameni cantand de jale in fata caselor parintesti.
Bogdan Lupescu

Rozalia Zielonka-Kulesze,

60 de ani, membra a grupului de cantec
si dans traditional "Jutrzenka", Polonia

"Ma bucur ca de la prima
vizita m-am simtit aici ca acasa"

"Tatal meu se tragea din Solonetul Nou, un sat de polonezi aflat in judetul Suceava, vechi de mai multe secole. Acolo a copilarit, dar imediat dupa Razboiul cel Mare, a emigrat cu parintii lui in Bosnia, impreuna cu alte familii de polonezi din Bucovina, luati de valul istoriei. Acolo au primit pamant si l-au lucrat ca simpli tarani, pentru a-si castiga existenta. Nu au fost prea bine primiti, dar au muncit si si-au facut un rost, chiar daca nu s-au simtit in largul lor. Acolo m-am nascut si eu, in timpul razboiului, si am avut o copilarie grea si cu multe lipsuri. Dar drama comunitatii noastre nu s-a oprit aici. Inca o data, dupa cel de-al doilea razboi, in 1947, am plecat si din Bosnia, in Polonia, la aproape 1400 km de granita cu Bucovina, unde am primit pamant de la statul polonez. Si acolo ne-am gasit locul. Dar peste tot pe unde am umblat, am luat cu noi si am tinut, ca pe ceva de mare pret, traditia noastra din satul bucovinean Solonetul Nou, limba noastra veche, portul nostru, dansul si cantecele noastre vechi. De aceea am tinut neaparat sa vin la editia din Romania a festivalului, tinuta la Campulung Moldovenesc, pentru ca am stiut ca pentru mine e o sansa sa ajung in satul parintilor mei, sa le caut urmele. Sunt foarte mandra ca parintii, bunicii si stramosii mei s-au nascut si au trait aici, si ardeam de nerabdare sa merg in satul lor, intr-una din zilele festivalului. Am cautat cu infrigurare certificatul de nastere al tatalui meu, dar am gasit numai volumul doi din arhive, din 1935 incoace, primul volum a ars in timpul razboiului. Dar dincolo de aceasta mica dezamagire, a ramas bucuria ca am calcat pe pamantul pe unde a umblat tatal meu si ma voi intoarce cu siguranta aici. Imi voi lua si matusa batrana, sora tatalui meu, care vorbeste limba poloneza arhaica, ce inca se vorbeste in Solonetul Nou. De la ea stiu si eu acest grai. Va dati seama, e limba pe care parintii mei au luat-o din acest sat bucovinean, au umblat cu ea prin lume si iata ca eu am venit cu ea inapoi. In sat am gasit o batrana poloneza de 80 de ani, tare vesela si tare inteleapta. Am vorbit mult cu ea, isi amintea vag, de la parintii ei, de familiile noastre stramutate in Bosnia. Casele in care au stat s-au naruit, in locul lor sunt case noi. Am mai gasit in sat inca trei familii cu numele meu de fata, Zielonka, probabil ca suntem si rude. Dansul traditional polonez din Solonetul Nou inca se mai pastreaza, l-am vazut si mi-am adus aminte cum surorile mele mai mari dansau dansul acesta in Bosnia, in perioada refugiului nostru acolo. La fel, costumele noastre, pe care ni le croim si ni le coasem singure, asa cum am vazut la mamele si la bunicile noastre. La noi, in Polonia, in oraselul nostru, Boleslawiec, majoritatea locuitorilor suntem urmasii emigratilor polonezi bucovineni si ne place sa ne adunam, ne mai aducem aminte de radacinile noastre, de cantecele de aici, de dansurile noastre vechi, chiar pastram si retete bucovinene vechi, avem chiar si un teatru popular. De aceea, parintii nostri au si infiintat acest grup folcloric, in 1947, exact cand au ajuns in Polonia, format initial de trei familii, ca sa fie siguri ca traditia noastra nu se va stinge si va ramane si generatiilor viitoare. De la ei am preluat acest ansamblu, si ma bucur ca nepotii nostri sunt foarte atrasi de aceste traditii, obiceiuri, cantece, chiar mai mult decat copiii nostri, care au fost educati in plin comunism. Asa ca grupul nostru, al celor batrani, are un "pui" format din nepoti, un ansamblu tanar, foarte interesat de traditii, ceea ce este foarte imbucurator. Imi place foarte mult Bucovina, muntii ei cu paduri de fagi si de brad, si ma bucur ca de la prima vizita m-am simtit aici ca acasa!"

Dumitru Siminovici,

50 de ani, membru in grupul folcloric
"Rodina" din Kitzmani, Ucraina

"Si tare iubim sa venim la dvs., in Campulung"

"Eu sunt roman, nascut in sat romanesc de dupa granita, de dupa Siret primul sat, Treblecea. De acolo si pana la Cernauti ii un sat romanesc, unul ucrainean, unul romanesc, si tot asa. In regiune, avem trei raioane de sate numai romanesti. Si cum intr-un raion sunt treizeci si ceva de sate, inseamna ca o suta si ceva de sate sunt numai romanesti. Dar fie romani, fie ucraineni, suntem bucovineni cu totii, si am venit cu doua formatii din orasul nostru, "Kitzmanceanka" si "Rodina", cu care am ilustrat toate obiceiurile din Bucovina, cum ar fi petitul, nunta, botezul, hramul. In grupurile noastre folclorice sunt trei generatii, de la batrani la copii, cea mai in varsta fiind de 79 de ani, d-na Parasca Koroliuc, nascuta in 1926, si face parte din grup de mai bine de 20 de ani. Uitati, d-na Parasca ma trage de maneca si ma pune acum sa va spun ca dansa a umblat la scoala romaneasca, cand Romania Mare se intindea pana la Nistru si cuprindea si Bucovina ucraineana de astazi. Asa i-e de ciuda ca a uitat limba in mare parte, pentru ca Romania a insemnat mult pentru dansa in tinerete. De fapt, cele mai multe cantece le-am invatat de la ei. Si modelul costumelor pe care femeile le cos singure, mai ales femeile in varsta. Vedeti, is la fel costumele cu cele de aici, de peste Siret, din Romania. Si cantecele, si dansurile seamana bine, numai cuvintele-s in ucraineste. Vai, vai, si tare iubim sa venim la dumneavoastra, in Campulung. E tare frumos aici, dealuri cat vezi cu ochii si paduri, si aer curat."

Zorica Venitchi-Prelipcean,

grupul ucrainean "Sveruhe" din Suceava

"Dragi romani, va iubim!"

"Suntem un grup vocal ucrainean din Suceava, numit "Soacrele" ("Sveruhe", pe limba ucraineana). Ne-am numit asa, pentru ca suntem doamne invatatoare pensionare, la varsta intelepciunii, si toate suntem soacre si cu nurori. In Suceava se gaseste una din cele mai mari comunitati de ucraineni din Romania. Si imi sunt foarte dragi cantecele noastre, pentru ca le stiu de la mama si de la bunica, din satul Serbauti, Storojinet, la 20 de km de Cernauti, locul nasterii mele. Dar refugiul din 1944 ne-a adus pe aceste meleaguri si ne-am stabilit la Ispas, aproape de Suceava. Totusi, imi mai amintesc din copilaria petrecuta la Serbauti si din ce imi povestea si mama, cum erau oamenii, obiceiurile si datinile lor stravechi. Oamenii traiau cu frica lui Dumnezeu pe atunci, cu curatenia sufletului, cu respectarea obiceiurilor sfinte. Am amintiri frumoase si induiosatoare de-acolo. M-am intors in Serbauti sa vizitez mormintele bunicilor.Oamenii din sat i-am gasit schimbati, nu mai sunt asa conservatori in ce priveste rostul vietii lor, ci au acceptat foarte usor modernitatea. Satul e complet schimbat, nu in rau, ci in foarte rau. Am vrut sa ma duc pe cararile care mi-au fost foarte dragi in Serbautiul meu natal, dar n-am mai gasit nimic, nici carari, nici padure, nici casutele vechi, ci case mari, moderne, de zid, fara o arhitectura in stil traditional, ci intr-unul complet de prost-gust. Tinerii satului sunt plecati la munca in strainatate, au ramas numai batranii, foarte saraci, care nu pot tine nici macar o vacuta, am vrut sa beau o cana de lapte proaspat si n-am gasit, iar satul este imbatranit, asta trebuie sa auda toata Romania: satul romanesc din Bucovina de peste granita este imbatranit, iar ogoarele sunt parasite, pamanturile nu mai sunt verzi si pline de roade, gradinile nu mai sunt pline de flori, grajdurile de vite si de oi sunt goale, cotetele de pasari darapanate. Mare tristete! Puteti sa scrieti si sa spuneti asta, sa auda o lume intreaga. Imi pare foarte rau, as fi vrut sa spun cuvinte frumoase, dar aceasta e realitatea. Deloc imbucuratoare! Dincolo de faptul ca suntem ucraineni, suntem cu totii, cei adunati aici, bucovineni. Ne deranjeaza cand cineva ne spune ca suntem moldoveni. Noi suntem bucovineni, ne este draga Bucovina, pamantul acesta este gradina noastra cea draga, lumina noastra. De pamantul acesta se vorbeste peste tot foarte frumos, e un tinut de basm, aici a fost zamislit si geniul lui Eminescu. Bucovinenii sunt oameni speciali, au trait intotdeauna in pace, chiar daca au apartinut diferitelor etnii. Bucovina este pamantul nostru sfant, pamant drag si binecuvantat, asa cum a cantat un cantec despre Bucovina un grup venit chiar din Ucraina. Cand cantau despre Bucovina, tuturor le dadeau lacrimile, si spuneau: "Dragi romani, va iubim!".
Corina Pavel

Joo Anna

(Szekelykor Tevel - ansamblul tinerilor
dansatori din Tevel, Ungaria)

"Oamenii buni nu pun politica inaintea inimii"

Doamna din fata mea vorbeste soptit si rar, in cuvinte romanesti alese cu grija, cele mai frumoase pe care si le aduce aminte. Este singura din tot grupul maghiar care stie romaneste:
"De doi ani ma straduiesc sa ajung in Romania, odata cu acest festival, si iata ca anul acesta am reusit sa-mi iau concediu in aceasta perioada. Eu am plecat din Targu Mures in 1990, iar acum stau in Ungaria, la Bonyhad. Plecand acolo, am cautat ceva in Ungaria care sa nu ma desparta definitiv de Romania, de limba romana, si i-am gasit pe acesti oameni extraordinari, care au devenit liantul meu, puntea mea spre trecut. In Romania sunt radacinile mele, iar eu cred ca pe fiecare il trage inima spre locul in care s-a nascut. Oricat de bogat ai fi, oricat de departe te-ar duce viata, inima o sa te traga intotdeauna inapoi, spre taramurile natale. Sunt convinsa de lucrul acesta si mi-am educat copiii in acelasi spirit. Am un baiat de douazeci si opt de ani si o fata de douazeci si cinci, amandoi vorbesc romaneste, ba chiar baiatul meu are diploma in Limba Romana luata la Budapesta. Spre bucuria mea, acest festival se tine in fiecare an si in Ungaria, chiar la Bonyhad, iar eu ajut intotdeauna. Acum am privilegiul sa-i insotesc pe urmasii bucovinenilor in tinutul lor de bastina. Poate nu stiti, dar mai bine de jumatate din locuitorii Bonyhadului au radacini in aceste locuri minunate, in sate precum: Dornesti, Ivanesti, Iacobesti, Tibeni. De pilda, Judetul Tolna, din sudul Ungariei, are 17 sate de bucovineni, adica aproape 50.000 de oameni. Si mai exista o comunitate mai mica langa Budapesta, la Erd, dar nu stiu exact cate sate sunt acolo. Oricum, au constiinta originii lor. Isi spun pur si simplu bucovineni. Si o fac cu multa mandrie. Este extraordinar si ma mira si pe mine cum toata lumea pastreaza obiceiurile bucovinene, cantecele, portul popular. Ei respecta sarbatorile din trecut, nu le-au schimbat aproape deloc ritualurile, Craciunul, Pastele. Canta melodiile traditionale de Craciun, colindele, si nu fac lucrul acesta numai in spectacole, ci fiecare la casa lui. De cativa ani, chiar se face intensiv reintroducerea obiceiurilor stramosesti din Bucovina, ca nu cumva ele sa se piarda in timp. Minunat este ca tinerii primesc cu atata entuziasm aceste obiceiuri, le plac foarte mult. Dupa cum vedeti, grupul de dans "Teveli Fiatalok Egyesulete" este alcatuit din tineri in jur de douazeci de ani. Nimeni nu-i obliga sa faca asta, lor chiar le place si eu cred ca prin ei, traditiile acestor locuri vor continua sa supravietuiasca vreme indelungata in Tolna. Ma intrebati ce emana Bucovina, acest taram romanesc, incat nimeni nu se poate rupe definitiv de el? Bunatate, asta emana. Bucovina este si a fost mereu un meleag al armoniei si al tolerantei, e aproape o minune cum aceasta zona nu a cunoscut niciodata conflicte interetnice sau ranchiuna. Aici nu s-a intamplat niciodata ceea ce se intampla acum in Ardeal. Din contra, legaturile bucovinenilor din Ungaria cu Romania nu s-au rupt niciodata, ei se intorc foarte des sa-si viziteze locurile natale. Eu stiu sigur ca multi si-ar dori sa se restabileasca in Bucovina. Nu politica ii impiedica, oamenii buni nu pun politica inaintea inimii. Eu cred ca imediat ce vor simti ca pot trai aici la fel de bine ca acolo, vor reveni, pentru ca tare le mai e dor. Sa vedeti cum umbla femeile de la una la alta sa imprumute o mana de leustean, ca ciorba sa aiba aroma celei stramosesti... Sunt batrani care inca mai vorbesc limba, se aduna cu totii, povestesc. Dar va mai spun o data, ce imi place mie cel mai mult este ca tinerii sunt mandri de istoria lor. Nu le impune nimeni, si totusi sunt foarte incantati sa invete."

Annamaria Eros, 18 ani

"Parca merele erau mai dulci..."

Are ochi albastri ca Voronetul, e blonda, cu parul impletit in spic de grau. Tocmai a coborat de pe scena, isi gaseste cu greu cuvintele in engleza, dar pana la urma se asterne la vorba. "Am gresit de cateva ori. Suntem cam obositi, dansam de trei zile. Da, pentru ca am dansul in inima, imi place foarte mult. Poate ca sangele meu bucovinean "e de vina" pentru pasiunea pe care o am fata de dansul popular!... Am inceput sa vin in Romania cu parintii mei inca din 2000, dar merg cu acest festival si in celelalte tari in care se tine: Polonia, Ucraina, chiar si Germania, cand se tinea si acolo.... De ce tocmai acest festival? Pentru ca el reprezinta ceea ce sunt eu, istoria familiei mele. Cum as fi putut sa refuz asemenea sansa?! Ieri, de pilda, a fost o zi speciala. Am fost la Tibeni, satul din care au plecat bunicii mei. Un sat frumos, curat, cu case vopsite proaspat. Si eu, si colegii mei de ansamblu am urmat povestile parintilor si bunicilor nostri, am vizitat casele, am mancat, am stat la biserica. Fiecare ne-am adus poze, le-am comparat cu ce-am gasit la Tibeni, ne-am uitat cu atentie, am descoperit casele strabunilor nostri, ca intr-un joc. Casa bunicilor mei a fost din pacate daramata, dar prietenii mei le-au gasit pe ale lor. Ba chiar un baiat a inceput sa planga cand a descoperit casuta bunicilor lui. L-a impresionat, pentru ca bunicul, pe care se pare ca l-a iubit mult, tocmai murise, si cred ca de asta a plans. Bunicii mei traiesc, in schimb casa lor nu mai este. Nici nu stiu daca sa le spun, mai ales ca in 2003, cand am fost in Tibeni cu parintii mei, casa inca era. Cred ca i-as amari prea tare sa le spun ca a disparut... Ei ar fi vrut tare mult sa vina, dar sunt foarte batrani, iar drumul e prea lung. Iubesc atat de mult aceasta tara, tot timpul vorbesc despre ea, orice fac, compara cu Bucovina:"Parca merele de aici nu-s la fel de dulci, uite cat zahar trebuie sa pun in compot... Parca acolo nu ardea soarele asa... Mai stii ce apa buna aveam?... Ai grija unde pui camasa, c-o am de cand am plecat!...". Pentru mine e cateodata obositor, dar nu le spun nimic. Oricum, am recunoscut multe din ce mi-au povestit ei, despre bunatatea oamenilor de aici, despre cat de prietenosi sunt, despre dealuri, despre fagi... Nu, n-am sa le zic despre casa, am sa le spun ca am gasit-o acolo, intre dealurile cu meri, din care bunica facea compot."
Bogdana Tihon

Fotografii de Bogdan Lupescu
si Dan Trasnai