Floarea Calota

"Cum sa nu fii optimist, cand cunosti bucuria, cand ai sansa sa te exprimi?".

Tot mai iubita si apreciata pentru vocea ei fabuloasa si pentru focul interpretarilor sale, teleormaneanca din fruntea muzicii populare detine reteta bucuriei fara inundatii si ploi

"Oriunde pleci, "acasa" tot locul nasterii ramane"

- "Vara trece, toamna vine". Refrenele naturii ne iau mereu prin surprindere. Ati apucat sa va bucurati de vacanta, printre atatea inundatii si ploi?
- Am avut in luna iulie cinci zile de vacanta de vis, in Nordul Moldovei si in Bucovina. D-l Ioan Antonescu, un mare iubitor de cultura si de folclor, directorul agentiei "Marshal Turism", a organizat o excursie pentru "clasicii" muzicii populare din Romania. In total am fost 39 de solisti din toata tara: Achim Nica, Sofia Vicoveanca, Angela Moldovan, Stefania Rares, Viorica Flintasu, Valeria Peter Predescu, Nicolae Farcasu, Mioara Velicu, Elena Roizen si altii. Am vizitat Moldovita, Voronetul, Gura Humorului, am fost pe urmele lui Creanga si ale lui Eminescu, am fost acasa la Ciprian Porumbescu, dar si acasa la Sofia Vicoveanca, la muzeul ei extraordinar de costume populare. Nu stiu daca stiti, in casa din Vicov, unde locuieste, Sofia si-a amenajat un superb muzeu popular. Chiar daca ea nu e acasa, la Primarie se gaseste un rand de chei, pentru eventualii vizitatori care trec prin sat... Excursia asta a fost deosebita, si pentru ca a reusit sa ne stranga aproape pe toti interpretii de muzica populara, sa mai comunicam intre noi. E adevarat, ne mai intalneam noi si in concerte, pe scena, intre doua-trei cantece, dar e altceva cand vorbesti in tihna, de dragul de a vorbi si de a te cunoaste mai bine. Iar locurile prin care am fost, desprinse parca din cantecele noastre stravechi, ne-au apropiat foarte mult.
- Muzica dvs. eternizeaza Teleormanul, campia de sud a Munteniei. Mai treceti din cand in cand pe acolo, sa vedeti daca melodiile dvs. se mai potrivesc cu realitatea satului romanesc?
- Nu am mai fost de multisor, cam de trei luni... In alti ani, mergeam mai des. Acum, din pacate, nu ma mai asteapta acolo nici mama, nici tata. Merg sa le ingrijesc mormintele. Locurilor li s-a dus, parca, din frumusete fara ei. Casa sta trista, nu mai e forfota gospodariei. Toate sunt mai mici, tacute, altfel... Insa fratele meu mai mare, Nenea, ajunge saptamanal acasa. Sa nu ne uite casa noastra draga... Oriunde pleci, "acasa" tot locul nasterii ramane. Sunt fire nevazute care ne trag intr-acolo. Mi-e dor de copilarie, de parintii mei. Ei au fost oameni simpli si au stiut sa ne creasca frumos. Indelung rabdatori si plini de dragoste, mi-au raspuns la timp tuturor intrebarilor. Au gasit leacuri si raspunsuri framantarilor si spaimelor pe care le are orice copil. Acum, le port icoana in suflet... Dragostea de frumos de la ei mi se trage. Si dragostea de cantec. Iar ce zic eu despre Teleorman in melodiile mele e fara timp: dragoste, drag de natura, bucuria de a trai. Nu stiu, e doar o parere sau intensitatea vietii a mai palit? Parca oamenii nu mai stiu sa se bucure ca inainte, nu mai ridica ochii spre soare, spre stele, si nici in inima nu-i coboara. Parca si sa iubeasca au uitat.
- De la parinti vine, deci, profunzimea cantecelor dvs...
- Daca oftez in cantecele mele, caut pe dinauntrul meu dorurile... Tot ce a fost odata iese la suprafata prin glas. Cand cantecele mele sunt vesele, cand chiui, cant tot seninul zilelor frumoase si fara griji, traiesc bucuria mea, bucuria parintilor, a celui care si-a pus sufletul bucuros sa cante, uitandu-se la copiii care cresc, la pomii incarcati. Poate va par cam patetica, dar cantecele mele asta transmit, asta spun, lucrurile cele mai simple si, totodata, esentiale.

"I-am electrizat pe japonezi"

- V-ati intors, de curand, din Japonia. Cum au reactionat ascultatorii de acolo la cantecele dvs. cu of si vai?
- Intr-adevar, am fost la Expozitia Mondiala de la Aachi, unde am cantat in pavilionul Romaniei. Mi-a facut o reala placere sa colaborez cu regizorul Dragos Galgotiu si cu coregraful Razvan Mazilu, in grija carora s-au aflat spectacolele. Cat priveste publicul japonez, a reprezentat pentru mine o surpriza extraordinara. In prima seara, ma gandeam destul de ingrijorata daca melodiile mele vor avea asupra japonezilor vreun impact, sau or sa treaca, pur si simplu, peste capetele lor. N-a fost asa deloc! Am avut priza imediat, ei au prins foarte repede ritmul, ma aplaudau incontinuu. Cuvintele erau o chestiune de detaliu, pana la urma. Bucuria si tristetea suna la fel, pe orice limba. Se uitau curiosi la costumul meu. Mi-am facut prieteni printre japonezi - o pictorita, un batran pensionar. Am petrecut ziua mea de nume - sarbatoarea de Florii - alaturi de ei. Am iesit la iarba verde, langa Expozitie. Le-am cantat, am jucat Perinita. I-am electrizat pe japonezi, iar dupa putin timp li s-au alaturat si alte natii!... Incercati numai sa va imaginati toata scena!!!
- "Cantati" si pentru cititorii revistei noastre, intre care aveti o multime de adoratori, una din melodiile cu care i-ati dat gata pe japonezi.
- Ei, daca hartia ar canta! Va zic doar cuvintele. Cine-mi cunoaste repertoriul o sa puna muzica in gand. Uite: "Of, of si nu mai poci!/ Fa, dadica,/Trage bobii, spune tot,/ Sa vie puiul la loc./ Toata noapte n-am dormit,/ Uite-asa m-am perpelit/ Si cand am mai atipit/ Glasul lui l-am auzit./ Din gurita lui zicea:/ Mandro, boboceaua mea!/ Din gurita ti-as bea bere/ Si din san ti-as manca mere!/ Of, of si nu mai poci!/ Fa, dadica!/ Am fost si la noua popi/ Si m-am spovedit la toti./ Popii toti m-au ascultat,/ Dar eu nu m-am usurat/ Si de-asa mare durere/ Nu ma mai tiu pe picere!/ Of, of si nu mai poci!/ Fa, dadica,/ Fa ce poti si stii mai bine/ Si-adu-l inapoi la mine/ Sa-i descanti in zi de marti,/ Joi sa-l arda la ficati,/ Vinerea sa-l oblojesc,/ Sambata sa-l lecuiesc,/ Duminica sa-l iubesc,/ Sa stiu, dada, ca traiesc!".
- Cum ati serbat Pastele in tara supertehnologiei si a Soarelui Rasare?
- Din pacate, prin munca! Am avut spectacole de Pasti... Colegii mei care au avut norocul de a fi liberi au plecat la Nagoya, la o biserica ortodoxa. Slujba a fost in limba japoneza, iar Prohodul s-a cantat si in greceste, apoi in ruseste si in romaneste. Au venit tare impresionati de acolo. Din pacate, nu era vremea plimbarii si pentru mine. Mi-ar fi placut sa vizitez Tokyo si Nagoya. Dintotdeauna mi-am dorit sa le vad si nu stiu daca Dumnezeu o sa-mi mai poarte pasii in acea parte de glob, la capatul pamantului...
- Nu as vrea sa incheiem cu un regret, oricare ar fi el, interviul nostru!
- Dar sunt optimista, domnule! Cum sa nu fii optimist, cand cunosti bucuria, cand ai sansa sa te exprimi? Fiecare zi mi-o incep rugandu-ma la bunul Dumnezeu sa-mi dea putere sa mai traiesc! Si apoi, de ce sa nu o spun, si "Formula As" are darul de a ne face zilele frumoase. Incalzeste ca soarele.