In 1998, cand s-a serbat centenarul Bertolt Brecht (1898-1956), pe langa reeditari ale operei si noi montari ale pieselor lui, pe langa multimea de exegeze, au iesit la lumina si documente inedite din arhivele serviciilor secrete, devenite accesibile dupa caderea comunismului. Personalitatea marelui dramaturg si poet german, aflat permanent in repertoriul teatrelor lumii (inclusiv la noi: in chiar anul centenarului, a avut premiera la Teatrul Bulandra un nou spectacol cu Mutter Courage, in regia Catalinei Buzoianu, si cu Mariana Mihut dand masura uriaselor sale posibilitati in rolul titular), a putut fi reinterpretata si in lumina documentelor referitoare la el, pastrate nu doar in arhivele Stasi si ale Kgb-ului, ci si la Cia. Jean-Pierre Amette a avut desigur acces la ele. Se vede ca romancierul, dramaturgul si jurnalistul francez a profitat de abundenta bibliografiei prilejuite de centenar, topind-o intr-un gen foarte la moda azi, docufictiunea - roman ce amesteca personaje, imprejurari istorice si intamplari reale intr-o trama inventata, bazata pe eroi fictivi. Evident fascinat de Brecht (si nu e singurul), despre care stie totul, inclusiv faptul ca era un tiran misogin, care se folosea de femei ca obiecte de placere sau roabe artistice in slujba gloriei lui, Amette nu-i incredinteaza totusi rolul principal. Acest rol revine unui personaj imaginar, dar verosimil, actrita Maria Eich, a carei poveste e urmarita din 1948 pana in anii 60. Actiunea incepe imediat dupa razboi, cand Bertolt Brecht si sotia lui, Helene Weigel, se intorc in Berlinul de Est dupa 15 ani de exil, dintre care ultimii sapte in Sua. Avand in vedere locul de unde venea si faima lui de personalitate accentuata si imprevizibila, serviciile de securitate est-germane coordonate de la Moscova nu au incredere in el si il supravegheaza atent. Prin "mijloace specifice". Pentru a-l spiona din apropiere, Stasi racoleaza o frumoasa actrita santajabila (atat tatal, cat si sotul ei fusesera nazisti si isi pierdusera urma, dupa infrangere, prin America Latina). Ei i se incredinteaza misiunea de a se infiltra in patul si in teatrul lui Brecht si de a informa "organele" despre tot ce face, zice, scrie si gandeste acesta. Maria Eich accepta rolul ingrat si indeplineste constiincios indicatiile securistilor, vazand in apropierea intima de maestru si o mare sansa pentru cariera ei de actrita. Devine deci amanta "dumnezeului" de la "Berliner Ensemble" si primeste un rol peste puterile ei de intelegere - Antigona. Il admira ca artist, dar nu-l iubeste, se supune capriciilor lui erotice doar pentru a avea prilejul sa-i fotografieze manuscrisele si corespondenta si sa aiba cu ce-si umple rapoartele catre "legatura superioara". Pe parcursul intalnirilor secrete dintre informatoare si agentul Stasi Hans Trow, frumoasa actrita si ofiterul se indragostesc unul de altul. Iubirea imposibila, ramasa in stadiul platonic, impinge actiunea romanului intr-o directie neasteptata: sacrificandu-si sansa de fericire, Hans se decide sa-i inlesneasca iubitei sale fuga in Vest, spre libertate. Caci, dupa procesele de la Moscova si inasprirea terorii ce umpluse puscariile cu oameni nevinovati, ofiterul incepuse sa aiba indoieli cu privire la dreptatea si fericirea promise de propaganda comunista. Reusind sa ajunga cu ajutorul lui Hans in zona controlata de americani, Maria are de trecut si prin purgatoriul interogatoriilor altor servicii secrete, Cia de data aceasta. In cele din urma, isi obtine dreptul la o viata linistita, de profesoara anonima, intr-un orasel vest-german. Acolo ii parvine, in 1953, vestea despre demisia morala a lui Brecht, care isi exprimase public sprijinul pentru guvernul comunist al lui Ulbricht, in reprimarea revoltelor populare (oportunism recompensat de la Moscova cu Premiul Lenin). Iar trei ani mai tarziu - vestea ca autorul Operei de trei parale a murit.
Jacques-Pierre Amette scrie alert, fara a se complica in detalii psihologice, isi lasa personajele sa dialogheze si sugereaza decorul si atmosfera rapid, intr-un stil gazetaresc, dar nu uita ca notiunea de placere e o categorie fundamentala atat a esteticii, cat si a eticii brechtiene. Amanta lui Brecht, care a obtinut in 2003 cea mai ravnita distinctie literara franceza, Premiul Goncourt, se citeste usor si cu placere, in ciuda subiectului nu tocmai vesel.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
