Claudiu Mirica

Un ziarist reformat, absolvent de filologie, si-a tradat profesia pentru muzica. Bine-a facut! Rasuna vara de vocea lui.

"Chiar daca ploua, eu vad doar soare".

Concert la etajul IX

- De catava vreme, ai "ocupat" posturile de televiziune si radio cu o melodie plina de energie si de soare, intitulata Vara in viata mea. O veste buna, avand in vedere perioada dificila pe care ai parcurs-o dupa despartirea de trupa Stigma...
- Intr-adevar, chiar simt ca a venit vara si in viata mea. Acesti doi ani, cat am cantat cu Stigma, au reprezentat o perioada foarte ciudata pentru mine. Cred ca am fost prea obsedat de ideea de a ma remarca, de a fi un solist bun. Am avut multe nopti de cosmar in indarjirea mea ca totul sa fie bine pe plan profesional. Asa incat, dupa despartirea de Stigma, chiar am simtit ca a venit, in sfarsit, vara si in viata mea. Mi-e bine acum. Ma simt foarte bine de unul singur.
- Inainte sa te apuci de cantat erai ziarist la "Tv Story". De unde pana unde vocatia de solist vocal?
- Pasiunea mea pentru muzica dateaza de mult, din anii copilariei. Prin clasa a Iii-a, a venit cineva la scoala si a anuntat ca se fac niste cursuri de instrumente. Eu am ales trompeta. Nu stiu ce era in capul meu de voiam sa cant la trompeta, dar oricum, nu mi-a reusit, fiindca profesorul mi-a explicat ca ar fi mai potrivita chitara, fiindca eram prea micut si aveam plamanii cat nuca. Asa a inceput aventura, dar intr-un context cat se poate de serios. Am studiat chitara cu un bun prieten de-al tatalui meu, care a decedat, din pacate, si care, pe langa faptul ca m-a invatat instrumentul, mi-a facut si cultura muzicala. De la el am aflat, de exemplu, despre formatia Phoenix si melodia Mugur de fluier. Si cu el am cantat prima data si Galbena gutuie, una dintre piesele cenaclului Flacara. Amintiri minunate, marcate, evident, si de atmosfera din casa. Parintii chiar credeau in vocatia mea muzicala, erau foarte mandri de mine. Tin minte si azi cum ma scoteau pe scara blocului - noi locuiam la etajul Ix -, ma puneau pe un scaunel si imi spuneau sa cant. Imi crestea inima cand vedeam cum se strang vecinii sa ma asculte. De acolo am prins gustul spectacolelor. Mai tarziu, am intrat in corul scolii. Dupa un an, eram deja solist si am mers la prima inregistrare radio. Arc peste timp, 10 ani mai tarziu, de asta data ca solist al trupei Mondial, in exact acelasi studio, care mie mi s-a parut neschimbat, am inregistrat Romanta fara ecou (Iubire, bibelou de portelan). A fost un moment foarte special in existenta mea. Mai tarziu am urmat cursurile Conservatorului Municipal, sectia Canto. Dar sa cant, cu adevarat, am invatat de la doamna Elena Toma. Este o persoana cu o poveste impresionanta: a cantat ani de zile prin strainatate, a avut un accident groaznic in Israel, a ramas fara memorie cativa ani, o vreme a cersit... Eu am intalnit-o dupa momentul cand isi recapatase memoria si revenise in tara, cu ajutorul unor muncitori romani din Israel. Nu mai avea nimic. Odata cu muzica, mi-a transmis si experienta ei de viata. Tin minte ca ma punea sa alerg cate doua ture in jurul blocului, apoi trebuia sa urc pe scari si, odata ajuns sus, in apartament, fara nici un ragaz, asudat si gafaind, ma obliga sa cant. Vocea presupune conditie fizica. Patru luni de zile n-am facut decat vocalize. Ca sa invat sa respir. Era foarte dura, dar ii multumesc pentru tot.
- Si totusi, drumul tau a cotit-o brusc, pe alta directie. Ai pus chitara in cui, ai absolvit filologia si ai devenit ziarist...
- De fapt, imi dorisem sa urmez actoria, dar urcat pe scena aveam un trac extraordinar. Care, in final, m-a determinat sa renunt. Surprinzator, chiar si pentru mine, tracul acela nu s-a manifestat niciodata atunci cand am cantat. Asa m-am reorientat catre filologie. In primul an de facultate a fost foarte frumos. Eram extrem de sarguincios: ma mutasem, practic, la biblioteca si citeam enorm. Din anul Ii am inceput sa lucrez in presa si am pierdut seductia scolii, pentru ca mi se parea ca nu are tangenta cu realitatea. Consideram ca lumea presei imi da o forma de pragmatism care imi dadea siguranta. Ma motiva. Sa fii ziarist mi se parea ceva extraordinar. Am auzit de la o prietena ca la "Cronica Romana" e un post liber la rubrica de arte plastice. M-am prezentat, desi nu stiam mare lucru despre pictura. Pana la urma, datorita aparitiilor mele cu formatia Mondial, m-au pus sa scriu despre muzica. Asa am debutat in presa. Ce placere am simtit atunci cand mi-am vazut prima data semnatura in josul unui articol dintr-un ziar central! Mi-am luat toti prietenii in oras, le-am facut cinste si le-am spus: "Ala din ziar sunt eu!". (rade in hohote)

"Imi doresc din toata inima sa ma indragostesc"

- Sa revenim la vara poposita in viata ta, care se pare ca iti prieste cu adevarat. Esti tonic, energic, iradiant...
- Da, chiar asa ma simt. Am operat tot felul de schimbari pozitive: m-am tuns, am slabit - urmand regimul disociat, dupa exemplul Monicai Anghel, care a obtinut niste rezultate spectaculoase. Imi prieste o cariera de unul singur, ma simt direct implicat in ceea ce fac, controlez tot, stiu exact ce se intampla cu mine. Pe scurt, ma simt fenomenal. Mi-am format si o echipa, ai carei membri au toti drepturi egale si ii consult asupra oricaror interventii din program sau proiecte, oricat de minora ar fi acea interventie. Vreau sa procedez exact invers de cum se proceda la Stigma, fara sefi si subalterni. Depindem unii de ceilalti si mi se pare firesc sa ii respect. Am terminat, impreuna cu Mihai Ogasanu, primul meu album solo, care va iesi pe piata la sfarsitul acestei luni. Si am scos deja acest single, Vara in viata mea, pentru care tocmai am filmat si videoclipul. Versurile le-am scris imediat dupa despartirea de Stigma. Afara era o zi minunata, iar eu mi-am spus: "Cred ca vine vara in viata mea". Chiar simteam ca mi se schimba viata si ca pot redeveni eu insumi. Imperfect, asa cum sunt. Ca sunt constient ca am si multe defecte. Pe care insa mi le asum si incerc sa le corijez. Sunt foarte optimist. Simt ca a venit momentul meu: momentul revenirii la sinceritate si la copilul care inca mai sunt. Vreau sa ma bucur de fiecare zi. Chiar daca afara ploua, eu vad doar soare.
- Starea de incandescenta pe care o traiesti are si ceva pricini sentimentale? Esti indragostit?
- Imi doresc mult sa ma indragostesc. Cantareata franceza Mylene Farmer, "iubirea vietii mele", are o melodie care se numeste Innamoramento. Iar definitia pe care o da ea acestui termen e aceea de mare emotie, atunci cand depasesti un moment dificil si iti regasesti optimismul. Asta simt si eu acum: un innamoramento general, dar care mi-ar placea sa se particularizeze prin acel sentiment sublim de dragoste pentru o anumita persoana. Usa mea e deschisa iubirii. O simt: pluteste in aer. In anii din urma, desi cu sincope, cariera mea a mers in crescendo. Insa asta n-a facut sa acopere golul din inima. Am suferit mult. Si am ajuns la concluzia ca poti sa ai bani si o cariera de top, dar daca nu iubesti si nu esti iubit, tot degeaba. Asa ca imi doresc cu toata inima sa ma indragostesc.
- De obicei, se pun trei dorinte...
- Da, si uneori se si implinesc. In ce ma priveste, eu vreau neaparat s-o cunosc pe Mylene Farmer. Primul pas va fi acela de a-l intalni pe Laurent Boutonnat, cel care ii compune muzica si i-a facut si aproape toate videoclipurile. De cateva luni de zile, Boutonnat vine in Romania regulat, datorita unui proiect cinematografic. Va regiza Jaquou le croquant, un remake dupa o mini-serie din anii 60. Am facut demersuri pentru a-l cunoaste si sunt sigur ca intalnirea va avea loc. Iar prin intermediul lui, nadajduiesc s-o cunosc si pe Mylene, care se pare ca va face parte din distributia acestui film. Pana una-alta, m-am decis ca una dintre melodiile de pe albumul meu sa-i fie dedicata. Dorinta mea de a o cunoaste nu e o simpla obsesie de natura muzicala. Mylene nu inseamna pentru mine doar un artist cu o muzica extraordinara, ci este si un om profund, care transpare din versurile care ii apartin. Un om care imi pare ca vibreaza la fel ca mine. Cred in marile intalniri.

Fotografii: Gabriel Hennessy