Asa cum anunta presedintele Traian Basescu, tara nu a fost obligata sa-si modifice politica externa sau sa plateasca vreo rascumparare ce, odata achitata, ar fi putut deschide "pofte", oriunde in lume s-ar fi aflat cetateni romani. Statul a procedat corect refuzand santajul si gloria apartine presedintelui. Traian Basescu si-a angajat cariera intr-un joc ce se putea dovedi catastrofal. Un alt fel de final l-ar fi terminat ca om politic. Presedintele s-a angajat constient in fruntea "celulei de criza" ce a gestionat afacerea. Basescu putea sa delege altcuiva conducerea negocierilor, chiar daca astfel ar fi fost acuzat de dezinteres fata de soarta unor cetateni romani, de fuga de responsabilitate. Presedintele a ales implicarea in stilul sau caracteristic, oferind detractorilor sansa sa sustina ca isi face propaganda ieftina, ca nu stie sa negocieze, ca se baga unde nu-i fierbe oala. Cei care au afirmat asa ceva l-ar fi facut praf si daca opta pentru detasare. Chiar si dupa final, unii dintre ei au spus ca rezolvarea vine de la Dumnezeu ("Dumnezeu e mare", cum suna sloganul arab) si ca Basescu este oportunist, folosind lucrarea Domnului in interes personal. Au uitat insa proverbul romanesc ca "pana la Dumnezeu te mananca sfintii" si, deci, ca rezolvarea vine dupa lungi negocieri cu acesti "sfinti". Traian Basescu a riscat totusi si a castigat.
Afacerea ostaticilor a fost de la inceput "o afacere tenebroasa". Fata de celelalte rapiri din Irak, ea s-a desfasurat atipic. Firele ei au dus inca din primele clipe in Romania. Cei trei jurnalisti au plecat fara nici o acreditare, cu sponsorizarea "ghidului" lor in Irak, Mohammed Munah, si a partenerului de afaceri al acestuia, Omar Hayssam. Cel din urma, mare afacerist cu relatii in Psd, al carui membru era, a avut legaturi foarte stranse cu Marie-Jeanne Ion si tatal ei, senatorul Vasile Ion. Acelasi Vasile Ion care, la alegeri, calca in picioare banerele Aliantei Da, aflate acum la putere. Trimiterea jurnalistilor in Irak, dupa vizita-fulger a presedintelui la trupele romane aflate acolo, a fost imediat suspecta. De ce s-au deplasat ei la Bagdad fara a cere oficial protectia aliatilor, normala intr-o zona de razboi? De ce "rapirea" a fost atipica fata de toate actiunile de acelasi tip ale teroristilor? Cum se face ca acestia au luat, chiar in ziua urmatoare, legatura cu Hayssam, caruia i-au transmis conditiile (banesti) pentru eliberare? De ce fortele politice apropiate de afaceristii arabi din Romania au cerut deindata retragerea trupelor din Irak, desi "teroristii" nu lansasera inca o astfel de solicitare? Sunt intrebari la care, probabil, serviciile secrete romanesti vor trebui sa raspunda. Presedintele Basescu s-a si angajat de altfel ca, dupa doua saptamani de la revenirea jurnalistilor, se va face lumina.
Ceea ce conteaza este ca, desi stia toate aceste probleme, Traian Basescu s-a angajat in rezolvarea crizei. Si a dus-o la capat fara nici o concesie ce ar fi afectat onoarea Romaniei. Presedintele putea sa implice Parlamentul sau Csat in fata carora "celula de criza" ar fi trebuit sa raporteze permanent. Dar "marinarul" are un instinct foarte sigur. Basescu a inteles ca disiparea responsabilitatii, realizata astfel, l-ar fi adus la mana adversarilor sai, facand ca rezolvarea sa fie imprevizibila. Cum ar mai fi putut el sa controleze situatia, daca informatiile existente ar fi ajuns la conducerea Camerelor, controlata de Psd, partidul cu cele mai stranse (material) relatii cu afaceristii arabi ce au organizat "expeditia"? Hayssam, Taher, Munah si altii au fost nu numai sponsorii Psd-ului, ci si consilierii conducerii lui. Nu degeaba au aparut ei in delegatiile conduse in strainatate de Ion Iliescu sau Nicolae Vacaroiu. Cum ar fi putut Traian Basescu sa informeze Csat sau alte structuri centrale ale administratiei cand, in chiar coalitia la putere, are aliati extrem de nesiguri care solicita, in cor cu Psd-ul, retragerea Romaniei din Irak si distantarea implicita de Sua, cel mai sigur aliat de acum al tarii?
Basescu a jucat singur si a castigat. Nu s-a lasat impresionat nici de "bocitoarele" din presa, nici de presiunile politicienilor interesati. A stimulat Justitia sa-si continue demersurile pentru deznodarea obscurelor afaceri dintre mafia araba si mafia politica romaneasca, demersuri soldate, pana acum, cu arestarea - ce putea fi riscanta - a lui Hayssam si Taher. A pastrat discretia necesara asupra "negocierilor", strangand - concomitent - relatiile cu partea cinstita a diasporei arabe din Romania. A colaborat deplin si direct cu serviciile secrete ale aliatilor din Irak, in special cu cele americane. Meritul rezolvarii problemei ii apartine in intregime. Si este normal, ca politician, sa exploateze situatia. Iliescu sau Nastase ar fi procedat, la un asemenea final, la fel. Pe ei insa "bocitoarele" nu i-ar fi atacat. Criticile la adresa presedintelui nu ii vor schimba planul de lupta cu "sistemul". Sub conducerea lui Geoana, Psd-ul a inceput deja sa isi curete "grajdurile lui Augias", pline de urmele afacerilor oneroase romano-arabe. Fara ca presedintele sa intervina. Basescu este insa interesat de o majoritate sigura in batalia cu "sistemul". Si, procedand ca si in cazul "crizei ostaticilor", o va avea. Cel putin pentru moment, "marinarul" nu poate fi abatut din drumul sau.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
