Minciuni, violente, chiul de la scoala, furturi, droguri, consum de alcool. Noile generatii de copii si adolescenti ridica probleme. Dar vina e doar a lor?
Sunt scene pe care le cunoastem cu totii, din familie, de pe strada, din povestile altora sau de la televizor: copii de 12 ani care isi lovesc mamele, daca acestea ii cearta ca lipsesc de la scoala; baieti de 14 ani, care se duc prin parcuri "sa traga o bere", urland ca dementii si aruncand cu sticlele in copaci; fete de 15 ani care se uita pe fereastra tramvaiului, atunci cand o persoana in varsta sta in fata lor, in picioare, iar daca sunt apostrofate, raspund obraznic: "Te cauta moartea acasa si tu te plimbi prin oras"; grupuri de adolescenti care terorizeaza metrourile, strazile, cartierele, cu urletele si salbaticia lor... Asemenea scene se intampla zilnic, pretutindeni in tara si-n Bucuresti. Ce se petrece? De ce devin copiii nostri atat de brutali? De ce beau, de ce urla, de ce lovesc? Cum s-a ajuns la aceste dovezi violente de lipsa de educatie? Cine este de vina? Societatea? Scoala? Parintii?
Prezente in multe din scrisorile care sosesc pe adresa revistei, intrebarile acestea - forme grave de abatere de la "forma maxima" a vietii - ne-au determinat sa apelam la opiniile unor psihologi, specializati in probleme legate de copii si adolescenti. Exprimata in reviste si carti, experienta lor este un indreptar cat se poate de important in abordarea si limpezirea acestor probleme.
Indiferenta care ucide
"Principala cauza a comportamentului agresiv este faptul ca adolescentii nu gasesc in familie un sprijin real", afirma specialistii. Tinerii isi acuza parintii. Dupa parerea lor, acestia se preocupa prea putin de viata pe care o duc copiii, de dificultatile pe care le intampina. Si comunica mult prea putin. Astfel, copiii n-au posibilitatea sa capete incredere in ei insisi. In loc sa fie echilibrati si siguri pe ei, sunt profund timorati, lipsiti de sentimentul propriei valori. Ia nastere un cerc vicios: nesiguranta genereaza frica, iar frica - la randul ei -, ura si agresivitate. Orice copil simte nevoia sa fie important pentru parintii sai. Si sa aiba convingerea ca ei il vor apara, oricat de grav s-ar intampla sa greseasca el, la un moment dat. Ca poate conta pe ajutorul lor. Ca ei il vor invata sa traiasca.
Eroii strazii
Multor copii le lipsesc modelele de urmat. Tatal si mama nu intra in discutie. Viata lor nu e asa cum si-o inchipuie si o doresc copiii. Interesul lor pentru cariera si bani, pentru acumularea de bunuri materiale, e un stil plicticos de viata, ii lipseste neprevazutul. Si atunci, adolescentii prefera sa urmeze exemplul prietenilor de scoala sau de pe strada, care stiu sa traiasca ca-n filme, care "dau tonul". Nu conteaza cum, principalul e ca se intampla ceva...
Lipsa de dialog
Criza de sentimente
Multi parinti incearca sa-si adoarma constiinta incarcata in mod formal. Acaparati de profesie si de alte obligatii, nu le ramane suficient timp ca sa se ocupe de odraslele lor. Si atunci isi compenseaza absenta sentimentala prin daruri. In loc sa-si stranga copiii in brate, le cumpara iertarea cu bani. Aceasta este o fundatura fara iesire, caci copiii au nevoie sa comunice zilnic, sa se destainuie, sa fie mangaiati si alintati. Sa se simta ocrotiti. Sa aiba sentimentul ca langa ei se afla in permanenta cineva care ii supravegheaza si ii iubeste, care poate sa-i sfatuiasca si sa le dea o mana de ajutor, cand au probleme.
Daca parintii se sustrag acestei raspunderi, copiii cauta de cele mai multe ori tovarasia cuiva, care le poate oferi toate acestea. Chiar daca numai in aparenta. Astfel, bandele de minori devin o compensatie pentru lipsa afectiunii in familie.
Cateva prejudecati care trebuie revizuite
"Copilul meu nu ma asculta"
Protestul si revolta fac parte din procesul de dezvoltare a personalitatii. Ele nu pot fi combatute altfel decat printr-o pozitie consecventa. Parintii trebuie sa ramana la punctul lor de vedere. Dar sa-l sustina cu argumente. Si lucrul cel mai important e acesta: trebuie sa personificati in fata copilului dumneavoastra calitatile pe care le asteptati de la el. In caz contrar, va pierdeti creditul.
"Copilul meu vine acasa cu note proaste"
Intai de toate, nu va panicati. Un copil care "functioneaza" ireprosabil la varsta pubertatii constituie mai degraba un motiv de ingrijorare. Tinerii doresc sa afle cat de importanta este persoana lor pentru parinti, daca sunt intr-adevar iubiti sau numai apreciati in functie de note si de rezultatele obtinute la examene. In clipa cand se indoiesc de dragostea parintilor, ei refuza deseori sa mai invete. Daca le marturisim si le aratam limpede dragostea noastra, ei isi regasesc cel mai adesea elanul. Parintii ar trebui sa incerce, de asemenea, sa afle daca exista probleme pe care ei nu le cunosc si care creeaza copilului o anumita tensiune psihica.
"Copilul meu nu vorbeste cu mine"
In acest caz, comunicarea in interiorul familiei s-a intrerupt. Parintii nu trebuie sa se simta ofensati si, sacrificandu-si orgoliul, vor trebui s-o ia, mereu si mereu, de la capat. Uneori, adolescentii nu-si dau seama ce anume nu e in ordine cu ei. E rolul parintilor sa ii ajute sa descopere cauza crizei. Insa trebuie sa ne ferim sa le dam intruna indicatii si ordine. Tinerii vor sa simta interesul nostru fata de ei, participarea noastra la problemele lor, dar nu suporta cicaleala si interdictia.
"Copilul meu n-are idoli"
"Copilul meu fura..."
Micile abateri de la "calea cea dreapta" fac parte din agitatia caracteristica pubertatii, din teribilism. Ele marcheaza desprinderea de copilarie. Asa ceva nu transforma automat un adolescent intr-un infractor. Cateodata, cu gesturile de acest tip, el incearca pur si simplu sa atraga atentia asupra sa. Atentia parintilor, ca si a tovarasilor de generatie. Parintii trebuie sa-l faca sa inteleaga ca furtul si, in general, orice lezare a drepturilor altor persoane nu reprezinta o modalitate potrivita de a obtine stima celor din jur. Un amanunt demn de retinut: rareori "calca stramb" tinerii ai caror parinti stiu in fiecare moment unde sunt si ce fac copiii lor.
"Copilul meu e xenofob"
Incercati sa aflati ce anume cauta el in aceste grupuri xenofobe. Admiratie din partea altora? Un sentiment de forta? Caldura unui cuib, surogatul unei familii? Dupa cum declara tinerii, acestea sunt adevaratele motive care-i determina sa intre intr-o banda. Dar nu e niciodata prea tarziu sa daruiti copiilor acel lucru caruia ei i-au dus atata timp lipsa: contactul afectuos cu dumneavoastra. Ei sunt realmente timorati si nesiguri, se ascund in spatele urii si al gesturilor agresive. Totusi, oricat ar fi de greu, parintii trebuie sa se straduiasca sa refaca legatura cu copiii lor. Drumul e unul singur: dialogul si afectiunea.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
