Papusi de lemn

Putine sunt bolile care fac mai multe victime ca neglijenta. Nici gripa, nici fumatul si nici accidentele pe sosele nu fac ravagii mai mari ca neglijenta care le contine si e mai mult decat toate laolalta.

Zilnic, din paginile ziarelor, din buletinele informative ale politiei, afli ca neglijenta a mai distrus o casa, un pod, o familie, o viata. De multe ori este vorba despre umana si detestabila eroare umana, oboseala, neatentie, prostie. Neglijenta nu se opreste si nu incepe de aici, din micile noastre biografii neatente. E greu de stiut daca este o boala a individului sau una sociala, care a cuprins pe nesimtite si institutiile.
Recent, intr-o maternitate, nou-nascutii mureau pe capete. Medici si asistente ii infestasera din neglijenta cu o bacterie. Oficial, s-a zis ca spitalul nu are fonduri sa iasa din mizerie si ca mamele au fost principalele vinovate. De fapt, medicii nu au urmarit cu atentie evolutia bolii si au dat diagnostice gresite. Au fost cateva retrogradari, ceva retineri din salariu. Si atat. Birocratia si-a facut datoria, sufocand durerea sub un teanc de cartoane. Din neglijenta au murit cativa pacienti in institutul psihiatric de la Poiana Mare. N-am fi aflat daca nu ar fi fost investigatiile unei asociatii nonguvernamentale. Institutiile statului au talentul de a inghesui dramele in sintaxa inexpresiva a limbii de lemn. Nu stiu ce e iertarea, nici raspunderea. S-a spus ca vinovati au fost frigul si malnutritia. Dar ce ar fi fost vinovatii fara ajutorul neglijentei? La fata locului au fost oficiali, chiar si ministrul de-atunci al Sanatatii. Prima concluzie? Pacientii n-au mai avut zile! E drept, recunostea el, nici prea multi bani nu fusesera cheltuiti cu lemnele de foc sau cu hrana. Romania a mostenit atitudinea dictaturii fata de cazurile psihiatrice. Cine intra in aceste institutii e condamnat. Isi pierde drepturile, numele, vointa. Bolnavii psihici, ca si bebelusii, nu au gura sa strige. Sunt persoane fara voce. E normal sa se spuna, cu stampila si antet ministerial, ca totul se petrece din vina lor. Din neglijenta lor. S-a vorbit mult despre situatia de la Poiana Mare, nimeni nu a stat de vorba cu victimele. Nimeni nu a dat in judecata ministerul sau medicii pentru neglijenta. Legea pentru malpraxis a ramas pe hartie. Scuza mizeriei spitalicesti acopera de multe ori neglijenta in serviciu. In Romania, neglijenta pare protejata de lege. Neglijenta a dus la accidentul de la Mihailesti din vara anului trecut. Neglijenta a transformat un sanatoriu Tbc in camin de batrani. Neglijenta a produs accidente in minele de carbuni. Neglijenta mareste abandonul scolar si ingroapa numarul analfabetilor. Neglijenta ii apara pe marii corupti, ii face scapati pe sefii bandelor mafiote. Neglijenta oamenilor este concurata cu succes de cea a institutiilor. Ba s-ar putea spune ca neglijenta a avut, pana nu demult, putere de lege si s-a acoperit mereu cu limba de lemn a birocratiei.
Cate ceva incepe sa se schimbe. Nu doar la suprafata. Ministerul Sanatatii a recunoscut problemele din spitalele psihiatrice. A acceptat chiar sa formeze un grup de lucru. Va avea alaturi pe cei care critica indecizia si neglijenta ministerului. Un pas mic, dar important. Institutiile statului par a se umaniza. Mai sunt multe de facut, desigur, dar macar urechea care ar trebui sa auda incepe sa asculte. Trupul de lemn al institutiilor parca, parca incepe sa se miste. Nu ne ramane decat sa speram ca nu e doar o iluzie optica. La urma urmei, Pinocchio a sperat tot timpul ca din papusa de lemn va deveni om in carne si oase. Care mai si greseste, dar isi asuma raspunderea pentru asta. Si si-a vazut visul cu ochii.
E timpul, era demult, sa fim mai putin neglijenti cu ancestrala noastra neglijenta. Si, desigur, si cu neglijentii nostri. Sa uitam ca am fost, mai suntem inca, papusi de lemn.