Muzica popoarelor

Ovidiu Lipan Tandarica si cantecele aromanilor.

In orasul meu de pe Dunarea de Jos, cea mai buna branza si cele mai spectaculoase nunti le faceau machidonii. Si cele mai tragice povesti de dragoste aveau ca personaje tot aromani, pentru ca nimeni nu concepea ca vreunul din tinerii comunitatii sa se casatoreasca in afara ei. Dimineata, batranii sedeau pe micile terase ale carciumilor de cartier si-si sorbeau tacticos cafeaua, in timp ce aruncau cu zarurile la table. La piata, femeile lor vorbeau intr-o limba veche, cu multe consoane "tz" (le spuneam "tantaroaice"), si vindeau branza de oaie si bulgari aromitori de unt proaspat, asezati pe frunze de vita-de-vie. Tineau la pret, era o placere sa te tocmesti cu ele. Toata lumea iesea sa-i vada, cand trecea pe strazile orasului vreo nunta de machidoni, cu bradul in fruntea alaiului si cu o cruce in capetele careia era infipt cate un mar, simbol al dragostei si al bunastarii. Femeile purtau sarafane de catifea stacojie, brodate cu matase si margele colorate, si dansau saltand pe varfuri, cu pasi petrecuti, fluturand batiste si chiuind ascutit, iar barbatii se balansau de pe un picior pe altul, lasandu-se brusc pe vine, cu strigate aspre, ca stramosii lor, ciobani coborati din Muntii Pindului. Pasiunea cu care isi cantau cantecele, intr-un grai cu esente vechi, spiritul de comunitate si disciplina ierarhiei de varsta si de stare, pe care o tineau cu sfintenie si o invatau de mici copii, ii faceau admirati si respectati in oras. Nu m-am mai intalnit din copilarie cu aroma placintei lor traditionale, cu foi subtiri, miere si nuca, in felul baclavalelor turcesti, nici la piata n-am mai vazut tantaroaice, nici pe strazi n-au mai trecut alaiuri de nunta traditionale, cu brad in frunte. Spre deosebire de altele (turceasca, evreiasca, armeneasca), comunitatea lor nu s-a stins, dar si-a mai "inmuiat" conservatorismul. Baietii machidoni au luat de neveste fete romance, au pus in cui bota de la oi si s-au dus la scoli. S-au facut carciumari si contabili, altii au plecat din oras, mai departe, au ajuns foarte buni finantisti, pentru ca le-a placut sa umble cu banii, i-au fascinat puterea si dinamica lor (chiar actualul director al Bursei e aroman si se trage de-acolo).
Intr-o buna masura, lumea aceasta a "museatei" (frumoasei) "armane" am redescoperit-o de curand, in albumul Bachita, cu cantece armanesti, pe care Ovidiu Lipan Tandarica l-a lansat cu casa de discuri "Intercont Music" si l-a promovat intr-un spectacol exuberant, sustinut in prag de primavara la Sala Radio. Indragostit de muzica popoarelor, lipit cu sufletul de stratul acesta de lut cantator al Balcanilor, veteranul Phoenix, Tandarica, traieste in ritmul tobelor sale, la fel ca in adolescenta, cand s-a lansat (cu Rosu si Negru, in anii 60), si aduna lumea in jurul sau, pentru a impartasi bucuria de a canta si de a face muzica impreuna. Intr-o continua verva creatoare si mereu avid de ritmuri vechi si redescoperite, Ovidiu Lipan Tandarica a construit un spectacol si a colorat o lume cu tobele sale fermecate si cu cantecele unui "bard" machidon, Stelu Enache din Constanta. Lor li s-au alaturat corul de tineri aromani Pilisterlu si savuroasa fanfara taraneasca din Zece Prajini, mai vechi prieteni de-ai lui Tandarica.
Cum i-a descoperit pe aromani, ce i s-a parut fascinant la ei, cum a ajuns sa reorchestreze cantecele lor si sa inregistreze un album atat de expresiv si de dinamic, intr-o companie atat de exuberanta, ne povesteste chiar el, Ovidiu Lipan Tandarica.

Tandarica, spirit multietnic

"Iasul copilariei mele mi-a impregnat intens spiritul artistic: vecinii mei erau tigani, armeni, evrei, si nu se putea sa cresc intre ei si sa trec pe langa culturile lor, fara sa imprumut ceva. Acest spirit multietnic l-am transpus, apoi, in cultura mea muzicala si l-am valorificat in expresia compozitiilor mele si in interpretarea mea instrumental-artistica. Limba aromanilor, foarte veche, lupta lor de a supravietui, ca si etnie, de a-si duce mai departe spiritul identitar si de a-si pastra traditiile lor, mi-au trezit interesul. Aromanii sunt o veche ramura a marii familii a romanilor, si acesta e un lucru deosebit de emotionant, induiosator, chiar. Sunt foarte bucuros ca am putut sa duc la bun sfarsit acest album, Bachita, cu piese armanesti, cantate de Stelu Enache, pentru care eu am creat noi orchestratii, bazate pe ritm, pe percutie, dorind sa le aduc la o forma de "old music", pentru a putea fi mai usor percepute pe plan international. Asadar, muzica arhaica aromana intr-un aranjament propriu, un amestec de sound de fanfara (prieteni vechi si buni, Zece Prajini) si chitara electrica (neintrecut, Victor Solomon), constituie esenta acestui album, atmosfera sa extraordinara si inconfundabila. Single-ul pentru care s-a realizat si un videoclip (in regia lui Cristi Dumitru) este Natalis - un cantec plin de viata, cu ritmuri molipsitoare si cu armonii orchestrale stralucitoare. Vocii exceptionale a cantaretului aroman Stelu Enache i s-au alaturat in concertul de la Sala Radio cele ale Ianulei Gheorghe si Aureliei Mihale, din corul aroman Pilisterlu, intr-un moment de mare traire artistica si sentimentala: inca o dovada ca aromanii au pastrat secole in sir muzica in inimile lor, fie ca au fost cantece de dor si alean, proprii oricarui popor de pastori, fie ca au fost cantece ritmate, de joc."

"Feati armani cu poala di lani"

Stelu Enache are o voce de mare intindere, tivita cu aleasa catifea si adanca traire. Iata pe scurt povestea lui si a albumului Bachita, cantecele armanesti inaltate din vatra comunitatii pe scena nationala: "Am ales din repertoriul meu 50 de piese traditionale armanesti, pe care, impreuna cu Ovidiu Lipan Tandarica, le-am cantat pe rand si ne-am hotarat sa alegem doar noua piese, pe care Ovidiu a insistat foarte mult ca eu sa-mi desfasor toate calitatile mele vocale, iar el a putut sa dezvolte mai mult partea ritmica. In afara celor traditionale, am adus pe album si doua piese ale unor compozitori macedoneni, Sirma Guci si Stere Constantin, Treamburi luna si Ditu Xeani. Natalis, care e deja un hit, e o preluare dupa Notis Sfakianakis, un compozitor grec-aroman. Cred ca am reusit sa facem un album de calitate si avem semnale ca place foarte mult publicului. Sa stiti ca eu stiu sa cant si romaneste, chiar destul de bine, dar muzica aceasta a noastra, a aromanilor, am descoperit-o in familie, se-ntelege, de mic copil. Ascultandu-i pe bunicii nostri, pe parintii nostri, pe oaspetii lor, cantand cand se intalneau cu prilejul diferitelor sarbatori. In Constanta, de unde sunt eu, exista o comunitate de aromani foarte puternica care incearca sa-si mentina traditiile, desi evolutia societatii actuale si a erei tehnologiei si-a pus amprenta si asupra macedonenilor. Iar viata de la oras are acum alte repere, care nu mai sunt cele din batrani. O perioada a copilariei mele am avut norocul sa mi-o petrec la tara, intr-un sat dobrogean, unde ajunsesera bunicii mei, venind din Pind prin Bulgaria. Bunicii mei au venit din Grecia, mama mea s-a nascut in Bulgaria si chiar Bachita (numele satului de unde au venit ei), piesa care da titlul albumului, o stiu de la mama si bunica. Ce spun parintii si rudele mele despre faptul ca aceste cantece, pana acum doar ale reuniunilor noastre de familie, sunt de azi cantate pe toate posturile radio si Tv si inganate de multi romani? Pot sa spun ca le-a placut foarte mult. Macedonenii sunt oameni care stiu sa perceapa noul si sunt spirite avangardiste, cu toate ca s-a insistat pana acum pe o latura arhaica a traiului lor, cum ca ar trai in niste enclave foarte conservatoriste. Exista, e adevarat, un anume conservatorism in comunitatea noastra, legat de traditii, de ritualuri, cum ar fi cel de nunta, de exemplu, e chiar o mandrie sa faci nunta dupa ritualul stravechi, e un fel de a ne manifesta identitatea. Din pacate si traditiile aromanilor s-au pastrat mai bine pana in anii 70, cand a inceput o degradare a lor, care continua si astazi. Ca si la romani, de altfel. Poate ca albumul Bachita va intretine spiritul armanesc si il va face mai binecunoscut lumii. E o solutie de a incetini aceasta degradare a culturilor traditionale, prin reevaluarea lor in acord cu timpurile pe care le traim."

Fotografii: Intercont Music