Doru Motoc - Scriitor din Ramnicu Valcea

Despre provincia romaneasca, fara prejudecati.

"Visez la ziua cand politicienii vor intelege ca numai cultura este motorul care ne poate propulsa, nu doar in Europa, ci poate chiar in fruntea ei"

Dramaturg, prozator, poet, eseist si jurnalist, valceanul Doru Motoc este dintre putinii literati asa-zisi de provincie, care au reusit sa evite in creatia lor atat... didascaliile regimului comunist, cat si pe acelea ale tranzitiei postdecembriste. Didascaliile sunt acele indicatii puse in paranteza de autorii pieselor de teatru, pentru a veni in ajutorul regizorilor. Simtindu-se un om liber, chiar si in timpul dictaturii, el a reusit sa se refugieze in literatura ca intr-un cocon de matase, evitand cu abilitate presiunea culturnicilor de partid, dar si cenusiul conditiei de provincial. A scris mult si a devenit un dramaturg respectat in mediile teatrale nationale, iar mai recent, internationale. Imediat dupa terminarea Facultatii de Litere din Bucuresti, a ajuns dascal de tara, iar dupa cativa ani, animator si actor la Teatrul Popular din Ramnicu Valcea.
Oras placut marilor domnitori ai Tarii Romanesti, care au intemeiat in zona cele mai multe biserici si manastiri pe cap de locuitor din Romania, adica peste 300, Ramnicu Valcea a ramas, chiar si in cele mai vitrege momente ale regimului trecut, un spatiu cultural original de o remarcabila diversitate si puternic legat de traditie. In consecinta, un "arhitect de caractere" ca Doru Motoc a gasit aici suficiente "exaltari artistice", pentru a compensa departarea de efervescenta Capitalei, transformand handicapul provinciei intr-un atu al originalitatii si al fortei de creatie. Despre hotararea lui de a ramane in Valcea, un cronicar literar afirma ca a fost o "optiune a sacrificiului" care l-a propulsat, drept recompensa, in postura de lider al unei generatii. Pe scurt, povestea vietii si creatiei lui Doru Motoc redeschide uitata controversa legata de locul ideal in care ar trebui sa traiasca oamenii de cultura si arta: in provincie sau in Capitala? In epoca regionalizarilor de tot felul, a autonomiilor culturale si economice, a autodeterminarilor administrative de tip european, ideea de provincie prafuita unde nu se intampla nimic se estompeaza pana la disparitie, gratie unor figuri de prim rang, ca Motoc. Daca, intr-o Romanie europeana, Bucurestiul isi pastreaza rolul de capitala politica, cand vorbim de cultura, arta si economie, lucrurile nu mai sunt atat de hotarate. Exemplu - Sibiul transilvanean, oras care va fi peste doi ani capitala culturala - nu a Romaniei, ci a Europei.
Daca este adevarat ca sunt purtatoare de stres, saracie si nedreptati, vremurile postrevolutionare au, din fericire, si virtuti incontestabile: au generat, printre altele, centre locale de excelenta, de nivel european, peste "capul" Bucurestiului, in totala ignorare a "didascaliilor" venite de la minister si in conexiune directa cu centre asemanatoare din Europa. Creatorul Teatrului Imaginativ (nu intamplator, un teatru din care lipsesc didascaliile!), Doru Motoc este mai cunoscut la Brno, Viena sau Tirana, decat la Bucuresti sau Timisoara.

"Va dati seama ce nefericiti sunt copiii de azi? N-au mancat niciodata napi!"

- Dupa ce ati scris piesele "La Colorado, aproape de stele", "Ape si stele" si "Zborul - ce fericire!", spectatorii si-au dat seama ca imaginatia dvs. prefera cerul, lumii dezlantuite de pe pamant. Pe unde ati mai zburat in ultimul timp, d-le Doru Motoc?
- Gandul meu zboara intotdeauna inapoi... In gradina noastra de langa casa unde-am copilarit si unde cresteau napi. Napii sunt ca niste morcovi albi, cu miez dulce si racoros. Va dati seama ce nefericiti sunt copiii de azi? N-au mancat niciodata napi. In schimb, clefaie la chewing-gum... Asa ca, de cele mai multe ori, ma opresc in gradina si mananc napi. Nu e nici tipenie in jur, cerul e albastru si departat, iar eu, intre cer si pamant, simt un fel de plinatate a sufletului. Care poate ca e chiar fericirea.
- Este admirabil ca un domn cu multa carte ca dv., doctor in teatrologie, specialist in avangarda rusa, si care preda istoria teatrului la Universitatea din Sibiu, isi pastreaza prospetimea si lirismul expresiei artistice. In urma cu trei ani, ati propus lumii "teatrul imaginativ". Ce este acesta?
- Intr-o interpretare sumara, este teatrul fara didascalii, un fel de delegare de competenta de la autor catre regizor si actor. Autorul nu-i mai ofera nici un ghidaj regizorului, nu-i mai da nici o indicatie, nici un reper de spatiu si timp, nici o sugestie cu privire la personaje si la montarea spectacolului pe scena. Teatrul imaginativ porneste de la adevarul ca la inceput a fost cuvantul, iar partiturile dramatice destinate lui au o insemnata doza de ambiguitate provocatoare si pot cunoaste o mare diversitate. Personajele nu au identitate, nu au nume, nu le stim varsta, nici sexul. Nu stim ce fac. Nu stim de ce se cearta sau de ce se iubesc. Pot fi pe o scena sau intr-o inchisoare, la New York sau la Paris, locurile de desfasurare a actiunii nu sunt numite, nici descrise. Costumele, recuzita, actiunile fizice ale personajelor sunt lasate la imaginatia si inspiratia regizorilor - ceea ce poate conduce la o diversitate de spectacole complet diferite, generate de acelasi text. Spre exemplu, s-ar putea monta un spectacol coupe: in prima parte, ni s-ar oferi o drama; in a doua parte, am rade la o comedie. Absolut pe acelasi text. Pe scurt, teatrul imaginativ, care poate fi imbogatit de orice dramaturg care adera la estetica genului, este un teatru al creativitatii si al libertatii netarmurite. Refuzand orice constrangere ideatica sau formala, el deschide larg portile catre teatrul total al viitorului.

"O mare forta personala si puterea de a-ti asuma destinul sunt calitati obligatorii pentru a invinge intr-un orasel de provincie"

- Asadar, de la Valcea, si nu de la Paris, ca in cazul celebru al lui Eugen Ionescu, a fost aruncata o provocare oamenilor de teatru de pretutindeni. Ramane de vazut daca impactul va fi pe masura. Pana atunci, cum va simtiti in provincie, d-le Motoc? - Ca un invingator. Bogatia culturala extraordinara a Valcii, in arhitectura domneasca, in etnografie si foclor, in resurse naturale, in spiritualitate, caractere umane etc., m-a ajutat sa supravietuiesc in cele mai grele timpuri si sa-mi inving orice complex in democratia de tranzitie. Dupa cum se stie, mediul provincial nu e deloc unul de invidiat, dar el iti ofera, daca ai suficienta forta, sansa linistii si a concentrarii asupra a ceea ce ai de facut. Mi-a daruit Dumnezeu o tenacitate taraneasca, tata era fiu de cioban din Caineni, sat de pe Olt, la granita cu Sibiul - acolo unde mi-am petrecut copilaria pana la varsta de 11 ani. Taranul, in general, nu e din cale afara de tulburat de ceea ce i se intampla in mod neasteptat. Daca piatra ii distruge recolta, el ara din nou si seamana din nou, si din nou isi vede de ale lui, cu ochii pe cer, gata s-o ia oricand de la inceput. Daca n-as fi avut aceasta origine, greutatile m-ar fi abatut sigur din drum. Dupa cum stiti, si in profesia noastra jocurile se fac in Bucuresti, ierarhiile se stabilesc tot acolo, criticii de specialitate poposesc rar in provincie s.a.m.d. De aceea, a trebuit sa-mi creez singur climatul de care aveam nevoie, sa construiesc o insula profesionala in cadrul societatii literare "Anton Pann". Din pacate, lucrurile s-au risipit dupa 1989, si am ajuns tot mai departe de tarmul la care visasem. Totusi, au aparut oameni tineri si talentati, fara complexe de provinciali, care pot da oricand replica unui "capitalist" din Bucuresti. Ma gandesc, spre exemplu, la doi excelenti poeti: unul este Felix Sima, un om cu carti premiate, o personalitate de o finete i-as zice inumana, poet toate cele 24 de ore ale zilei si noptii; al doilea este un laureat al Editurii Cartea Romaneasca, bibliotecarul Valentin Dolfi. Ei au avut o mare forta personala si puterea de a-si asuma destinul - calitati obligatorii pentru a invinge intr-un orasel ca Ramnicu Valcea.
- Bucurestenii aroganti afirma ca avantajul de a trai in Capitala, unde dai nas in nas, la receptii si in redactii, cu toate personalitatile influente, nu poate fi compensat de farmecul si linistea provinciei. Acceptati aceasta sentinta?
- Este adevarat, avantajul de a fi in Capitala, de a fi "in carti" nu e deloc neglijabil, in raport cu anonimatul celui care scrie in provincie si n-are acces la revistele care fac clasamente si, in ultima instanta, stabilesc si canoane. Dar sa nu uitam ca provincia poate fi si numai o stare de spirit. Poti fi provincial pe Calea Victoriei si, dimpotriva, poti reprezenta o valoare traind la Sighetul Marmatiei. Nu distantele geografice de capitala administrativa hotarasc asta, pentru ca, asa cum spunea mentorul generatiei mele, poetul Dragos Vranceanu (fondatorul cenaclului "Casa de sub Padure" de la Babeni, de langa Ramnic), talentul literar, in aparitia si inflorirea lui, nu cunoaste capitala si provincie. Zarurile talentului pot cadea oriunde, dupa o forta a hazardului pe care n-avem cum s-o controlam.
- Starea creatorului de literatura de astazi e critica. Multi isi publica opera fara a primi drepturi de autor - ceea ce defineste starea de crunta salbaticie a capitalismului romanesc.
- Daca astepti sa fii recunoscut, sa ti se creeze conditii, sa ai un statut privilegiat, intr-adevar, ai pierdut din start. Trebuie sa ai suficienta smerenie in fata marilor valori, dar si constiinta propriei valori, ca sa poti continua lupta. Astazi, sigur, este deschisa competitia, dar naravurile n-au disparut cu totul, incat iti trebuie o mare putere de suflet ca sa ajungi pe scena succesului.

"Viata culturala a provinciei nu are nevoie de sprijinul Capitalei, in procesul de aderare europeana"

- Mai sunt spectatori de teatru intr-un oras ca Ram-nicu Valcea?
- Teatrul nu duce lipsa de spectatori, cu conditia sa le propui ceva. De asta e nevoie ca teatrul sa nu ramana exclusiv la sediu, trebuie sa iasa in intampinarea spectatorului, sa-l provoace. Teatrul municipal "Ariel", spre exemplu, joaca si in holul principalului magazin al orasului, si pe terasa hotelului "Alutus", se duce si in scoli, trezeste interesul urbei pentru spectacol. Infiintat si condus de regizoarea Doina Migleczi, "Ariel" nu are deloc aerul unui teatru de provincie, care ar putea balti intr-un dolce farniente si in care doar cafeneaua inseamna ceva, ci este un teatru viu, in care se intampla si teatru experimental, si teatru in spatii neconventionale; participa la festivaluri internationale, in curand va merge in Belgia, iar regizoarea este invitata la Londra, la un program de formare a actorilor etc. Cu sprijinul primarului Mircea Gutau, "Ariel" va avea in acest an doua noi sali de spectacol ultramoderne, si credem ca, odata cu intrarea noastra in Europa, vom beneficia de conditii optime pentru functionarea unei asemenea institutii.
- Are viata culturala a provinciei nevoie de sprijinul Capitalei in procesul de aderare europeana?
- Nici gand. La Valcea (dar cred ca situatia este identica si in restul tarii) avem relatii pe cont propriu. Exista doua teatre profesioniste care participa la festivaluri europene. Exista o galerie de arta, condusa de un pictor tanar si inspirat manager, George Dican, care duce expozitii de plastica romaneasca de la Bruxelles si Paris pana in tarile scandinave. Din dorinta de a nu mai difuza cartea precum cartofii, adica la kilogram, librarul Dan Pauni s-a asociat cu o televiziune locala si a creat o librarie-cafenea, dupa model occidental, unde invita scriitori si lanseaza carti, iar cafeaua este gratis pentru cumparatori. Filarmonica, la randul ei, gazduieste concerte sustinute de artisti straini si concerteaza frecvent pe scene europene. Din acest mugure de management cultural, va rasari, sunt sigur, o planta viguroasa, demna de Europa. Fiindca, sa nu uitam, integrarea in Ue se face de jos in sus, si nu invers. Daca ne gandim cu luciditate la ceea ce va urma, ne dam seama ca va fi nevoie de oamenii de cultura, indiferent ca sunt din Capitala sau din provincie. Va veni in curand ziua cand politicienii insisi vor observa ca ei, singuri in Europa, fara a avea in spate cultura, traditia si spiritualitatea nationala, sunt niste copii de pripas. Visez la ziua cand acesti politicieni, de toate culorile, vor intelege ca numai cultura este motorul care ne poate propulsa nu doar in Europa, ci poate chiar in fruntea ei.