Mic indreptar de rugaciune - Sfaturile parintelui Vartolomeu

Puterea deosebita a rugaciunii, resimtita concret in viata noastra de zi cu zi, ridica o intrebare legitima: cum sa ne rugam, pentru ca gandul nostru sa fie mai degraba implinit? Exista o conditie a dialogului nostru cu Dumnezeu? Pentru a afla un posibil raspuns, ne-am adresat unui preot mult pretuit si cautat de credinciosi: parintele Vartolomeu, de la Biserica Sfantul Gheorghe - Plevnei din Bucuresti.

"Sediul relatiei noastre cu Dumnezeu e in inima noastra"

"Sa nu treaca o zi,fara sa vorbesti cu Dumnezeu"

- Sunt ani de zile, de cand in paginile revistei noastre, se vorbeste despre forta spirituala a rugaciunii, despre miracolul pe care poate sa-l implineasca, atunci cand este rostita din suflet, cu credinta in Dumnezeu. Mii de scrisori sosite pe adresa redactiei, rod al unor experiente concrete, confirma acest adevar. Un adevar care legitimeaza o intrebare esentiala: cum trebuie, oare, sa ne rugam? Exista o conditie a dialogului nostru cu Dumnezeu? De ce unora li se implinesc cererile, iar altora nu?
- Rugaciunea este o forma a dialogului nostru cu Dumnezeu. Prin rugaciune se stabileste si se intretine relatia noastra cu El. De aceea, rugaciunea nu trebuie sa cuprinda doar cererea, doar lamentatia noastra, ci si lauda lui Dumnezeu, precum si multumirea adresata Lui, pentru cele pe care ni le-a dat. Cum ar fi, de pilda, bucuriile simple, faptul ca am mai vazut soarele rasarind inca o data, ca ni s-a daruit inca o zi din viata. Rugaciunea are mai multe trepte: rugaciunea buzelor e prima treapta, prima forma a dialogului nostru cu El. Trebuie sa o rostim, nu cu glas tare, nu declamativ, ci doar atat cat sa ne concentram asupra cuvintelor. Gandurile sunt cel mai greu de tinut in frau, si trebuie pentru aceasta sa ne concentram, facandu-ne, zi de zi, "lectia" rugaciunii. Chiar daca la inceput nu reusim, trebuie sa perseveram. Apoi, urcam pe urmatoarea treapta, cand avem rugaciunea mintii, atunci cand reusim sa ne tinem mintea concentrata pe ceea ce rostim, adunandu-ne gandurile si reusind sa ne "amprentam" mintea de cuvintele rugaciunii, incalzindu-ne inima si fiind patrunsi de nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu. Iar a treia treapta e rugaciunea inimii, a lui Iisus, pe care o practica parintii imbunatatiti si duhovnicii. "Sediul" relatiilor noastre cu Dumnezeu, "ambasada" si lucrarea Lui sunt acolo, in inima noastra.
- Rugaciunea inimii poate fi insusita si de muritorii de rand?
- La aceasta rugaciune poate ajunge orice credincios cu mare evlavie, nu numai monahii. Izolandu-se de zgomotul lumii de-afara, asezandu-se ori in genunchi, ori chiar pe un scaun, ducand mana dreapta cu degetele adunate ca pentru inchinaciune in dreptul inimii, plecand capul in piept si imaginandu-si mintea coborata in inima si subordonata nu logicii, ci dragostei de Dumnezeu, care o inflacareaza si o umple de caldura. Cuprinsul ei este cat se poate de simplu: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Fara graba, se inspira pe prima parte a rugaciunii ("Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu"), si se expira pe a doua parte ("miluieste-ma pe mine, pacatosul"). Luptand, totodata, pentru indepartarea oricaror imagini din minte, pe care trebuie sa si-o concentreze pe chemarea numelui lui Iisus Hristos incontinuu, regulat, firesc, in ritmul respiratiei. Dar chiar daca ajungem, in particular, pe o treapta inalta a rugaciunii, asta nu inseamna ca nu trebuie sa participam si la rugaciunile comune, facute in biserica, in public, la slujbele oficiate de preoti, mai ales la Sf. Liturghie.
- Exista o anume stare a rugaciunii, un sentiment launtric pe care trebuie sa-l atingem pentru ca gandul nostru sa ajunga la cer?
- Un teolog francez, Marc-Antoine de Beauregard, spune ca asa trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu: ca un indragostit care nu mananca si nu doarme si abia asteapta ceasul la care sa-si vada iubita. Asa trebuie sa-L asteptam in inima noastra: cum asteapta soldatul care vine de la razboi sa ajunga mai repede acasa, la familia sa. Asa trebuie sa ne umplem sufletele de bucurie navalnica in asteptarea Lui: precum copilul care nu doarme in noaptea de Ajun, desi-i cad pleoapele grele de somn, pentru ca vrea sa-l astepte pe Mos Craciun, sa vada ce daruri i-a adus. Asa sa-I fim recunoscatori: precum pruncul, care, alaptat la sanul mamei, se uita in ochii ei cu privirea aceea curata, neprefacuta, neviciata de nici un gand ascuns si neatinsa inca de nici un pacat. Starea aceasta de dulce nerabdare, asteptare, de bucurie navalnica, sa ne fie in suflet atunci cand ne gandim la El. Cred ca fiecare din noi a experimentat macar una din aceste stari, cand am fost copii sau adolescenti. Sa chemam starea aceea in inima, chiar daca sunt multi ani in urma de atunci, sa ne inchipuim ca in fata lui Dumnezeu suntem tot niste copii care asteapta sa gaseasca darul sub brad. Si cu acea dulce neliniste si tremur usor de nerabdare, sa ne asezam in genunchi, in fata icoanelor, si sa ne ridicam ruga spre Cer. Nu ne vom ruga precum un calugar, pentru ca, traind in lume, avem slujbe, crestem copii. Dar macar "Invredniceste-ma, Doamne, sa pun bun inceput, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!" sa spunem la orice nou inceput, orice am purcede sa facem, orice drum am avea inainte. Sa-L rugam, de asemenea, sa binecuvanteze masa la care ne asezam cu familia sau cu prietenii, si sa-I multumim apoi pentru bucatele, cele pe care le-am avut dinainte. Sa nu treaca o zi fara sa vorbesti cu Dumnezeu, fara sa ai tu ceasul tau de rugaciune in fata icoanelor.
- Cand sa fie acesta, parinte?
- Seara, cel mai bine, cand e liniste si vuietul orasului se mai potoleste. Te asezi in fata icoanelor, aprinzi candela sau o lumanare (nu 3, 9, 33 sau nu stiu cate lumanari, caci asta e o superstitie), stai cu fata spre rasarit. Raiul este spre rasarit, iar Iadul spre apus. La botez, ati vazut, lepadarile de Satana se fac intorcandu-te cu fata spre apus, iar unirea cu Dumnezeu cu fata spre rasarit. Daca oamenii ar pastra legamantul lepadarii de Satana si de pacatul stramosesc, al lui Adam, ar trai mereu fericiti. Stai in genunchi, sau in picioare, daca esti slabit sau neputincios. Intai de toate, iti aduni mintea si spui: "Aici este Dumnezeu!". Pentru ca El, intr-adevar, este omniprezent si ne aude. Fa si metanii, miercurea si vinerea, mai ales. Metania este mica - atunci cand te apleci si atingi pamantul, intinzand mana dreapta, cu care-ti faci apoi semnul crucii, indreptandu-te, sau este mare - cand te apleci spre pamant pana-l atingi, sprijinindu-te cu palmele pe pamant, apoi te ridici, facandu-ti semnul crucii (aceasta metanie se bate mai ales in timpul posturilor). Aplecarea simbolizeaza caderea in pacat, iar indreptarea cu inchinaciune, ridicarea din pacat, prin credinta in Dumnezeu. Si bine ar fi sa mai curga asa, cate o lacrima. Asta pentru ca, daca suntem cu adevarat iubitori de Dumnezeu, ne caim sincer si ne inmuiem inima, n-o lasam invartosata. Cu o lacrima venita din adanca parere de rau pentru greselile noastre, desfundam "hornul" acesta plin de smoala si funinginea pacatelor, si ne apropiem de Dumnezeu, iar El, la randul Sau, ne poate auzi mai usor. Si ne poate ierta mai repede, caci El este "iubitor de oameni". Cu niste lacrimi de pocainta si cu zdrobire de inima Il induplecam.
- Parinte, ce rugaciuni anume ar trebui sa rostim pentru ca Dumnezeu sa le auda? Rugaciuni personale, formulate in legatura cu asteptarile noastre, sau cele cuprinse in cartile bisericesti?
- Intai spunem rugaciunile incepatoare, de chemare a lui Dumnezeu. "Slava tie, Dumnezeul nostru...", "Imparate ceresc...", "Prea Sfanta Treime", "Tatal nostru". Imediat, Psalmul 50, care este un psalm de pocainta, prin care ne rugam de iertarea pacatelor si de curatarea sufletului de "zgura" acestora. O rugaciune si o marturisire a credintei in Biserica Crestina, "Crezul" ar trebui sa fie stiut de orice crestin. Mai putem spune Psalmii 69 si 142, prin care Il rugam pe Dumnezeu sa vina sa ne ocroteasca, sa pogoare harul sau asupra noastra. O rugaciune completa trebuie sa cuprinda lauda adusa lui Dumnezeu, apoi cererea catre El, si pe urma multumirea pentru cele cate ne-a dat deja. Cererile putem sa I le adresam si in felul nostru, fiecare exprimand ce are pe suflet in cuvinte cat mai simple si smerite, nu dorind raul altora, ci imblanzirea dusmanilor si alungarea relelor. Ar fi de folos daca am invata cativa psalmi pe de rost, pe care sa-i spunem in gand, in orice clipa de zabava am avea, doar ca sa ne sporim puterea de concentrare, sa nu lasam gandurile negative sa ne ocupe mintea. Nu trebuie vorba multa, ci comuniunea cu El. Pe care o obtii prin rugaciune fierbinte, dedicata, concentrata pe ideea existentei Lui si a dependentei tale fata de El. "Fara Mine nu puteti face nimic", spune Scriptura. Fara incrancenare, fara patima, ci cu uimire copilareasca, cu recunostinta si cu bucurie navalnica, cu iubire. Dragostea de Dumnezeu este cea care da masura credintei. Daca inima ta nu se poate inflacara de dragoste pentru el, atunci credinta ta nu e decat o vorba. Acea dragoste care face ca sufletul tau sa fie prea plin de bucuria aceasta a comuniunii cu el, incat lacrimile sa-ti umple ochii.
- Exista rugaciuni grabnic ajutatoare - paraclise, acatiste, psalmi. In ce ordine trebuie sa le rostim? Exista o ierarhie a sfintilor catre care trebuie sa le indreptam, pentru a ne mijloci ajungerea lor la Dumnezeu?
- Omul, pentru ca este trupesc, vrea dovezi concrete: de aceea la sarbatorile unor sfinti, multimile care vor sa le atinga moastele, in speranta unor tamaduiri, umplu bisericile. Dar la sarbatorile Sfintei Treimi, la care nu sunt decat icoane pe care sa le atingi, nu mai vin asa multi. Cu adevarat te vindeca atingerea, daca ai credinta in inima. Sigur ca este o ierarhie si in Cer: intai este Sfanta Treime - Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Apoi Sfanta Fecioara, arhanghelii si ingerii, apostolii lui Hristos, mucenicii si sfintii toti. Dar sfintii sunt mijlocitori. Cu smerenie sa ne ducem catre Dumnezeu direct, El fiind desavarsirea are decizia si puterea de a lucra asupra oamenilor. Pentru rugaciunile acestea, de grabnic ajutor sunt importante al doilea paraclis al Maicii Domnului, acatistul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, primul paraclis al Maicii Domnului, Psaltirea si apoi, sigur, daca avem mare evlavie la un anume sfant, ne rugam si acestuia, el ne va mijloci iertarea si ajutorul de la Dumnezeu. Se apropie Postul Sfintelor Pasti. Rugaciunea noastra va fi mai puternica daca o insotim cu postul si milostenia.
- Exista semne prin care sa recunoastem ca rugaciunea noastra a ajuns pana la Dumnezeu, ca a ascultat-o si a primit-o?
- Dumnezeu nu ne da confirmare de primire, el lucreaza in taina. Dar celor ce au crezut si au staruit in ceea ce au cerut, intr-o zi, le implineste cererile. Si atunci, ei au dovada ca Dumnezeu le-a ascultat rugaciunea si le-a trimis raspunsul. Si eu am avut aceste semne si am simtit binefacerile rugaciunii, la fel si multi dintre credinciosii care vin la biserica unde sunt paroh si care au scapat, prin rugaciune curata si participand la Sfantul Maslu, de boli naprasnice. As putea sa va dau doar exemplul unei doamne (farmacista, sotia unui celebru neurolog) care s-a tamaduit de cancer la san, sau al unui pilot de avion de vanatoare, care s-a catapultat si a fost foarte grav vatamat. Prin rugaciunile sotiei sale si participarea acesteia la Sfantul Maslu, dupa un an in care a stat paralizat in caruciorul cu rotile, a venit sa-i aduca lauda lui Dumnezeu si sa-mi multumeasca personal, pe propriile picioare. Cat despre cei care ies cu bine din grele incercari si scapa de necazuri, acestia sunt si mai multi, dar toti cu credinta, nadejde si dragoste la Dumnezeu - cele trei virtuti ale unui adevarat crestin. Cei care cred si sunt convinsi, ca Iov, ca bolile si necazurile sunt date pentru a ne fi incercata credinta in Dumnezeu, aceia nu se razvratesc impotriva Lui si nu se razboiesc cu El, caci degeaba o fac, ci cu smerenie se roaga lui Dumnezeu, pentru ca toate sunt in puterea Lui. Pentru unii ca acestia, rugaciunea devine lucratoare, are efect. Omul nu se poate schimba fara harul lui Dumnezeu. Numai primind harul acesta, bunavointa lui Dumnezeu asupra sa, se poate transfigura, se poate schimba dintr-un om trupesc intr-unul indumnezeit, poate dobandi cunoasterea, discernamantul, intelepciunea. Harul nu vine asupra noastra, asta tineti minte, fara rugaciune, fara post, fara milostivire si, mai ales, fara un duhovnic sporit, care sa ne ajute sa tinem calea dreapta. Iar "Calea, Adevarul si Viata" este doar El, Iisus Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru.