Leacuri traditionale din lumea larga

Intoarcerea la terapiile naturale a devenit o moda universala. Dupa o indelungata si nedreapta uitare, medicina populara e repusa in drepturi, dovedindu-si perenitatea si eficienta.

Laptele de iapa

Cei dintai care i-au remarcat virtutile curative si regeneratoare au fost orientalii. Cu doua mii de ani in urma, imparatii stravechilor dinastii chineze obisnuiau sa bea lapte de iapa. Mai aproape de noi, in Orientul Mijlociu, seicii arabi il consumau si ei cu regularitate, spune traditia, pentru a-si conserva sanatatea, forta fizica si - nu in ultimul rand - tineretea. In Europa, i-au acordat atentie, inaintea tuturor, rusii. In secolul al Xix-lea, cativa oameni de stiinta rusi i-au studiat in amanunt proprietatile terapeutice si si-au asternut constatarile pe hartie. Publicarea lor a trezit interes, astfel ca in anul 1859, a luat fiinta primul sanatoriu unde curele cu lapte de iapa se puteau face sub control medical. Dupa cat se pare, insa, consumul se practica pe scara mult mai larga. Un martor ilustru, nimeni altul decat Lev Tolstoi, noteaza: "Laptele de iapa imi regenereaza trupul si imi inaripeaza spiritul". Si tot el marturisea ca foloseste acest remediu natural, urmand exemplul tatalui sau. In urma cu mai bine de un deceniu, medicul german Rolf StUhmer vorbea, intr-una din cartile lui, despre existenta in Rusia a 30.000 de iepe de lapte si a 50 de sanatorii specializate, insumand aproape 11.000 de locuri de tratament!
Astazi, alimentul-minune este foarte apreciat in Europa Occidentala si chiar in Peninsula Scandinava. Iepele de lapte pasc pe terenuri nepoluate si se afla permanent sub supravegherea unui veterinar. Laptele se comercializeaza congelat si se dezgheata in momentul cand urmeaza a fi baut. Decongelarea se face intr-o baie de apa, la temperatura corpului si, ca regula generala, se considera ca incalzirea la peste 40gr.C trebuie evitata, intrucat risca sa-i diminueze calitatile. Nu se bea mai mult de un sfert de litru pe zi, deoarece o cantitate mai mare poate irita stomacul sau intestinul. Daca, eventual, in primele zile de cura se manifesta semnele unui mic deranjament stomacal, ele se atenueaza si dispar curand.
Laptele de iapa e un lichid subtire, cu continut redus de grasimi, in schimb bogat in proteine si globuline (proteine cu molecule mari). Dintre toate tipurile de lapte intalnite la mamifere, el se aseamana in cea mai mare masura cu cel uman. Actiunea sa biologica si de intarire a sistemului imunitar pare sa se datoreze ponderii importante a aminoacizilor esentiali si acizilor grasi polinesaturati. Practica medicala a dovedit ca poate fi utilizat cu succes in gastrite, colite, constipatii cronice, afectiuni hepatice acute sau cronicizate, inclusiv ciroza hepatica, boli ale pancreasului, afectiuni ale vaselor sanguine, dereglari de metabolism. De asemenea, se administreaza ca adjuvant in timpul chimioterapiei sau roentgen-terapiei. Naturistii sunt de parere ca rezultatele cele mai bune se obtin cu corasla (laptele dat de iapa in primele zile dupa fatare).

Febra si castravetii

In Siria se obisnuia ca suferinzilor cu febra sa li se ia sange si sa li se dea de baut multa zeama de orz. Ei stateau culcati pe un asa-numit "pat de salcie", adica li se asternea un strat de frunze de salcie sub cearsaf. De o parte si de alta a patului se aseza cate un vas plin cu apa rece, in care se puneau castraveti proaspat culesi. Bolnavul lua cate unul in fiecare mana, tinandu-l pana se incalzea, apoi il schimba cu altul. Toate acestea par a fi niste manevre cam complicate, dar cu siguranta sunt de preferat deprinderii noastre de a apela, din primul moment si pentru orice, la medicamentele de sinteza.

Fierturi de cereale

Cerealele fierte ca leac pentru febra se intalnesc la diverse popoare, in diverse zone ale globului. Difera doar grauntele intrebuintate si unele detalii de preparare. Iata mai intai o reteta englezeasca: se ia arpacas si se spala in mai multe ape, se lasa un timp la inmuiat, iar dupa aceea se fierbe. La sfarsit, se scurge zeama si, inainte de a o da bolnavului, i se adauga zahar si suc de lamaie.
Organismul cuprins de febra consuma o cantitate enorma din lichidele sale biologice, de unde si nevoia de a le dilua, marind aportul de apa. Fara a fi la curent cu explicatia stiintifica, indienii americani, cu modul lor de viata apropiat de natura, isi urmau fara gres instinctul si beau multa apa rece, atunci cand aveau febra. Totodata, ei pregateau o fiertura de orz care, in faza acuta a bolii, tinea loc si de mancare. Peste boabele de orz se turna un volum de apa de zece ori mai mare si se fierbeau, pana cand incepeau sa se umfle si sa plesneasca. La sfarsit, se amestecau in fiertura miere de albine, putin otet si ulei de in. Bolnavii primeau, dupa caz, fie fiertura cu totul, fie numai zeama scursa din vas si strecurata.
In Europa centrala s-a pastrat pana in prezent varianta terciului de ovaz, preparat in acelasi fel ca orzul. El e de mare ajutor in toate afectiunile insotite de febra, indiferent daca este vorba de gripa sau de probleme gastrointestinale.

Napoleon si zeama de orz

In pofida gloriei sale de mare comandant militar, Napoleon Bonaparte nu era deloc o persoana viguroasa. Pentru a ne convinge de acest lucru, biograful lui, V. Cronin, ne face o descriere cat se poate de amuzanta a stilului sau de calarie: "Cand calarea, nu era in stare sa stranga calul intre coapse cu destula putere, zacea in sa ca un sac cu cartofi, trebuia sa se incline mult in fata, ca sa-si pastreze echilibrul, iar la vanatoare i s-a intamplat deseori sa fie aruncat la pamant". Lipsa de rezistenta fizica si stresul campaniilor i-au provocat o suferinta cronica a tubului digestiv, pe care el o trata ca si indienii: zeama de orz cu putin lemn-dulce, trei cani pe zi.

Romul si cvasul

Zgomotele in urechi sunt o adevarata pacoste. O veche metoda ruseasca de atenuare a lor este urmatoarea: se ia putina vata, se imbiba in rom si se stoarce bine, apoi se introduce tamponul - nu ud, ci doar umed - in canalul auditiv. In acelasi timp, se recomanda si inhalatii cu apa clocotita, in care s-au pus un pumn de sare si un strop de rachiu de secara.
Rusii au o bautura traditionala numita cvas, preparata dintr-o anumita cantitate de secara, peste care se toarna un volum de zece ori mai mare de apa in clocot. Se pot adauga si fructe. Alta reteta inlocuieste secara cu maltul amestecat cu bucati de paine. Borcanul sau damigeana se aseaza intr-un loc caldut si se lasa la fermentat. Rezulta un lichid deschis la culoare, cu gust acrisor, slab alcoolizat (cu o tarie comparabila cu a berii). E un adjuvant foarte util in toate afectiunile inflamatorii.

Camfor in pantofi

Uneori ne trezim dimineata cu dureri de cap. Cauza consta intr-o circulatie cerebrala defectuoasa, iar simptomele sunt mai pronuntate in sezonul rece, cand vasele de sange se contracta si se ingusteaza din pricina frigului. Arabii obisnuiau sa combata durerile de acest tip prin doua procedee: fie isi frecau indoitura cotului cu hrean proaspat ras, activandu-si astfel circulatia, fie presarau camfor in pantofi, inainte sa se incalte. Oricat de ciudat ar parea, camforul poate fi de mare folos celor care au tensiunea scazuta dimineata, la trezire.

Muguri de brad contra racelii

Dupa exemplul locuitorilor din Alpi, putem preveni raceala, cu ajutorul mugurilor de conifere, preferabil de brad sau molid. Ii culegem si ii mestecam proaspeti, pe indelete, tinandu-i in gura cat mai mult. Facem acest lucru de sase-sapte ori in cursul unei zile. E o buna masura de prevedere, binevenita pe vreme inchisa si umeda, atunci cand ne aflam in drumetie sau dupa ce am transpirat pe partia de schi, mai ales daca ni s-a udat imbracamintea si suntem in pericol sa racim. Apoi, odata ajunsi acasa, ne frictionam gatul si pieptul cu ulei de in, infasuram in jurul gatului un fular gros de lana si imbracam o flanela de corp. Toate acestea produc impreuna un efect calmant, ce impiedica tusea ori, daca ea s-a instalat deja, o fac sa dispara foarte repede.

Cataplasma cu nucsoara

Accesele de tuse sunt cel putin incomode, daca nu de-a dreptul chinuitoare. In Tibet se obisnuieste ca, in asemenea cazuri, sa se unga pieptul cu un amestec de untura si nucsoara data pe razatoare, acoperindu-l apoi cu o panza de in, peste care se pune o invelitoare de lana. Cataplasma se tine pe piept in jur de o ora, dupa care se indeparteaza prin stergere cu o panza uscata, bineinteles curata, fara a spala pielea. Procedura, preluata de la calugarii tibetani, se repeta pana la disparitia totala a simptomelor.

Vin cu angelica

Austriecii din landul Steiermark isi transmit din generatie in generatie reteta foarte simpla a unei bauturi tonice. Doua lingurite de radacina maruntita de angelica se fierb aproximativ un sfert de ora intr-un litru de vin, dupa care vinul se strecoara si se pastreaza intr-o sticla. Se bea din el, dimineata si seara, doar atat cat incape intr-un paharel de tuica.

Licoare energizanta

Si in Rusia are mare trecere o veche licoare energizanta, insa cu o compozitie ceva mai complicata si un mod de preparare mai laborios. Iata ingredientele: 250 g seminte de chimen zdrobite, 1250 g boabe de ienupar zdrobite, 250 g catei de usturoi taiati marunt, 300 g zahar candel (sau brun, nerafinat, in nici un caz cel obisnuit, din comert), 4 linguri de miere (preferabil de tei), 2,5 l tuica, 1,5 l apa.
La inceput se infierbanta apa cu zaharul, amestecand mereu, pana da in clocot. Se adauga restul ingredientelor (cu exceptia mierii si tuicii), pregatite chiar atunci si puse deoparte. Se lasa sa clocoteasca trei-patru minute, amestecand neintrerupt, apoi oala se ia de pe foc si ramane acoperita un minut sau doua, dupa care se strecoara, se toarna tuica si se adauga mierea, amestecand pana la dizolvarea ei completa. Licoarea se pastreaza la temperatura camerei si se bea cate un paharel dimineata si seara. Portiile mici, luate regulat, dau rezultate mai bune decat o cantitate mare deodata. Caci aceasta nu e o bautura, ci un medicament.