Ingrediente (pentru 4-6 persoane): 125 g alune (de padure), 25 g seminte de susan, 2-4 catei de usturoi, 8-10 frunze de salvie proaspata, 2 linguri ulei de masline, 250 g branza de vaci, circa 4 linguri cu lapte.
Mod de preparare:
Puneti alunele intr-o tava, dati-le la cuptor si lasati-le sa se rumeneasca 10 minute. Adaugati semintele de susan si lasati-le sa se prajeasca si ele inca 5 minute, impreuna cu alunele. Intre timp, curatati usturoiul, taiati-l felii si puneti-l in robotul de bucatarie.
Spalati frunzele de salvie, scurgeti-le, taiati-le mai mare si puneti-le si pe ele in robot. Adaugati alunele si semintele de susan racite si mixati totul circa 15-20 de secunde.
Incorporati uleiul de masline, branza de vaci, sare si piper dupa gust si mixati din nou.
Daca amestecul este prea sec, adaugati putin lapte, mixati si repetati operatia, pana ce pateul devine bun de uns pe paine.
Mutati pateul intr-un vas de pamant, puneti-l la frigider si lasati-l sa se odihneasca cateva ore, inainte de a-l servi, cu paine prajita sau proaspata, crocanta si cateva frunze de salata verde.
Salata cu masline
Ingrediente (pentru 2 persoane): 2 ardei grasi rosii, 20 masline verzi mari, 15 masline negre, 12 linguri ulei de masline, 4 linguri otet de vin (rosu), 6 catei de usturoi, cateva frunzulite de busuioc proaspat, un varf de cutit piper de Cayenne, sare si piper negru.
Mod de preparare:
Spalati ardeii, taiati-i mai intai in doua, indepartati nervurile si semintele si taiati-i din nou in lamele subtiri.
Clatiti maslinele, scoateti-le samburii, taiati-le in 4 si puneti-le intr-un castron, impreuna cu lamelele de ardei.
Amestecati intr-un bol uleiul cu otetul si incorporati apoi usturoiul tocat si frunzulitele de busuioc spalate. Condimentati sosul vinegreta cu sare, piper negru si piper de Cayenne.
Atentie: Busuiocul uscat isi pierde mult din savoare, de aceea este mai bine sa folositi busuioc congelat sau sa-l inlocuiti cu un amestec din mai multe ierburi.
Supa de dovleac
Ingrediente (pentru 4-6 persoane): 2 cepe, 1 dovleac mare, 50 g unt sau margarina, 4 rosii mari, sare, piper, 115 ml smantana, crutoane, cateva frunzulite de patrunjel verde, 1 legatura zarzavat de supa (morcov, patrunjel, telina).
Mod de preparare:
Curatati cepele, indepartati capetele, taiati-le in doua si tocati marunt fiecare jumatate.
Curatati dovleacul de coaja, taiati-l in trei, indepartati cu un cutit semintele si taiati-l apoi cuburi ceva mai mari (in total, miezul de dovleac gatit trebuie sa atinga 1 kg).
Puneti untul sa se topeasca intr-o tigaie si caliti in el dovleacul si ceapa, amestecand intruna. Cand ceapa devine transparenta, luati tigaia de pe foc si puneti-o deoparte. Crestati cu un cutit fiecare rosie, opariti-le intr-un vas mai mare cu apa clocotita (apa trebuie sa le acopere), curatati-le de pielita si treceti-le printr-o sita.
Amestecati - in oala - rosiile pasate cu zarzavatul de supa curatat si taiat marunt, dovleacul si ceapa, puneti-le pe foc cu 1,5 l de apa si, dupa ce incep sa clocoteasca, acoperiti-le cu un capac, faceti focul mai mic, lasati-le sa fiarba incet 20-30 de minute si adaugati sare si piper.
Mixati legumele fierte impreuna cu zeama in robotul de bucatarie, rasturnati-le inapoi in oala si adaugati smantana, incalzind supa pe flacara mica. Cand s-a incorporat bine, serviti supa in farfurii, cu crutoane si cu frunzulite de patrunjel verde ca decor.
Atentie: Crutoanele facute acasa sunt mai gustoase daca inainte de a baga la cuptor bucatelele de paine, le presarati cu seminte de susan.
Omleta la cuptor
Ingrediente (pentru 4 persoane): 6 oua mari, 2 tulpini de praz, 4 cepe mici (de arpagic), 2 pumni patrunjel verde tocat, 1 lingura ierburi uscate maruntite (rozmarin, cimbru, salvie etc.), sare, piper.
Mod de preparare:
Spargeti ouale intr-un castron si bateti-le bine, pana ce devin vascoase si omogene.
Spalati si taiati rondele prazul si ceapa, spalati, zvantati si tocati marunt patrunjelul verde si amestecati-le pe toate cu ouale batute.
Incorporati si ierburile uscate si amestecati din nou.
Varsati compozitia intr-o forma, acoperiti-o cu o folie de aluminiu si dati-o 40-45 de minute la cuptorul incins. La jumatatea timpului de copt, indepartati folia. Serviti omleta fierbinte.
Atentie: Prazul si ceapa pot fi inlocuite cu alte legume, iar mirodeniile sau verdeata, de asemenea. Incercati, de exemplu, cu fasole verde, dovlecei si coriandru.