"De cand am cunoscut Romania, nu visez decat romaneste"
- Cartea dvs., "Romania, capitala... Paris", este o calatorie insolita, pe urma unor romani celebri care si-au ales, drept a doua patrie, Franta. De ce ati considerat necesara o astfel de carte si de ce sub forma unor plimbari?
- Am incercat sa pun in valoare, intr-o forma oarecum originala, prezenta romanilor in Paris. Ideea de a face un parcurs, o plimbare, este prima idee care mi-a venit si de la care am plecat. Am mers in cimitirele unde sunt romani, si apoi, cu timpul, am facut cercetari in vreo 40 de biblioteci, in special la Biblioteca si Arhiva Nationala Franceza. Cu cat incursiunile mele se inmulteau, cu atat descopeream noi nume romanesti care au trait la Paris. Am descoperit si am strans o lista intreaga de pictori romani, scriitori, sculptori.
- Cum ati descoperit Romania?
- Un coleg care ma inlocuia la serviciu mi-a dat ideea de a merge in vacanta in Romania. Cunosteam foarte putin despre aceasta tara. Mai tarziu, mi-am dat seama si am descoperit ca legaturile mele cu Romania existau inca de cand eram copil. Dar pentru moment, am zis: de ce nu? Am ajuns in Constanta, pe Aeroportul Kogalniceanu, in 22 august 1981. La inceput, mi-am dat seama ca limba este foarte frumoasa si ca seamana foarte mult cu latina, eu am facut sapte ani de latina. Apoi am fost in Delta, am mers in Bucuresti, la Filarmonica, la Muzeul Satului. A urmat o aventura sentimentala cu cea care avea sa devina prima mea sotie: am reusit sa obtin intr-o singura zi actele necesare pentru a ne casatori, ceea ce era destul de complicat pe atunci, pentru un cetatean strain. Povestesc asta in Romania - Km 0, prima mea carte despre Romania. Abia dupa ce am vazut Romania, mi-am amintit ca in oraselul copilariei mele exista cel mai mare cimitir de soldati romani din Franta, sunt peste 900 de morminte si o placa pusa de Elena Vacarescu pe un monument realizat de sculptorul Ion Jalea. Deci, inca din copilarie, am avut o legatura cu Romania. Deviza mea este "Romania nu imi apartine, dar eu apartin Romaniei". A devenit motto-ul meu. Cu cat trece timpul, cu atat mi se pare ca ea ma caracterizeaza mai bine si sunt mandru de asta. Si apoi, mi-am dat seama ca, de cand am cunoscut Romania, nu visez decat in romaneste.
"Era o solidaritate care incepe sa se piarda azi"
- Era intotdeauna supraveghere si nu mi s-a parut ca tara era saraca. Eu, fiind casatorit cu o romanca, am avut dreptul la o totala exceptie, aceea de a locui in familii de romani. Bine, trebuia sa ai 10 dolari pe zi, erau cozile pentru benzina... In mod normal, eu nu puteam sa locuiesc decat in familia sotiei mele, dar mergeam si la prieteni. Isi asumau niste riscuri mari, au fost interogati de mai multe ori de Securitate, de altfel si eu am fost. Nu aveau ce sa imi faca, cel mult sa ma expulzeze. E adevarat ca era penurie si erau restrictii, dar nu mi se parea ca oamenii sunt saraci, mai ales in provincie, unde se descurcau. Era, dimpotriva, o solidaritate care incepe sa se piarda astazi. Aflati in dificultate, oamenii se ajutau. Daca gaseam o coada la oua si apucam sa cumpar, luam mai multe, 10-20, si seara faceam schimb cu ceilalti vecini, care gasisera faina, pantofi, etc. Asta m-a ajutat sa inteleg si sa ma apropii mai mult de romani. Acum, francezii profita de un avantaj economic, fara sa se intereseze de altceva. Dar lucrurile se pot schimba. Sa nu uitam ca Romania era granarul Europei si ca leul era a doua moneda a Europei. Romania va redeveni ceea ce a fost, nu am nici o indoiala. Din pacate, au fost 45 de ani in care pamantul nu a fost intretinut asa cum ar fi trebuit. Pana in 89, economia era subterana, oamenii furau din fabrici si comercializau, ceea ce a creat anumite mentalitati. Intre 81 si 89, am fost in Romania de 42 de ori, aproximativ o data la doua luni. Stiu ce se intampla.
- Scriitorii romani care au trait in Franta si au scris in limba franceza sunt revendicati de doua culturi: una a tarii de origine, alta a tarii de adoptie. Ar trebui inventata o noua clasificare in care sa fie inclusi?
- In Franta, romanii care au scris in franceza sunt considerati francezi, mai ales Cioran si Ionesco. Din cand in cand, se spune "francezi de origine romana", dar foarte rar.
- De ce credeti ca exista o astfel de dubla identificare?
- Pentru ca se considera ca teatrul lui Ionesco, de exemplu, a fost scris in mare parte in franceza. Dar eu cred ca teatrul absurd scris de Ionesco poarta amprenta unui spirit romanesc. Numai un roman putea sa scrie un astfel de teatru. Sunt si multi romani obisnuiti, carora le e neplacut sa isi recunoasca originea. Inclusiv sotia mea, care e romanca, imi spune: "Inceteaza sa mai vorbesti despre Romania, e o tara de hoti". Si sunt multi romani care gandesc asa.
"Se spune ca Franta este cel mai mare sustinator al Romaniei, dar presa franceza nu discuta decat despre tigani, copii abandonati si coruptie"
- Da, daca tinem seama de francezii care citesc doar presa, si ei reprezinta majoritatea. De pilda, am citit ceva in ziare legat de o prostituata romanca. Directorul cabinetului de comunicare al primului ministru a fost gasit cu o prostituata romanca in masina. La inceput, au zis doar "o prostituata", apoi au specificat si au insistat pe faptul ca era "romanca". Minora, in plus! Si presa a accentuat acest aspect. Nu cred ca daca ar fi fost de alta nationalitate, s-ar fi procedat la fel. Nu stiu ce interese sunt in spate, ce voluptate exista in aceasta denigrare a Romaniei. Este si un jurnalist roman care face destule pagube in acest sens, e vorba de Mirel Bran, de la "Le Monde" si "France Inter". Nu i se intampla decat foarte rar sa vorbeasca de aspecte culturale sau pozitive. Intotdeauna e Dracula, tiganii, coruptia si atat. Si el e roman! Ar trebui ca guvernul roman sa fie atent la acest aspect al imaginii. Daca la nivelul ministrilor sunt oameni corupti, e clar ca asta da o imagine negativa si trebuie gasita o solutie, pentru ca 80% dintre romanii care sunt aici nu fac zgomot, isi vad de treburi. Cert este ca media franceza insista pe aceasta imagine. Pe de o parte, se spune ca Franta este cel mai mare sustinator al Romaniei si pe de alta parte, presa franceza nu discuta decat despre tigani, copii abandonati, coruptie. Coruptia consider ca este o realitate, am vazut-o cu ochii mei. Si nu cred ca este la un nivel mic. Ma uit la celelalte tari din Europa Centrala si de Est si nu e chiar acelasi lucru. Cert este ca imaginea negativa a Romaniei trebuie combatuta. Sunt doua lucruri pentru a avea o imagine buna: cultura, care trebuie exportata mai ales prin carti, dar pentru asta este nevoie de traduceri bune, si al doilea este turismul, care trebuie sa isi gaseasca un aspect mai puternic. E adevarat, datorita intarzierilor, in Romania sunt multe lucruri de facut. Dar intrebarea care trebuie sa si-o puna autoritatile romane este daca nu cumva investitia in turism va aduce tarii mai mult decat alte investitii. Dupa parerea mea, trebuie investit mai mult in turism. Si de altfel, turismul poate aduce servicii culturii.
- Romanii au venit in Franta si, la randul lor, francezii au calatorit in Romania mult in aceasta perioada. Erau piese care se jucau in premiera in Romania si personalitati franceze mergeau la Bucuresti sa le vada. E adevarat ca au existat relatii in ambele sensuri. A fost si varsta de aur a relatiilor franco-romane. Era faimosul Bucuresti de altadata, "Micul Paris", cu Calea Victoriei, Teatrul Odeon, Teatrul National, Capsa...
- Credeti ca acum, la aproape 15 ani de la caderea comunismului, legaturile au fost reluate?
- In timpul comunismului, au fost taiate legaturile. A fost demolata Scoala Romaneasca de la Paris, creata de Nicolae Iorga in 1920-1921. Era ceva exceptional, si ea ar trebui reinfiintata. Era un simbol elitist al prezentei romanesti la Paris. Bineinteles ca nu mai este acelasi lucru, nici poporul nu mai e acelasi, dar relatiile sunt reluate. Romania este a doua tara francofona din Europa, dupa Belgia, deci este important sa pastram aceasta legatura. Recunosc ca autoritatile franceze nu profita indeajuns de aceasta stare de lucruri. S-ar putea acorda, de exemplu, mai multe burse studentilor romani, pentru a-i ajuta sa supravietuiasca. Acest aport financiar ar trebui intarit. Si nu numai financiar.
"Exista anumite persoane in fata carora, cand pronunt numele lui Ion Iliescu, fug, zicand ca sunt comunist"
- Credeti ca amestecul culturii cu politica dauneaza?
- Asta este o problema de fond. O vad in fiecare zi, in interiorul Ambasadei Romaniei, intre diplomati. Prezenta unor fosti activisti comunisti ii face pe multi sa bata in retragere. Exista mari suspiciuni, diaspora romaneasca e divizata din acest motiv. De exemplu, exista anumite persoane in fata carora, cand pronunt numele lui Ion Iliescu, fug, spunand ca sunt un comunist. Eu inteleg ca Iliescu a fost comunist, dar si altii au fost. In toate tarile se afla fosti comunisti. Astfel de lucruri ar trebui atenuate, prejudecati de tipul ca, daca esti cu ala, inseamna ca esti de-al lor. Cunosc un domn in varsta care este specialist in pionierii aviatiei romanesti. A avut nefericirea de a tine odata o conferinta la ambasada, la Paris. Multi i-au spus: daca ai facut asta, este pentru ca esti comunist. Nu cred ca poti sa-i pui unui om asa de usor eticheta de comunist si sa termini cu el.
- Dar este totusi o problema: Ion Iliescu a fost prim-secretar, apoi au existat Piata Universitatii, minerii, mi se pare normal sa existe persoane care nu vor sa aiba de-a face cu...
- Eu nu condamn pe nimeni. De exemplu, l-am cunoscut intamplator pe Vadim la Chisinau. Venise sa inaugureze bustul lui George Bacovia si a improvizat un discurs despre Bacovia care mi s-a parut fenomenal. Este un om de o cultura imensa. Ideile sale politice nu le aprob, dar asta nu il impiedica sa fie un om de cultura sclipitor. A fost comunist ca si altii. Ca Paunescu si ca multi altii, dar toata lumea a fost comunista, mai mult sau mai putin, erai obligat sa fii ca sa supravietuiesti. Sigur, unii erau mai apropiati de putere decat altii, sunt ministri in Romania care au supravietuit, in ciuda trecerii la capitalism. Sunt unii care au devenit capitalisti model dupa 89. Este oportunismul uman. Sunt unii care au supravietuit foarte bine schimbarii, majoritatea celor aflati la putere.
- Totusi, o multime de oameni nu merg la Centrul Cultural si la Ambasada Romaniei din Paris, ca sa nu vada astfel de personaje orwelliene...
- E adevarat ca sunt inca enorm de multi romani la Paris care spun ca Centrul Cultural si Ambasada sunt fiefuri ale securistilor si refuza sa le frecventeze. Ar trebui vazut cine mai este securist la Ambasada. Si sunt inca destui. Sunt fosti colonei de Securitate, pe care ii recunosti imediat, daca ai o oarecare experienta din Romania de dinainte de 89. Sunt inca practici... Dar sa spui ca toti sunt securisti e o eroare. Sunt si oameni de valoare. Eu incerc sa fiu neutru, eu sunt francez, incerc sa fiu bine cu toata lumea.
- Nu va este dificil sa aveti relatii cu oameni care au sprijinit un regim totalitar?
- Eu poate sunt naiv, dar fac cultura pentru cultura, nu fac cultura pentru politica. Ca amandoua sunt legate e evident, dar in raporturile culturale, nu cred ca ar trebui tinut cont de asta. Acum, ministrul culturii este Razvan Teodorescu, inainte am avut relatii foarte bune cu Caramitru, maine nu stiu cine va mai veni. Pentru mine, ministrii sunt reprezentantii culturii romane. Am fost medaliat de Iliescu si au fost oameni care mi-au zis ca n-ar fi trebuit sa accept. "Bine", am raspuns, "dar eu il privesc pe Iliescu ca pe un presedinte ales de toti romanii. Nu l-am ales eu. Este ales de romani, reprezinta o functie care m-a onorat. Punct."
"Am vazut tarani romani care mergeau desculti prin noroi, dar aveau in casa carti frantuzesti. Si erau mandri. Si erau tarani"
- Aveti alte proiecte legate de Romania?
- Am doua carti in proiect. Una este o biografie a lui Henri Negresco, fondatorul celebrului Hotel de Nice, de pe Coasta de Azur. Un alt proiect ar fi o discutie imaginara intre De Gaulle si Titulescu, despre Europa. Eu sunt gaullist, dar si un mare admirator al lui Titulescu. Incerc sa arat cum ideile lor se intalnesc, chiar daca ei doi nu s-au intalnit niciodata. Conversatia se va petrece la Londra. E adevarat ca ideile lui De Gaulle sunt de dupa 44, dar asta cred ca este mai putin important.
- Ce v-a placut cel mai mult in Romania?
- Maramuresul este regiunea mea preferata. Ramnicu-Valcea, Muscelul si zona Argesului imi plac, de asemenea, apoi sunt manastirile. In calatoriile mele, ce m-a impresionat este ca intotdeauna la tara, in fata unei gospodarii unde exista o fantana, oamenii puneau o cana si trecatorul putea sa bea apa. Eram odata in Maramures cu sotia mea, pe sanie, era in preajma Craciunului, si dintr-o curte au iesit niste oameni care dupa ce ne-au cunoscut, ne-au zis: "Luati carnati, am taiat porcul, e proaspat, luati ce vreti". Asa ceva nu vezi in Franta, aici, scuza-ma de expresie, iti dau un sut in cur si, gata, s-a terminat balciul. Imi place taranul, in sensul puternic al cuvantului. Cel ce este atasat de pamant. Am vazut lucruri uimitoare in sate romanesti, unde oamenii nu erau bogati in termeni financiari, dar intr-o camaruta aveau o biblioteca de carti frantuzesti incredibila. Am vazut asta langa Piatra-Neamt si la Brasov, langa Rasnov. Era incredibil, pentru ca nu aveau nici macar pantofi, mergeau desculti prin noroi, dar aveau literatura franceza tradusa. Si erau mandri. Si erau tarani.
(Corespondenta din Paris)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
