Nimeni pe strazi. Parintii nu merg la munca, copiii nu au scoala, negustorii n-au deschis magazinele, bunicii ies mai tarziu la cumparaturi. Toata lumea doarme somnul dulce, lung si plin de vise placute al unei zile libere de griji si de zarva vietii cotidiene. Sambata, ora sase dimineata. Prea de dimineata, totusi, pentru ca o fetita de patru ani, nu mai inalta ca un taburet, sa se plimbe singura pe strazi. De fapt, nici nu se plimba. In orasul inca adormit, fetita merge cu pas hotarat spre o tinta doar de ea stiuta. In ghiozdanel are cativa biscuiti si o pereche de sosete. Si merge, si merge, si merge...
Daca e Scufita Rosie plecata sa-i duca merinde si leacuri bunicii bolnave, precis o paste pericolul intalnirii cu lupul cel rau. Partea proasta sau buna a povestilor cu scufite rosii, nici nu stii cum s-o iei, este ca in toate orasele adormite din lume exista doamne matinale, n-au somn, desigur, care beau cafeaua la fereastra, spionand strada de dupa perdea. N-a fost prea greu s-o zareasca si pe fetita nu mai mare ca un taburet mergand cu aerul ei serios si important. Nu le-a fost greu nici sa intre in vorba cu ea si s-o intrebe unde-a plecat dis-de-dimineata. Sigur, cu instinctul pe care-l au femeile din frageda pruncie pana hat, departe, cand ajung doamne matinale, fara somn, fetita nu mai inalta ca un taburet ar fi putut sa le spuna o poveste, povestea cu Scufita Rosie, de exemplu. Dar nu, a preferat sa fie cinstita, a vorbit cu ele ca de la femeie la femeie. Nu, nu era Scufita Rosie. In schimb, era indragostita pana peste zulufi. De ce sa minti cand in joc e o pasiune mistuitoare, care te impiedica sa dormi, chiar si la varsta dintilor de lapte? Or, ea se trezise atat de dimineata cu dorinta arzatoare de a-l vedea de indata pe alesul inimii ei, un baietel ceva mai mare, in varsta de sase ani. Sigur, ar fi putut sa astepte pana luni, cand l-ar fi revazut la gradinita, dar lunea era departe si timpul nu mai avea rabdare. Nici ea. Asa ca atunci cand s-a trezit, cu el in gand, printre gene inrourate, cum toti ai casei dormeau, singura s-a spalat, s-a pieptanat, s-a imbracat si, mistuita de dor si de pasiune, a plecat sa-l vada. Mai ceva ca Ana lui Manole!
Doamnele matinale, pentru ca n-au somn, au ascultat emotionate povestea de dragoste, necrezandu-si ochilor si nici urechilor, poate putin invidioase pe pasiunea inflacarata a fugarei. E induiosator sa vezi spectacolul unei fetite de patru ani care iubeste atat de tare, incat i se pare insuportabila orice clipa traita departe de alesul inimii ei. Dar pentru ca era prea de dimineata, pentru ca viata ar putea fi prea scurta si prea plina de primejdii pentru fetitele plecate prea devreme de-acasa, pentru ca stiu mai multe despre aceste primejdii, pentru ca nu mai au somn si nici vise, matinalele doamne s-au dovedit mai pragmatice. Iar doamnele matinale, care nu au somn, cand mai sunt si pragmatice, cheama politia. Politistii au venit, au ascultat si ei povestea fugarei indragostite, dupa care au luat-o de manuta si au condus-o acasa, la parinti, desi ea ar fi preferat sa ajunga in preajma, poate chiar in bratele fiintei adorate. Ai ei inca mai dormeau somnul cel dulce al diminetii de sambata si taticul asculta, cu ochii carpiti de somn, extraordinara aventura matinala. Habar n-avea ca prea tanara domnita plecase de acasa atat de dimineata. Ce-i drept, aventura n-a durat mai mult de un sfert de ora. Asta a fost tot.
Dar ce sfert de ceas glorios! A doua zi, povestea a fost relatata de un ziar important si atat de serios ca "Le Monde"! Pe prima pagina, si pe buna dreptate! O poveste de dragoste atat de pura si atat de emotionanta, printre vesti fioroase, de prima pagina, cu politicieni, razboaie, soldati, atentate, accidente, sange si morti, e un semn ca lumea aceasta atat de bezmetica nu e chiar de tot pierduta.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
