Rateurile masinariei megapartid
Marea realizare a liderilor istorici pesedisti este chiar megapartidul Psd. Dupa alegerile din 2000, Romania a regresat la dezechilibrul dintre 1990 si 1996, cu un singur partid mare si o sumedenie de partide mici. In fata dezechilibrului de atunci (in 1990, Frontul Salvarii Nationale castiga 66% din voturi, iar Iliescu, 85%, in conditiile unei prezente record la urne), in 1991 s-a hotarat constituirea Conventiei Democratice din Romania. In 1992, Cdr deja castigase toate marile orase. In 1996, Cdr a castigat alegerile locale, parlamentare si prezidentiale (prima alternanta la guvernare). Fata de dezechilibrul de dupa 2000 (a doua alternanta la guvernare), cand iar exista un singur megapartid si o multime de forte care i se opun, fara ca nici una sa fie un partid mare, inca nu s-au gasit solutii pentru restabilirea echilibrului si realizarea alternantei la putere (a treia). Lupta politica a ramas insa la fel de dura.
Ceea ce nu isi dau deocamdata seama liderii Psd este ca imensa lor slabiciune vine din faptul ca au construit o supraorganizatie. Este un megapartid, iar din gigantismul sau decurge chiar greutatea de a-l conduce. In afara ca este greu de condus in conditii de lupta electorala, Partidul Social Democrat are o multime de slabiciuni si vulnerabilitati. Ar fi fost mai simplu daca aveam un sistem bipartidic, cu doar doua partide mari care sa se infrunte si sa alterneze periodic la guvernare. In istoria postcomunista, singura forta puternica a fost cea grupata in jurul lui Iliescu (cu denumirile succesive de Fsn, Fdsn, Pdsr si Psd). Celelalte s-au regrupat in functie de imprejurari. Daca nu se va realiza bipartidismul autohton, este greu de crezut ca va aparea curand vreo alta forta comparabila cu Psd. Or, datorita faptului ca in prezent si in viitorul apropiat se intrevad presiuni multiple asupra Psd-ului, este de asteptat ca si megapartidul sa scada dupa viitoarele alegeri la un nivel comparabil cu al celorlaltor partide relevante, dar mai mici. Sistemele politice democratice functionale se autoregleaza. Si al nostru se va echilibra, pentru ca destul a functionat dereglat, din 1989 incoace.
Sistemul politic autohton nu se va autoregla insa decat dupa ce Ion Iliescu nu va mai fi presedintele tarii. Imensul interval dintre 22 decembrie 1989 si decembrie 2004 poate fi numit perioada Iliescu, chiar daca a avut loc un interludiu intre 1996 si 2000, cand presedinte a fost Emil Constantinescu. A fost o perioada nefasta, in care lucrurile care ar fi trebuit sa se petreaca rapid in 1990 si 1991 au fost intarziate si incetinite dupa alegerile din 1996 si cele din 2000. Am avut ghinionul de a avea in fruntea tarii conducatori excesiv de prudenti si conservatori, iar pana in 1996, Iliescu a fost chiar reactionar in raport cu democratia liberala. Chiar si dupa 2000, fostul si actualul presedinte inca mai comite gafe enorme fata de valorile democratiei liberale (pentru cei care cred ca democratia liberala are ceva de-a face cu Pnl sau alte formatiuni de acest tip, trebuie spus ca democratia liberala este aceea care realizeaza legislativ si institutional echilibrul dintre principalele valori ale democratiei si liberalismului - egalitatea si libertatea). Iliescu a fost un lider pe masura electoratului, care s-a desprins greu de mentalitatile comuniste, de imensa autoiluzionare ca respectivul regim criminal ar fi avut si parti bune. Chiar zilele trecute, vorbea cu nostalgie despre faptul ca "vechiul regim ar fi facut mai accesibila cultura si mai deschisa scoala". Imensele abuzuri patronate de presedintele Iliescu in perioada 1989-1996 au intarziat Romania nu cu respectivii sapte ani, ci cu un deceniu si jumatate.
O parte din tarele Psd-ului actual reprezinta o urmare a perioadei de inceput, cand Iliescu (secondat de Petre Roman) era patronul absolut. Alta parte a tarelor Psd-ului actual sunt cauzate de modul in care a evoluat partidul cand Adrian Nastase a ajuns simultan liderul suprem al Psd si al guvernului (iar Iliescu nu putea, chipurile, sa se amestece in treburile partidului). Dupa cum s-a vazut cu ocazia miniremanierii in urma careia au fost schimbati din functie trei ministri (Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Serban Mihailescu), Psd a fost prea putin afectat. La fel se va intampla daca vor fi atacati liderii din prima linie (Hrebenciuc, Cozmanca, Mitrea, Rus, Pascu, D.I. Popescu sau chiar Geoana, daca se va decide trecerea sa pe "lista scurta" a posibililor viitori premieri) sau nenumaratii baroni locali, care reprezinta linia a doua si a treia. Nici nu mai vorbesc despre cei din liniile a patra si a cincea sau despre cei din marea masa. Dar daca va fi lovit unul dintre cei doi megalideri (Iliescu sau Nastase), partidul se va clatina puternic. Chiar daca Psd este pregatit pentru un scor bun la locale, marile lovituri le va primi in alegerile parlamentare si prezidentiale.
Psd isi expune saptamanal partile slabe, ba chiar intime, cu o lipsa de inhibitie vecina cu inconstienta. Este un partid exhibitionist, care a capatat o dependenta de imaginea televizata, nu de interesul public. Partidele opozitiei ar putea sa loveasca in tintele care i se ofera, dar diletantismul liderilor care le calauzesc duce la ratarea ocaziilor prielnice. Ele nu scapa insa presei, chiar daca o mare parte din televiziuni (cea de stat si aproape toate cele private) raman in sistemul clientelar, iar Psd primeste lovitura dupa lovitura. Erorile comise de Psd nu scapa opiniei publice. Nici comunitatea internationala, fie ca este vorba despre Nato sau Ue, nu se mai lasa pacalita la fel de usor precum in trecut. Pot da sute de exemple, dar nu mi-ar ajunge spatiul. In primul rand, nu exista saptamana fara un abuz in justitie, mai mic sau mai mare. Scandalos este modul in care guvernantii inteleg sa faca declaratii cu privire la abuzuri. Alt exemplu este integrarea europeana, in care Iliescu spune "hais", iar Nastase "cea". Cum sa scoti integrarea europeana din dezbaterea electorala, cand ai declarat ca ea este cea mai importanta in anul 2004, iar tu faci saptamanal erori in efortul de integrare? Recentul scandal al adoptiilor exemplifica standardele duble practicate de guvernul acestei tari, pe care sprijinitorii lui Iliescu s-au prefacut ca nu le vad vreme de 15 ani, dar pe care oficialii europeni nu le poti inghiti. La nivel local si sindical, de pilda, politica de racolare a liderilor sindicali a blocat orice tentativa de reforma, privatizare sau greva generala, dar in momentul de fata pana si un "baron" ca Mischie a recunoscut ca este nevoie ca respectivii lideri sa ramana membri Psd sau sa faca greva, dar sa iasa din partid. Daca vor face un bilant al perioadei dintre 1989 si 2004, o multime de categorii care au votat cu Fsn/ Pdsr/ Psd (minerii, muncitorii, taranii, pensionarii, profesorii, medicii etc.) vor descoperi ca nu au avut nimic de castigat. Doar cei care au ales sa se afirme individual au avut de castigat, dar asta s-a intamplat datorita meritelor personale si norocului, iar nu fortelor care au guvernat Romania. Pentru cei care au votat in grup, beneficiile au fost rateurile megapartidului.
Dan Pavel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
