Ioan Bocsa
"Lucrul cu studentii imi aduce
o satisfactie greu de exprimat in cuvinte"
In strafundurile traditiei
- Va caut dinainte de sarbatorile de Craciun, cu dor si drag de colindele dvs. Chiar daca acum vremea cadourilor a cam trecut, scuturati-va sacul in casa noastra: ce daruri le-ati facut iubitorilor muzicii dvs. in 2003?
- Cea mai importanta realizare imi pare culegerea de colinde, aparuta in doua volume, unul cu transcrierea muzicala, celalalt cu textele (peste 1500) - o adevarata carte de poezie populara. Lucrarea are un studiu introductiv, de aproape o suta de pagini, si doua compact-discuri documentare, cuprinzand un esantion de aproape 100 de colinde, culese direct din teren. Pentru mine e de mare pret, iar critica de specialitate a vorbit foarte elogios despre aceasta culegere, pentru ca de mai bine de 70 de ani nu s-a mai editat in domeniu ceva asemanator. A fost o munca uriasa, de culegere, de selectare, de arhivare, o munca nu de o viata, ci de mai multe vieti de om, pentru ca am lucrat cu echipe de cercetare formate din studentii mei de la Conservatorul "Gheorghe Dima" din Cluj, unde conduc modulul de folclor, si am mai beneficiat si de materialele culese de colegi de-ai mei, profesori si invatatori din sate (de exemplu, familia Bogariu, din Deva, a cules, in aproape 20 de ani, cateva sute de colinde).
- Modest cum sunteti, nu ati precizat ca tot de un an ati adaugat numelui dvs. si titluri academice: "profesor-doctor"...
- Da, si doctoratul mi l-am luat tot cu un studiu despre colinda. Dar cred ca activitatea mea in sine ma recomanda, nu neaparat titlul. Probabil asa se explica de ce, in loc de numai opt "ucenici", cat ar trebui sa cuprinda grupa mea de studenti la folclor - muzica vocala traditionala, au venit 45. Cu ei am alcatuit grupul de muzica traditionala romaneasca "Icoane", al Academiei de Muzica "Gh. Dima", sustinut de Fundatia Culturala "Terrarmonia", al carei presedinte-fondator sunt.
- Aparitiile dvs. cu grupul "Icoane" au produs o impresie extraordinara. E o muzica venita parca din alta lume, din alt timp. Cred ca e o experienta minunata sa cantati stravechi colinde romanesti, alaturi de cei 45 de tineri pe care ii uceniciti...
- Am rupt chiar din spectacolele mele, ca interpret de muzica populara (mai rare in ultima vreme, ati observat probabil) pentru a aparea pe scena alaturi de acest grup si pentru a inregistra chiar albume impreuna. Ma bucura ca au aceasta dragoste fata de folclor. Sunt studenti veniti din toata tara, inclusiv din Republica Moldova, si e destul de greu sa reusesti sa-i faci sa cante pe toti in stil, la fel, cu aceeasi culoare, sa-i sincronizezi, pentru ca nu este un cor dirijat, este un grup ai carui membri canta impreuna, asa cum canta un grup taranesc, de la sat. Dar lucrul cu studentii mei imi aduce o satisfactie greu de exprimat in cuvinte, chiar daca volumul de munca este urias si nu-mi mai ramane aproape deloc timp liber. In numai doi ani, "Icoane" a devenit unul dintre cele mai puternice ansambluri studentesti din tara, cu care am reusit sa aduc pe scena lucruri minunate. Am incercat sa facem efectiv o restaurare a vietii muzicale a satului romanesc, pe baza unor culegeri, documente, insemnari de acum o suta de ani (ceea ce ne indreptateste sa credem ca, daca aceste cantece au fost consemnate acum o suta de ani, ele circulau de inca o suta sau doua inainte). Cativa dintre studentii mai performanti au si un repertoriu individual - cantece de dragoste, de dor (dar tot cu aceeasi vechime) -, pe care il prezinta in cadrul spectacolului de grup. Spectacolul "Icoane" se schimba anual, in functie de zona folclorica pe care o cercetam, pe teren, in anul respectiv. V-am mai spus ca am o harta pe masa mea de lucru, pe care o "cuceresc" an de an. Mai sunt pe ea zone albe, desi pana acum am batut Alba, Hunedoara, Banatul, Muresul superior, Maramuresul, Bistrita. Avem in fiecare an un recital traditional cu cantece rituale, dar putem compune spectacolele noastre si in functie de "destinatie", de public, cautand intotdeauna un cadru care sa ne avantajeze ca rezonanta naturala, pentru ca noi nu folosim amplificare. Am cantat pana acum la Castelul Cisnadioara - Sibiu, in cea mai veche biserica din Sibiu (din anii 1200), in Sala Dietei a Castelului Corvinestilor din Hunedoara, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei - sectia in aer liber, din Cluj, la Muzeul de Arta din Cluj, la Teatrul National din Cluj, la Universitatea din Oradea, in aula mare, la Muzeul National Cotroceni, la Teatrul National din Bucuresti. Si invitatiile curg. De Craciun, va imaginati, n-am mai prididit cu colindatul, colindele fiind piesele mele de suflet, le iubesc si studentii mei, iar albumul de colinde pe care l-am scos impreuna anul trecut a luat trofeul la Gala Premiilor Muzicale.
- Cum reactioneaza publicul atunci cand prezentati in fata sa aceasta muzica traditionala?
- Receptarea este extraordinara: timp de o ora nu se aude un sunet in sala. Lumea este surprinsa la inceput, apoi cucerita, si la sfarsit se intreaba cum de n-a stiut ca noi, romanii, avem o muzica traditionala de o asemenea frumusete, de o vibratie si chiar de un dramatism care te coplesesc.
- Ce va propuneti pentru anul ce tocmai a inceput?
- Avem in lucru un compact-disc cu muzica traditionala, o parte din material este deja inregistrat, nadajduim ca anul acesta, cu ajutorul casei de discuri Roton, sa il scoatem pe piata (publicul ni-l cere la fiecare spectacol). Munca de teren este o parte importanta a activitatii noastre: la vara ne veti gasi cercetand Bihorul. Continuam culegerile si transcrierile de colinde si, daca vom avea sanatate, putere si oameni buni in jur, vom mai scoate inca o carte si un compact-disc cu colinde. V-am spus ca am sacrificat un pic din activitatea mea artistica individuala, tocmai pentru bucuria de a fi impreuna cu studentii in scena, dar asta nu inseamna ca nu voi avea si proiectele mele separat - spectacole, turnee, recitaluri.
- Planuri aveti, si inca mari. Ce-ar mai lipsi de pe lista dorintelor dvs.?
- Ceea ce lipseste tuturor romanilor: linistea, pacea, siguranta, seninatatea. Si prosperitatea, macar la limita decentei.
- Sunteti un fiu al Tarii Motilor, legat prin foarte multe fire de Muntii Apuseni si de oamenii traitori in ei. Domnule profesor-doctor Ioan Bocsa, drag si nepretuit prieten al revistei noastre, cum vedeti tragedia Rosiei Montane, pregatita de compania Gold Corporation (cu ajutorul neprecupetit al unor inalti oameni de stat), impotriva careia "Formula As" duce o dramatica si lunga campanie?
- Tatal meu fiind de peste deal de Rosia Montana, galeriile romane de acolo au constituit fascinatia copilariei mele si una dintre cele mai puternice amintiri. Si mai tarziu, cand lucram la Inspectoratul Scolar Alba, le-am vizitat de mai multe ori, admirandu-le precizia cu care au fost facute - sunt parca taiate cu laserul in piatra. Cred ca tot aurul care poate fi gasit acolo nu valoreaza cat galeriile romane si celelalte vestigii istorice pe care le avem in zona la un loc. Si, desigur, cat durerea oamenilor care vor trebui sa se rupa de acel pamant, pentru a face loc lacurilor cu cianuri. Nici nu vreau sa ma gandesc, nici nu vreau sa-mi compun in minte o asemenea viziune apocaliptica. Poate ne va feri Dumnezeu. La fel ca de taierea abuziva a padurilor - o alta tragedie a Apusenilor. Si acest subiect ma implica sentimental, pentru ca sunt un mare iubitor al muntelui, al padurilor, al naturii. Stiu ca daca dispar padurile, dispare si fauna. Se schimba si clima, se pravalesc muntii peste noi, ne pasc multe alte primejdii din aceasta nesabuinta. Sunt un aparator al proprietatii si un adept al retrocedarii padurilor, dar padurea nu poate fi lasata la voia proprietarului, care poate sa taie oricum, oricat. Trebuie sa functioneze o lege drastica impotriva taierilor abuzive. Si Rosia Montana si padurile sunt probleme de importanta nationala, care nu suporta amanare din partea politicienilor de la Bucuresti. In ceea ce ma priveste, cel putin cat mai am ceva de spus profesional, incerc sa-mi fac politica personala aici, in domeniul artei.
Corina Pavel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
