Iuliana Marciuc
(Tvr International)
"Iubirea este cel mai frumos lucru care ni se poate intampla"
Sunt treisprezece ani de cand lumineaza ecranul televizorului cu energia si zambetul ei. Expansiva si tonica, iradiaza exact optimismul pe care romanii il asteapta ca pe-un medicament, cu atat mai mult romanii de peste hotare, carora le alina dorul de-acasa cu emisiunile ei de pe Tvr International
- Dupa ce ani de zile ai evoluat in linia intai a televiziunii nationale, ca moderatoare intrepida, dar si ca dansatoare si actrita, in ultima vreme te-ai "refugiat" pe canalul Tvr International la emisiunea "90 de minute pentru sufletul tau", un program destinat alinarii dorului de casa al romanilor emigranti. Place, are succes acest demers al tau?
- Eu zic ca da, de vreme ce s-a ajuns deja la cel de-al doilea an de viata. Am pastrat titlul si structura de baza, adica avem tot doi invitati - un actor si un cantaret -, care raspund tuturor telefoanelor pe care le primim in direct si care vin din Germania, Israel, Italia, America si Canada. Oferim momente de arhiva, avem si o rubrica de moda, in cadrul careia diversi designeri vin si ne prezinta produsele ultimei lor colectii, punandu-ne astfel la curent cu ceea ce e nou in domeniu, aratam si cate o "dulce comoara" a Romaniei, adica un copilas talentat... Dar avem si "trufandale" si sa o iau cu inceputul: echipa de realizare s-a imbunatatit prin cooptarea regizorului Dan Manoliu, care s-a implicat foarte mult in acest proiect si a venit cu o multime de idei trasnite, oarecum fortat si de studioul din care transmitem, care se numeste "studioul 11" si care pana acum nu producea emisiuni in direct. Ei bine, cu sprijinul multor colegi, am reusit sa "rasturnam" aceasta situatie si-atunci s-a venit cu ideea ca, din lipsa de spatiu - studioul fiind micut -, sa folosim si regia, dupa care ne-am gandit ca n-ar fi rau sa folosim si culoarul (rade). Filmarile care se realizeaza acum sunt foarte moderne, iar emisiunea e realmente vie, aratand mult si din ceea ce se intampla in spatele camerelor de luat vederi. Tot ca o noutate vine si rubrica intitulata "Camera de suflet", care este gazduita de un spatiu special amenajat, cu aspectul unei camere, pe peretii careia se gasesc instantanee din emisiunile anului trecut. Unul dintre invitati patrunde in aceasta zona si rememoreaza in premiera o amintire de suflet. Spre fericirea noastra, ecourile venite din partea telespectatorilor din strainatate nu au intarziat sa apara. Iar pentru mine, personal, satisfactia este cu atat mai mare cu cat de anul acesta am devenit si realizatoarea emisiunii, dandu-mi seama, in sfarsit, ce inseamna ca un lucru sa fie in intregime al tau, iar tu sa fii raspunzator de absolut tot ceea ce se intampla in jurul tau, inainte si in timpul emisiei. Telespectatorii nostri reactioneaza extrem de prompt: imediat dupa disparitia genericului de pe ecran incep sa ne bombardeze cu e-mail-uri. Ne transmit cu cine vor sa se intalneasca, pe cine ar dori sa revada, care moment din emisiune le-a placut cel mai mult... Uite, azi am primit un mail de la o romanca din Iasi, casatorita cu un barbat din Yemen. Doamna imi spune ca de opt ani de zile nu a vazut zapada si ca ar vrea foarte mult sa vina in Romania de sarbatori, dar ca singura posibilitate de a-si realiza acest vis este sa devina castigatoare in cadrul concursului organizat de noi. Si aici vin cu o alta noutate: e vorba de cea de-a treia editie a concursului "Sapte zile in Romania". Prima a avut loc de Pasti, a urmat cea din sezonul estival, excursia urmand sa se desfasoare la mare, iar acum vom invita trei familii care vor veni sa petreaca sarbatorile de iarna in Romania. Spre deosebire de precedentele editii, cand erau nevoiti sa raspunda la cate o intrebare, acum le-am propus o noua provocare, nascuta din dorinta noastra de a-i cunoaste: vor trebui sa ne trimita cate o caseta Vhs, Mtsc, Beta, Pal, Secam, in fine, orice suport tehnic cu o petrecere inregistrata in familie, acolo unde traiesc ei. Indiferent ca e vorba de un botez, o nunta, o taiere de mot sau pur si simplu o seara de sambata petrecuta la ei acasa. Toate casetele primite vor participa la o tragere la sorti, care ii va desemna pe cei trei fericiti castigatori. Mai mult decat atat, in fiecare editie vom prezenta cate doua-trei minute din cea mai reusita caseta primita in saptamana respectiva.
- Cum ii simtiti pe romanii de peste granita? Nostalgici sau acomodati cu destinul lor de expatriati?
- Eu iti pot raspunde in doua feluri: ca realizator si moderator al emisiunii, ca o persoana care intra in legatura telefonica directa cu ei in fiecare sambata, sau ca actrita care a fost la inceputul acestui an intr-un turneu in America si Canada, destinat romanilor din diaspora, care a avut ocazia sa stea cu ei trei saptamani. Pe telespectatorii mei ii simt fericiti, apropiati, simt ca le e dor de casa, ca vor foarte mult sa vorbeasca, sa povesteasca despre ei, despre felul in care traiesc, simt ca le e dor de artistii dragi pe care i-au lasat acasa. Am descoperit chiar ca majoritatea isi aranjeaza programul cotidian in functie de emisiunile canalului Tvri. In ceea ce-i priveste pe romanii pe care i-am cunoscut in timpul turneului cu piesa de teatru "Patru pe o canapea plus valetul" -, o comedie bulevardiera scrisa de Marc Camoletti, regizata de Radu Nichifor, pusa in scena de Teatrul Incomod al lui Iurie Darie si jucata timp de trei ani pe scena Teatrului de Comedie - pot sa-ti marturisesc ca cei mai multi se sacrifica stand in America sau Canada si termenul "sacrificiu" le apartine. Probabil ca se simt transplantati, dar rezista eroic de dragul copiilor care studiaza acolo. In orice caz, toti au in cap ideea ca odata, intr-o zi fericita, se vor intoarce acasa, in Romania. Le e foarte dor de tara, de oamenii sinceri si deschisi pe care i-au lasat aici, de petrecerile in stil romanesc. Fiecare spectacol al nostru a fost insotit de cate o petrecere, pretext pentru a afla cat mai multe despre ce mai e pe-acasa. Acolo, oamenii sunt foarte reci si distanti, asa ca romanilor, care sunt altfel de temperamente, le este foarte greu. Am fost impresionata sa aflu ca multi dintre ei venisera pentru spectacolele noastre de la sute de kilometri departare. Poate ca problema diasporei romanesti, despre care se tot vorbeste ca e dezbinata, tine de organizare, de lipsa unor lideri eficienti. Uite, pentru spectacolul nostru am avut un organizator excelent, care a stiut sa dea sfoara-n tara, dovada ca romanii s-au strans cu mic cu mare. Atunci, in momentele acelea de fericire relaxata, i-am simtit uniti si bucurosi, dar poate ca, fiind niste circumstante speciale, perceptiile erau putin distorsionate. Asa ca nu ma pot pronunta in mod categoric. Sunt convinsa ca existau si animozitati si "bisericute", dar eu nu le-am simtit si, oricum, in ce comunitate nu exista asa ceva?
- Esti cunoscuta ca o persoana careia ii plac provocarile - iar acest lucru transpare si din raspunsurile de pana acum - asa ca nu de putine ori ai aparut pe post si in alte ipostaze in afara de cea de moderator: ai jucat teatru, ai cantat... Esti multumita cu ceea ce faci acum, cu actuala ta postura?
- Daca te gandesti la faptul ca acum tin de Tvri si ca aceasta inseamna o selectare a publicului, deschiderea catre oamenii din afara granitei, dar indepartarea de cei de aici, din Romania... sigur ca-mi pare rau ca am pierdut o parte din public. Dar asta nu e o situatie iremediabila, ci mai curand temporara. In sensul ca in noua mea postura de producator delegat al departamentului "Evenimente speciale" al Televiziunii Nationale, am ocazia sa ma implic in organizarea de diverse evenimente, iar uneori, cum s-a intamplat la "Cerbul de aur", am bucuria de a aparea si "in fata" si de a-mi regasi vechiul public. Pe de alta parte, daca e sa ma refer la ipostazele anterioare - actrita, cantareata -, cred ca as putea sa le caracterizez ca pe niste cautari ale mele si ca pe niste provocari ale regizorului Titus Munteanu, care a avut ideea de a face spectacole de divertisment cu oameni din televiziune, in felul acesta ei urmand sa fie cunoscuti si cu alte "chipuri" decat cele cu care telespectatorul a fost obisnuit. Apoi au mai fost provocari sub forma unor emisiuni care mi-au fost incredintate spre prezentare (videomagazin, emisiuni de copii sau tineret, evenimente speciale de Pasti sau Craciun, spectacole de tinuta - ca cel de la Ateneul Roman, cu presedintele Iliescu in public - sau serile de folclor de la "Cerbul de aur"), de care nadajduiesc ca m-am achitat onorabil. A fost un timp al meu. Eu am intrat in televiziune in 1990, cand aveam 23 de ani. Pot sa spun ca m-am maturizat in "intreprinderea" asta. Si cred ca, daca ma uit in urma, dintre persoanele care au aparut atunci pe ecran, sunt singura care a rezistat eroic, fara pendulari, cu fidelitate fata de televiziunea nationala. Nu pot sa spun ca mi-e realmente dor de epoca aceea, pentru ca odata cu maturizarea m-am mai linistit si eu. Ma simt implinita profesional, iar postura aceasta de producator imi ofera o diversitate incredibila, care-mi satisface perpetua dorinta de nou. Asa-mi e firea: urasc monotonia.
- In interviul anterior dat "Formulei As" acum vreo sapte ani, ne povesteai despre casnicia ta, care la vremea respectiva traia o stare de gratie, imbatatoare si plina de promisiuni. Intre timp ai divortat. S-au cicatrizat oare ranile?
- Pai... da. Am raspuns mai greu, pentru ca initial am vrut sa-ti contrazic termenul "cicatrizare", fiindca el implica un eveniment care ti-a lasat dureri adanci. Sigur ca o casatorie ratata este un esec pentru fiecare, dar eu cred ca durerea nu a fost atat de adanca. M-am gandit ca, decat sa traiesc intr-un compromis, asa cum fac multi in jurul meu, e mai bine sa schimb lucrurile radical. Asta mi-a dat forta necesara pentru a trece peste un eveniment intr-adevar nefericit, pe care insa nu-l regret absolut deloc, tocmai in ideea ca eu prefer lucrurile limpezi, fara echivoc. Si, in fond, a fost o experienta. Asta e!
- Da. Eu sunt indragostita permanent. Am de la Dumnezeu puterea asta de a ma bucura de ceea ce ma inconjoara. Sunt foarte fericita pentru ca inca ma pot bucura de un rasarit sau de un apus de soare, de pasii in doi pe nisip pentru prima data intr-un sezon, de marea pe care o regasesc in fiecare an si care este martora iubirii mele, de culorile toamnei... Ma hranesc cu optimism din toate aceste mici cadouri ale vietii. Mi se pare ca am noroc, pentru ca pot trai o poveste de dragoste fericita, pentru ca am credinta ca iubirea este cel mai frumos lucru care ni se poate intampla pe parcursul acestei existente. Firul acesta al vietii nu e chiar atat de lung pe cat ne-ar placea sa credem, asa ca eu ma straduiesc sa transform fiecare noua zi intr-un interval binecuvantat. Ma bucur pentru ca ma intalnesc dupa-amiaza cu niste prieteni cu care merg la un restaurant, unde se poate intampla sa cante un alt prieten drag. Plec foarte des in week-end-uri la munte. Petrec mult timp la casuta mea de la Snagov, unde am construit un mic univers, cu o gradina miniaturala, dar a mea, si unde imi invit amici, facem un gratar, ascultam muzica... Merg des la teatru. Chiar vreau sa ajung sa vad "Lolita", pentru ca sezonul trecut n-am avut timp si pentru ca Stefan Iordache ramane actorul meu preferat. Merg si la film. Ultimul vizionat a fost "Dumnezeu pentru o zi", de unde am iesit foarte fericita, pentru ca eu am gasit miracolul (rade)... Cine a vazut filmul stie la ce ma refer! Mai joc un tenis, mai fac un schi, mai alerg cu rolele prin Herastrau... Printr-o foarte judicioasa organizare, incerc sa fac cat mai multe. Nu ma plang niciodata de plictiseala.
Ines Hristea
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
