Televiziune
Clody Bertola... 90!
Un dar "pe sub mana" la Tvr
...Da, "pe sub mana", pentru ca, in ciuda promisiunilor euforizante de acum vreo sase luni cand conducerea televiziunii promitea si ceva cultura la ore normale, de seara, programele culturale apar tot noaptea tarziu. De parca ar fi interzise adolescentilor, de parca, dorind sa-i fereasca pe tineri de morbul numit Cultura, la Televiziunea Publica - cea care il are la conducere pe Valentin Nicolau, un autor remarcabil de literatura pentru copii, un dramaturg mult si pe drept jucat, un editor de succes, ei bine, cele mai valoroase productii culturale (nu putine!) sunt alungate tot la ore de noapte tarzie. Destinate, pare-se, unei "boeme" (si aia in vacanta!) ori unor ne-muncitori insomniaci.
Intr-un astfel de spatiu ingrat a fost gazduita saptamana asta o bijuterie de film documentar, un dialog inregistrat in anii 70 intre Liviu Ciulei si Clody Bertola, doi straluciti reprezentanti ai artei nationale, doua fiinte alese prin talent, cultura si har - sot si sotie, intr-o vreme indepartata - dedicate deopotriva scenei si filmului romanesc.
Noroc de noi, cei cu parul alb sau albit de vreme si vremuri, noi cei care am putut vedea acele stralucite, unice prin performanta artistica, spectacole ce se jucau, acum cateva decenii, la Bulandra! Noroc de noi, cei care am apucat sa o vedem pe magnifica, uluitoarea actrita Clody Bertola in piese montate de Ciulei: "Cum va place?", "Elisabeta", "Opera de trei parale", "Sfanta Ioana", "Play Strindberg", "Un tramvai numit dorinta", ori in altele, montate de Lucian Pintilie si altii. Noroc de noi, cei care ne-am imbogatit la minte si la suflet, asistand la gloria teatrului romanesc, o glorie care a avut in blazonul ei nestemate - neegalate azi ca valoare - in randul tinerei generatii de actori si regizori de teatru si de film. Asadar, noi cei cu somnul furat de griji, am trait in urma cu cateva nopti o emotie - asemanatoare, poate, cu cea provocata de o reintalnire neasteptata, cu imagini-fantasme ale tineretii noastre pierdute...
L-am revazut, asadar, pe Ciulei - cu 30 de ani mai tanar - indragostit, inca, de sotia lui de-atunci, de magnifica Clody, urmarindu-i reactiile cu infinita adoratie, dar pe care o si "iscodeste" cu infinit respect, pentru arta ei de a realiza numai si numai personaje antologice.
Programata cu prilejul aniversarii marii actrite, emisiunea s-a dovedit a fi un superb omagiu adus reginei intre reginele teatrului romanesc - Clody Bertola. Emisiunea-interviu ne-a prilejuit o superba incursiune in teritoriul imensului ei talent. Si tot cu acest prilej, Clody Bertola a dat - cui a avut urechi sa auda - binevenite lectii de actorie tuturor slujitorilor Thaliei...
Din pacate, marea Clody s-a retras intre peretii locuintei ei. S-a retras intr-o lume de vis, populata cu vedenii mirifice, venite, toate, din amintirile unei vieti daurite.
Din pacate, Ciulei, cel care a avut in lumea teatrului si filmului romanesc performante inca neegalate de alti creatori, mai tineri sau mai batrani, Ciulei, despre care temutul critic de teatru Clive Barnes scria in "New York Times" (elogiind spectacolul cu "Leonce si Lena"): "Teatrul Arena Stage trebuie felicitat nu numai pentru splendoarea montarii cu o piesa de Buchner, ci si mai mult, pentru ideea de a-l fi adus in America pe insusi Ciulei!".
Din pacate, noi, romanii, nu-l mai prea aducem in Romania pe "insusi" Liviu Ciulei... Pe Ciulei, noi, romanii, il pierdem cu incetul. De la "Hamlet"-ul montat de el cu cativa ani in urma pe scena Bulandrei - un spectacol in care regizorul a fost silit, se pare, la multe compromisuri - Ciulei nu-i pe nicaieri. Nu-l regasim montand vreun spectacol aici, la el acasa.
Multumim, asadar, Tvr 1, inimoasei realizatoare Doina Teodoru, care a adus la lumina aceasta comoara (aproape) uitata.
La drept vorbind, emisiunea s-ar fi putut numi si asa: "Clody Bertola - 90, Liviu Ciulei - 80". La multi ani, inca o data, amandurora!
Silvia Kerim
Teatru
Horatiu Malaele
"Zodia Leului abia a-nceput"
- Suntem in plina vara, dar munca se tine de tine scai. In loc sa mergi la mare sau la munte, filmezi. Te-ai suparat pe vacanta?
- Apare si vacanta, dar printre picaturi. Nu-ti trebuie prea mult timp ca sa te refaci, daca iti alegi bine locul si compania - nu la cea de turism ma refer, ci la ambianta sentimentala a vacantei: familia si prietenii. Eu tin mult la asemenea vacante sentimentale, sunt un tip constant atat in familie, cat si in prietenie. Si apoi, tot ce am lucrat in ultima vreme a fost atat de pasionant, incat nici n-am simtit oboseala. M-a reenergizat spectacolul cu "De Pretore Vincenzo", scos in premiera la Teatrul "Bulandra". Are o factura poetica si psihologica speciala. Tin foarte mult la el si sunt multumit de cum mi-a iesit. Am avut si colaboratorii pe care i-am dorit, in frunte cu excelenta actrita Luminita Gheorghiu (ati vazut-o ce rol de compozitie stralucit realizeaza), apoi Doru Ana, Clara Voda si ceilalti, dar ca asistenta de regie - surpriza pentru noi toti: Anca Sigartau care, reintoarsa in teatru, debuteaza intr-o profesie pentru care e bine motivata. M-a ajutat mult. Anca revine si pe scena, isi reia rolul Soniei din "Unchiul Vanea", rol intrerupt cat n-a fost in tara. Voi relua si eu acest "Unchi" magic, care ne-a adus tuturor mari bucurii. "Cafeneaua" revine si ea, la toamna, un spectacol in care joc alaturi de Dana Dogaru si Emilia Popescu de multa vreme, cu mult drag. Si tot reluari de succes vor fi si "Podul" de Paul Ioachim la National si "Lectia" lui Eugen Ionescu la Theatrum Mundi. Incepem, cum stiti, filmarile la "Requiem" - titlul provizoriu al povestirii regizate si scrise de Dinu Tanase si respectiv Radu F. Alexandru, nu va spun subiectul, va fi o surpriza. Pot doar sa anunt ca joc rolul principal, avandu-le ca partenere pe Maia Morgenstern si pe Andreea Bibiri. Regia e semnata de Dinu Tanase, iar imaginea, de fiul lui, care debuteaza in profesia cu care a inceput si Dinu: operatoria de film. Productia e realizata de Castel Film care, dupa ce a scos doar coproductii internationale, face acum si un film de lung metraj romanesc. Nu-mi uit nici prietenii de la Teatrul de Comedie si, pentru cativa dintre ei - Virginia Mirea, Stefan Banica, Tudor Chirila - am pregatit o dramatizare dupa doua schite de Cehov - "Ursul" si "Cerere in casatorie", ce le ofera posibilitatea unor performante actoricesti. In ce priveste vacanta... Cum spuneam, o fac printre picaturi. Prima transa s-a si comis. Am fost noua zile, cu sotia mea si cu prietenii nostri buni, in Halkidiki - stiu ca suna a Honolulu, dar e mai incoace, in Grecia, langa Thesalonic, la Afitos. Am invatat in vara asta ceva nou: inotul subacvatic si m-am aventurat in scufundari cu proaspetele noastre labe si ochelari. Si ce mare, dragii mei... Cum sa nu te refaci rapid? Simt in mine o pofta de joc nestavilita, cu un fizic si moral excelent, si zodia mea, zodia Leului, abia a inceput. Am deschis-o eu, pe 1 august, cu o petrecere pe cinste organizata acasa, in familie si cu prietenii.
Alice Manoiu
Dupa 20 de ani, din nou la prima dragoste
Dinu Tanase
"Ma bucur ca fac primul film romanesc in studiourile Castel Film"
Dupa o intrerupere de 20 de ani, regizorul Dinu Tanase a dat din nou semnalul "motor" pentru un film romanesc. "Pentru mine, ziua de 7 august e totdeauna legata de un eveniment. Acum, in 2003, am sansa sa realizez din nou un film, dupa un scenariu de Radu F. Alexandru. In 1983, zeii au fost mai rai: filmul "La capatul liniei", dupa un scenariu al aceluiasi autor, a fost scos de pe ecrane, la putin timp dupa premiera."
Undeva, pe soseaua Bucuresti - Ploiesti, un jeep trece in mare viteza. La volan se afla "avocatul" (Horatiu Malaele), impreuna cu "iubita lui", Corina (tanara actrita Andreea Bibiri), cei doi eroi principali din filmul "Recviem". Dinu Tanase, inconjurat de o echipa de filmare care il are ca director de imagine pe tanarul operator Mihai Tanase, fiul lui, trage primul cadru. "Este o poveste de viata despre doua cupluri, cu suferinte, bucurii, deceptii, momente sensibile si situatii de drama familiala. Pentru a face film ai nevoie de o poveste interesanta, sensibila, pasionanta, si de harul de a o face frumoasa, astfel incat spectatorii sa devina partasi: sa se bucure, sa se sperie, sa planga si sa fie alaturi de un personaj sau de altul, iar la sfarsitul filmului sa plece multumiti. Cred ca aceasta poate fi cea mai mare satisfactie pentru un regizor. Filmul trebuie sa aiba viata, sa fie complex, sa nu te lase indiferent. Ma bucur ca fac primul film romanesc in studiourile Castel Film, companie care este patronata de colegul meu, Vlad Paunescu. Sunt impresionat de aparatura de ultima ora existenta aici, de dotarile si studiourile echivalente cu cele din America." Dupa o scurta vacanta, scriitorul Radu F. Alexandru, autorul scenariului, e prezent, si el, ca "invitat de onoare" pe platourile Castel Film, tocmai cand se filmeaza o secventa cu Maia Morgenstern, divina noastra actrita care arata (cum altfel?) superb. Cuminte, intr-un colt din platou, Radu F. Alexandru ia pulsul filmarilor. "Nu am mai rabdat sa stau in concediu. Ca autor al scenariului, ma simt implicat. E o emotie deosebita. Nu, nu va fi un film de actiune, suspansul e psihologic, drama a doua femei. O mare prietenie se transforma in altceva. Nu iti pot spune totul. Argumentul care motiveaza povestea este o lupta cu viata, cu judecati si prejudecati. O drama de factura psihologica, un film scris pentru doua actrite. Am doua bucurii la acest film: prima, ca reiau lucrul cu prietenul meu Dinu Tanase, si a doua, ca pot filma in studiourile lui Vlad Paunescu, care este si el la primul film romanesc, intr-un platou atat de bine dotat."
Lucrul pe platou se reia. Cu exceptia actorilor, toti cei de fata intra intr-o stare de incremenire pana la semnalul "stop". Regizorul se retrage intr-un colt si inainte de a explica urmatoarea secventa se concentreaza: "Seara pregatim totul si dimineata, cu mintea limpede, incepem filmarile. Sambata trecuta am avut impresia ca am gasit cheia filmului si ca ma apropii, treptat, de ceea ce trebuie sa fac." S-a scurs si a cincea zi de filmare si, ca dupa orice munca terminata cu bine, se sta putin la taifas...
Emanuel Tanjala
Carte
Selectia Formula As
•Zoltan Rostas si Sorin Stoica (coordonator), "Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale", vol. I, Editura Tritonic (tel. 0722/63.98.48), 300 pag., 130.000 lei. Tuturor ne place sa povestim si sa-i ascultam pe altii povestindu-si viata. Exceptionala forma de recuperare a memoriei secolului al Xx-lea, istoria orala e inca prea putin practicata la noi. Inainte de 1989, oamenii erau reticenti in fata reportofonului, iar daca se gaseau - si se mai gaseau - persoane dispuse sa-si povesteasca in deplina sinceritate existenta, cu traumele si bucuriile ei, publicarea relatarilor transcrise nu ar fi trecut de cenzura. Acum, nu exista un proiect amplu si coerent care sa cuprinda toate provinciile romanesti. Initiativele sunt izolate. Doar pentru Banat avem, datorita Smarandei Vultur si invataceilor ei, un tablou aproape complet, prin volumele "Istorie traita - istorie povestita. Deportarea in Baragan", "Lumi in destine", "Germanii din Banat prin povestirile lor", "Scene de viata. Timisoara 1900-1945" si "Memoria salvata. Evreii din Banat, ieri si azi". Pe langa Smaranda Vultur, un alt pasionat al istoriei orale este Zoltan Rostas, care inca din anii 80 (si fara nici o speranta de publicare), si-a facut o arhiva cu interviuri nedirijate, luate unor bucuresteni varstnici din diferite categorii sociale, care povestesc secvente din viata cotidiana a familiilor lor, evoca prin detalii atmosfera diferitelor cartiere si isi exprima opiniile, credintele, valorile pe care si-au cladit existenta. Cartea cu titlul "Chipurile orasului Bucuresti" a aparut anul trecut la Polirom si v-am prezentat-o in aceasta rubrica. Batranii aceia inregistrati de Zoltan Rostas s-au dus, dar povestile lor autobiografice au ramas tiparite, ca documente pentru o epoca apusa. Acum, Zoltan Rostas recidiveaza, dar de data aceasta nu mai face el insusi inregistrarile. Fiind profesor la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii de la Universitatea Bucuresti, el are studenti din toate zonele tarii. Studenti pe care i-a instruit in tehnica interviului etnologic, axat pe intrebari minime, de tipul de ce? si cum?, care sa stimuleze fara sa influenteze subiectii, astfel incat ei sa-si comunice adevarata viziune asupra propriei vieti. Subiectii trebuiau sa fie in varsta, in general rude si cunoscuti ai studentului, pentru ca intre cel care povesteste si cel care inregistreaza sa fie o relatie de incredere. Textele transcrise cu respectarea intocmai a particularitatilor de vorbire ale povestitorului au contat ca lucrari de examen si-au primit note. Ele nu erau initial destinate publicarii, dar vazand probabil cat de interesante (putin spus) sunt ca documente sociale, profesorul, impreuna cu un tanar prozator foarte talentat, Sorin Stoica, au selectat si au incredintat tiparului un prim volum dintr-o anuntata serie de istorie orala. "Selectia a favorizat persoanele cu o gandire originala. Uneori, excesiv de originala. De la ei nu poti avea pretentia de a reconstitui istoria. Istoricii cu o gandire originala sunt contraindicati. Dar acesti oameni sunt in felul lor niste istorici. Istoria adevarata e neutra. Aici se propune o viziune asumata integral", scrie Sorin Stoica in postfata. Si cati oameni - atatea viziuni asupra celui de-al Doilea Razboi Mondial, asupra vietii de zi cu zi a micii burghezii interbelice, a intelectualitatii de provincie, a taranilor instariti si a celor saraci, cu multi copii, inainte si dupa colectivizare. Toate - fascinante prin adevarul pe care il contin, prin autenticitatea limbajului (cel mai mult imi place cum vorbesc taranii), prin implicare emotionala. Daca, peste ani, cineva va fi interesat sa afle cum s-a trait la nivel individual in Romania in secolul al Xx-lea, lucrarile studentilor lui Zoltan Rostas sunt cea mai fiabila sursa. Pacat doar ca "Istorie la firul ierbii" n-a avut parte de un redactor si un corector bun (greselile sunt multe si suparatoare). Daca seria va continua tot la Editura Tritonic, ar fi de dorit o ingrijire editoriala mai atenta.
•Florentina Serbanescu si Zoita Geaca, "Multi dico de romana. 7 dictionare in 1", editie noua, avizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii, Editura Compania (tel. 021/211.59.64), 328 pag., 148.000 lei. Un om e judecat nu numai dupa ce spune, ci si dupa cat de corect se exprima oral si in scris. Dezacorduri, pleonasme, neologisme folosite gresit, cuvinte accentuate prost pot compromite nu doar un examen sau un interviu pentru ocuparea unui post, ci si imaginea publica a unei persoane. De aceea, acest indreptar ar trebui sa existe in fiecare casa, in special in acelea cu scolari si studenti (chiar si cei care cred ca stapanesc perfect limba romana vor constata ca au erori de corectat). Autoarele, profesoare cu experienta, au sistematizat alfabetic in 7 capitole acele categorii si cazuri care provoaca cele mai multe greseli si ezitari, ajutand la delimitarea rapida a corectitudinii de varianta eronata.
Adriana Bittel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
