Eveniment
La Bucuresti -Festivalul Filmului EuropeanSteaua Festivalului: Roman Polanski(si "Pianistul" sau, film distins cu 3 premii Oscar!) Dupa cum se stie, inca de acum 7 ani, in capitala tarii noastre, in fiecare zi de 8 mai - Ziua Europei - se deruleaza Festivalul Filmului European - organizat de Delegatia Comisiei Europene in Romania si de Uniunea Cineastilor. La randul lor, in acest foarte onorabil efort de a face cunoscute cele mai izbutite si mai recente realizari din domeniul celei de-a 7-a arte petrecute pe teritoriul "batranului continent", cele doua prestigioase organisme sunt ajutate, de fiecare data, de ambasadele si centrele culturale ale unor state membre si candidate ale Uniunii Europene. Spre bucuria iubitorilor de film, peliculele alese anul acesta (28 din 18 tari) sunt dintre cele mai prestigioase, unele multi-premiate, produse in 2001 si 2002. Festivalul s-a deschis - cum ati aflat, desigur, din presa - cu filmul "Pianistul", prezentat la Sala Palatului, in cadrul unei Gale la care au asistat mii de oameni, mai tineri sau mai varstnici, cinefili impatimiti. Ba chiar si presedintele Romaniei, Ion Iliescu, prezent, in loja oficiala, alaturi de principesa Margareta si de printul Radu. Afluenta s-a explicat si se explica atat prin faima filmului (rasplatit cu nenumarate premii - printre care 3 Oscaruri, 7 premii C?sar si Palme Dor la Festivalul de la Cannes), dar, mai ales, a autorului sau - Roman Polanski.
Evreu polonez, Polanski s-a nascut la Paris in 1933. In 1936 se muta la Cracovia impreuna cu parintii sai. Odata cu izbucnirea razboiului, incep persecutiile. Toata familia este trimisa in ghetou. Mama lui Polanski moare la Auschwitz, iar tatal reuseste sa supravietuiasca lagarului de la Matthausen. Atras inca din copilarie de filme, talentul lui Roman - iesit din comun - e remarcat inca din primii ani de studii cinematografice, atunci cand, in 1958, realizeaza filmul de scurt metraj "Doi oameni si un dulap". Premiile incep sa "curga" unul dupa altul. E nominalizat la un Oscar, chiar cu filmul sau de debut - "Cutitul in apa". Ambele filme au facut, si la noi, "valuri" atat printre cinefili cat si printre critici. Si asta, intr-o perioada in care se purtau mai ales filmele despre "maretele idealuri comuniste". Cu aceste filme si cu multe altele care vor urma, Polanski isi demonstreaza nonconformismul. Filmeaza atat in Europa cat si in America. Fiind un spirit nelinistit, el isi si muta intruna domiciliile, ba in Franta, ba in Statele Unite, pentru a se stabili definitiv, inca din 1977, in Franta. De factura foarte diversa, filmele sale cele mai importante, "Repulsia" (1965), "Fundatura" (1966), "Copilul lui Rosemary", "Chinatown" (1974), "Tess" (1979), "Frantic" (1988), "Luna amara" (1993), "Fecioara si Moartea" (1995), au starnit, de fiecare data, senzatie.
Erou al unor intamplari neobisnuite, adeseori tragice (sotia lui, Sharon Tate, o celebra actrita americana, a fost ucisa in mod bestial, inainte de-a naste, de o banda de sectanti satanisti), Polanski a fost primit cu entuziasm la noi. La noi, adica atat la conferinta de presa tinuta cu sobrietatea impusa de calibrul artistului, dar si de decor, poate prea... ostentativ-somptuos - fiind vorba despre unul dintre saloanele hotelului "Marriott" -, ca si printre studentii de la "regie-film". Dar, mai ales la Sala Palatului, unde a fost ovationat de o asistenta in picioare, atat inaintea cat si dupa terminarea proiectiei.
Dupa cum se stie, ultimul film al cineastului se bazeaza pe memoriile pianistului Wladislaw Szpilman. Ele cuprind o perioada istorica marcata de mari convulsii istorice petrecute in mai toata Europa: 1939-1945, anii afirmarii nazismului. Ca si Polanski (in copilarie), "pianistul" adevarat scapa ca prin minune de lagarul de concentrare - respectiv de moartea prin gazare. In Varsovia pustiita de bombardamente, golita de oameni, el isi gaseste un adapost vremelnic in mansarda unei case distruse pe jumatate de bombardamente. Descoperit de un ofiter neamt, Szpilman e salvat de la moartea prin impuscare de capitanul Wilm Hosenfeld - cel indragostit de muzica. La randul lui, "salvatorul" va muri intr-un lagar sovietic de prizonieri de razboi. Acestea sunt faptele adevarate, descrise in carte, de eroul intamplarilor si al filmului. La conferinta de presa, printre multe alte marturisiri, Polanski a vorbit despre valoarea amintirilor lui din copilaria petrecuta in ghetto-ul de la Varsovia. "Aveam doar 6 ani cand am fost evacuati din casa noastra... Cunosc prea bine intamplarile istorisite in carte. Memoriile lui Szpilman au reprezentat pentru mine chiar textul pe care-l asteptam. Nu am vrut niciodata sa fac un film autobiografic. In schimb, pentru a infatisa povestea pianistului, m-am folosit de multe amintiri legate de familia mea. De ceea ce au trait ei in vremea nemtilor. Desi e scrisa in 1946, detaliile intamplarilor infatisate in carte mi se par si azi a fi... . Eu am fost salvat de la deportare de un tanar polonez, care m-a lasat sa fug impreuna cu un baietel de care aveam grija... Radacinile sunt cele mai importante. Am facut filme pretutindeni unde m-a dus Istoria. Am fost, un timp, socotit a fi - vina mare in timpul comunistilor! Ce-i drept, in tinerete, mi-am dorit sa fac o cariera dincolo de Polonia. Iti trebuia ceva curaj pe vremea aceea ca sa gandesti asa! Si totusi, in munca mea, in arta mea - daca-i pot spune astfel - esential ramane ceea ce am invatat in Polonia. Ma mira nespus reactia tinerilor - de orice neam ar fi -, interesul acut pe care-l arata ei pentru tragediile infatisate in film. E un semn bun. Mai ales pentru faptul ca eu am incercat sa fac un film - nu sa transmit un mesaj. Un film detasat de orice subiectivism..."
Regret, dar la acest punct trebuie sa-l contrazic pe d-l Polansky - ales, inca din 1999, ca membru al Academiei Franceze de arte frumoase. Filmul e facut dintr-un unghi foarte subiectivist! Iar acest subiectivism se numeste imensa lui dragoste pentru Polonia, tara in care s-a nascut si care, prin pamantul ei chinuit de atatea razboaie, de atata suferinta, i-a conferit radacinile aristocratice ale artei lui de valoare universala...
Silvia Kerim
Cine Este Presedintele Bush?- Un album bilingv romano-englez, care va fi lansat in curand -Scoala nr. 3 din Piatra-Neamt a devenit pentru cateva zile un atelier de creatie. Elevilor din clasele I-Iv li s-a cerut sa raspunda, prin desene, la cinci intrebari: - Cine este presedintele Bush? - Unde este America? - De ce a venit Bush in Romania? - V-a placut de el si de ce? - Ce doriti sa urati presedintelui Bush, familiei sale si tuturor copiilor americani? Micutii intervievati au raspuns ilustrat, cu mult umor, sinceritate, si o imaginatie vie, asa cum numai copiii pot avea. Unii au desenat oceanul care desparte Romania de America si steagurile celor doua tari; un alt desen ne prezinta steagul american fluturand deasupra turnurilor World Trade Center si, alaturi, steagul romanesc pe care este desenat George Bush jr. purtand manusi de box. Textele sunt poetice ("ploua cu soare"), sentimentale si chiar... antirepublicane ("Traiasca Regele Giorgi Buss"). Albumul este un esantion al gandirii, imaginatiei si lipsei de conformitate a ceea ce ar putea deveni copiii intr-un viitor indecis deocamdata.
Initiatoarea acestui album inedit este Tiziana Ioana Bianu, care il dedica fiicei sale, Vanessa, dar si publicului american. Dupa o absenta de 27 de ani, de cand locuieste in Sua, Tiziana Ioana Bianu a revenit pentru o scurta perioada in tara, la Piatra-Neamt, unde si-a petrecut copilaria si adolescenta. Albumul este un demers sentimental de impacare intre nostalgia locurilor copilariei si pragmatismul societatii americane.
Tiziana Bianu incheie dedicatia astfel: Love you forever. O declaratie care justifica albumul. Ecourile din Sua vor da verdictul.PAul Findrihan
secretar-literar, Teatrul din Piatra-Neamt P.S.: Acest demers cultural n-ar fi fost posibil fara sprijinul d-lui Ion Rotaru, primarul municipiului, si al d-lui deputat Iulian Tocu.
Tineri actori
Pavel Bartos
"Tot Capitala e " Ma intreb uneori ce s-ar fi intamplat cu mine daca n-ar fi existat Gala Tanarului Actor de la Costinesti (acum se tine la Mangalia), daca n-as fi luat acolo, in 99, Marele Premiu si nu m-ar fi remarcat atatia directori de teatru, regizori si critici. As fi putut juca inca multa vreme la Teatrul din Satu Mare si apoi la Timisoara, rolurile cele mai importante din repertoriu (si chiar cu regizori mari ca Victor Ioan Frunza, el mi l-a incredintat pe Lorenzaccio al lui Musset), ori sa-l joc pe Romeo intr-un teatru din Germania. Dar fara Gala de la mare si presa favorabila din Capitala, tot n-ajungeam eu in Bucuresti. Si inca intr-un teatru important, la Odeon. La concursul organizat aici ne-am prezentat 300 de actori din tara, dar numai patru am fost primiti in acest colectiv bun si foarte unit. Si extrem de atent cu tinerii actori si regizori, carora li se ofera de la inceput posibilitati rar intalnite. Despre mine, pentru cei care nu ma cunosc: joc de doua stagiuni in mai toate piesele montate, si nu doar de cei tineri, cum e Ana Margineanu (cu spectacolul "Morti si vii") sau Anca Colteanu (cu "Alchimistul"), dar si in regia unor nume ca Alexandru Dabija (il interpretez pe Ianache, in comedia de mare succes "Gaitele") sau ca Dragos Galgotiu (joc in "Arden din Feversham"). Alice Barb m-a distribuit in spectacolul ei premiat la Gala Uniter: "Cartofi prajiti cu orice". Si, "pour la bonne bouche" - cum zic francezii (tot m-a luat in filmul lui un cunoscut regizor francez, Yves Boisset, in rolul principal din "Talazul") -, in ultima premiera a Odeonului, "De ce fierbe copilul in mamaliga", unde eu sustin trei personaje-cheie: sunt Producatorul, Amantul si Copilul. Record, nu? Unde mi-am inceput antrenamentul profesional? In Institutul din Cluj, la clasa Marius Bodochi, promotia 97. Intr-un moment de entuziasm, promotia noastra plecase la Teatrul din Arad, sa-i redea vigoarea artistica. Dar era cat pe aci sa ne-o pierdem noi. Drept care am fugit la Timisoara, a fost bine si frumos, dar tot Capitala-i "fruncea". Aici e bataia pestelui, cu studiourile de televiziune care te fac vedeta populara mintenas. Dar, desigur, depinde si cu ce vii tu de-acasa...Alice Manoiu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
