Pepe"Cant pentru toti cei care iubesc viata" - Frumos ca un trubadur, daruit cu o voce puternica si un temperament de interpret de flamenco, la 24 de ani, Pepe cucereste nu doar sufletele adolescentelor, ci si clasamentele muzicale, cu melodiile lui fierbinti -
- Cu cativa ani in urma, ai devenit cunoscut ca vocalist in trupa Latin Expres, primul grup care a avut curajul sa exploateze la noi filonul muzicii spaniole, mergand pe calea deschisa de celebrii "Gypsy Kings". De fapt, de unde ai rasarit?
- Pe la 14-15 ani, eram un pusti cam zgubilitic din cartierul Drumul Taberei, o zona in care intalnesti doua extreme: sunt foarte multi smecheri si foarte multi fraieri. Asta te obliga la un anumit stil de viata. Mama era cam ingrijorata, se gandea la viitorul meu si tot incerca sa ma determine sa ma apuc de ceva, orice, dar la modul serios. Auzindu-ma tot lalaind una-alta prin casa, vazand ca-mi place muzica si realizand ca am si ceva talent, s-a gandit ca asta ar fi o modalitate nimerita de a-si potoli copilul, asa ca a inceput sa ma bata la cap sa ma duc la Scoala Populara de Arta. Initial, eu l-am luat pe "nu" in brate, ii spuneam mamei ca n-are nici un rost, ca nu cred in chestia asta, ca n-am nici un exemplu de baiat care sa fi reusit dupa Revolutie in muzica usoara... La vremea respectiva, adica prin 93, nu aparusera grupuri de baieti, nici nu se auzise de 3 Sud-Est, chiar nu exista nici un model. Ceea ce m-a decis totusi sa-mi schimb optiunea a fost o caseta cu Gypsy Kings pe care o primisem de la tata. Eu puteam sa reproduc cu cea mai mare fidelitate toate melodiile de pe albumul respectiv si am fost surprins sa-mi dau seama ca nimeni altcineva, din anturajul meu cel putin, nu mai reusea treaba asta. Pana la urma, am inceput sa iau lectii de canto clasic, cu doamna Camelia Dascalescu, spaima tuturor aspirantilor la o cariera muzicala, pentru ca era cea mai severa membra a comisiilor de selectie de la festivaluri. Timp de patru ani si jumatate am mers la d-na Dascalescu de doua ori pe saptamana, pentru cate o ora si jumatate de vocalize, exercitii de respiratie, dictie etc. De abia dupa vreo doi ani si jumatate m-am simtit in stare sa ies "in lume", adica sa incep sa bat tara in lung si-n lat, urmarind "harta" festivalurilor de muzica usoara romaneasca. Iar eu chiar asta cantam: muzica usoara romaneasca. Rezultatul a fost ca timp de inca vreo doi ani, n-am luat nici un premiu, nu m-am remarcat in mod deosebit. Satisfactiile erau nule, iar frustrarea crestea exponential. Singurul castig a fost ca m-am obisnuit cu scena.ÊSansa mea a fost o piesa compusa special pentru mine de Eugen Mihaescu de la Krypton. Cu ea am aparut mai des pe la Tvr si lumea a inceput sa ma bage in seama. Tot Eugen i-a cunoscut pe ceilalti doi viitori membri ai Latin Expres-ului si ne-a adus impreuna. Trupa s-a inchegat in scurt timp. Toti trei eram indragostiti de acelasi gen de muzica, adoram ritmurile acelea focoase si stilul interpretativ, inedit pentru Romania. Am semnat un contract cu o Casa de discuri, am mers si la Festivalul de la Mamaia, unde am luat premiul Ii, am filmat un prim videoclip si uite-asa, ne-am intalnit cu succesul! Un an si doua luni totul a mers ca uns, a fost bine si frumos. Apoi, au inceput sa apara frecusurile de tot felul, disputele, nu ne mai intelegeam unii cu altii, nu mai comunicam, nu mai puteam lucra, eram consumati de certurile iscate din ambitii personale. Fiecare dintre noi avea senzatia ca detine supremul adevar. Eu mi-am dat seama ca situatia nu mai avea sanse de remediere, asa ca m-am retras. Am incercat sa invat din greseli, m-am reorganizat si am pornit cruciada unei cariere solo. Pana una-alta, se pare ca n-am gresit.
"Sunt un traditionalist: vreau si eu familie, copii, dar toate la timpul lor" - Genul promovat de tine, un soi de rumba-flamenco, e ceva inedit pentru piata muzicala romaneasca, ba chiar s-ar putea spune ca nu e de intalnit decat in Spania si in partea de sud-vest a Frantei. De ce crezi ca a prins el la noi?
- Dupa ce elementul surpriza a incetat sa functioneze iar curiozitatea instinctiva a disparut, oamenii au inceput sa asculte cu mai multa seriozitate si-atunci au descoperit niste versuri sensibile, cu rezonanta in viata reala, liniile melodice relativ usor de retinut, ceea ce conteaza enorm, si un ritm care nu te putea lasa indiferent. Genul meu muzical e foarte pasional, mostenire din insorita si temperamentala Spanie, dar o mostenire care a gasit un teren fertil si printre romani, care nu sunt prea departe ca stil de viata.
- Faptul ca esti baiat frumos crezi ca a avut vreo relevanta?
- Ar fi o ipocrizie sa spun ca nu. Conteaza foarte mult. E important sa ai un aspect atragator si care sa se fi potrivit cu ceea ce canti. In general, frumusetea e ceva placut, e un atu, dar exista si momente cand ti se pare o povara. Au fost unele persoane care au venit la mine si in loc sa-mi spuna: "Uite, mi-a placut melodia asta", sau "Imi place vocea ta", mi-au trantit un "Mama, ce bine arati!", care m-a facut sa ma intreb: oare ceea ce fac eu, muzica mea nu conteaza deloc? E adevarat ca peste 50% din fanii mei sunt femei, dar eu nu cant numai pentru ele, cant si pentru barbati, pentru adolescenti si pentru oameni maturi. Eu cant pentru toti cei care iubesc viata, pentru toti cei care mai stiu sa aprecieze un rasarit si un apus incendiar, o floare abia deschisa sau un fluture sfios care-ti da gales tarcoale. Si-apoi, aspectul exterior nu e totul. In primul rand, e vorba de talentul nativ, pe care ori il ai, ori nu-l ai. Mie mi-a dat Dumnezeu posibilitatea sa cant intr-un fel mai special, si chiar daca as vrea sa cant altfel sau altceva, n-as putea. Iar apoi, acel talent trebuie slefuit si ajutat. Ca sa-mi platesc lectiile de canto, eu am muncit pe branci. Am facut o gramada de lucruri: am filmat pe la nunti si alte petreceri private, am fost ospatar, vanzator de haine sau de cafea... Niciodata nu mi-a fost rusine si sper ca atunci cand voi avea un copil sa fie si el la fel de ambitios. In fond, sunt un traditionalist: vreau si eu familie, copii... Dar toate la timpul lor. Am abia 24 de ani si inca nu mi-am tocit spiritul de independent, de rebel.
- Cum iti lucrezi materialele?
- Acum eu ma ocup de tot: melodie, versuri si orchestratie. Dar n-a fost asa de la inceput, ca nu m-am nascut invatat. Initial, apelam la compozitori si textieri cu experienta. Am si o serie de colaboratori, niste instrumentisti fantastici, care bineinteles ca vin cu diverse propuneri, iar eu le ascult pe toate. Intotdeauna e loc de mai bine. La capitolul texte, mai am dispute cu tata, care mai descopera cate o inadvertenta pe care o corecteaza cu mustruluiala de rigoare. Ce sa-i faci? Asta e! Impartim amandoi aceeasi pasiune pentru muzica spaniola. Asta a fost mostenirea lui. Asta, si ceva din trasaturile fetei. Mama mi-a dat culoarea parului: ea e bruneta cu pielea alba - o femeie superba cu-adevarat!
"Cel mai important lucru din viata mea e familia. Nimic nu e mai presus de ai mei" - Ce mai inseamna viata lui Pepe in afara scenei?
- In opinia mea, muzica merge mana in mana cu sportul. Oricat de ciudat ar parea! Fac din toate cate putin: alergare, bicicleta, fotbal, inot, box. De "fiare" nu prea trag, pentru ca nu vreau sa ajung un pachet de muschi. In afara de faptul ca sportul imi da un tonus excelent si-mi permite sa-mi pastrez corpul armonios, ma ajuta si la respiratie. Eu pe scena nu stau, ci ma misc non-stop. In conditii de sedentarism, ar insemna ca dupa cel mult doua piese, as cadea lat. In plus, nu fumez, nu sunt dependent de cafea si nu beau decat cate un pahar, si asta doar la petreceri. Insa cel mai important lucru din viata mea este familia. Nimic nu e mai presus de ai mei. Iar pe locul al doilea sunt prietenii. Sunt o persoana fidela, care stie sa aprecieze la randul ei fidelitatea si camaraderia. In rest, nu prea mai am vreme de nimic. Zilele mele nu prea seamana unele cu altele si sunt mereu pline. Fie am concerte, fie ma concentrez asupra viitoarelor melodii. Si mai sunt si interviurile, tot ceea ce tine de promovare. E o parte importanta din meseria asta de cantaret.
- In final, spune-mi, te rog, ce culoare au lentilele prin care privesti primavara aceasta, care se dovedeste a fi destul de capricioasa?
- Asa e, se cam lasa asteptata. Cam ca o femeie cocheta. (rade!) Lentilele mele sunt intotdeauna roz, pentru ca eu sunt un Rac optimist, iar motto-ul meu e "Viata merge inainte". Eu am avut o existenta frumoasa, cu un curs mereu ascendent. Am fost un mare norocos si sper ca cineva, acolo sus, ma va iubi si-n continuare. Vreau sa fac muzica si de acum inainte. E ceea ce-mi place, ceea ce stiu sa fac cel mai bine si ceea ce mi-a adus cele mai multe beneficii. Muzica m-a educat si m-a temperat. Am realizat ca postura de artist iti impune un comportament ingrijit. Pe de-o parte, pentru multi devii un model, iar pe de alta parte, orice gest iti este comentat, orice greseala e speculata la maximum. In esenta insa, aceasta modificare de atitudine nu s-a dovedit o corvoada, ba chiar am descoperit ca mi-a folosit si in viata privata. Datorita muzicii am devenit un om mai bun. Asa ca sanatate si inspiratie sa am! Poate ca Dumnezeu va face o minune si ma va ajuta sa reusesc sa-mi construiesc si o cariera internationala. E foarte greu, dar cred ca ar merita sa mizeze cineva pe mine. Pana atunci (rade!), pregatesc un nou videoclip. Sper sa iasa bine! Primavara fericita tuturor!Ines Hristea
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
