Salutari din Harghita - Covasna"Bine ati venit in tara zanelor si a uriasilor!"Lacul Sfanta Ana Ratacita in pliantul unei agentii turistice, invitatia incepe sa prinda contur in timp ce strabatem drumul spre Lacul Sfanta Ana. La doar cativa kilometri de zgomotul si de agitatia soselei principale gasim o lume mai pura si mai frumoasa, o lume in care stapana este natura. Este o zi senina, soarele aprinde zapada si, rareori, cand drumul iese din tunelul de brazi, tot tinutul se vede ca in palma, cu dealuri ce pastreaza inca surtucul zapezilor groase, cu paduri si depresiuni. Suntem in rezervatia naturala Ciomat-Puturosu, de 250 ha, care, alaturi de Lacul Sfanta Ana si de turbaria Mohos, cuprinde alte 9 rezervatii botanice, formate in doua cratere gemene ale celor mai tineri munti vulcanici din Europa Centrala. De altfel, sufletul acestei zone, Lacul Sfanta Ana, cu o suprafata de 20 de hectare si o adancime de 7 metri, este unicul lac vulcanic din aceasta parte a batranului continent. Lacul este pitit chiar si in acest inceput de primavara sub un strat adanc de gheata si zapada, astfel ca greu ti-ai putea imagina ca acea suprafata alba, asemenea unui patinoar, este pe timpul verii un deliciu al iubitorilor de plaja, inot sau plimbari cu barca. Foarte aproape de lac, inconjurata de brazi, se afla o mica si frumoasa capela, acolo unde o data pe an, pe 26 iulie, se tin slujbe si unde oamenii din satele invecinate se aduna pentru o sarbatoare a Sfintei Ana.
Atractii turistice - Lacul Sfanta Ana este un punct de pornire pentru numeroase drumetii prin dealurile si muntii din jur. Iata cateva trasee:
- Motel Bixad 4 km (1 1/2 h).
- Varful Tetelea 14 km.
- Tinovul Mohes - Haramul Mare - Tusnad Nou 14 km.
- Efectele postvulcanice au facut ca zona sa fie un adevarat muzeu al naturii, cu paduri seculare de conifere si foioase, cu pesteri sulfuroase (Pestera Puturosu), cu mlastini ce au pastrat plante relicve din epoci postglaciare, precum roua-cerului, salba-pitica, mestecanasul si alte raritati ale naturii.
Eforturile apreciabile ale asociatiilor ecologice pentru pastrarea acestei zone au nevoie sa fie completate prin atitudinea dvs., a turistilor, fata de natura.
- Vara, aveti ocazia sa inchiriati barci pentru plimbari pe lac (70.000 lei), iar iarna, pantele ce coboara spre lac pot fi strabatute cu chiote si viteza, daca inchiriati sanii sau schiuri. Pret: 50.000 lei. Dealurile din jur se pot transforma in excelente partii pe care va puteti proba maiestria cu schiurile sau snow-board-ul.
Cazare Nici una din cele doua cabane aflate la 1050 m nu ofera confortul cautat de o buna parte a turistilor, iar cei care vin cu corturile au de suferit din cauza distantei fata de sursele de apa. Dar chiar si asa, vara este aici arhiplin, pentru ca peisajul si aerul curat compenseaza aceste lipsuri.
- Cabana din lemn Ecos-Club are la parter un bar, iar la etaj trei camere ce amintesc de refugiile montane bine dotate. Este vorba de camere foarte simple, cu cate trei-patru paturi si o soba de teracota. Pret: 300.000 lei/camera. Nu curge apa, iar lampile cu gaz incearca sa imblanzeasca farmecul unei seri petrecute cu prieteni buni.
- Cabana Lacul Sfanta Ana are aspectul unei vile elvetiene, insa lipsa luminii (exista totusi un generator) si a apei sunt si aici marile probleme. In rest, gazde primitoare, o terasa spre padure, sala de mese, un grup sanitar la cinci camere austere, dar curate, cu 2, 3 sau 4 paturi, si mancare ieftina. 190.000 lei/patul.
Cabana Ecos: tel. 0267/36.53.53.
Cabana Lacul Sfanta Ana: tel. 0267/36.53.57
Acces Pe drumul judetean - asfaltat - Dj 113, la 17 km de centrul orasului Bixad, aflat pe Dn 12 Brasov - Miercurea Ciuc.
Balvanyos La doar cativa kilometri de cabane, la Lacul Sfanta Ana, in imparatia brazilor, se gaseste impunatorul Best Western, construit in 1938 ca sanatoriu si ajuns, dupa renovarea din 1994, un modern hotel de trei stele. Hotelul dispune de 150 de locuri de cazare, in 78 de camere spatioase si luminoase, cu balcoane, un restaurant de lux de 200 de locuri, bar, cinci sali de conferinte cu toate dotarile necesare, teren de tenis. Bioclimatul tonic, apele minerale (feruginoase, bicarbonatate), mofete-emanatie de dioxid de carbon cu amenajare in interiorul hotelului - sunt doar cativa din factorii curativi naturali ai zonei, ce recomanda centrul de sanatate al hotelului. Indicatii: afectiuni cardiovasculare, nevroza astenica, diabet zaharat, obezitate, ateroscleroza, afectiuni reumatismale. Centrul propune si un program antistres si de repunere in forma pentru manageri.Tel. 0267/36.07.00, 0267/36.03.10, e-mail: bestwestern@easynet.ro
Alte posibilitati de cazare, in Balvanyos sat:
- Pensiunea Cetate: tel. 0267/36.11.30
- Pensiunea Hotar: tel. 0267/36.53.29.
Baile Tusnad Supranumita candva "Perla Ardealului", statiunea balneoclimaterica Baile Tusnad se afla in extremitatea sud-estica a judetului Harghita, in Defileul Oltului superior, inconjurata de Muntii Harghita si de Muntii Bodoc. Padurile adanci, apele minerale, mofetele si aerul puternic ozonat, bogat in aerosoli si ioni negativi, i-au dus faima de statiune turistica si balneara inca de la mijlocul secolului al Xix-lea. Statiunea este recomandata celor cu afectiuni cardiovasculare, cu afectiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, cu probleme endocrine, cu boli cronice ale tubului digestiv. In zilele insorite, turistii au de ales intre o plimbare la Lacul Ciucas (se patineaza iarna, iar vara este tocmai bun pentru canotaj), o excursie in rezervatia botanica Valea Mijlocie sau vizitarea unor vestigii arheologice, precum ruinele cetatii dacice aflate pe coama unui deal, ruinele cetatilor Stanca Soimilor si Vapo. Un punct central al statiunii este biserica ortodoxa cu hramul Adormirea Maicii Domnului, un superb lacas de cult ridicat in secolul trecut, intre anii "30-"70. Statiunea se poate lauda cu o oferta turistica impresionanta, vizitatorii sai avand de optat intre vile, casute, terenuri de camping, bungalow-uri, hoteluri. Iata cateva dintre acestea (toate sunt cotate la doua stele):
- Pensiuni: Panorama (tel. 0266/17.23.22), Csomad (tel. 0266/13.51.45), Ibolya (tel. 0722/65.76.32), Gabi (tel. 0266/13.54.16).
- Vile: Astoria, Mures, Tusnad (tel. 0266/11.50.74), Nr. 20 (tel. 0266/13.54.19).
- Hoteluri: Olt (tel. 0266/13.54.74), Ciucas (tel. 0266/13.55.37).
O oferta foarte variata vine din partea Societatii "Univers Tourist", ce detine un complex de vile si casute pe malul raului Olt, cu 326 de locuri de cazare, restaurant de vara, discoteci, baruri si terase. Programele "Vacanta de Miere" - pentru proaspetii casatoriti si "Aniversarea Zilei de Nastere" - inseamna cazare gratuita, iar propunerile pentru cantonamente sportive si tabere scolare sunt si ele tentante.
Tel. 0266/13.54.15, e-mail: universtourist @kabelkon.ro, web:www.universtourist.go.ro
Acces. Cu trenul, pe magistrala Bucuresti - Baia Mare; cu masina, pe Dn 12, la 67 km de Brasov (spre Miercurea Ciuc).Iulian Ignat
Fotografiile autorului
Telefoane utile: gara: 0266/13.50.15, dispecerat de cazare: 0266/13.54.15. Baze de tratament - Tusnad S.A., tel. 0266/13.55.37; Balneotours S.R.L., tel. 0266/13.50.11, 13.51.35; Europod S.R.L., tel. 0266/13.54.86.