Ioana Craciunescu"Am plecat asa cum plec si maine dimineata: cu un rucsac in spate" - Pana in 89, facea parte dintre stelele teatrului si filmului romanesc. Scria si versuri si era celebrata ca o mare poeta. Exuberanta si plina de energie, plecand in Franta n-a facut decat sa-si mute lumina din est in vest. O provocare pe care incet dar sigur o transforma in victorie -
"Mi-ar face mare placere sa lucrez si in Romania" - La doar un an dupa Revolutia din 89, cand toata lumea visa la un viitor romanesc, dvs. v-ati facut bagajele si-ati plecat spre orizonturi mai sigure, la Paris. La vremea aceea, erati o foarte apreciata actrita de teatru si cinema, o mult laudata poeta. Cum se pot taia asemenea radacini?
- Ecuatia nu a fost nici simpla, nici dificila, pentru ca eu pur si simplu nu consider ca am parasit tara. Plecand dupa 90, am fost tentata sa implinesc mai departe aceleasi vocatii pe care le avusesem si pana atunci. Am plecat pentru ca am dorit sa nu raman un om frustrat, care nu a cunoscut, nu a vazut si n-a incercat sa cucereasca lumea. Am refuzat pozitia neimplinitului ramas aici, care traieste din imaginea unor telefilme, din niste fantezii vagi si neadevarate despre Occident. Pe de alta parte, nu mi-a placut nici pozitia de tip occidental a celor care au parasit tara, care au suferit intotdeauna de pe urma plecarii si care prin exil si-au amputat intr-un fel o parte din radacina fireasca a modului in care au fost construiti, traind drama instrainarii. Eu am plecat asa cum plec si maine dimineata: cu un rucsac in spate. Si n-am stiut ca excursia va fi mai lunga si ca nu e o excursie geografica, ci una spirituala. Repet: eu nu consider ca sunt plecata de acasa sau ca trebuie sa ma intorc acasa. Eu vin in permanenta in tara, vin de doua-trei ori pe an, de cate ori pot, si din punct de vedere financiar, de cate ori am pauze de lucru. Am spus mereu in acesti ani ca mi-ar face mare placere sa lucrez si in Romania, numai ca nu am primit nici un fel de oferta. De 12 ani eu sunt independenta, asa ca programul sunt obligata sa mi-l fac in functie de oferta. Nu consider ca ma intorc sau ca plec. Pur si simplu am mai multe adrese.
- Excursiile spirituale nu ridica probleme de adaptare, asa cum se-ntampla cu cei care pleaca "definitiv"?
- Ca intelectual, nu mi-am pus deci o problema de adaptare fata de cultura, ci fata de complexele si fata de lucrurile gresite cu care fusesem, intr-un anume fel, involuntar educata. Am avut, la urma urmei, o problema personala, de confruntare intre mine si mine, sa vad care erau cocarjarile, cocoasele mostenirii acelor ani de dictatura. Chiar daca inainte de 89 nu am fost nici colaborator, nici membru de partid, iar, ca intelectual, m-am plasat de partea binelui, atunci cand te indepartezi ajungi sa vezi si acel bine mai nuantat. Si binele si raul devin niste notiuni pe care, prin prisma pe care ti-o da departarea, le percepi pestrit, si asta nu pentru ca nu stii tu sa alegi, ci pentru ca nuantele sunt mult mai vaste decat presupuneai initial. Cred ca intalnirea cu Occidentul m-a facut sa pierd enorm de multe certitudini si sa castig foarte multe intrebari. De asta ma consider, la ora asta, un om bogat.
"Am o energie care uneori ma distruge" - Spectatorii filmelor dvs., cititorii poeziilor pe care le-ati publicat, prietenii dvs. din Romania va poarta o amintire plina de primavara, de solaritate iradianta. Se mai pastreaza ceva din paradisul sufletesc de atunci?
- Eu sunt un om expansiv, optimist, plin de lumina, cu o energie care uneori ma distruge, pentru ca e mai mare decat fiinta mea. Insa probabil ca aceasta este si cauza pentru care pot sa si daruiesc mult. Si in acest context trebuie sa spun ca mi se pare foarte ciudat faptul ca se vorbeste cu atata intensitate despre raceala si rezerva francezilor. Nimic nu poate fi mai fals. La ora asta, am prieteni francezi la fel de entuziasti ca cei romani. Francezii sufletului meu sunt gata oricand sa ia avionul ca sa ajunga in Romania, la Bulbucata, la kilometrul zero - cum il numesc eu. Iar pe acesti oameni ii pun fara menajamente in contact cu primele gaini pierdute in noroiul de la Bulbucata. Eu glumesc acum, de obicei ei vin aici ca sa lucram. In fiecare vara am organizat cate un asa-zis concediu, in care am lucrat la cate un proiect mai mic. Anul acesta pregatesc un monolog al lui Visniec, in versiune franceza, dar pe care l-am transformat si in romana, pentru a putea continua sa-l joc si in Romania. Am facut o lectura cu spectatori la Opium Studio, pe care il conduc pe post de cafenea literara. Iar acum, la inceputul lunii, am facut o lectura in versiunea romana la Clubul Prometheus. E foarte la moda in Franta sa faci lecturi interpretate in perioada de pregatire a spectacolului. In continuare, voi face niste lecturi la Targul de Carte de la Paris si la un mare teatru din Orl?ans. Insa ceea ce doream sa scot in evidenta este ca mereu, pe tot parcursul acestor itinerarii ale mele, ma simt inconjurata de caldura prieteniei.
- Dar dragostea? S-a pierdut, oare, pe traseul Bucuresti - Paris?
- Din pacate, in secunda asta nu am un om langa mine, ci un caine. Nu ca as avea ceva cu oamenii, dar se pare ca in materie de credinta, de fidelitate, cainii sunt superiori. Probabil ca, fiind o persoana arsa de prea multe pasiuni, niciodata omul de langa mine nu s-a simtit pe locul unic, de faraon al sentimentelor mele, si nefiind faraon, nu a acceptat sa-mi fie numai alaturi. Iar eu n-am de gand sa reinventez sclavagismul, nici macar sentimental. Cred ca barbatilor cu care am trait le-am daruit intotdeauna numai iubire, pentru ca nu as fi stat langa un barbat fara sa-l iubesc. Iar faptul ca uneori aceste legaturi s-au rupt ori s-au frant s-a datorat, in general, mai mult profesiei mele si zbaterilor mele de a face mai multe. Desi eu nu sunt un om de cariera, ci doar un om profund pasionat. De la cinci ani am vrut sa fac teatru, film si literatura. Intre timp, viata m-a obligat sa invat si alte meserii. Nu intotdeauna rezist numai din ceea ce castig ca actrita. Film, in Franta, am facut foarte putin, in Romania, cand l-am facut, nu s-a platit. Piesele grele, rolurile mari se fac cu foarte mult efort si se platesc foarte prost. Nu seamana nici cu publicitatea, nici cu telefilmul. Totusi, ai niste satisfactii uriase. Si-apoi, eu am ales de mica ceea ce se numeste cariera dificila. Eu am ales teatrul clasic. Sunt, cum s-ar spune, jucatoare de Shakespeare, Cehov, Dostoievski, de partituri grele. Paradoxal sau nu, desi am jucat si in Romania multe roluri de anvergura, cele mai mari partituri le-am jucat in Franta, si asta tocmai pentru ca sunt un bun lucrator in piatra, in filigran. Uneori si rad, pentru ca atunci cand tin o piesa intreaga in spate, obisnuiesc sa le spun colegilor: "voi ati ales o fata din est, pentru ca stiti ca e obisnuita cu greul".
"Imi ador Bulbucata. Tocmai ce-am fost sa ma ocup de lucrarile de primavara" - Haideti sa ne intoarcem la "kilometrul zero" din Bulbucata, raiul dvs. din apropiere de Bucuresti. Cand treceti peste Pont Neuf si afara adie a primavara, nu va e dor de mirosul de seve din Baragan?
- In general, fac pe dracu-n patru sa ajung la Bulbucata, macar in cele doua anotimpuri grele si neplacute, iarna si primavara. Mai conving si prieteni sa vina cand e noroiul mare, cand e dezastru. Eu le spun cinstit: cine o iubeste acum, o s-o iubeasca si vara, cand e frumoasa. Nu cred ca o iubita trebuie privita doar cand e gata machiata si pusa pe tocuri. Eu imi ador Bulbucata exact in perioada asta incerta. Tocmai ce am fost sa ma ocup de lucrarile de primavara: sa strang frunzele si sa le ard langa copaci, ca sa inceapa sa se dezghete... Asta toamna la fel am procedat. Nu o las in momentele grele, cum s-ar spune! Ca in rest, cand e vorba sa infloreasca, stie ea si singura.
- V-ati putea autodefini?
- Parafrazand un titlu celebru, dvs. sunteti in permanenta nu "Calare pe doua veacuri" (frumoasa carte a lui Sextil Puscariu), ci in permanenta "calare pe doua tari". Cum va descurcati ca navetist international?
- Am vaduvit foarte tare scriitorul din mine, in sensul ca am scris foarte mult in acesti ani, insa am scris pe bilete de avion, pe servetele, pe hartii care mi-au umplut buzunarele, apoi valizele, apoi sertarele. Imprastierea asta in care traiesc - azi ma culc intr-o casa, maine in alta - n-a fost prea folositoare. Aceste hartii sunt ca niste fluturi de noapte care imi vatuiesc somnul. As avea nevoie de putina liniste, care sa ma aseze. Si cel mai tare as dori ca aceasta liniste s-o gasesc aici. Sa pot sa public macar o parte din ceea ce am scris, eu lucrand cel mai mult in romaneste. Am multe lucruri pe care le-am scris si in franceza, fara sa fiu o performanta a ortografiei si a gramaticii franceze. Ar trebui sa colaborez cu un scriitor de limba franceza, pentru ca precis s-au strecurat destule greseli. Acesta este regretul meu: nu am timp sa ma ocup de scriitorul din mine, din cauza deficitului de timp real. Practic, in astia zece ani, am jucat circa 200 de reprezentatii pe an, facand cate trei-patru roluri principale. Nici scriitorul si nici actorul nu au un mecena, care, pe de-o parte, ar fi binevenit, iar pe de alta parte, nu, pentru ca datorita acestei zbateri permanente muzele ma iubesc mai mult. In concluzie, viata mea la Paris inseamna munca si iarasi munca. Cand spui: "A reusit la Paris!", toata lumea se asteapta sa te vada cu o masina mare, cu piscina si trei bodyguarzi. Viata mea e aceea a unui om care isi cumpara un abonament lunar pe metrou, care munceste 13-14 ore pe zi, care mananca un sandvici pe unde-l gaseste, iar alteori nu-l mananca deloc, e viata unei persoane care a pierdut demult comoditatile de tip socialist, de a avea trei coafeze, patru cabiniere, opt pompieri, cincisprezece paznici si douazeci de secretare. Toata armata asta a disparut. Ca independent, eu ma reprezint pe mine si fac, pe rand, toate aceste munci. Cu ocazia asta i-am eliminat si pe toti cei care m-ar putea barfi. Deci am instituit o extraordinara economie de piata, care ma ajuta sa fac economie la suparari! (Rade) Altfel, cand nu merg cu metroul si nu repet, am o viata literara bogata, iar in pauzele de activitate revin in Romania, la muncile agricole. Ocolesc Bucurestiul, pentru ca se pare ca nu am nici un talent sa fac drumuri si poduri. (Rade) Pana una-alta, acum plec la Paris, dar nici acolo nu voi sta prea mult, pentru ca am programat, in Avignon, un turneu de 30 de spectacole cu "Pescarusul", apoi voi termina "Sufleurul fricii", monologul lui Visniec, pentru ca din toamna sa reiau, la Paris, "Trandafirul tatuat" al lui Tennessee Williams si "Pescarusul", care a fost vandut si pentru alte localitati. Si uite-asa descopar ca am agenda plina pana in primavara urmatoare.
- Cum va simtiti la inceput de mileniu Iii?
- Sincera sa fiu, de putin timp, de vreo doi-trei ani, am inceput sa simt ca renasc, din punctul de vedere al energiei. Probabil ca exista niste legaturi subtile, mai greu de definit... Oricum, eu am fost intotdeauna o idealista si o entuziasta, asa ca ma simt absolut incantata de aparitia acestei comunicari planetare, prin intermediul Internetului, al telefoniei mobile etc. Chiar daca nu stiu sa folosesc toate aceste "tehnicitati", mi se pare fabulos simplul fapt ca in sfarsit spiritele oamenilor pot sa se gaseasca fara sa mai traverseze zidul Berlinului sau sa bata morse in calorifere. Mi se pare ca sunt mai putine lucruri carora putem sa le cadem victime. Faptul ca oamenii simpli, nu generalii sau presedintii, ajung sa-si comunice opiniile intre ei, direct, mi se pare o minune si ma emotioneaza profund.
- O ultima intrebare, pe care mi-o "sufla" imaginar cititorii revistei: cum arata Parisul primavara?
- Parisul nu prea are anotimpuri, ci are oameni dispusi sa-l infrumuseteze in orice anotimp. Nici acolo nu cresc florile din asfalt, dar se ingrijesc ei sa le planteze, apoi sa le ude, sa nu calce pe ele si sa nu le rupa. Au o mare grija sa nu arunce gunoiul in paduri si sa nu puna chimicale in rauri si asta pentru ca lor nu li s-a parut o mare filosofie sa priceapa ca, in fond, o campie sau un rau iti apartine si tie, de vreme ce se afla pe teritoriul tarii tale. Primavara e frumoasa la Paris, pentru ca oamenii stiu sa arate un Paris mai de primavara decat stiu s-o faca bucurestenii cu Capitala noastra.Ines Hristea
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
