Minuni din farmacia naturiiVasile Popa"Am incercat mereu sa inteleg viata" Vasile Popa, directorul firmei "Natura Medica", este o veche cunostinta a cititorilor nostri, care i-au intalnit adesea numele in paginile revistei, cel mai des la rubrica de multumiri pentru vindecari. Creator al unor preparate de exceptie, precum "Hercules" si "Multifruct total forte", ca sa numim doar doua dintre redutabilele sale energizante, in anul acesta, distinsul terapeut anunta alte noutati de exceptie. Farmacist, cercetator vreme de 30 de ani in institutele de sanatate romanesti, el vine cu o nota evidenta de seriozitate si profesionalism in peisajul (trebuie sa recunoastem, inca destul de pestrit) al medicinii naturiste de la noi, urmarind nu doar promovarea unor remedii extrem de eficiente, ci si implementarea unui mod de viata mai sanatos, care sa contracareze "bombardamentul" cu stimuli nocivi, specific acestui inceput de mileniu. Dar despre aceste lucruri ne poate vorbi cel mai bine chiar d-l Vasile Popa, care a avut amabilitatea sa raspunda intrebarilor reporterului:
- Produsele dvs. fac adevarate minuni intr-o serie impresionanta de boli, de la infectii gripale, la cancere si afectiuni cardiovasculare. In timp ce alte firme au o gama de cateva zeci de produse pentru aceste afectiuni, dvs. obtineti rezultate exceptionale cu doar patru formule din plante si produse apicole. Care este secretul?
- Remediile care se gasesc in prezent in farmaciile si magazinele naturiste sunt doar o mica parte din ceea ce am creat de-a lungul timpului, insa am decis sa le promovez pe cele mai complexe dintre ele, tocmai pentru faptul ca acopera o paleta extrem de larga de afectiuni. Primul a fost biostimulatorul "Hercules" - un amestec simplu din trei ingrediente de forta: miere, catina si polen de albine. Aceasta combinatie s-a dovedit a fi un revigorant si energizant extrem de rapid, in cazurile de surmenaj, convalescenta, imunitate scazuta, intarzieri de dezvoltare la copii, imbatranire prematura, supraefort. Al doilea remediu, "Multifruct total forte", are un grad de subtilitate mult mai mare si combina efectul extractelor din fructe de padure cu cel al unei plante aduse din China - ginkgo biloba -, un reglator nervos, endocrin si cardiac redutabil. Cu ajutorul sau am putut "ataca" afectiuni grave si cu un mare grad de complexitate: tumori benigne, cancere, diabet, ischemie cardiaca, sechele post-infarct, paralizii, tulburari hormonale diverse. In fine, mai de curand, am observat ca la majoritatea tratamentelor naturiste aplicate la noi in tara exista un punct slab: regimul alimentar. Anumite afectiuni grave: cancer, leucemie, hepatita virala, chisturi si fibroame uterine si mamare, ciroza si altele, nu pot fi tratate eficient atunci cand mai exista carne in alimentatie - o sursa continua de intoxicare. Pe de-o parte, prin tratamentul cu plante ne straduim sa despovaram corpul de toxine, iar pe de alta parte, prin consumul de carne continuam sa aducem otravuri in organism. Nu este mai putin adevarat insa ca in absenta carnii, adesea suntem privati de niste substante esentiale pentru echilibrul organismului: aminoacizii, care sunt cel putin la fel de importanti ca si vitaminele sau oligoelementele, jucand un rol decisiv in constructia si regenerarea organismului. Mai ales bolnavii care sunt slabiti au o nevoie acuta de acesti aminoacizi, pe care insa nu ii pot lua din carne, care este prea toxica. Atunci am cautat surse naturale netoxice de aminoacizi si am descoperit cateva modalitati de a-i extrage din grau, soia si polen, realizand doua produse: "Proteinveg 1" si "Proteinveg 2". Am reusit sa le conserv fara nici un fel de aditiv chimic si ele au devenit un ajutor extrem de pretios, introdus in hrana pacientilor mei. Mai ales in bolile grave, aceste produse sunt de un imens folos, redandu-le rapid vitalitatea celor slabiti si ajutand corpul sa lupte eficient cu boala. Acum, dupa ce vi le-am prezentat, daca analizati putin efectul acestor patru produse, veti vedea ca ele se completeaza extraordinar, de unde si vindecarile aparent miraculoase obtinute. In plus, daca va uitati in laboratorul meu, veti observa ca am extracte din aproape patru sute de specii de plante medicinale, cu care eu lucrez in mod curent de zeci de ani. Unele dintre ele sunt specii foarte cunoscute, in timp ce altele sunt noutati absolute in terapia cu plante. Problema era insa sa fie omologate aceste zeci de combinatii de plante descoperite, iar apoi sa le si produc - un efort material si organizatoric urias pentru posibilitatile mele de acum. Si atunci, mi-a venit ideea salvatoare: sa creez un mic ghid de terapie naturala, in care sa recomand formule de ceaiuri, care sa se combine perfect cu remediile pe care le produc, in asa fel incat efectele sa fie maxime. Si asa a luat nastere o brosura care condenseaza o parte importanta a cercetarilor mele. Produsul "Multifruct", de pilda, are efecte exceptionale in tratarea cancerului, prin actiunea sa reglatoare hormonala si de stimulare imunitara. Daca insa este administrat diluat intr-un ceai combinat din frunze de anghinare si frasin, radacina de brusture, pir si cicoare, obtinem un remediu antitumoral redutabil, care in plus are si o puternica actiune detoxifianta. Cu produsele pe care am reusit sa le scot pana in prezent si cu aceste formule de ceaiuri continute in ghidul de tratament de care va vorbeam, care insoteste toate produsele mele, am reusit sa obtin efectele terapeutice deosebite de care aminteati la inceputul interviului, am reusit sa creez variante de tratament pentru mai mult de o suta de afectiuni...
- Care sunt bolile la care se aplica cel mai bine tratamentele dvs.?
- Daca ati inteles principiul de functionare al celor patru remedii impreuna cu ghidul de terapie sintetizat de mine, va dati seama ca, practic, cu ajutorul lor pot fi rezolvate marea majoritate a bolilor. Fireste, in anumite boli, am descoperit scheme de tratament mai eficiente decat in altele, ca de pilda in tratamentul tumorilor benigne, al cancerului si leucemiei. Acelasi lucru pot sa spun si despre bolile cardiace si vasculare, in special ischemia cardiaca, hipertensiunea, varicele si tromboflebita, unde am avut rezultate foarte bune. Apoi, m-am mai concentrat asupra bolilor respiratorii, in special cele infectioase, care sunt extrem de raspandite in prezent, din cauza scaderii imunitatii populatiei, pe fondul poluarii si al stresului.
Fireste ca exista si boli mai nou aparute, pe care nu am invatat cum sa le tratez. Pe mine insa tot ceea ce este nou sau greu de realizat ma stimuleaza sa cercetez si mai mult. Acum, de pilda, sunt foarte preocupat de tratamentul hepatitei virale de tip C, care este extrem de refractara la orice tip de tratament si da complicatii foarte grave. Sincer sa fiu, daca in hepatita virala de tip A si B pot sa spun ca sunt specialist, eu insumi fiindu-mi pacient, acestei noi forme de hepatita nu am reusit inca sa-i gasesc leacul cel mai potrivit.
- Fara doar si poate ca cel mai mare test pentru un medic este atunci cand el devine propriul sau terapeut. Puteti sa ne spuneti mai mult despre aceasta experienta?
- Prima oara am devenit propriul meu terapeut in urma cu mai bine de treizeci de ani, cand m-am imbolnavit de hepatita de tip A, avand probleme mari cu ficatul, care era partial distrus. Acesta a fost, de altfel, intaiul imbold sa fac studii mai profunde in domeniul medicinii naturale si am obtinut primele rezultate asupra mea, paradoxal, nu cu fitoterapia, ci cu homeopatia. Am avut un mentor exceptional in homeopatie, in persoana domnului doctor Bungeteanu, care, intre altele, a salvat in timpul razboiului vietile a sute de soldati, pe care i-a tratat pe front cu remedii homeopatice, atunci cand toate medicamentele se terminasera. Acest om, pentru care am o stima deosebita, m-a invatat anumite taine exceptionale ale homeopatiei, pe care o folosesc si astazi, in cazurile grele. Am fost educat sa nu merg pe cai batute, ci sa-mi creez propriile remedii homeopate, cu care sa stiu sa lucrez si sa ma simt in largul meu. Cu ele mi-am vindecat hepatita, cu ele am rezolvat apoi o multime de boli rezistente la alte forme de tratament: tumori benigne, dezechilibre hormonale, infectii recidivante, boli nervoase.
A doua oara m-am imbolnavit tot de ficat, acum cativa ani, din cauza muncii extenuante de la cabinet si din laboratorul de cercetare, precum si a dietei haotice. Acum nu au mai fost suficiente remediile homeopatice pentru a ma vindeca, ci a trebuit sa fac si o schimbare in regim, devenind complet lacto-vegetarian. A fost interesant sa fiu nevoit sa redevin, dupa atata timp, propriul meu pacient, lucrul acesta m-a ajutat sa inteleg mai bine doua adevaruri: ca oricata experienta am avea, mereu trebuie sa mai invatam ceva, si ca legile naturii sunt implacabile, fiind legile vietii. Faptul ca am devenit complet lacto-vegetarian m-a determinat, intr-un fel, sa-mi mai schimb un pic si perspectiva asupra vietii. Stiti, pana la urma, bolile nu ne sunt date pentru a suferi sau a cauta noi si noi medicamente sofisticate, ci pur si simplu pentru ca, folosindu-ne de suferinta, sa ajungem la o intelegere mai profunda a vietii. Poate de aceea sunt eficiente tratamentele pe care le-am promovat, pentru ca am incercat mereu sa inteleg viata.Ilie TudorDomnul Vasile Popa poate fi contactat la tel. 021/450.73.28, 021/450.05.25, 0723/53.00.81.
Cateva cazuri concludente
Istrate Marian (12 ani), comuna Secuieni, jud. Bacau. Diagnostic: leucemie. "La varsta de 11 ani, baietelului meu i-au iesit pe piele niste pete rosietice, despre care nimeni nu a putut sa spuna ce sunt. Dupa cateva luni, a inceput sa aiba sangerari din nas, care nu se mai opreau, putand tine si o zi intreaga. Am fost trimisi la analize la spitalul judetean, iar diagnosticul a venit ca un trasnet: leucemie in faza avansata. Intrucat boala era instalata de mult, dar nu dadea semne, am ajuns prea tarziu la medic pentru a mai fi eficient vreun tratament. Eram disperata si nu stiam ce sa fac, cand mi-a spus o cunostinta despre tratamentele d-lui Vasile Popa, cu care am vorbit la telefon despre necazul meu. La recomandarea lui, i-am dat baietelului <<Multifruct total forte>>, i-am alcatuit un meniu lacto-vegetarian, in care am inlocuit carnea cu un amestec de branza de vaci si produsul <<Proteinveg nr. 1>>, care este ca un fel de faina hranitoare si care intareste foarte mult organismul. La sfatul domnului farmacist, i-am mai dat zilnic si doua pahare de suc de patrunjel cu sfecla rosie si morcovi, i-am scos din alimentatie zaharul si toate dulciurile, inlocuindu-le cu miere. La doua luni, am fost din nou la analize si doctorii s-au mirat ca au iesit aproape normale, pentru ca peste patru luni sa fie perfecte. A trecut un an, copilul meu se simte foarte bine, e vioi si se dezvolta normal. Ii sunt recunoscatoare d-lui Vasile Popa pentru ajutorul dat baietelului meu si recomand si altora tratamentul cu produsele domniei sale, care fac adevarate minuni."
Prunila Nicolae (45 de ani), Satu Mare. Diagnostic: varice si obstructie venoasa. "In urma cu mai multi ani, mi-au iesit pe picioare in rastimp de cateva luni mai multe varice, care cu timpul deveneau tot mai urate si tindeau sa se extinda. Am fost la doctor si mi s-a spus ca lucrurile se pot rezolva numai prin interventie chirurgicala care, pe langa ca este destul de scumpa, constituie si un factor de stres pentru organism. De aceea am preferat sa aman sa iau o decizie vreme de cativa ani, pana cand m-am trezit cu o obstructie venoasa. Am facut tot felul de tratamente, am stat prin spitale, situatia s-a mai ameliorat, dar nimeni nu a putut sa-mi explice cum de au aparut aceste probleme ca din senin si cum sa fac sa nu mai apara. Atunci m-am gandit sa apelez la medicina naturista si am gasit la Plafar produsul d-lui Popa, <<Multifruct total forte>>, care este foarte bun pentru circulatie, impreuna cu un fel de ghid de terapie, din care am invatat sa-mi fac extern niste comprese din sapte plante: sulfina, brusture, cretisoara, mur, rozmarin, lemn-dulce si tataneasa. Am urmat un regim preponderent din cruditati si fara alimente cu aditivi sintetici si zahar sau dulciuri, pe care le-am inlocuit cu cateva lingurite din produsul <<Hercules>>, un amestec care are efecte extraordinare asupra vaselor de sange. Sincer sa fiu, eu speram doar sa opresc evolutia bolii, asa ca am fost foarte uimit si incantat cand am constatat ca incet, incet, varicele devin mai putin proeminente si chiar incep sa se retraga pana la remisie in proportie de 95%. Cred ca ar trebui mai multa lume sa stie despre aceste tratamente simple si extrem de eficiente."
Negulete Florin (64 de ani), Craiova. Diagnostic: Parkinson. "In urma cu mai bine de un an, am inceput sa prezint simptomele unui Parkinson in faza incipienta: mana imi devenise nesigura la scris si la miscarile de finete, aveam si o usoara tremuratura a capului, care a inceput sa se agraveze, facandu-ma sa ma simt nesigur si deprimat. Am inceput un tratament foarte scump cu medicamente de import, pe care l-am intrerupt dupa sase luni din lipsa de bani si de efecte - nu numai ca boala nu a involuat, ci chiar a avansat. In disperare de cauza, am vrut sa apelez la un tratament naturist si am inceput o cura cu produsele de la <<Natura Medica>>: <<Multifruct total forte>> pentru sistemul nervos si <<Hercules>>, <<Proteinveg nr. 1 si 2>> - pentru reintinerirea organismului. O data cu aceste produse, am mai primit si o brosura in care mi se recomanda un masaj pe coloana cu un preparat foarte interesant din mustar, ardei iute, ienupar si alte plante medicinale. Urmez de aproape un an acest tratament si tremuraturile au disparut complet, pe langa faptul ca ma simt mai tanar si mai in putere ca niciodata. Recomand cu caldura aceste remedii minunate, care pentru mine au fost un adevarat elixir de tinerete si sanatate."