Mica Enciclopedie As
Planete culturale
Dascalita din Danesti- O nestiuta poveste de dragoste din tineretea lui Goga -"Iar vantul spune crengilor plecate..."
Pe soseaua ce duce de la Baia Mare spre Cavnic, satele inchid amintiri. Iar unele, in ciuda vremii ce a trecut, sunt atat de vii, incat ai sentimentul ca nici chiar timpul nu le mai poate clinti. La Sisesti, amintirea "Tribunului", cum a fost numit cu veneratie Vasile Lucaciu, este mai vie ca oricand. La mormantul, scump neamului, de la Biserica atat de sugestiv botezata de ctitorul ei "Pro S. Unione omnium romanorum", pelerinajul nu s-a atenuat cu nimic, iar "Doina lui Lucaciu", devenita bun folcloric, circula pe buzele tuturor sisestenilor, de la mic pana la mare.
La Sisesti - satul maramuresean al nasterii sale - batrani care poarta iarna vietii in plete, mandri ca sunt consateni de ai lui, iti arata locul sacru unde statea afara, cand erau mari pelerinaje la biserica de Sfanta Marie sau unde statea alaturi un alt tribun si ortac intru fapte de neam si de tara, atat de binecunoscut ca poet national si mai ales ca "poet al patimirii noastre": Octavian Goga. Tot ei ne arata si locul unde multimea indurerata l-a ascultat pe poet rostindu-si celebrul discurs funebru, la capataiul marelui sau tovaras de patimire pe altarul Ardealului, "Parintele Lucaci", un text patimas si fierbinte, pe care multi sisesteni il stiu si astazi pe dinafara.
La cativa kilometri, in satul Danesti, pe o vale adevarata "gura de rai", intovarasita de dealul botezat cum nu se poate mai nimerit "Mandra Vedere", patrunzi ca intr-un templu. Toti danestenii stiu si se grabesc sa-ti arate locul, acolo, la Baile vechi, cu ape mult prea tamaduitoare, unde Goga a stat si a servit masa. A preferat sa mearga in acest loc, nadajduind sa o revada pe cea care in numai doua zile a stiut si a reusit sa-i aprinda sufletul si inima, sa-l faca sa traiasca o drama pasionala de neimaginat, cea care a fost mai tarziu "Dascalita" sau "zana blonda" din poezia sa: Aurelia Rusu.
In acest satuc deluros, umbrit de pomi si case vechi, batranii stau gata sa-ti depene idila dintre poet si domnisoara invatatoare Aurelia, care a trait o viata reculeasa si pura, in suflet cu icoana vie a poetului. Toti stiu ca idila s-a aprins la Tohanul Vechi de langa Brasov, la 1900, cand s-a casatorit un frate de-al ei mai mare, notarul Romul Rusu, si cand ea si poetul, pe atunci in varsta de 19 ani, au fost "paranimfi", adica frate de mire si de mireasa sau, cum s-ar zice astazi, domnisori de onoare. Toti stiu ca s-a aprins si urzit o mare involburare sentimentala - desi au petrecut doar doua zile impreuna -, pe care poetul a resimtit-o si dupa plecarea la Budapesta, la studii. Toti stiu ca si ea, fata cu plete grele, ca graul copt, intentiona sa plece la Budapesta sa studieze pictura, pentru care avea inclinatii, dar ca nu s-a putut. Toti stiu ca cei doi au purtat o corespondenta aprinsa vreme de aproape trei ani, plina de patos si poezie, caci Goga ii scria in versuri, iar Aurelia ii raspundea infrumusetandu-si randurile cu picturi miniaturale. Toti au vazut cele 52 de scrisori, ilustrate si in versuri, pe care poetul i le expediase vreme de trei ani din Budapesta. Toti stiu ca idila s-a frant brusc, in 1906, cand Goga s-a insurat cu fata celui mai bogat si mai influent om din Transilvania, Partenie Cozma, directorul Bancii "Albina" din Sibiu. Toti stiu ca din acel an viata Aureliei a luat o intorsatura brusca, ea refuzand pentru totdeauna casatoria cu altcineva, preferand sa traiasca intr-o "nuntire alba". Toti stiu ca in acel an sperantele fetei s-au naruit, ca a trait mai departe cu cartile lui la cap, cu scrisorile sale, cu poeziile sale, pe care le citea cu ochii inlacrimati. Rapusa in cele din urma de intristare, a luat drumul unei manastiri de langa Sibiu, unde Goga a vizitat-o, dar ea i-a refuzat intrevederea. Si mai cred neclintit satenii ca ea este cea careia Goga i-a inchinat versurile din "Dascalita".
La Danesti, in casa din barne de pe peretii careia "se dezlipeste in paturi varul" - cum plastic zice poetul -, care a adapostit si scoala unde a functionat ca dascalita Aurelia Rusu, ma uit la fereastra din fata si caut sa descopar locul in care a batut puternic poetul in una dintre incercarile de a o revedea pe naluca iubirii sale, in desele reveniri la Sisesti, unde se intalnea cu Lucaciu, pentru a croi impreuna planuri de actiune pentru neam. Din vazduh parca il auzeam pe poet, strigand cu vocea sa baritonala: "Sunt eu, Domnisoara Aurelia, eu, Tavi, sunt eu, Goga, domnisoara, deschideti! Vreau sa va vad". Toti stiu ca ea suspina de dincolo de perdea, ramasa acolo incremenita, dar a avut taria sa nu-i deschida. Ulterior, avea sa regrete ca nu a acceptat sa-l revada macar o data.
In interiorul casei vechi, cu multe incaperi, nu s-a schimbat nimic. Candelabre baroce si lampi cu petrol asteapta parca mana stapanei sa le aprinda, la fel ca si cartile cu opera lui Goga, revistele si ziarele la care a fost abonata, ce stau nerasfoite de-atata timp. Pianul cu coada daruit de poet si-a pierdut urmele, dar locul in care a stat ii mai poarta amintirea, caci prin el poetul era mereu prezent in casa ei. In capacul frumos lacuit fusese fixata o efigie ca o bijuterie, pe care scria: "Pentru scumpa mea Aurelia Rusu", Octavian Goga. (Printr-o fericita intamplare, Muzeul Judetean a dus pianul spre protejare la Muzeul "Vasile Lucaciu" de la Sisesti, asa incat amintirea idilei sa fie si acolo perpetuata.) Satenilor le placea ca domnisoara sa le recite poezii din Goga si sa le cante in prag de amurg la pian, iar ei s-o asculte din curte sau din gradina cu livada, caci ea "o fo si gazdoaie buna si mare, cu avere multa, pa care si-o gazdale bine si singura", asa cum mi-a spus Badea Gheorghica, vecin cu Aurelia, pazitorul de astazi al casei, care are in grija ceea ce-a mai ramas.
Caut si locul in care am povestit, prin 1965, cu Aurelia insasi, cand mi-a depanat idila si mi-a recitat multe din poeziile pe care i le-a inspirat poetului. Sa stiti "ca maicuta cu chip frumos" din "Rasuna toaca" sunt eu, si, Doamne, ce draga mi-e poezia. E ca o rugaciune a mea. Cateodata ma trezesc recitand: "Rasuna toaca de utrina/, In ceasul unei nopti tarzii/ Si rand pe rand cate-un opait/, Se-aprinde-n mutele chilii". De multe ori, se vedea acolo, sub zidul vechi de manastire, se visa acolo, scriindu-si, cum zicea poetul, "poemele iubirii".
Astazi, din domnisoara Aurelia a mai ramas o cruce si un mormant asezat asa cum de altfel si-a dorit toata viata, sub umbra unui brad mare si batran, cu crengile bine lasate catre pamant. "Iar vantul spune crengilor plecate, Povestea ta, frumoasa domnisoara."prof. Pamfil Biltiu
Dascalita Cand, tremurandu-si jalea si sfiala,
Un cant pribeag imbratiseaza firea
Si-un trandafir crescut in umbra moare
Si soare nu-i sa-i planga risipirea,
Eu plang atunci, caci tu-mi rasari in zare,
A vremii noastre dreapta mucenita,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnica, balaie dascalita.Ca stralucirea ochilor tai limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestita,
Tu esti din leagan sora cu sfiala,
Pe buza ta na tremurat ispita.
Cununa ta de zile si de visuri
Au impletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zapada
Si mana nu-i atatea stiutoare.Mosnegi, ceteti ai cartilor din strana,
Din graiul tau culeg invatatura,
E scrisa parca n zambetele tale
Seninatatea slovei din scriptura.
In barba lor, carunta ca amurgul,
Caci vad aievea intrupat ceaslovul,
In vorba ta domoala si cuminte.La tine vin nevestele sa-si planga
Feciorii dusi in slujba la mparatul,
Si tu ascunzi o lacrima ntre slove,
In alte tari cand le trimiti oftatul...
Si fete vin, sa le infloresti altita,
La pragul tau e plina ulicioara
Si fetele isi soptesc in taina:
Ce maini frumoase are domnisoara!...Asa, grijind copiii altor mame
Te stingi zambind in calea ta, fecioara,
Iar capataiul somnului tau vitreg
De-un vis desert zadarnic se nfioara.
Tu parcauzi cum picura la geamuri
Un ciripit de pui de randunica
Si-un gand razlet iti infierbanta tampla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfanta frica.Sfios, amurgul toamnei mohorate
Isi misca ncet podoaba lui bolnava,
Ca din cadelniti fumul de tamaie,
Prelung se zbate frunza din dumbrava.
Tu stai in prag si din fragar o frunza
La sanul tau sa coborat sa moara,
Iar vantul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasa domnisoara...
Rasuna toaca...Rasuna toaca de utrina
In pacea unei nopti tarzii
Si, rand pe rand, cate-un opait
Saprinde n mutele chilii...De glasul ei tresai pe perna,
Maicuta tu, cu chip frumos
Salergi in graba la altarul
Mantuitorului Christos...Te vad in coltul vechiu de strana
Cum stai supusa de rastristi
Si-atata jale pare scrisa
In ochii tai curati si tristi...Si cum te nchini in rugaciune -
Eu ma gandesc induiosat:
Nemilostiva toaca-a noptii
Ce vis frumos ti-a turburat?...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
