Eveniment
Sarbatoare suedeza la BucurestiGabriela Melinescu, din nou printre admiratorii literaturii ei
Inceput de octombrie. Zi fabuloasa de toamna, cu rauri de soare si frunze rosii pe cararile Bucurestiului. La Uniunea Scriitorilor e sarbatoare. Neobosita editura "Polirom" celebreaza o tripla lansare de carte: trei volume de origine suedeza, dedicate lectorilor romani. Dar seductia reala a sarbatorii, care a atras o multime de eminente din lumea culturii si a diplomatiei (in frunte cu excelenta Sa Svante Kilander, ambasadorul Suediei in Romania), a fost prezenta in sala cu oglinzi aurite a institutiei de pe Calea Victoriei a unei scriitoare mult indragite de cititorii romani: Gabriela Melinescu, prolifica poeta, prozatoare si eseista, traducatoarea de exceptie a volumelor tiparite de Polirom. Plecata din Romania cu aproape trei decenii in urma, lasand acasa nesterse pareri de rau si melancolii, Gabriela Melinescu a izbutit sa se afirme si in tara de adoptie, a carei limba a invatat-o si pe care o foloseste cu stralucire, chiar si in complicata distilerie a prozei si versului literar. Greu de crezut ca ar fi existat o calificare superioara pentru cele doua traduceri semnate de ea si tiparite de Polirom: un clasic celebru (August Strindberg) si o prozatoare contemporana, Birgitta Trotzig (o persoana delicata si fermecatoare, prezenta alaturi de Gabriela Melinescu la Bucuresti).
Colaboratoare de exceptie (si foarte iubita) a revistei "Formula As", autoarea "Jurnalului suedez Ii" (cea de a treia carte lansata la Bucuresti) a avut amabilitatea sa ne acorde, chiar si pe fuga, un interviu:
Gabriela Melinescu
"Nostalgia mea tine de perioada copilariei, de inceputurile fiintei care am devenit"
- D-na Gabriela Melinescu, cand ati parasit Romania, in urma cu aproape 30 de ani, erati o poeta consacrata si pretuita in egala masura de public si de colegi. Cum s-a petrecut despartirea de atatia admiratori si, mai ales, de limba romana?
- Din fericire, despartirea de limba romana nu s-a produs brusc. Eu am continuat sa gandesc romaneste si asta, in ciuda faptului ca acasa, cu sotul meu, Ren? Coeckelberghs, vorbeam in franceza. In plus, zi de zi, cu perseverenta, citeam romane si poezie romaneasca. Asa ca nici nu s-a pus problema extirparii limbii romane, a limbii sufletului meu, din constiinta mea de scriitor. In ceea ce-i priveste pe colegi si cititori, ce pot spune? Am ajuns la concluzia ca exista un mers al lucrurilor inevitabil: trebuie sa ne intalnim si sa ne despartim pentru a ne reintalni ulterior. Trauma despartirii de tara, de prieteni si de limba a fost resimtita realmente mult mai tarziu, atunci cand limba tarii de adoptie m-a fortat sa intru in interiorul ei si sa ma schimb, intr-un fel.
- Cum s-a produs aceasta adaptare?
- Adaptarea aceasta, de care unora le e atat de teama, nu a fost dramatica, in sensul de agresiva, si asta pentru ca, din fericire sau nu, presiunea unei limbi straine se exercita pe mai multe canale. De exemplu, eu insami, la un moment dat, am dorit sa patrund in interiorul acestei tari, atat de pline de mister, care e Suedia, si in interiorul culturii ei, care era cu totul si cu totul noua pentru psihologia mea. Or, cum puteam face asta, daca nu prin intermediul limbii? Apoi, in beneficiul meu a fost si faptul ca am fost tradusa si ca am avut, chiar de la inceput, prieteni privilegiati, iar unul dintre acesti prieteni este chiar colega mea de calatorie, d-na Birgitta Trotzig. Daca a existat o trauma, ea a fost de alta natura: nu-ti poti extirpa din forul interior tara de origine, n-o poti trata ca pe o tumora. Nu poti spune, dintr-o data, intr-o anumita zi: "Gata, nu voi mai vorbi romaneste, voi folosi numai limba suedeza!". Asa ceva nu se poate. E o utopie.
Cat despre publicul suedez, ce sa va spun mai intai? Sigur ca e altceva, ca exista diferente de manifestare si mentalitate, insa eu am avut din nou noroc. Sotul meu a avut o editura in care au fost publicati, incepand din 1974 si pana in 1989, toti marii scriitori ai fostului bloc comunist. El s-a ocupat de traducerea operelor in suedeza si i-a prezentat publicului prin intermediul revistei pe care o edita tot el. Asa ca, desi poate ca nu cunosteau in profunzime literatura romana, suedezii erau familiarizati cu mediul cultural care se zbatea sa reziste in spatele Cortinei de Fier.
- Daca e sa fac o comparatie, atunci ea se refera la faptul ca cititorul roman este mult mai entuziast, iar explicatia consta in privarea de libertate care i-a afectat pe romani o perioada mult prea lunga. Altfel privesti lucrurile atunci cand provii dintr-o tara bogata, libera, care de 200 de ani n-a mai cunoscut razboiul. O astfel de persoana nu constientizeaza posibilitatea existentei unor constrangeri, ci se simte libera sa aleaga intre diferitele forme ale unei culturi occidentale. Trebuie remarcata preferinta publicului larg, suedez, pentru literatura anglo-saxona, preferinta care, ciudat sau nu, am inteles ca se manifesta si in Romania, dupa 1989.
- Traiti, cumva, nostalgia radacinilor literare, a locului unde ati devenit poeta? De ce anume, din Romania, va este dor?
- Nostalgia mea reala tine de perioada copilariei, de inceputurile fiintei care am devenit. Dar ceea ce resimt eu nu e o nostalgie sentimentala, ci, ca sa folosesc un paradox, e o nostalgie activa. Acum trei ani, cand am venit in tara, am mers prin locurile unde am copilarit si realitatea mi s-a parut teribil de cruda si meschina. Totul era mic si prafuit. Dar in mine, in sufletul meu, locurile acelea traiesc in continuare in aceeasi splendoare si cu aceeasi prospetime. Asa ca e simplu: dorul mi-l alin prin forta trairilor interioare.
- Cum se desfasoara viata dvs. din Suedia? Ce vedeti pe fereastra dimineata, cand va treziti?
- Suedia e o tara foarte bogata din punctul de vedere al florei si al faunei. Exista niste parcuri fabuloase, cu copaci batrani si intelepti, cu care imi place mult sa stau de vorba. De altfel, dimineata, atunci cand ma trezesc, merg la bucatarie si privesc particica de natura din curtea noastra interioara. Teii aceia parfumati si potopiti de pasarele ma umplu de energie pentru intreaga zi. Seara, imi place sa privesc pe ferestrele din cealalta parte a casei, care dau spre o sosea. Imi place sa-i privesc pe oamenii care locuiesc in cladirile aflate pe partea cealalta a drumului. E ca si cum ai avea in fata mai multe acvarii, fiecare adapostind un alt univers. Eu, la randul meu, ma comport cu aceeasi onestitate: nu trag niciodata draperiile. Si uite-asa, traiesc si respir pe parcursul a mai multor vieti, niste vieti paralele.
- In lumea tot mai neprietenoasa in care traim, ati reusit sa va gasiti linistea sufleteasca? Care sunt valorile pe care va sprijiniti existenta, echilibrul?
- Notiunea de liniste sufleteasca intervine, in opinia mea, abia la sfarsitul vietii. Pana atunci, avem parte de franturi, de momente de calm si bine, pe care ar trebui sa le tezaurizam. Am gustat si eu din ele, insa viata inseamna si zbucium. Noi suntem ca niste pescari. Ne suim in barca si vaslim catre larg, dar suntem constienti ca ne putem astepta la orice: putem avea parte de soare, dar putem infrunta si uragane. Credinta e ceea ce-mi da mie putere.
- Luand in considerare bogata dvs. experienta de viata, le puteti da un sfat cititorilor "Formulei As"?
- Cred ca cel mai important in viata este sa cumpanesti fiecare decizie. Si sa fii sincer.Ines Hristea
Birgitta Trotzig, autoarea volumului "Vieti duble"
"Din punct de vedere cultural, tara dvs. s-a situat mereu in randul elitei mondiale"
"Mi se pare ca tara dvs. a facut un salt extraordinar. Am sentimentul ca, in sfarsit, ati pasit in modernitate. Si asta se observa mai ales in afara de Bucuresti, la Brasov de exemplu, oras care m-a incantat. In Romania, viata a capatat un alt curs, ascendent. Discutand pe parcursul acestor ultime zile cu Gabriela, am constatat ca am ajuns amandoua la aceeasi concluzie: optimismul pluteste in aer, chiar daca probabil dvs. nu realizati acest lucru. E firesc. Dar pentru noi, venite din afara realitatii cotidiene romanesti, e mult mai simplu de analizat. Ar fi fost si pacat sa fie altfel. Din punct de vedere cultural, tara dvs. s-a situat mereu in randul elitei mondiale, asa ca era chiar timpul ca economicul sa urmeze. Pe plan personal, imi pare doar foarte rau ca vizita noastra e atat de scurta, caci as fi dorit sa cunosc mai multi confrati in ale scrisului. Din pacate, ceea ce stiu eu despre cultura romaneasca mi-a parvenit prin intermediul antologiilor si al discutiilor cu Gabriela. Insa niciodata nu se stie ce ne rezerva viitorul."
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
