Cu Virgil Iantu
despre calatorii, muzica si copiii care vorbesc trasnit"E cert ca am devenit mai sensibil!"
- De prisos sa mai scrii cuvinte de prezentare despre unul dintre cei mai iubiti "eroi" de pe micul ecran. O mare felie din tortul succesului de la Prima Tv se afla in farfuria lui Iantu-
La pas, pe meridianele lumii
- Au trecut aproape doi ani de la prima noastra intalnire, cand, in interviul acordat revistei "Formula As", declarai ca-ti place foarte mult sa calatoresti. Tocmai s-a incheiat perioada vacantelor, asa ca intrebarea vine firesc: in vara asta ti-ai imbogatit colectia de excursii?
- Eu sunt un ins consecvent, chiar si cand e vorba de hobby-uri, mai ales ca in ultima vreme calatoriilor personale li s-au adaugat si calatoriile... muzicale. Anul trecut, in noiembrie, am fost plecat impreuna cu Stefan Banica Jr. intr-un turneu prin nord: Suedia, Norvegia si Danemarca. A fost de-a dreptul pasionant. Pe langa farmecul peisajelor scandinave si extraordinara civilizatie a nordului european, ne-am bucurat sa vedem ca romanii de-acolo sunt dornici sa asculte cantece in limba natala. Dar cel mai mult ne-a bucurat succesul pe care l-am avut cu ocazia concertului din Norvegia, de la Oslo. Promovarea a fost foarte bine facuta de catre un prieten de-al nostru, care culmea!, era la prima experienta de acest gen, dar care a reusit sa aduca, pe langa multi romani din diaspora, si un numar foarte mare de norvegieni. Desi am cantat si piesele noastre, intr-o limba pe care n-o-ntelegeau, le-au placut foarte mult, iar noi am fost bucurosi sa vedem cum reactioneaza strainii la muzica noastra. Revenind la calatoriile "in stil" personal, anul acesta mi-am depasit chiar si propriile asteptari. Mai intai, la sase luni de la tragicele evenimente din America, am fost in New York si in Boston. In New York mai fusesem, dar Bostonul l-am vizitat pentru prima data si mi-a placut foarte mult. A fost o experienta de o saptamana extrem de interesanta. Am revenit in tara, si intre doua filmari, pentru relaxare, am dat o fuga pana-n Germania, dupa care a inceput Campionatul Mondial de Fotbal. Si cum stateam eu acasa si ma uitam la televizor, mi-am zis: "Da" eu de ce sa nu ma duc la meci, pe stadion?!". Si, cu ajutorul lui Vlad Enachescu si-al lui Emil Gradinescu, care mi-au facut rost de acreditari, am mers in Japonia si-am vazut finala dintre Germania si Brazilia pe viu. Am vizitat Tokyo si Yokohama si pot sa-ti spun ca am fost foarte impresionat de gradul de civilizatie la care s-a ajuns acolo. Totul pare la locul lui, perfect organizat, exact stabilit. E drept ca e o aglomeratie infernala, dar nu te enervezi niciodata si nici nu te incurci. Ce sistem de transport au: cu trenuri complet computerizate, fara mecanici! Iar asta nu-ti da deloc senzatia de sufocare, de superrobotizare! Oamenii sunt amabili, iar totul e atat de bine organizat si explicat, incat, repet, nu ai motive de enervare. Si unde mai pui ca viata nici nu e scumpa! Am gasit lucruri de foarte buna calitate la niste preturi extrem de avantajoase. Nici mancarea nu-ti da dureri de cap, asa ca e Ok. Ceea ce, marturisesc, pe mine m-a surprins, pentru ca plecasem din tara chitit pe ideea unui trai foarte costisitor. Bucuros ca bugetul excursiilor nu s-a sfarsit, am revenit acasa pentru ca ulterior sa plec in Mexic. Ce-i drept, deplasarea asta m-a cam dat peste cap, din cauza schimbarii atat de rapide a fusului orar. Initial, eu nu am crezut in povestea asta, ziceam ca-i mai mult o legenda, dar acum, dupa ce am experimentat efectele pe pielea mea, pot sa-ti spun ca e cat se poate de reala. In plina zi, acolo, mie imi venea sa ma culc, fiindca aceea era ora mea de somn in tara! In Mexico City am stat numai trei zile, fiindca am avut probleme mari de sanatate, din cauza altitudinii. Orasul se afla la vreo 2300 m inaltime, iar eu am fost afectat de un soi de insuficienta respiratorie, care mi-a creat probleme. Si noaptea ma trezeam, pentru ca simteam ca nu mai am aer, iar in cap aveam permanent o presiune teribila. Orasul e insa minunat: cladirile acelea de influenta spaniola sunt niste adevarate bijuterii arhitectonice. In mod special, am fost impresionat de o catedrala situata chiar in centrul orasului, care e construita in panta si e "echipata" cu un soi de pendul care-ti indica cresterea inclinatiei terenului. Am mai vizitat si o alta catedrala, de factura moderna de asta data, pe unde, dupa numai doua saptamani, a trecut si Papa. Iata-ma, asadar, si deschizator de drumuri! Am zburat apoi la Cancun, unul dintre cele mai frumoase locuri din cate am vazut pana acum. Cancun-ul e o peninsula unde domnesc curatenia si serviciile impecabile. Si totul este facut fara urma de scortosenie si de "trebuie sa-mi fac datoria, dar e o corvoada". Oamenii sunt foarte primitori si calzi, iar atmosfera e amicala si extrem de destinsa. Personalul de acolo parca functioneaza prin telepatie, indeplinind toate dorintele dinainte chiar de a le gandi. Ce sa mai spun de turcoazul Oceanului si de baile alaturi de delfini! De neuitat! Am vazut si piramidele din peninsula Yucatan si celebrii cactusi din care se prepara tequila. O treaba foarte interesanta, apropo de cactusi, e cum rup ei spinul din varful frunzei unei anumite specii, obtinand astfel niste fibre lungi si foarte rezistente, pe care le folosesc la cusut, acul fiind chiar spinul de la care s-a pornit. Mi-am adus si eu unul acasa! De la Cancun am zburat la Havana, in Cuba. Orasul acesta e cu adevarat sublim, pacat ca n-au grja de cladiri. Ceea ce e de apreciat e faptul ca oamenii, chiar daca sunt foarte saraci, sunt foarte civilizati. Acolo se sta la coada la autobuz, nici pomeneala de imbulzeala, asa cum vezi la noi! Nu-ti zic ca mi s-a pus pata sa ma tund in Havana, am intrat intr-o frizerie, iar unul dintre clienti, care era doar pe jumatate tuns, a vrut sa se dea jos de pe scaun si sa-mi cedeze mie locul. Unde mai intalnesti asa ceva in lume?! O alta seductie sunt masinile: pe strazile din Havana nu circula decat automobile din anii "50-"60, iar asta, impreuna cu arhitectura, iti da o senzatie stranie, parca te proiecteaza inapoi in timp. Acolo am fost la fabrica de trabucuri, unde am vazut cum sunt fabricate manual cele de calitate superioara si chiar am cumparat de la un muncitor cinci trabucuri pentru zece dolari. Pentru noi era foarte ieftin, dar pentru el reprezenta salariul pe o luna. Si daca ai fi vazut teroarea din ochii omului acela care-si risca pielea pentru zece dolari! Am mai vazut hotelul unde a locuit si carciumioara pe care o frecventa Hemingway. Telefonul costa extrem de mult: cu o cartela de zece dolari nu vorbeai mai mult de trei minute. Iar eu sunam aproape in fiecare zi acasa! Ultimele cinci zile le-am petrecut tot in Cuba, la Varraderro, pe coasta, la Ocean, unde cubanezii n-au acces. Este locul ideal pentru odihna: palmieri care fosneau sub adierea brizei si Oceanul care murmura povesti cu sirene. Ce mai: un paradis! Doar ca acolo am reusit sa ma ard pe umeri, desi eu am un pigment foarte bun si n-am mai avut niciodata probleme cu soarele. Dupa care m-am intors, din pacate, utilizand o companie aeriana franceza de renume, unde insa serviciile sunt execrabile: stewardesele sunt obraznice, iar servirea, sub orice critica. M-am jurat ca nu voi mai calatori niciodata cu aceasta companie. Nu-i dau numele, dar cred ca e evident despre cine e vorba. Asadar, mai au si altii de muncit la capitolul civilizatie, nu numai romanii! In tara, am plecat imediat la mare, in turneu cu Stefan, pentru ca in final sa ma intorc la lucru, la filmari.
Comete magice
- Din toamna asta, emisiunile pastorite de tine la Prima Tv sunt adunate sub un generic comun: Ora lui Iantu. Nu stiu in ce raport se afla la capitolul audienta, dar la telefonul fara fir al opiniei publice se spune ca felul tau de a lucra cu copiii ii impresioneaza pe multi telespectatori. Ai un firesc si o spontaneitate de invidiat. Se comunica greu cu niste interlocutori de 5-6 ani?
- Bucataria emisiunii e plina de amanunte prozaice. Copiii merg in continuare la casting-uri, sunt supusi unei selectii, apoi se intalnesc cu mine. Acesta e momentul cand ii vezi realmente cat sunt de dezinvolti si de spontani. Unii isi doresc foarte mult sa ajunga in emisiune, dar la intalnirea cu mine nu mai scot o vorba. Probabil sunt prea emotivi. Am inceput sa-i cunosc si incerc, pe cat pot, sa-i ajut pe toti. Pot spune chiar ca am devenit un bun cunoscator al psihologiei infantile. Incerc sa le castig atentia, sa-i fac sa se relaxeze si sa se comporte natural. De altfel, filmarile de la "Copiii spun lucruri trasnite" nu sunt si nici n-ar putea fi trucate, aranjate in vreun fel. Orice pregatire anterioara s-ar vedea pe micul ecran, ar deveni un teatru de proasta calitate. Normal ca eu am niste date despre fiecare copil, stiu cam pe ce linie merge, dar ma folosesc destul de rar de prompter. Copilul ma conduce pe mine si eu pe copil. E un parteneriat tacit, care functioneaza excelent, de cele mai multe ori. Intrebarile de pe prompter intervin doar atunci cand am de-a face cu vreun mutulica, pe care trebuie sa-l zgandari mai mult, si-atunci trebuie sa stiu pe ce sa ma axez. In general, copiii sunt foarte draguti, plini de candoare, foarte "lipiciosi". Am intalnit si exemplare mai putin bine crescute, pe care am incercat sa le pun la punct, in limitele bunului simt. Iti dai seama insa ca nu ma pot apuca eu sa le fac educatie in decursul celor cateva ore cat suntem impreuna!
- Ti s-a intamplat sa te atasezi in mod special de vreunul dintre copiii cu care ai lucrat?
Nepotul si tubul cu gel
- Se spune ca lucrul cu copiii te transforma, ca devii mai sensibil, mai atent la amanuntele care compun lumea lor fermecata. De cand lucrezi cu ei ti s-a modificat in vreun fel perceptia?
- Nu pot sa spun ca am sesizat o schimbare fundamentala, dar e cert ca am devenit mai sensibil. Eu sunt o persoana onesta, prin structura, si nu pot sa fiu ipocrit si sa pretind ca mi-am schimbat radical perspectiva, insa imi face placere munca aceasta. E un mediu curat, mai putin poluat de minciuna si zambete false. Asta te optimizeaza, te curata de "noxele" traiului cotidian. A incepe sa cunosti copiii e o satisfactie in sine, dar e si un castig, indiferent de domeniul in care evoluezi. Comportamental, poti sa sesizezi cum a evoluat adultul si-atunci actul comunicarii cu persoana in cauza devine mult mai accesibil. E important sa nu uiti ca fiecare copil, viitor adult, e altfel, iar tu nu trebuie sa-i sufoci personalitatea. Fiecare are o alta structura interioara, care interactioneaza diferit cu a ta. Trebuie sa fii atent, sa doresti sa decodifici mesajul si-atunci cu certitudine se ajunge la un liman. Acesta este si motivul pentru care te simti atras de unele persoane, iar altele nu-ti spun absolut nimic. Uite, eu am un nepot in Germania, pe care il ador. Imi face o reala placere sa stau de vorba cu el, sa ne jucam impreuna, sa depanam tot felul de istorii. Pustiul are o scanteie, o caldura aparte. Ca sa nu mai spun de fite: la cinci ani si jumatate are mereu grija sa se dea cu gel pe par! Pe de alta parte, trebuie luata in calcul si influenta parintilor. Unii pur si simplu isi mutileaza psihic odraslele, in dorinta de a-i face sa semene cu prototipul pe care-l au ei in cap. Am avut un astfel de exemplu in emisiune: un baietel pe care mama il trata, ba il si imbraca, ca pe o fetita. Copilul acesta se va lupta toata viata cu trauma acestei copilarii distorsionate.
- Stiu de la interviul precedent ca nu esti omul planurilor pe lunga durata, totusi - ce mai pui la cale in toamna asta, destul de antipatica si ploioasa?
- Adevarat, eu nu gandesc prea departe in viitor! Sanatate sa fie, ca atunci le rezolvi pe toate, si bune si rele! Deocamdata, ma focalizez pe treaba: merg in continuare cu televiziunea, dar nu abandonez nici muzica. Impreuna cuĂStefan Banica si cu The Fifties planuim un concert de inalta tinuta, cu ocazia sarbatorilor de iarna. Vom canta colinde, alaturi de o orchestra si de un cvintet de alamuri. Poate vom introduce si ceva poezie. Momentan, suntem in faza de proiect si incercam sa gasim cea mai buna formula pentru ca totul sa iasa dupa sufletul nostru. Inca ne gandim la repertoriu, la partenerii de scena, la sala - Ateneul e prea pretios. Iar de Revelion, probabil ca voi fi in Egipt. Sanatate sa avem si speranta in ziua de maine.Ines Hristea
Fotografii de Iulian Ignat (3)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
