Bucatarie rapidaSupa de dovlecei cu crutoane de cartofi
Ingrediente (pentru 4 portii): 1 ceapa, 1 catel de usturoi, 2 dovlecei (600 g), 30 g unt, sare, piper, 1/8 l vin alb, 3/4 l concentrat de legume (Knorr+apa), 400 g cartofi, 20 g unt topit, 2 linguri seminte de floarea-soarelui (curatate), 100 ml frisca nebatuta (sau smantana).
Mod de preparare: - Se curata ceapa si usturoiul si se toaca marunt. Dovleceii curatati se taie cubulete. Se calesc toate in untul incins, se sareaza, se pipereaza, se adauga vinul si zeama de legume si se fierb incet circa 10 minute. - Cartofii se spala, se curata, se taie bucatele si se prajesc in unt 5-10 minute, pana ce devin crocanti. Se adauga semintele de floarea-soarelui, se lasa si ele sa se rumeneasca si se gusta de sare si piper. - Se toarna supa impreuna cu frisca nebatuta sau smantana in robotul de bucatarie, se mixeaza si se serveste cu crutoane de cartofi.
Lasagne cu verdeata si dovlecei
Ingrediente (pentru 4-6 persoane): 500 g lasagne, 1 kg dovlecei, 1 l sos bechamel (subtire), 1 crenguta rozmarin, 2 foi de dafin, 4-5 frunze de salvie, 1 legatura mica de busuioc, 1 legatura mica de patrunjel, 100 g parmezan ras (sau cascaval), sare, piper, putin unt, ulei de masline.
Mod de preparare: Se taie verdeata marunt si se dunstuieste in uleiul incins. Se adauga dovleceii spalati, zvantati si taiati felii, se sareaza si se pipereaza. Se sting cu apa calda sau zeama de zarzavat (1 pahar) si se lasa 10-15 minute sa fiarba incet. Se unge o forma cu unt si se aseaza - in straturi alternative - lasagne, dovlecei, sos bechamel si parmezan ras (ultimul strat fiind de sos si parmezan). Se presara deasupra bucatele de unt, se dau la cuptorul incins la 200¡C si se coc 20 de minute cu capac, iar apoi inca 20-25 de minute fara capac. Se servesc fierbinti.
Sosul bechamel: Se pun la incins 50 g unt si se calesc in el 100 g faina. Se stinge rantasul cu 1 l de lapte, turnat putin cate putin. Se lasa sa dea in cateva clocote, amestecand intruna, se adauga sare si nucsoara (pisata) dupa gust.
Chiftelute din peste cu crusta de migdale (sau pesmet)
Ingrediente (pentru 4 portii): 600 g peste alb, zeama si coaja rasa de la o lamaie, 150 g paine (toast), 1/8 l frisca nebatuta (sau smantana subtire), 1 ceapa mica, 1 lingurita ulei, 1 ou, 2 lingurite sare + piper, 60 g migdale (stifturi) sau pesmet, 40 g unt topit.
Mod de preparare: - Se spala pestele, se zvanta, se taie bucatele si se amesteca cu zeama si coaja rasa de lamaie. Feliile de paine - fara coaja - se taie cubulete si se inmoaie in frisca sau smantana. - Se curata ceapa, se toaca marunt si se caleste in uleiul incins, pana ce devine sticloasa. Pestele se lasa putin sa se scurga si se marunteste in robotul de bucatarie. Se amesteca piureul de peste si ceapa calita cu painea inmuiata, se incorporeaza oul, sarea si piperul si se framanta bine. - Din compozitia astfel preparata se fac chiftele (cu palmele umezite), se tavalesc prin stifturile de migdale si se prajesc, in untul topit si incins, cate 6 minute pe fiecare parte. Se servesc fierbinti cu salata de cartofi.
Snitel din piept de curcan (sau pui) cu sos de mere
Ingrediente (pentru 4 portii): 4 bucati de piept de curcan sau pui (600 g), sare, piper, 20 g unt topit, 2 mere (400 g), 1 ceapa rosie, 1/4 l concentrat de carne de pasare (Knorr+apa), 2 linguri mustar potrivit de iute, 1 pahar frisca nebatuta sau smantana subtire (150 g).
Mod de preparare: - Se spala carnea, se zvanta, se condimenteaza si se prajeste circa 7 minute in untul incins. - Merele, spalate si curatate, se taie mai intai in doua, se indeparteaza partea lemnoasa si semintele si pe urma se taie felii. Ceapa se curata si se taie rondele subtiri. - Se scoate carnea din tigaie si se tine la cald. Merele si ceapa se calesc si ele in unt. Se amesteca zeama de carne, mustarul si frisca sau smantana, se toarna peste mere si se lasa sa fiarba incet aproximativ 2 minute. Se leaga dupa gust (cu putina faina sau amidon), se introduc bucatile de carne in sos si se servesc imediat cu piure de cartofi.
Dulciuri
Coltunasi cu gutui si miere
Ingrediente (pentru 6 persoane): 1,5 kg gutui, 500 g zahar, 350 g faina cernuta, 200 g unt moale, 2 oua, zeama de la o lamaie, 1 varf de cutit anason, 1 varf de cutit vanilie (baton ras), 4 linguri miere lichida, sare.
Mod de preparare: Puneti faina impreuna cu un varf de cutit de sare pe planseta, faceti o gropita la mijloc, spargeti un ou si adaugati untul taiat bucatele. Framantati un aluat, adaugand, daca este nevoie, si putina apa, si lasati-l sa se odihneasca. Intindeti aluatul pe planseta infainata, rasfirati deasupra untul ramas taiat bucatele, rulati aluatul facand un sul foarte bine strans, inveliti-l intr-un servet de bucatarie si tineti-l 30 de minute la rece. - Curatati gutuile, taiati-le in patru si indepartati semintele si partea lemnoasa. Puneti-le intr-o cratita, acoperiti-le cu apa, adaugati zeama de lamaie si anasonul si lasati-le sa fiarba o jumatate de ora, din momentul cand apa incepe sa clocoteasca. Varsati jumatate din apa in care au fiert, puneti-le din nou pe foc, fierbeti-le inca 30 de minute, pana ce incep sa se ingroase, si lasati-le sa se raceasca. Incingeti cuptorul la 200¡C. Intindeti aluatul si taiati din el cercuri cu ajutorul unui pahar cu gura mare sau cu un bol. Puneti pe fiecare jumatate de cerc cate-o lingura de umplutura de gutui si pliati aluatul in doua, lipind bine marginile (prin apasare). Asezati coltunasii pe o tava infainata, ungeti-i cu un galbenus batut si coaceti-i 25 de minute in cuptorul incins. Inainte de a-i servi - calduti - ungeti-i cu miere.