Nicu Alifantis"Dupa mine, artistul trebuie sa traiasca nu bine, ci foarte bine, pentru a-si lasa spiritul sa alerge in cautarea inspiratiei"
- Cu vocea lui nazala si confesiva, cadentand melodii care-ti infig melancolia in piept, sarmant si dezinvolt intr-un stil de neconfundat, trubadurul nascut pe malul Dunarii, la Braila, e unul dintre cei mai iubiti interpreti ai momentului. Senzualitatea balcanica a creatiei sale, gena exotica pe care o mosteneste de la stramosi de origini amestecate, fac din Nicu Alifantis o personalitate de marca a muzicii romanesti -
Dedicatii pentru bunici si iubite
- Dupa o pauza care fanilor dvs. li s-a parut nesfarsita, ati revenit in peisajul muzical romanesc cu un album nou, intitulat "Neuitatele femei". Prin ce se diferentiaza el de productiile anterioare?
- "Neuitatele femei" e un album mai dinamic, mai elaborat, care ataca o zona muzicala aparte, ceea ce va face ca el sa rezoneze diferit in urechile celor care ma urmaresc ca artist. Materialul nu e foarte departe de ceea ce am facut pana acum, dar am simtit ca e cazul ca el sa vina cu niste propuneri de an 2002: modalitatea de abordare a orchestratiilor e modernizata, desi in atmosfera albumului pluteste un aer care te poarta inapoi, in timp, catre anii "60, si asta deoarece materialul se refera la perioada adolescentei mele. Un alt plus al acestui album il constituie si amprenta lasata de personalitatea fiecaruia dintre invitati. In afara trupei Zan, cu care am mai lucrat la trei Cd-uri, au mai existat patru oameni care si-au adus contributia la realizarea "Neuitatelor femei". Marius Batu, cu care cant o piesa in dialectul aroman (eu sunt pe jumatate machedon, iar Marius e 100%). Ce-i drept, ne bantuie de mult ideea unui album cantat integral in machedona, iar cu aceasta piesa am vrut sa-l incit pe Marius, sa-l determin sa finiseze materialul pentru a-l putea lansa pana la finele anului, asa cum a promis. Nu pot sa-i trec cu vederea pe Emil Soumah, care reprezinta a doua sectie ritmica si care a adus ceva extrem de special in sonoritatea albumului, pe Alexandra Itigan si Ruxandra Moldovan, cele doua fete care imi asigura backing vocal-ul. E pentru prima data cand aduc si voci feminine pe fundal. Pana acum, backing-ul era realizat de baietii din Zan, dar, din nou, am simtit nevoia unei schimbari, mi-am dorit aceasta noua sonoritate, asa ca, iata! nu m-am lasat pana n-am bifat-o. "Neuitatele femei" e un album construit pe o stare, aceea a unei maturitati care sper ca incepe sa se contureze. El vine, asa cum ai spus, dupa o pauza destul de indelungata, in care am lucrat multa muzica de teatru, iar asta a dus la acumularea unor experiente de sonoritate si de ganduri muzicale care probabil ca transpar, sper eu, intr-o maniera fericita.
- In familiile de machedoni, cultul femeii, al mamei intemeietoare a neamului, e foarte puternic. Chiar si in melodiile tale pluteste umbra unei bunici aromance, pe care o evoci cu multa emotie. E inclusa si ea printre prezentele feminine care dau titlul albumului?
- Titlul albumului inglobeaza toate femeile care au trecut sau au avut tangenta cu existenta mea, pornind de la draga mea bunica, de la mama, de la prietene si colege. In acelasi timp insa, e vorba de femeia in sine, ca entitate: femeia vazuta, admirata, apreciata si rasfatata. Si, nu in ultimul rand, e vorba de femeia care e langa tine si care, oficial, se numeste sotie. Trebuie sa marturisesc totusi faptul ca n-as accentua foarte tare ideea inglobata in titlu, pentru ca e singurul lucru nu prea inspirat din tot acest angrenaj care e noul album. Sincer, mi-as fi dorit un alt titlu, numai ca nu am gasit nimic mai potrivit si atunci am ramas la varianta aceasta, care nu inseamna ca nu are greutate, ci doar ca poate nu este cea mai nimerita, cea mai in concordanta cu intentia pe care am construit materialul. Important este ca albumul evoca o atmosfera particulara, experimentata de adolescentul de odinioara, atmosfera care s-a infiripat din parfumul Brailei acelor vremi. Orasul acesta special are o savoare unica, o aura tesuta poate si din convietuirea atator etnii, din conglomeratul care se constituie undeva intre Dunare si Balta, pe traseul cartierelor elitiste sau rau famate, care aduceau, fiecare, un "ceva" aparte. Toate aceste culori si miresme sunt acolo, printre note si versuri, desi nu sunt direct subliniate. Insa cei care vin din acel spatiu magic, cei care si-au petrecut adolescenta in acel timp vor recunoaste decorul. "Neuitatele femei" e o rememorare tandra, trecuta prin unda subiectivismului maturitatii de care, din pacate, nu te poti scutura. E tare greu sa mai gandesti la aproape 50 de ani cum gandeai la 18.
Jos palaria in fata pustilor!
- Se vorbeste mult in ultima vreme despre lipsa de substanta si de valoare a muzicii care se canta si se consuma astazi in Romania, un fenomen superficial si caduc. Poti comenta? Ai o experienta uriasa in domeniu...
- Daca e sa privim lucrurile din perspectiva generatiei foarte tinere, care consuma muzica la moda acum, nu cred ca se poate vorbi despre un fenomen de factura culturala. Este un consum de muzica la moda si atat. Daca privim cu ochiul criticilor, iar mi-e teama ca e o perspectiva cam incetosata, deoarece - si asta e ceva ce-am sesizat nu de ieri, de azi - practic, in Romania nu exista critica muzicala reala. Sunt rare publicatiile in care poti citi o cronica de album, care fie sa te laude, fie sa te critice, dar cu argumente viabile. In consecinta, in opinia mea, singurul punct de vedere obiectiv este cel care se naste in timp, prin selectia pe care o aplica chiar trecerea vremii, plus gustul publicului. Cu rabdare, valoarea se va cerne. Sunt convins ca o parte dintre tinerii muzicieni ai acestui moment va rezista testului timpului. Nu stiu cine. Eu nu am dreptul sa comentez nici artistii, nici calitatea muncii lor. Ceea ce pot spune este daca sunt sau nu consumator de astfel de muzica si trebuie sa marturisesc ca raspunsul meu este unul negativ, dar asta din simplul motiv ca eu am alte gusturi muzicale. Dar, repet, ideea de generatie tanara nu implica, automat, ideea de nefast. Aplicat pe cazul Romaniei, trebuie sa recunoastem, de pilda, faptul ca ei, pustii, au marele merit de a fi construit show-biz-ul autohton. E drept ca au beneficiat de o alta conjunctura, dar haideti sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa spunem: Jos palaria in fata lor!
- E o diferenta uriasa intre ceea ce se intampla acum si ceea ce se intampla acum zece ani, atunci cand m-am aventurat eu pe taramul productiei muzicale. In clipa de fata, posibilitatile pietei sunt gigantice. Orientarile s-au mai asezat, industria muzicala s-a conturat si incepe sa mearga pe un drum bun si cat de cat adevarat. Singura problema e ca toata aceasta poveste se petrece intr-o tara marcata de instabilitate economica si de lipsa acelei paturi sociale care e clasa medie. Din aceasta zona ar trebui sa provina banii necesari intretinerii culturii, in general, si dezvoltarii pietei muzicale, in particular. Eu imi exersez optimismul si nadajduiesc ca lucrurile vor intra pe fagasul normal relativ curand. La ora actuala, producatorii deveniti importanti gandesc cu totul altfel decat se gandea la inceputul anilor "90, cand lucrurile pluteau in incertitudine, orientarea vietii in Romania era mai mult decat neclara, societatea era complet debusolata, iar despre cultura nici nu putea fi vorba. Din cand in cand, mai rasareau cativa inconstienti, printre care si eu, care voiau sa faca productii muzicale. Lucrurile au inceput sa se limpezeasca dupa "96, cand a aparut legea drepturilor de autor, care incearca cel putin sa-ti creeze senzatia ca esti in siguranta, ca esti protejat de un cadru legal. Din nefericire, in opinia mea, legea e deja depasita in acest moment. Cursul show-business-ului romanesc a fost mai rapid decat cel al legislatiei, iar aspectele care trebuie reglementate sunt din ce in ce mai numeroase. Sper ca situatia sa se normalizeze si din acest punct de vedere, pentru ca dezvoltarea industriei muzicale romanesti sa se realizeze fara sincope.
- O ultima intrebare legata de culisele muzicale: cum apare vazut si simtit, de pe scena, publicul Capitalei fata de publicul de "provincie"? Nu cumva provincia este mai culturala si mai evoluata decat scena muzicala bucuresteana, impinsa, prea adesea, spre circ?
- Diferenta e una singura: publicul de Capitala e mult mai rasfatat, pentru ca in domeniul artistic i se ofera mult mai multe. Bucurestiul e totusi o metropola si, obligatoriu, totul se concentreaza aici. In provincie, optiunile sunt drastic limitate. Acum, problema se pune in ce masura oferta diversificata de care beneficiaza Capitala a dus si la un grad mai ridicat de rafinament in randul publicului. Eu, unul, cred ca e o chestie genetica. Probabil ca din marea gena a poporului roman se desprind cateva gene mai micute, care actioneaza la nivel regional. (Rade.) Sigur ca ceea ce se intampla in Ardeal e un pic diferit de ce se intampla in Moldova sau in Regat, si asta cred ca tine de influentele care s-au acumulat in timp. Asa se face ca in zilele noastre auzi deseori artisti spunand ca prefera sa aiba un concert undeva, in Ardeal, pentru ca publicul e mai bun. Notiunea aceasta de "bun" e relativa si poate fi analizata ore intregi. E insa cert ca ardelenii sunt mai receptivi si mai bine educati. Aceeasi senzatie o mai poti regasi intr-o singura zona a tarii, in nord, in Bucovina. Oamenii de acolo si-au pastrat, prin nu stiu ce miracol, puritatea si nu s-au lasat pervertiti de subcultura suburbana, care in Bucuresti a prins cel mai tare si a ajuns sa se rasfete ca in sanul lui Avraam. Dar asta nu inseamna ca in Capitala nu exista locuri in care se aduna oameni de buna calitate, adevarati iubitori de muzica. Trebuie doar sa cauti.
Numele prieteniei: Zan
- Abandonand prozaicul, as vrea sa te rog sa-mi vorbesti putin despre prietenie. E un sentiment care transpare deseori, intr-o forma sau alta, in muzica ta, iar relatia cu membrii trupei Zan pare sa certifice ideea ca prietenia este o coordonata de baza a existentei tale...
- Prietenia e un lucru capital pentru mine. A fi prieten cu cineva inseamna a porni pe un drum care implica foarte multe responsabilitati. Daca ai norocul ca, de-a lungul vietii, aceasta calatorie sa decurga bine, atunci ai castigat, cu certitudine, forta, putere si, mai ales, incredere in a privi cu optimism toate evenimentele pe care soarta ti le scoate in cale. Datorita profesiei, eu am foarte multe cunostinte, dar am norocul de a avea si cativa prieteni pe care ii apreciez foarte mult si de a caror prietenie beneficiez de multa vreme. Si am facut aceasta precizare pentru ca vreau sa scot in evidenta cele doua notiuni, de prietenie si de amicitie, pe care multi le confunda. Prietenia inseamna o legatura interumana care si-a dovedit trainicia in timp. Prietenia nu e legata de afaceri sau de orice alte interese cotidiene, e bazata pe sinceritate si verticalitate, pe o viziune comuna asupra vietii. In ceea ce-i priveste pe colegii mei din Zan, da, pot spune ca suntem prieteni. Lucram impreuna de sapte ani - care nici nu stiu cand au trecut, tocmai pentru ca au trecut foarte frumos! - si am ajuns sa ne cunoastem bine. Pana la munca alaturi de ei, eu n-am cantat niciodata cu trupa. Am colaborat intotdeauna cu muzicieni de studio si chiar Zan, la inceput, a fost tot un astfel de grup. De-a lungul carierei mele eu am fost receptionat ca un solitar, iar considerente de natura financiara, plus mentalitatea diversilor producatori de spectacole mi-au impus aceasta formula. Experienta aceasta mi-a prins extraordinar de bine. E mare lucru sa poti sta singur in fata unei sali pline si, vreme de doua ore, sa pastrezi viu interesul oamenilor. Insa dorinta de a-mi gasi niste colaboratori permanenti am purtat-o intotdeauna in suflet, iar din 1996 am reusit s-o si pun in practica. Pentru inregistrarea albumului "Nichita", din 1997, am plecat, impreuna cu Zan, la Cluj, unde am stat cantonati doua saptamani si unde am pus bazele acestei forme, foarte relaxate, de convietuire. Atmosfera extrem de lejera care e caracteristica intalnirilor noastre si faptul ca acestea nu au loc decat in masura in care sunt necesare ne ofera garantia ca vom functiona, in timp, mai mult decat o trupa fixa. Permanenta induce rutina si plictiseala si ucide, in final, sublimul creatiei.
- Intr-una din piesele de pe ultimul album exista un vers care spune: "Vreau sa ma simt la tine-acasa". Ce inseamna casa si familia pentru Nicu Alifantis?
- Casa e locul unde imi incarc bateriile, unde ma relaxez, scap de grijile cotidiene, imi vars of-urile si-mi spun pasurile, caut intelegere si compasiune. In aceasta zona a vietii, artistul nu difera cu nimic de omul aflat in afara sferei artistice. Eu nu cred in artistul solitar. Familia iti da o asezare si o liniste care nu pot fi decat benefice actului creator. Din familie pleci inarmat cu energii pozitive catre o noua lupta, pe un drum nou. Eu nu-i inteleg pe cei care isi justifica esecurile familiale spunand ca e mai greu pentru un artist sa-si construiasca un camin, pentru ca oamenii aceia trebuie sa-l astepte si sa-i inteleaga toanele. De ce trebuie sa sufere familia ca sa-ti fie tie bine? E un punct de vedere egoist. In general, ideea asta a suferintei ca generator al creatiei imi repugna. Detest mentalitatea conform careia artistul trebuie sa sufere si sa fie vai de capul lui ca sa creeze genial. Ca sa mearga inainte, artistul trebuie sa aiba o stare buna umana si financiara. Cel caruia ii plang copiii acasa de foame nu va mai avea puterea sa-si canalizeze energiile catre frumos si va fi absorbit de lupta pentru supravietuire. Sigur, probabil ca va compune cateva piese de jale fabuloase, dar eu m-am saturat de cantecele de jale si de artistii aflati permanent in suferinta. Dupa mine, artistul trebuie sa traiasca nu bine, ci foarte bine, tocmai pentru a fi menajat si disculpat de prozaicul cotidian si a-si putea lasa spiritul sa alerge in cautarea inspiratiei.
- In final, spune-mi, te rog, ce va insemna vara aceasta pentru tine?
- Vara n-o sa insemne mare lucru, pentru ca lunile iulie si august sunt un soi de vacanta. Eu sunt un om care munceste foarte mult de-a lungul anului si atunci imi respect cu sfintenie perioadele de odihna. Nu voi pleca nicaieri, pentru ca am de rezolvat niste probleme administrative ale familiei, dar voi mai evada impreuna cu Anca, sotia mea, in week-end-uri. Voi avea si cateva cantari pe litoral si prin tara, dar nu foarte multe, asa ca voi avea posibilitatea sa ma relaxez. Apoi, din 1 septembrie pana pe 6 decembrie, voi fi angrenat in turneul de promovare a albumului, ceea ce va insemna ca vom sustine concerte in cluburile importante din toate marile orase ale tarii. Iar mult asteptata vacanta, in adevaratul sens al cuvantului, va veni abia in miez de iarna, de la Craciun pana dupa Anul Nou.Ines Hristea