SacroterapiaDr. Doru Laza"Respiratia sufletului si a spiritului este rugaciunea"
Cum mergi dinspre Bucuresti spre Brasov, pe Drumul National nr. 1, inainte de a intra in stransoarea muntilor de pe Valea Prahovei, se deschide o bifurcatie care duce spre Breaza, un orasel linistit, daruit de natura cu un peisaj paradisiac. In acest orasel se afla Clinica "Eden", un asezamant medical unic in Romania si - se pare - in aceasta parte a Europei, unde vindecarile se fac exclusiv cu remedii naturale. De-a lungul timpului, sute de pacienti, multi dintre ei cu boli foarte grave, si-au gasit vindecarea aici. Apa, aerul, pamantul, ierburile de leac fac minuni in afectiuni din cele mai diverse, de la cancer la depresii, de la scleroza in placi la diabet ori obezitate. Dar in afara de aceste remedii naturale, aici mai este folosit in vindecare un ingredient cu adevarat miraculos: rugaciunea, parte integranta in viata pacientilor si a personalului medical din clinica. Multi dintre cei care au trecut pe la "Eden", indiferent de religia de care apartin, spun ca in camerele ei curate si insorite nu si-au aflat doar vindecarea, ci, in primul rand, s-au regasit pe ei insisi si pe Dumnezeu. Clinica "Eden" este un loc cu totul special, unde nu exista tristete, enervare, disperare si - dupa spusele celor de aici - nici moarte. Rugaciunile care insotesc fiecare procedeu in parte, au creat un mediu cu totul special, in care tamaduirea sufletului si a trupului este mult mai usor de realizat. Dar despre puterea magica a rugaciunii vom discuta in continuare, cu omul din spatele miracolelor - domnul doctor Laza, conducatorul acestui veritabil... Eden.
"Daca pacientul reuseste sa intre in rezonanta cu Dumnezeu, celula si intreg organismul primesc mesaje de la Creator"
- D-le dr. Laza, ne aflam intr-o clinica moderna, dotata impecabil, cu un personal medical calificat, cu aparatura medicala performanta, unde se practica o metoda de vindecare ce nu intra insa in nici un tratat medical: sacroterapia. Cum ati ajuns sa imbinati tratamentele medicale cu rugaciunea?
- Medicina moderna are, fara indoiala, realizari extraordinare, iar cei din acest asezamant medical nu au in intentie sa conteste acest lucru. Insa in preocuparile acestea stiintifice pentru a afla ce se petrece in organe, in celula, in structura subcelulara etc. s-a pierdut din vedere ca in organismele vii nu exista numai materia, numai celula. Celula are viata, dar rezultanta celor o suta de trilioane de celule este o fiinta care are trup, are componenta emotionala, are suflet, are afectivitate, are inteligenta, are vointa si intelepciune, discernamant, care contureaza ceea ce Biblia numeste spirit. De toate acestea trebuie sa tii seama in actul terapeutic, iar medicina moderna, in goana dupa noi descoperiri, a uitat, din pacate, ca omul are si suflet, si spirit... Pentru ca trupul nostru sa traiasca si sa existe, este nevoie ca ora de ora si clipa de clipa sa aiba loc procesul respirator. Dar oare sufletul nu are si el nevoie de o respiratie? Rugaciunea este un mijloc al harului si, raportata la fiinta umana, este o respiratie a sufletului. Asa dupa cum actul respirator, care inseamna vehicularea de gaze respiratorii, este esential pentru intretinerea vietii trupului, tot asa este extraordinar de important ca aceasta componenta sufleteasca a omului sa beneficieze de o respiratie. Respiratia sufletului si a spiritului este rugaciunea.
- In clinica pe care o conduceti se fac zeci de proceduri terapeutice naturiste, de la dietoterapie la impachetari cu argila si masaj. Ce loc ocupa, in contextul conjugarii atator terapii, rugaciunea?
- Pentru reusita unui tratament, sacroterapia este, cel putin in contextul de aici, decisiva. Pentru ca doctorul nu este vindecatorul, doctorul nu vindeca. Nu exista pe pamant vindecator. Actul vindecarii este exclusiv dumnezeiesc. De aceea, pentru pacient, in mod special, este important sa realizeze mai intai ca nu este singur intr-o lume straina, ci ca Il are mereu aproape pe Dumnezeu. Din pacate, multi oameni ajung sa se gandeasca la Dumnezeu doar in ceasul durerii si-al descurajarii, cand toate celelalte metode au dat gres. Chiar si atunci este bine ca oamenii sa-si aduca aminte de Dumnezeu, si asa se si explica vindecarile efective, in cazurile in care medicina isi ia mana de pe pacient, cum ar fi cazul cancerului terminal, al leucemiei sau al sclerozei in placi, in faze avansate. Insa sacroterapia nu se afla pe ultimul loc asa cum se intampla de obicei: "Mergem la Dumnezeu, cand am eliminat orice resursa"; sacroterapia este de prim rang in viata omului sanatos, in general, ca mijloc profilactic, si in mod special in viata pacientului, ca mijloc de reabilitare. Deci n-o punem la sfarsit, o punem la inceput, pentru ca "la inceput a fost cuvantul si cuvantul era cu Dumnezeu si cuvantul era Dumnezeu". Daca pacientul poate sa realizeze valoarea acestei treziri si intrari in rezonanta pe verticala cu Dumnezeu, cu Autorul vietii, celula si intreg organismul primesc mesaje de la Creator. Doar asa se explica aceste vindecari miraculoase, care in termeni stiintifici nu se pot explica.
- Trei colegi de redactie care au trecut prin clinica dvs., venind grav bolnavi si plecand sanatosi, declara ca aici se petrec, pe buna dreptate, minuni. Din relatarile lor am inteles cat de importanta este aici rugaciunea. Pentru lamurirea cititorilor nostri: este vorba de rugaciunea pacientului sau de cea a celor care il trateaza?
- Personalul medical de aici nu realizeaza nici o procedura fara rugaciune, iar pacientul este intrebat de catre cei care il trateaza daca le permite sa se roage pentru el. Fara indoiala ca rugaciunile noastre ajuta si ele, insa decisiva este ruga pacientului, relatia sa personala cu Dumnezeu.
- La noi in tara, bisericile sunt pline de credinciosi, au fost editate nenumarate carti de rugaciuni, multi oameni isi sprijina viata pe rugaciune. Luand in considerare experienta dvs., ar trebui sa fim o natiune cu o stare de sanatate de invidiat, dar nu este asa. Oare sa existe o "tehnica a rugaciunii" pe care trebuie sa ne-o insusim?
- In Evanghelia dupa Luca se spune ca ucenicii care Il insoteau pe Domnul Iisus, fiind mereu in compania Lui, au observat ceva special in viata Lui: ca necontenit se ruga. Se uitau la El: dupa o zi de acte caritabile in vindecarea celor suferinzi, dupa o zi care te epuizeaza fizic, Domnul Iisus, in loc sa se culce, se retragea si isi petrecea noaptea in rugaciune. Si la un moment dat, ucenicii, vazandu-L cum se roaga, au spus: "Doamne, invata-ne sa ne rugam!". Fireste, nu era vorba doar de a invata cuvinte, care apoi sa fie rostite mecanic sau cu anumite artificii. Diferentierea dintre o rugaciune cu raspuns si una fara raspuns nu consta in "stilul artistic" in care poti sa te rogi. Pentru ca sunt persoane care se roaga extraordinar de patetic, estetic, dar rugaciunile lor atat de artistice nu primesc raspuns. In schimb, sunt rugaciuni spuse in cuvinte simple, care exprima nevoia de moment a omului si care imediat sunt ascultate. Stiind ca rugaciunea inseamna un dialog cu Creatorul, trebuie sa stii cu cine vorbesti, sa simti ca Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei, care are solutii ce cuprind toate nevoile tale. Dumnezeu nu ne cunoaste doar corpul care ne doare; Dumnezeu stie ca suferinta fizica are intotdeauna corespondent in plan sufletesc si spiritual...
"Iisus a venit ca Mantuitor al lumii, dar in primul rand a venit ca Mantuitor al meu"
Ucenicii i-au cerut Domnului: "Invata-ne sa ne rugam", pentru ca au observat ca Domnul Iisus "traia" momentul rugaciunii. Rugaciunea nu este doar o rostire de cuvinte, ci este o comunicare a ceea ce simte sufletul tau in momentul acela. S-au scris multe carti cu rugaciuni, sigur ca sunt frumoase, dar rugaciunea este respiratia spontana a nevoilor sufletesti personale, generate de o boala, de o incercare; rugaciunea nu este conditionata doar de greul vietii. Dumnezeu ne invata in scripturi ca rugaciunea nu trebuie sa o facem doar la ananghie, cand nu mai stim incotro s-o luam, ci zi de zi, ceas de ceas. Rugaciunea inseamna, sau cel putin asa o simt eu, sa vin la Dumnezeu, la Iisus, cu problema mea. Lui Ii incredintez un necaz, sau o suferinta, sau o boala, o problema de-a mea. Iar rugaciunea facuta cu credinta este aceea de care, atunci cand plec de la Iisus, sunt despovarat sufleteste. Noi obisnuim sa venim la Dumnezeu cu problemele noastre, pe care le prezentam in rugaciune, iar cand ne ridicam de la rugaciune, plecam tot cu povara in spate. Gresit! Rugaciunea inseamna a depune - metaforic vorbind - la picioarele crucii povara ta, dar asta nu teoretic. Un mod de viata care te pune in legatura cu cerul te ajuta sa faci din aceasta traire o experienta personala. Deci vin la Iisus cu problema mea, I-am prezentat-o, apoi o las la El, las la latitudinea Lui sa decida ce se va intampla mai departe, nu ma scol din genunchi ingrijorat ca voi primi sau nu voi primi raspuns. Acest mod de a te raporta la Dumnezeu cred ca este extraordinar de important pentru felul in care rugaciunea pe care tu ai inaltat-o se reintoarce, fie ca raspuns pozitiv, fie ca absenta raspunsului, fie ca raspuns negativ. Oricum, daca eu m-am rugat lui Dumnezeu cu credinta, nu mai are importanta raspunsul. Si vreau sa va spun ca pacientii care realizeaza acest mare adevar al decongestionarii de povara pe care o au nu mai trebuie sa ia sedative, iar noaptea este o noapte de odihna, desi au petrecut saptamani in sir terorizati de gandul ca au luat un pumn de Diazepame si tot n-au putut dormi si ca ii obsedeaza mereu ideea de moarte. Pacientul care ajunge la Dumnezeu si ajunge sa inteleaga in acesta maniera relatia lui cu Dumnezeu si puterea rugaciunii este un pacient castigat pentru sanatate.
- Din nefericire, nu toti oamenii au aceasta credinta extraordinara ca rugaciunea ii va vindeca. Din experienta dvs. ca terapeut, care este solutia in acest caz?
- Raspunsul poate ca va va surprinde: este vorba de a avea dorinta sincera de a-L cunoaste pe acela caruia Ii adresezi rugaciunea. Pentru cei mai multi crestini, domnul Iisus a ajuns, din pacate, un personaj de legenda, un personaj biblic. Pentru unii poate chiar sa fie un Mantuitor, asa cum Il prezinta Scriptura, dar este un Mantuitor de pe paginile Bibliei, este un element abstract, care nu face parte integranta din ei. Or, Iisus a venit ca Mantuitor al lumii, dar in primul rand a venit ca Mantuitor al meu, adica al fiecaruia dintre noi. Daca omul se raporteaza la divinitate, acceptand valoarea acestei trairi personale a relatiei cu El, a cunoasterii dumnezeirii, este cu totul altceva - rugaciunea devine vie si avem incredere sa-I incredintam povara noastra sufleteasca, fara sa ne mai lasam chinuiti de ea, ci pastrandu-ne atentia asupra legaturii noastre cu Dumnezeu. Este chiar stringent necesar sa fie o personalizare a acestei relatii.
- Ar mai fi poate un lucru de lamurit: rolul perseverentei in rugaciune...
- Perseverenta este esentiala. Unora Dumnezeu le raspunde intr-o secunda, pentru o problema foarte grava, in timp ce altora cu aceeasi problema sau chiar cu probleme mai usoare se poate sa nu le raspunda nici intr-un an. Insa o data ce ai ales, nu mai trebuie sa apara problematizari de genul: "Si daca nu-mi raspunde?".
- Si daca totusi apare acest gand, este un dezastru sau el trebuie alungat cu consecventa?
- Trebuie alungat cu consecventa, pentru ca celalalt domn, al intunericului, va sugera mereu celelalte variante: ori ca Dumnezeu nu te-asculta, ori ca nu poti si nu stii sa te rogi, ori ca nu meriti. Aceste probleme apar frecvent si ele sunt chiar proba perseverentei si credintei noastre. De aceea, cel mai greu in lucrul cu pacientul nu-i cu trupul, ca trupul il iei si-l impachetezi si faci cu el ce vrei - tai si scoti din el, il anesteziezi... Cel mai dificil este de lucrat cu pacientul in compartimentul sufletesc si spiritual, pentru ca te adresezi unui necunoscut.Ilie Tudor
Foto: Petre Cojocariu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
