Jazz made in RomaniaTeodora Enache"Cred in partea insorita a strazii "
Partenera de scena a celebrului Johnny Raducanu, Teodora Enache isi construieste cu mare entuziasm propria cariera, fiind cotata, la momentul actual, drept cea mai buna cantareata de jazz din Romania. In strainatate este apreciata de somitati in domeniu - critici si muzicieni -, i se acorda recenzii pline de elogii in publicatiile de gen, i se editeaza albume, i se propun burse de studii in chiar tara jazz-ului, America, pe care a cucerit-o inca de la prima intalnire. Profesoara de matematica si mamica a unei fetite de sapte ani, Teodora stie ca numai studiul, disciplina severa si sacrificiul vietii personale stau la temelia oricarui vis implinit.
- Teodora Enache, stiu ca in anul care a trecut ti-ai notat mai multe performante in agenda ta profesionala. Te rog sa le vorbesti despre ele cititorilor nostri.
- Am avut un an plin. Am iesit foarte mult in lume: am avut concerte in Franta - la Paris, in Belgia - la Bruxelles, am participat la un mare festival de jazz in Germania (acolo i-am innebunit pe toti cu prelucrarile mele dupa piesele Mariei Tanase, pe care le-am interpretat acompaniata de Taraful Zarandului din Arad). Am avut multe concerte si in tara, sunt cateva cluburi din Bucuresti unde cant saptamanal ( "Laptaria lui Enache ", "Galeriile Orizont "). Iar luna decembrie a fost de-a dreptul fara ragaz pentru mine: am mai participat la un festival in Ungaria, unde am avut un succes formidabil, acompaniata doar de chitaristul Jean Stoian. Tot in decembrie am lansat discul cu Guido Manusardi, un exceptional pianist din Italia. Apoi am cantat, cu multa emotie, la spectacolul aniversar al lui Johnny Raducanu, mentorul si prietenul meu drag si unic, care a implinit 70 de ani si caruia ii multumesc ca exista. Dupa asta, am plecat impreuna intr-un lung si obositor, dar foarte incitant turneu in Statele Unite ale Americii, care s-a prelungit pana la sfarsitul anului.
Cu Johnny, la cucerirea Americii
- A fost greu sa cuceresti publicul din chiar "tara jazz-ului "?
- Prima mea intalnire cu America m-a emotionat inca dinainte de a se produce. Ma duceam in fata americanilor cu o muzica nascuta chiar acolo, la ei, singura mea participare fiind amprenta mea sufleteasca. Semnul de intrebare pe care-l aveam la venire s-a spulberat cand am vazut cat de cald am fost primita, de parca eram de-a lor. Am avut concerte in cateva din marile orase ale Americii, si de pe coasta de Est, si de pe cea de Vest. In fiecare oras se tineau doua concerte. Unul pentru comunitatea romaneasca, pentru liderii locali, care avea o incarcatura deosebita, pentru ca acolo mergeau la suflete cantecele romanesti, compozitiile "valahe " ale lui Johnny, prelucrarile mele dupa Maria Tanase. (Aici trebuie sa spun ca in toate comunitatile romanesti din orasele prin care am trecut, revista "Formula As " era cunoscuta si foarte citita.) Cel de-al doilea concert era intr-un loc clasic, unde se canta jazz - sali speciale, cluburi, pub-uri. Acolo, publicul nu mai era romanesc, acolo veneau multi dintre cei care colindau locurile unde se canta jazz, care sunt fani ai acestei muzici, avizi de noutate, de amprente originale. Era un public foarte cultivat, foarte deschis la nou, care a reactionat foarte bine, avand in vedere pretentiile sale. Pe tot parcursul turneului, a fost o armonie teribila intre mine si Johnny Raducanu. Era si el foarte entuziasmat ca se afla acolo, iar muzica lui a fost foarte bine primita, am cantat multe dintre compozitiile lui - combinatii intre jazz clasic si folclor romanesc. Primul concert a fost la San Francisco si dupa prima seara in care le-am cantat romanilor am avut concert intr-un club foarte renumit, aflat chiar in centrul vechi al orasului: "Biscuits & Blues ". Acolo se fac rezervari cu mult inainte, pentru ca sunt invitati sa cante mari muzicieni de jazz din toata lumea. Am fost foarte mandra cand am vazut pe firmamentul clubului "Jazz made in Romania - Johnny Raducanu & Teodora Enache ". Din San Francisco, am mers la Las Vegas, apoi la Los Angeles, apoi la Boston si New York. La Boston a fost iarasi un moment fantastic, intalnirea a fost organizata de saxofonistul Ion Berindei (tatal lui a fost parintele jazz-ului in Romania), chiar a cantat si el cu noi. Concertul a avut loc intr-o mare biserica din centrul orasului, in care am creat, si noi, si publicul, o stare de spirit fantastica. Lumea a fost incantata, mai ales ca am cantat si colinde romanesti, fiind in pragul Craciunului. Isi doresc foarte mult romanii de acolo sa auda muzica romaneasca live, nu de pe discuri. America e o tara in care trebuie sa lupti foarte mult ca sa traiesti, sa muncesti cu toata energia ca sa poti rezista. Si atunci, preocuparile spirituale trec in plan secund, iar orice intalnire cu arta inseamna sacrificiu de timp, dar si o bucurie nemasurata.
- Ti s-au parut americanii a fi inca marcati de tragedia de pe 11 septembrie? S-a schimbat ceva in atitudinea lor trufasa, de lideri mondiali?
- Americanii sunt niste supravietuitori. Dar asta nu le vine din forta unui popor cu istorie, asa cum se intampla la noi, europenii. Ei sunt niste luptatori, dar au foarte pregnanta, in firea lor, ca natie, si o latura copilaroasa, spontana si inocenta. Au puterea copiilor de a trece de la un eveniment la altul, vazand in fata frumosul, cu incredere, cu optimism. Eram la New York. In Time Square se face in fiecare an, de Sarbatori, un brad mare, impodobit ca in povesti. Nu se putea trece de lume, oamenii veneau cu copii, se fotografiau si stateau ore in sir uitandu-se la bradul acela. Un roman n-ar fi stat, probabil, mai mult de doua minute, dar ei se simteau in siguranta acolo, stand impreuna in jurul bradului, vorbind, chiar daca nu se vazusera niciodata si nu se cunosteau. Pentru ca stiu sa se bucure - le lipseste cinismul si prefacatoria, si asta mi-a placut foarte mult la ei. Sunt foarte deschisi, iti spun in fata parerea lor, fara ascunzisuri. De aceea, doinele Mariei Tanase i-au siderat de-a dreptul pe americani: s-au speriat cand au vazut atata traire si suferinta intr-un cantec (ei se cam tem si de cuvantul "suferinta ", tocmai de aceea evita, si in viata lor de zi cu zi, dramele si situatiile conflictuale). De romani nu mai spun, ca toate generatiile de stramosi plang in noi cand auzim o doina romaneasca. Am stat cinci zile in New York, am avut trei concerte, mi-a ramas foarte putin timp sa vizitez orasul, dar am fost la Metropolitan Museum, am vazut Central Park, Time Square, mi-a placut Washington Square. New York-ul, cel putin in perioada Craciunului, e o feerie. Mi-a placut foarte tare Disneyland-ul, am facut fotografii cu toate personajele din povesti, ca sa le aduc fetitei mele, Maria.
- America te-a indragit atat de mult, incat in curand vei pleca din nou acolo, impreuna cu Johnny Raducanu...
- Un mare si venerabil critic american de jazz a spus ca de la Betty Carter pana acum nimeni nu l-a mai emotionat ca mine. Iar Betty Carter a fost cam de multisor, in anii de aur ai jazz-ului clasic, la mijlocul secolului trecut. Acum, muzica de jazz se indreapta spre alte zone, mai ermetice, devenind mult mai cerebrala si mai exclusivista. Si interpretii vocali, si instrumentistii, uita de partea de emotie, de traire, si de aceea arta lor nu mai patrunde la sufletul publicului larg, fiind gustata doar de cunoscatori. Astept cu insufletire o noua intalnire cu America - pe 7 martie avem programat un concert la Washington, apoi vom merge la New York si la Seattle.
Viata cu Maria
- Ai o agenda plina si pentru primavara aceasta. Ce ai mai trecut in ea, in afara plecarii in Sua?
- In aprilie, mai am programate niste concerte in Germania. Am material pentru o noua inregistrare si, pentru ca am ajuns aici, trebuie sa dau glas unui "of " mai vechi de-al meu: acela ca nu exista o casa de discuri in Romania, care sa se ocupe de editarea de discuri de jazz. Am doua discuri bune, cel scos cu Guido Manusardi si cel de dinaintea lui, scos cu chitaristul Jean Stoian - unul dintre cei mai buni instrumentisti de jazz de la noi, dar nimeni nu s-a interesat de ele. Asa ca am fost nevoita sa le scot intr-un tiraj limitat la minimum, platit de un singur sponsor, firma "Iquest ", care a participat, pe cat a fost posibil, la evolutia mea, inca de la inceputul carierei. Dar e destul de neplacut sa le spun la fiecare concert fanilor si celor care doresc un album de-al meu ca acesta nu se gaseste nicaieri. Eu stiu numai sa cant, nu stiu sa bat la usi si sa cer, dar cred ca ar trebui ca o casa de productie sa preia aceste albume si sa le comercializeze. Deja am patru discuri si nu se intampla nimic in tara - ma doare sa spun asta. In America, in schimb, concertul de la clubul "Biscuits & Blues " a fost inregistrat si vor fi editate si comercializate acolo un album live si o caseta video. Ei stiu sa faca dintr-un material bun un business, n-am grija lor! In strainatate sunt - iertata-mi fie lipsa de modestie - apreciata, am recenzii in "Jazz Hot ", cea mai mare revista de jazz din lume, si comentarii foarte frumoase din partea unor mari personalitati mondiale in domeniu, critici si muzicieni.
- Cu preocuparile tale artistice atat de intense mai ai timp si pentru fetita ta? Maria e in clasa intai si presupun ca are nevoie de multa supraveghere.
- Maria e in primul an de scoala, are codite si usoare cearcane sub ochi. Pana acum, a avut grija de ea mama mea (care locuieste in provincie), in fata careia ingenunchez smerita si ii multumesc pentru tot efortul pe care l-a facut pentru a ma lasa sa ma dedic exclusiv carierei. Acum insa am decis sa o iau pe Maria cu mine, la Bucuresti, sa locuim impreuna, pentru ca avem mare nevoie una de cealalta. Am gasit o scoala foarte aproape de casa, cu semi-internat, am gasit oameni minunati, care ma vor ajuta atunci cand voi fi nevoita sa plec pentru mai multe zile in turnee. Faptul ca voi fi din nou impreuna cu fetita mea imi da aripi, imi umple sufletul de energie, ma motiveaza si mai puternic in tot ceea ce fac. Avem proiecte comune, o sa si cantam impreuna, o sa ne bucuram una de alta, asa cum n-am mai facut de mult. Uneori inchid ochii si o vad pe Maria ca si cum as lua-o sub brat - in fata noastra e marea si noi trecem prin valuri impreuna. Este si ea o fire de artista, are samanta de jazz in ea si innebunesc de placere cand vad asta. Dar nu vreau sa o programez dinainte, va face ceea ce va dori in viata. Ia ore de pian, de dans, eu ii voi da toata informatia, ea doar va trebui sa aleaga. In acelasi timp, e foarte buna si la invatatura, chiar daca a trecut numai un semestru de scoala. Am sa ma lupt ca o zmeoaica pentru ea, ca sa-i fie bine. Pana acum, micul meu apartament dintr-un cartier marginas al Bucurestiului mi se parea doar ca o gara de tranzit. Abia de cand am inceput sa il amenajez, in vederea venirii Mariei, il vad ca pe un camin cald si prietenos.
Leacuri contra singuratatii
- Ce astepti de la primavara aceasta timpurie? Pentru ce mai ai timp, cand nu studiezi?
- In sufletul meu e deja primavara, simt cum explodeaza toti mugurii in mine - asa sunt de plina de lumina. Parca odata cu trecerea anilor mi s-au ascutit si mai mult simturile, am intrat intr-o mai mare armonie cu natura, cu universul. Poate si din cauza ca practic de mai multi ani, mai mult sau mai putin constant, in functie de program, exercitii de yoga. Si muzica ma ajuta in perfectionarea mea spirituala. Studiez zilnic cateva ore. Cand am mai mult timp liber, merg la inot sau stau acasa si citesc (ma preocupa istoria artei acum). Imi place la nebunie sa ma dau cu rolele, imi place sa merg desculta prin ploaie, imi iubesc ghetutele negre, jurnalul meu, colectia mea de pietricele si dezordinea din casa mea. Si pe motanul Blue, care e foarte negru si care sta cu Maria, fetita mea.
- Cum reusesti sa te mentii in forma? Duci, din cate inteleg, o viata foarte simpla, austera chiar. Asta se reflecta si in imaginea ta de scena...
- Dieta mea e foarte simpla: mananc cat mai naturist, salate de cruditati foarte multe. Daca un gurmand mi-ar deschide frigiderul, n-ar avea o imagine prea incantatoare. Branza cu rosii reprezinta deliciul meu, iar fructele si nucile imi plac foarte tare. Nu sunt capabila de rafinamente gastronomice, si asa ma simt bine. Mananc foarte rar carne, nu am renuntat definitiv, pentru ca am observat ca in perioadele in care n-o mai includ in meniul meu, macar o data pe saptamana, vocea imi devine mai liniara, nu mai pot atinge toate performantele si nuantele pe care le doresc. Legat de look-ul meu de scena, nu am nici la asta reteta. Simt nevoia, uneori, sa ma imbrac in blugi si sa ma incalt cu ghetele mele negre. Alteori, imi pun o rochie romaneasca, alba, de in, din care nu-mi vezi decat capul si mainile. Si sunt momente in care simt nevoia sa ma imbrac ca o femeie eleganta (se intampla mai rar!). Pentru turneul pe care l-am avut in America, la sfarsitul anului trecut, Doina Levintza (careia ii multumesc foarte mult) mi-a facut o rochie lunga, din catifea neagra, foarte sobra, in stil monahal, cu gluga si maneci largi. M-am simtit foarte bine in ea, imi intregea personalitatea. Poate principiile mele de viata par simpliste, dar si in muzica sunt la fel, nu ma schimb in altceva. Indiferent ca mi se intampla sa cant in fata unei sali pline sau in fata a doar doi oameni, spun aceeasi poveste. Povestea mea, care incepe asa: cred in puterea de a o lua de la capat. Cred in Pasarea Phoenix care creste pe dinauntru: acel zbor in zbor. Cred in soarele care rasare dupa furtuna si cred in partea insorita a strazii. Cred in vise, cred in povesti, cred in Cenusareasa. Asa, singuratatea nu e niciodata grea.Corina Pavel
Aprecieri
- "Sofisticata atat cat trebuie, nici mai mult, nici mai putin, Teodora Enache isi demonstreaza calitatile naturale ale vocii sale, cautand sound-ul adevarat al jazz-ului. In interpretarea sa, fiecare nota este insufletita. Gratie unei tehnici vocale uimioare, ea ne aduce in pragul emotiilor navalnice, fara a apela la erotismul artificial adoptat de majoritatea cantaretelor de jazz. Muzica sa este frumoasa si incitanta, in sensul cel mai pur. Iar lucrul acesta este cu adevarat rar. Fiti cu ochii pe ea! " (Michel Bedin, in "Jazz Hot Magasine ", Paris, octombrie 2000)
- Al Coppley: "E timpul sa gasim in muzica artistii adevarati, cu puternica simtire in arta lor. Nu avem nevoie de muzicienii tehnicisti, mecanicisti, <<de-a gata>>. Avem nevoie de emotie. Iar Teodora ne daruieste aceasta emotie. "
- Johnny Raducanu: "Teodora canta viata si moartea. "
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
