Cand prostul gust face legeaArhitect Teodor GheorghiuProfesor la Facultatea de Constructii si Arhitectura din Timisoara"Guvernantii nu mai pot asista impasibili la distrugerea patrimoniului national"
In contradictie cu starea de saracie a tarii, despre care presa vorbeste non-stop, in satele romanesti se construieste enorm: se construieste cu furie, cu mandrie, dar si cu o graba de prost augur, care inlocuieste traditia cu o arhitectura de mahala. Celebrul simt taranesc al frumosului s-a pierdut. Cu rare exceptii, tot ce e nou - biserici sau locuinte - raneste ochiul prin derizoriu si uratenie. Romanii s-au saturat de saracie si doresc sa ridice capul spre zari mai bune, asa cum au vazut la vecini sau la televizor. Din nefericire, n-a avut cine sa-i calauzeasca, oamenii politici, guvernantii neplatind doi bani pe amanunte precum "respectarea traditiei in constructii", "impunerea de legi ale fatadei" sau "stabilirea de norme in functie de specificul local". Ca urmare, un monstru si-a ridicat capetele spre cer; este monstrul prostului gust, al kitschului, al interferentelor neavenite in specificul de veacuri al zonelor puternic individualizate ca arhitectura, folclor, credinta si obiceiuri. Cu aceeasi usurinta cu care suntem gata sa renuntam la Tezaurul de la Moscova, iata-ne pe cale sa pierdem, ireversibil, tezaurul si mai pretios al traditiei satesti. Tocmai acum, cand Occidentul e pregatit sa descopere Romania (in anii viitori se anunta o invazie de turisti), singura noastra oferta reala, inconfundabila, satul traditional, este pe cale de disparitie. Ca sa ne plangem si ca sa se ofere solutii, ne-am adresat unui mare specialist al traditiei romanesti: d-l Teodor Octavian Gheorghiu - profesor de arhitectura la Timisoara, autor de carti si de articole pe teme de istorie a arhitecturii romanesti sacre, pe care o studiaza de peste doua decenii.
"Preotimea e greu de convins ca turlele ridicate la gramada nu reprezinta traditia ortodoxa"
- Furia constructiilor care a cuprins Romania mutileaza satele romanesti. Si nu-i vorba numai de casele taranesti, ci si de biserici, desprinse parca dintr-un cosmar, cu turlele lor bombate si invelite in tabla scanteietoare. Cine credeti ca este de vina pentru aceasta monstruoasa invazie a prostului gust?
- Ar fi o blasfemie sa condamnam construirea de biserici. In schimb, nu putem ignora abaterea grava de la traditie, pe care am constatat-o la aceste noi edificii. Aspectul lor intr-adevar condamnabil, daca socotim traditia drept un reper necesar (si nu vad altul mai important), pune in evidenta lipsa de pregatire si ignoranta, atat a unor arhitecti, cat mai ales a marii majoritati a preotilor. Daca, inainte de 89, regretatul profesor Curinschi tinea cursuri de vara de arhitectura sacra, la Techirghiol, destinate preotimii de tara, dupa Revolutie ele au fost sistate. In plus, ca situatia sa fie pe deplin dramatica, in seminarele din tara nu se face nici macar o ora de Istorie a Arhitecturii Bisericesti sau de Istorie a Artelor. Practic, preotii pleaca din scoala complet nepregatiti pentru edificarea de biserici, in schimb, dorinta de a construi e foarte puternica la toti. Nu mai vorbesc de faptul ca nici arhitectii nu sunt bine pregatiti in domeniu, multi dintre ei aventurandu-se in proiectare fara macar sa faca efortul de a calatori prin tara, sa vada bisericile traditionale cele mai frumoase. Ei nu stiu ca, inca din Evul Mediu, ctitorii romani de biserici colindau mai intai zona si apoi incepeau zidirea.
- Atingeti una din marile suferinte ale revistei noastre si ale cititorilor ei: uratenia noilor constructii bisericesti, care se aseamana, uneori izbitor, cu palatele tiganesti.
- Intr-adevar, calitatea arhitecturii celor mai multe dintre bisericile noi este submediocra. Constatam o abundenta de turnuri, braie, cornise si acoperisuri de tabla lucioasa, mozaicuri fara nici o legatura cu traditia sau calitatea arhitecturii locale. Preotimea e greu de convins ca un simplu plan cruciform sau turlele ridicate la gramada (un preot dintr-o comuna aradeana cerea sa i se faca o biserica cu 11 turle!) nu reprezinta traditia ortodoxa si nu sunt suficiente pentru a defini o biserica. In ultimii 12 ani, intr-adevar, sute si mii de asemenea productii au impanzit Romania. In privinta calitatii, ele seamana, desigur, cu casele romilor din Strehaia, Recas, Siria, Covasant sau Sambateni. Nu am nimic cu tiganii, ma bucur ca doresc si au mijloace sa construiasca, dar o frustrare de veacuri a acestei etnii nu trebuie sa se reverse peste tara, cu tot ce e mai urat in arhitectura de gang. In curand, numarul acestor orori, asa-numitele "biserici noi", "la toarta" cu palatele tiganesti, va coplesi numarul vechilor si frumoaselor biserici romanesti. Majoritatea preotilor si monahilor, din incultura sau interese financiare, abandoneaza vechea biserica sau vechea manastire si isi muta activitatea in cea noua, chiar daca monumentul vechi a fost restaurat cu mari cheltuieli, pe banii Directiei Monumentelor. S-a mers pana acolo incat, dupa ridicarea unor biserici noi langa cele vechi, acestea din urma sa fie demolate sau puse pe foc. Superba biserica de lemn din Groseni (Arad), de exemplu, a fost pe jumatate aruncata in flacari de parohul de acolo. Cand s-a gasit cineva interesat s-o salveze (parintele Pavel Vesa, paroh la Spitalul Judetean din Arad), "preacucernicul" s-a gandit ca ar putea face o afacere, cerand o suma importanta de bani. Din fericire, biserica se afla azi in curtea spitalului, restaurata si indragita de credinciosi. Cazurile similare sunt nenumarate: Straoane (Vrancea), Halmagiu (Arad), Arieseni (Bihor), Bogdan Voda (Maramures) si altele. Unele biserici vechi sunt demolate pur si simplu, gest mai feroce decat cele ale ateului Ceausescu, pentru ca este facut in numele "credintei". In realitate, in ultimii 12 ani, patrimoniul de arhitectura sacra, istorica, romaneasca a fost mai grav afectat decat in perioada Ceausescu.
- E o imagine de cosmar, domnule profesor. Ce spun vladicii bisericii ortodoxe despre subalternii lor de la tara?
- Am intalnit mari prelati (prelati, nu preoti de tara!) care nu dadeau doi bani pe monumentele de arhitectura din eparhiile lor, luptand aprig pentru edificarea unora noi - "maramuresene" in Baragan, "moldovenesti" in Maramures, "brancovenesti" in Banat sau combinatii dintre toate aceste stiluri in cele mai neasteptate locuri. Practic, in sfera arhitecturii traditionale, atat sacre, cat si laice, distrugerile infaptuite de romani sunt mai grave decat si-ar putea imagina chiar si cel mai feroce, ipotetic, dusman strain.
"Romanul isi bate joc de sine insusi"
- Eu vad lucrurile astfel: Romania are o uriasa bogatie cu care poate merge cu fruntea sus in lume - traditiile sunt inca vii in multe sate. Din pacate, sub pretextul adaptarii la cerintele vietii moderne, oamenii din Romania renunta senini la aceste traditii. Cu cea mai mare usurinta, taranii demoleaza casele vechi, de lemn, pentru a face loc unor edificii supradimensionate, invelite in tabla si placate cu ceramica stridenta, cu totul straine de spiritul locului. Dar cine sa-i spuna taranului ca greseste? Autoritatile ridica din umeri, sub pretextul imposibilitatii legale de a interveni. Spun ca nu este democratic sa impui omului liber cum sa construiasca pe banii lui. Fals! In multe tari occidentale exista, in domeniul constructiilor, legi neschimbate de peste 100 de ani. Incalcarea lor ar aduce pedepse cu inchisoarea sau amenzi uriase. Daca ai construit la New York sau Paris, ca si in zonele rurale din Franta, Germania sau Austria, o casa dupa cum te taie capul, risti sa-ti fie demolata fara prea multe discutii. Legea-i lege. Si Romania are legi, dar cine sa le aplice? Ce pregatire au primarii nostri? Cine sunt cei alesi consilieri si ce cultura au?
- Toate guvernele postdecembriste au vorbit de necesitatea unor legi de disciplinare in constructii, de impunere a specificului national in arhitectura. Unde sunt de mult promisele planuri de urbanism general (Pug)?
- Sub egida Mlpat se lucreaza inca la cele pentru mediul rural. Dar lucreaza de atata vreme... Si tocmai mediul rural este punctul nevralgic, deoarece orasele au probleme diferite, dar la fel de grave. In unele orase din Moldova si Muntenia, s-a ajuns de multa vreme la pierderea specificului. De aceea singurul lucru ce ne mai ramane de facut este sa salvam satele, cate au mai ramas. Guvernantii nu mai pot asista impasibili la distrugerea razanta a patrimoniului national. Ambitia bolnavicioasa a celor care construiesc astazi in satele Maramuresului, de exemplu, este sa epateze, sa zideasca replici ale "Dallasului". Oriunde te uiti, la casele nou aparute in Vrancea, in Alba, in Iasi sau Oltenia, iti scot ochii constructii greoaie, cu balustri la metru, cu acoperisuri bizare, neadaptate nici macar reliefului, daramite contextului traditional. Totul e o apa si-un pamant, romanul isi bate joc de sine insusi, arunca banii pe caraghioslacuri cu lampadare si terase cu umbrelute. Cand casei armonioase, traditionale i se pot face unele extinderi pentru baie si apa curenta, unele adaptari sub acoperisul existent, putand servi astfel pentru turismul agricol, de ce se grabesc unii sa inalte oribili pilastri de beton si marmura? Singuri ne intrebam, singuri ne raspundem, caci ministerele si oficialii de stat, care ar trebui sa urmareasca fenomenul, au alte prioritati pe agenda. Chiar daca Guvernul a lansat Pug-urile pentru mediul rural, in care vor fi stabilite unele directii in constructii (regimul de inaltime, materialele de constructie si finisaj, distanta pana la strada, pana la rau, pana la grajd si sura, precum si alte necesare invataturi), experienta ne invata ca nici acestea nu vor fi respectate, cum n-au fost respectate legile existente pana acum, care contin prevederi destul de dure pe hartie.
- Pentru multi straini, Romania este o miraculoasa rezervatie de traditii si frumuseti, pe care ei le-au pierdut in tarile lor. Un student german imi spunea ca ar da oricat sa poata dormi in sura, pe fan, sau sa mulga vacile si sa tesale caii. El vrea mamaliga, unt din putinei, smantana in oala de pamant, cearsaf aspru de in - toate intr-o casa de lemn. Ce ne-a mai ramas de facut, domnule arhitect?
- Strainii pretuiesc ceea ce ei nu mai au si ne avertizeaza cu toate ocaziile sa nu facem greselile pe care le-au facut ei cu 50 de ani in urma. Lor le place parfumul vremurilor de altadata si simplitatea naturala a vietii rurale. Le place arhitectura plina de bun simt a caselor noastre vechi, splendida lor alcatuire si proportiile armonioase, aspectul ecologic pana in cele mai mici detalii al gospodariei taranesti din Carpati. Asa cum s-a intamplat mereu in relatiile cu forurile internationale, care au fost obligate sa ne impuna si legile, si restrictiile financiare, si liberalizarile economice, cred ca tot aceste foruri, Uniunea Europeana, ar trebui sa impuna Romaniei reguli stricte de salvare a patrimoniului sau traditional. Este singura cale sigura de urmat cu oficialitatile noastre si n-ar strica sa fie conditionata insasi aderarea Romaniei la U.E., de schimbare a opticii fata de traditii.Ion Longin Popescu
Cei interesati ii pot scrie d-lui Teodor Gheorghiu pe adresa: Universitatea Politehnica Timisoara, Facultatea de Constructii si Arhitectura. Tel.: 056/20.31.25
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
