"Un Miracol Adevarat - Rugaciunea"- Concursul nostru se apropie de final -
Concursul "Un miracol adevarat - rugaciunea", initiat de revista noastra la inceputul verii, a avut un ecou extraordinar: pe adresa redactiei au sosit din toate colturile tarii mii de scrisori in care oameni de varste si categorii sociale diferite povesteau intamplari despre credinta salvatoare. Intarzierea publicarii rezultatelor se datoreaza faptului ca nici un plic venit de la dvs. cu mentiunea Pentru concurs nu a fost ignorat, iar noi, cei care am citit sacii cu scrisori, ne-am aflat in dificila situatie de a retine mai multe povestiri si confesiuni decat pot fi premiate. Dupa ce au fost inlaturate, intr-o prima selectie, scrisorile care considerau "minuni" implinirile unor dorinte frivole, delirurile incoerente, compunerile care "literaturizau" stangaci, doar cu gandul la valoarea materiala a premiului, au ramas numeroase povestiri deosebit de impresionante si bine scrise. O buna parte din ele sunt trimise de oameni in varsta, de la tara, care ne impartasesc in limbajul curat al locului, convingerea ca rugaciunile izvorate din credinta adevarata si din iubire materna, filiala, frateasca, sunt infaptuitoare de minuni.
Trebuie sa marturisim ca experienta citirii acestor scrisori a fost pentru noi deosebit de tonica: atat timp cat mai exista destui oameni cu suflet curat, care isi incredinteaza soarta in mainile Domnului, respectand preceptele moralei crestine si pastrandu-si increderea in justitia divina, nimic nu e pierdut. Ideea comuna tuturor povestirilor adevarate ce ne-au fost trimise e ca rugaciunile ne dau o forta miraculoasa, capabila sa vindece boli incurabile, sa influeteze benefic destine, sa aduca impacarea in sufletele chinuite. Felul cum potenteaza credinta puterile noastre psihice si fizice e cu adevarat o minune dumnezeiasca si cele mai multe din mesajele venite de la dvs. o dovedesc. Vom incepe sa publicam, incepand din acest numar, scrisorile care ne-au impresionat cel mai mult, urmand ca, in preajma Craciunului, sa aflati si castigatorii.
Sfanta Fecioara de la Sumuleu-Ciuc
Unii dintre noi se intreaba daca exista minuni. Daca rugamintile noastre sunt implinite. Pe cei sceptici, eu ii asigur ca da! In toamna anului 1994, sotul meu a fost internat in spital cu diagnosticul insuficienta renala cronica. Dupa treisprezece zile de tratamente, medicul mi-a spus ca trebuie sa-l iau acasa si sa ma pregatesc sufleteste, deoarece nu mai exista nici o sansa de salvare. Pe moment, am simtit ca tot cerul se prabuseste pe mine, apoi brusc am simtit o forta launtrica si o voce care striga: "Nu! Nu se poate sa moara". Atunci i-am cerut medicului sa faca urgent un transfer la Spitalul Judetean din Miercurea-Ciuc, unde sotul meu a inceput tratamentul de hemodializa. Cu toate eforturile facute de doctorul Varga Stefan, starea lui era din ce in ce mai critica, era inconstient, cu mintile ratacite, nu mai recunostea pe nimeni si slabea pe zi ce trecea. Eu si copiii eram disperati. Ne rugam in fiecare zi ca Dumnezeu sa faca o minune. Si aceasta minune s-a produs. Cineva m-a sfatuit sa merg la manastirea de la Sumuleu-Ciuc, unde exista o statuie a Sfintei Fecioare, care dateaza de la inceputul secolului al Xvi-lea, despre care se spune ca este facatoare de minuni. Am dus cateva obiecte de lenjerie intima ale sotului meu si am mers la manastire, unde am luat legatura cu un calugar caruia i-am povestit toate cele intamplate. Acesta m-a sfatuit sa merg in biserica si sa ma rog cu credinta la Sfanta Fecioara. Am facut intocmai, dupa care cu hainele sfintite de calugar am mers la spital, unde am rugat o femeie de serviciu sa-l imbrace pe sotul meu cu hainele aduse.
Stateam infrigurata la usa salonului si priveam, inmarmurita, cum sub ochii mei privirea sotului meu isi recapata luciditatea. Pentru prima oara, dupa mai bine de o luna, m-a recunoscut, m-a chemat langa el, m-a intrebat ce facem eu si copiii si mi-a cerut apa si mancare. De atunci inainte, refacerea lui s-a produs intr-un mod rapid, iar astazi pot spune ca, desi face de mai bine de sase ani dializa de trei ori pe saptamana, este alaturi de mine si de copii. Cu toate ca situatia noastra materiala este foarte grea (avem datorii mari la intretinere, iar eu sunt somera), ii multumesc zilnic lui Dumnezeu si Sfintei Fecioare ca mi-au ascultat rugamintile si ca suntem si astazi o familie intreaga.
Le doresc tuturor oamenilor bolnavi sa aiba incredere in Dumnezeu si sa se roage cu credinta, pentru ca El ii va ajuta. Eu am vazut cu ochii mei cum Dumnezeu poate sa faca minuni, numai in cateva clipe.
Neagos Mihaela - cartier Buciu, bl. 26, sc. A, ap. 10, et. 2, loc. Gheorgheni, jud. Harghita
"Doamne, lasa-ma sa traiesc cu o zi mai mult decat fata mea!"
Sunt o femeie care a crezut si crede in Dumnezeu. Au trecut multe necazuri peste mine, pe care numai cu ajutorul Celui de Sus le-am putut indura. Intr-o zi, am simtit o durere puternica in mana dreapta, mai jos de umar. Cand m-am uitat, aveam o umflatura mica. Pe moment, nu i-am dat importanta. Zilele treceau, umflatura devenise o buba mare si se innegrise. Ma durea foarte tare. M-am dus la spital. Acolo, doctorii mi-au spus ca trebuie sa ma opereze, fiind suspecta de tumora canceroasa. "Doamne, nu se poate!", m-am gandit. Am refuzat operatia, nu pentru ca mi-era frica, ci pentru ca aveam acasa o fata handicapata, total dependenta de mine. "Ce se va face fara ajutorul meu, cui ii va ramane?" Intrebari puse de o mama disperata. Ma rugam in fiecare zi: "Doamne, lasa-ma sa traiesc cu o zi mai mult decat fata mea, sa o pot ingriji si ajuta, sa nu ramana singura".
Nu-mi venea sa cred si totusi stiam ca puterea si mila lui Dumnezeu sunt mari. Nu-mi ajunge toata ziua si nici nu am cuvinte destule sa-I multumesc Domnului, pentru ceea ce a facut pentru mine si fata mea.Neagoe Marioara - str. Avram Iancu nr. 6, Lugoj, jud. Timis, cod 1800
Rugaciunile parintelui Dionisie
In luna iunie 1998, sotul meu s-a trezit "peste noapte" cu ganglionii latero-cervicali inflamati. Dupa numeroase investigatii la Tulcea si Constanta, rezultatele erau bune. Ajuns la Spitalul Militar Central (fiind ofiter), supus tomografiei computerizate, i s-a depistat carcinom epidermoid de rinofaringe pe peretele posterior drept. I s-a recomandat cobaltoterapie, 35 de sedinte, in paralel cu citostatice, dar dupa sapte zile nu se mai putea tine pe picioare, slabise, nici saliva nu o mai putea inghiti. Medicii nu ne-au mai dat nici o sansa de vindecare, spunandu-ne ca va mai dura o luna cel mult, evolutia fiind rapida. Impacati cu gandul ca numai Dumnezeu stie zilele omului, am renuntat la tratament si am venit acasa, mergand la Manastirea "Celic Dere" (Tulcea), unde l-am intalnit pe parintele Dionisie care, vazandu-l chel, i-a spus sa se spele pe cap zilnic cu ceai de busuioc, ca parul ii va creste din nou. Asta a fost prima minune care s-a intamplat. Intr-o luna de zile, sotul meu avea din nou par pe cap, ca si cand nu se intamplase nimic. Tot parintele Dionisie ii citea in fiecare zi de luni, miercuri si vineri Sfantul Maslu, si duminica, dupa slujba, Molitvele Sfantului Vasile. Acest preot era singura lui sansa de a fi salvat. Eu citeam nopti la rand cu candela si cu lumanari aprinse tot ce imi spusese parintele Dionisie: acatiste, rugaciuni. Am fost tot timpul alaturi de sotul meu, sprijinindu-l moral, incat, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, trecuse si acea luna fatidica pe care ne-o mai dadusera medicii, si sotul meu se simtea din ce in ce mai bine. Incepuse sa-si recapete curajul si increderea ca viata lui nu se va sfarsi. In acest timp, am mers si ne-am rugat pe la multe manastiri, biserici, la Dervent, la Crucile facatoare de minuni, si minunea s-a si intamplat. Mergand la control, tot la acelasi medic, in urma tomografiei nu s-a mai evidentiat nimic. S-au speriat si medicii cand l-au vazut ca isi revenise complet. De atunci, nu este zi de sarbatoare sau de duminica sa nu participam la slujba si sa nu ne rugam Bunului Dumnezeu, sa ne tina sanatosi si sa ne dea zile sa ne crestem fetita, care nu are decat 5 anisori si are mare nevoie de parintii ei.
Cu respect, doresc intregii redactii multa sanatate si Bunul Dumnezeu sa va aiba in paza!Coman Angelica - str. Aleea Cristina nr. 9, bl. Mapn, sc. B, ap. 7, et. 3, Tulcea
Un vis adevarat
Aprige sunt vicisitudinile vietii si incredibile mesajele ce vin din cand in cand din lumi neintelese de noi, ca sa potoleasca parjoluri sufletesti pustiitoare...
Peste mica noastra familie se abatuse ca trasnetul un verdict necrutator: ciroza hepatica tip B si C si o singura salvare - transplant hepatic. "Doamne, nu!", tipam disperata. Mintea unei mame nu putea cuprinde, nu putea accepta, nu putea intelege drama copilului ei atat de napastuit.
Unica mea fiica, ratiunea mea de a trai, speranta batranetilor noastre, incepuse sa slabeasca, sa oboseasca, iar paloarea ei se accentua de la o zi la alta. Refugiata in rugaciuni, singuratate si post, ea se scufunda din ce in ce mai mult in resemnare, in neant... "Doamne, nu!", tipam cuprinsa de deznadejde, de disperare. Firicelul de speranta ce mai palpaia era indreptat prin rugaciune spre cer... "Salveaza-ne, Doamne!".
Si dupa luni grele de zbucium, de chin, de lupta, o luminita s-a aprins: induiosati de lacrimile unei mame, ale unui tata, ajunsi la capatul puterilor, niste inimi miloase ne-au ajutat sa ne indreptam spre Italia, spre operatie, spre salvare. Au urmat alte zile, alte nopti, luni intregi de asteptare, de disperare, lacrimi si rugaciuni: "Va fi posibil? Va rezista?". Intr-o noapte, speranta si linistea pierduta mi-au fost redate de un vis cutremurator. Se facea ca eram in gradina din fata casei. Gradina nu avea flori, in schimb avea doua balti mari: una in dreapta, alta in stanga si o carare ingusta intre ele. Balta din stanga era limpede, balta din dreapta neagra si vascoasa. Eu priveam plangand si-mi frangeam mainile, neputincioasa, si atunci pe poteca cea ingusta a aparut o femeie in vesminte lungi, cernite, purtand niste crengi pe care le tot incrucisa, facand semne misterioase peste balta cea intunecata. Pasea oarecum prin aer, dand ocol baltii din dreapta. Aceasta a inceput sa clocoteasca, involburand maluri negre din afund spre suprafata si, pe masura ce crengile le atingeau, apa se limpezea, devenind cristalina, in timp ce minunata aparitie se topea disparand usor, usor.
M-am smuls cutremurata din visul acesta clar ca o realitate, cu convingerea ca frumoasa femeie a fost Maica Domnului, care mi-a ascultat rugaciunile si a pogorat sa ne ajute. O pace de mult timp pierduta mi-a invadat fiinta, iar certitudinea ca fata mea va invinge crunta boala mi-a uscat lacrimile. Dupa cateva zile, a sosit vestea ca operatia a avut loc, ficatul cel nou functioneaza si greul a fost depasit. Cand am primit stirea, le-am spus tuturor: "Stiam!".
Dupa o vreme, fiica mea a revenit in tara, acasa, dar au urmat alte incercari: o spitalizare (dupa drumul cu avionul) cu o coma de 9 zile (apoi 4 zile in semicoma). Minunea a continuat. La cateva zile de la inceputul comei, cineva din familie s-a dus la preotul Ioan Cucu, la Catedrala Ortodoxa Romana "Sf. Gheorghe" din Brasov (pe care nu-l cunosteam), si i-a expus cazul fiicei mele. Acest preot ne-a transmis (citind dintr-o carte veche) urmatoarele cuvinte: "Bolnava are apa cu sange la creierul mic, dar in cea de a noua zi se va trezi si va trai". Minunea este ca nu i se pusese inca diagnosticul, nimeni nu stia ce are (era inca in analize) si nici cat va dura! Ei bine, prezicerea preotului s-a implinit! A noua zi, fata s-a trezit si acum este bine (satisfacator) si traieste. Au trecut doi ani de atunci.
Nicoleta Andrei - loc. Sinaia-Cumpatu,
str. Garbovei nr. 8, cod. 2180, jud. Prahova
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
