Bucatarie de vara
de pe tarmul Mediteranei- ieftina si usor de preparat -
Piperada
Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 kg rosii, 4 ardei iuti verzi, 3 cepe, 8 oua, 4 felii subtiri de jambon, 2 catei de usturoi, 2 linguri ulei de masline, 1 varf de cutit piper, sare.
Mod de preparare: Se oparesc rosiile, se curata de pielita si de seminte (prin presare) si se taie bucati. Ardeii iuti se taie in doua, se indeparteaza semintele, se spala si apoi se taie lamele. Ceapa curatata se toaca marunt, iar cateii de usturoi se zdrobesc sau se preseaza. Se toarna uleiul intr-o tigaie, se lasa sa se-ncinga si se calesc 5 minute ceapa, ardeii iuti si usturoiul. Se adauga rosiile, sare si piper si se lasa sa se dunstuiasca aproximativ 15 minute, amestecand intruna. Se bat ouale, se toarna peste compozitie si se amesteca cu o spatula pana ce se incheaga. Se pune piperada pe un platou, se asaza deasupra feliile de jambon prajite separat si se serveste imediat.
Pachetele de sunca si vinete
Ingrediente (pentru 6 persoane): 2 vinete, 2 linguri de ulei, 6 felii de sunca (jambon), 2 linguri unt, salata verde.
Mod de preparare: Se spala vinetele, se taie rondele si se rumenesc 10 minute la foc mic, in uleiul incins. Se infasoara rondelele (cate 2-3) in feliile de sunca, se fixeaza capetele acestora cu scobitori (pe orizontala) si se prajesc intr-o tigaie de teflon, in 50 g de unt. Inainte de a le servi, se asaza in farfurii, pe frunze de salata, se sareaza si se pipereaza.
Salata cretana cu dovlecei si ceapa
Ingrediente (pentru 6 persoane): 1 kg dovlecei mici, 300 g ceapa mare, 300 g ceapa marunta (de arpagic), 4 catei de usturoi, 3 linguri ulei de masline, 70 g stafide, 70 g boabe de ienupar, 1 lingura boabe de coriandru, 1 lamaie, 100 ml vin alb sec, 2 linguri pasta de tomate (bulion), 1 varf de cutit piper, 1 legatura busuioc verde, 1 foaie de dafin, sare.
Salata de rosii cu sardele
Ingrediente (pentru 6 persoane): 12 rosii, 12 fileuri de sardele marinate, 4 cepe albe mici, 50 ml ulei de masline, zeama de la o lamaie, 1 legatura busuioc, 2 crengute de cimbru, 1 varf de cutit piper, sare.
Mod de preparare: Se scot sardelele, se scurg, se taie fasii, se pun intr-un castron si peste ele se toarna uleiul amestecat cu zeama de lamaie. Rosiile se oparesc, se curata de pielita si de seminte, se taie cubulete. Busuiocul, spalat si scuturat, se taie fasii cu foarfeca, iar ceapa se toaca marunt. Se amesteca ceapa, busuiocul, cimbrul si rosiile cu sardelele, se condimenteaza si se servesc imediat.
DulciuriFoitaj cu umplutura de pepene
Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 rulou de aluat de foitaj, 1 pepene galben, 50 g unt, 250 g frisca batuta. Pentru ornat: 6 fire de menta proaspata, cateva fructe de padure.
Mod de preparare: Se-ncinge cuptorul la 180ÂșC. Se curata pepenele de coaja, se taie in doua, se indeparteaza semintele, dupa care se taie miezul fasii. Se topeste untul intr-o tigaie mai mare, se presara feliile de pepene cu zahar pudra si se pun in unt sa se caramelizeze, stropindu-le, din cand in cand, cu zeama pe care-o lasa. Se scot din tigaie si se lasa sa se scurga si sa se raceasca. Se-ntinde aluatul in tava de la aragaz (tapetata cu hartie de pergament), se-nteapa din loc in loc cu furculita, se presara cu jumatate din zaharul tos si se baga la cuptor circa 20 de minute, avand grija sa nu se caramelizeze prea tare. Se lasa sa se raceasca, dupa care se decupeaza - cu un cutit cu lama dintata - cate 3 dreptunghiuri egale. Se "monteaza" prajitura, asezand un strat de aluat uns cu frisca, peste care se pune un aluat cu pepene caramelizat. Se incheie cu un strat de foitaj si se decoreaza cu zahar tos, frunzulite de menta si fructe de padure.