Povesti cu margele de sticla, insirate deVirginia Linul Ros"Cu sprijin american, s-a salvat arta costumului nasaudean"
Targul Floriilor, organizat anul acesta la Muzeul Taranului Roman - locul de intalnire, in preajma marilor sarbatori crestine, a celor mai buni mesteri din tara - a adus din nou in atentia bucurestenilor superba traditie a portului nasaudean. Rar poti intalni atata mandrie si forta de expresie, cata au femeile din aceasta parte a tarii, carora nu le e rusine sa faca si astazi meseria stramoaselor lor. Ascultati povestea Virginiei Linul Ros, pe care o dedic drept-credinciosilor in zilele luminate ale Invierii Mantuitorului, precum si tuturor celor care nu si-au pierdut increderea in perenitatea traditiei romanesti.
"De micuta, m-o pus <<mica>> sa cos cu margele"
Imbracata in costumul ei nasaudean de pe Salauta, Virginia Linul Ros este "dreapta ca raza", mandra ca floarea de ruja-bujea, frumoasa cum numai "fetele de sub deal" pot fi. Cand merge printre oraseni, lasa in urma miresmele curate ale "panzaturii" si fosnetul discret al "bertitelor" din jurul gatului. Frumusetea costumului pe care-l poarta intrece chiar si florile primaverii. Toata viata ei (a implinit nu de mult 30 de ani) e legata de munca si de creatie, de "masa cu margele" si de acul de cusut. Tarziu, in ultimii 5-6 ani, si-a dat seama ca ceea ce face ea si surorile "cele iubite" si mama "cea sfanta" se numeste arta. Dar pana sa ajunga acolo, Virginia a inceput astfel:
"De micuta m-o pus <<mica>> sa cos cu margele. Fiind scunda, numai de sase ani, imi dadea sa cos partea de jos a chieptarului, iar mai tarziu, incet-incet, am ajunsa sa cos chieptare intregi, braie, curele, bertite. Daca era zor pe camp, la treierat sau ceva, ne lua <<mica>> cu dansa, lasandu-ne un timp sa <<ne aerisim>> ochii, sa alunge punctele negre provocate de atata privit la margelele acelea micute ca gamalia, intai de sticla, apoi de plastic, dar mereu greu de ales si de insirat pe ata. Ne spunea sa ne inchipuim ca e un joc si ne indemna sa ne intrecem din ac, ca erau multe comenzi, mai ales de sarbatorile Pastelui si Craciunului. Dara, de ne lua la camp, tare ne bucuram sa mai schimbam lucrul. Puneam baraboii (cartofii), umblam la capaluit (prasit) si pazeam vacile si mieii. Fiecare copil avea lucrul lui. La noi, in familie, totul era bine organizat. Pe primul plan se afla insa lucrul de mana, invatat si de <<mica>> de la batranele satului. Bunica - Dumnezeu s-o ierte! - venea in fiecare sambata si ne facea-n cuptior. Ne facea pita, cocorazi (placinte) cu branza si curechi, cocorazi cu cozi de ceapa si cozi de marar, colaci (cozonaci) si turta de malai. Trecu vremea si ne facuram mai maricute, bune de mers la joc, la plimbare, duminica. Dar - ti-ai gasit cu <<mica>>! - sa ne lase de capul nost. Aveam porunca: cine nu merge la biserica nu are slobod a iesi din casa in dupa-amiaza aceea. Zicea <<mica>>: Tu, fete, numai asa ii sarbatoarea intreaga! Noi nu ieseam din cuvantul ei, si nici astazi, femei la casa noastra, nu iesim."
Americanii si florile de pe Somes...
Daca sunteti curiosi, dragi cititori, sa aruncati o privire mai de aproape asupra costumului Virginiei, iata o "poza" pastrata de sute de ani si care va ramane, crede ea, la fel si in viitor, "cata vreme vor fi flori pe camp": "Pe cap, port o palarie de paie, cu cununa de oglinzi, din cele facute de lelea Viorica Acaprii, sangura mestera ramasa pe Valea Salautii. Am o camesa cusuta cu <<pene>>, cu sar in umar si sare pe dupa cot, in toate culorile pamantului. La noi, la deal, cresc multe flori, dara sunt trei ce le-ntrec pe toate: trei-frati-patati, ruja-bujea si tataisele. Culorile lor imi sunt cele mai dragi, ca le pun pe chiept, in cusatura pe dupa ac. La grumaz, adun <<cuiburi de viespe>>, iar la gat - gulerul cu sipca si coltunasi. Nu uit de bertite sau zgardane, din greu inrosite cu margele. Poalile sunt neaparat albe, tivite cu sipca cu coltunasi, peste care se zbat, in joc, panzaturile (surturile). Ele sunt parechi, dar partea din fata ii numai cu o alesatura, pe cand cea din spate - cu mai multe. Cand ii frig, imbrac chieptarul, tot cu margele, infundat, sa tina corpul drept si mandru. In picioare am opinci si strimci (ciorapi) de lana, numa bune la joc."
- De ce surtul din fata are mai putine flori decat cel din spate?
- La noi, intalnesti mai mult jocul de doi. Cum nu e joc fara babe care stau pe margine, e bine sa pui mai multe alesaturi pe panzatura din spate, sa aiba ele ce comenta; cu cat ai mai multe, cu atat te lauda si te alduiesc, ca esti vrednica si bogata. Dara in fata, pentru ce trebuie atatea flori? Partea asta este catre baiat, or dansul nu cata la aieste lucruri; este destula floare in obraji si in ochii fetei, aceea il incanta, aceea il subjuga. Care fata e mai draguta, aceea are parte de mai multe jocuri si toate la inceput. Cele mai uratele se multumesc cu jocurile de la urma.
- Dar maneca, de ce ai pus atatea margele pe dansa? Nu atarna prea greu?
- Se mai poarta astazi jocul de doi la Salva?
- Dupa Revolutie, multe s-au schimbat. Cu sprijin american (Aid To Artisans - Ata), s-a salvat arta costumului nasaudean. Cinci ani am lucrat intens pentru firme din America si am iesit la lumina, am venit din nou in atentia publicului. Nu cu lucruri stricate, dara cu cele adevarate, din mosi-stramosi, ca asta a fost conditia pusa tuturor de Ata. Din partea dansului insa, in Salva mai sunt flacai si fete care n-au uitat de pe cand jucau in ansamblul condus de sora mea, Lucia. Dar autoritatile si consilierii au oprit orice speranta, dand drumul la discoteci, macar ca d-l Filip, un cineast cunoscut, a obtinut o medalie de aur in Spania cu un film despre ansamblul nostru. Vine un consilier si spune: n-aveti voie sa repetati in postul Pastelui! N-aveti voie sa imbracati ciufuri (masti)! Nici de la Primarie nu vedem interes, si e pacat ca se pierde dansul de pe Valea Salautei. Intr-o seara, m-am dus cu Lucia la discoteca. La un moment, a facut ea un semn catre ceterasii care ne urmasera. Baietii din fostul ansamblu atat au asteptat. Spre surprinderea tuturor, a inceput jocul, asa, ca pe la noi. Pana dupa miezul noptii, nimeni n-a mai dansat alt dans, decat ce invatasera ei pe vremea cand umblau in turnee prin Europa. Atunci am inteles ca, daca este interes, tinerii nu refuza; ei nu pot fi facuti raspunzatori pentru pierderea unui tezaur; raspunderea e a celor ce conduc comunitatea.
"Zis-a mama ca mi-o da/ Zestre, cand m-oi marita..."
- Cu trei fete in casa, imi imaginez ca mama a avut destule probleme cu zestrea. Sa le faci la toate cam la fel, sa nu se supere, nu e usor lucru. Ce v-a daruit mama Virginia (tot Virginia!) la nunta?
- Ne-a daruit la toate la fel, nu l-a uitat nici pe fratele nostru. Am fost o familie instarita, ca am muncit toti din greu. Am avut noroc ca n-au putut comunistii deschide colectiv si pe la noi. Uite ce ne-a strigat mama, sa auda toti mesenii:
- cingeaua (prosoape) fara numar; draperii, procute (covoara), toluri din lana tesute cu vazdoage (garoafe) si trifoi ori cu laturi (capete de lana care raman afara);
- patru costume intregi, facute sa n-aibe nime-n sat ca noi; camesi cu margele din cele grele, ale mele - in combinatie de portocaliu si maro, cu motive geometrice aurii;
- cearceafuri de pat, garnituri, mobila, tacamuri, vesela, oale, tot ce tane de casa unei femei.
La care a mai adaugat ceva pamanturi, pentru mandria ei, sa avem ce n-are nime, sa fim vazute-n sat. Asa am facut un muzeu acasa. De veniti la Salva, in curand veti gasi casa noastra cea noua (toate surorile avem case noi), cu muzeul deschis pentru turisti. Avem acolo traistute de panzatura, tesute in tiara (razboi), apoi cusute cu "pene", cu margele sau jumatati de crusita (cruci); avem costume barbatesti, clopuri cu pana de paun, curele cu margele. Zece costume sunt din cele vechi, de suflet, pastrate fain, pachet; 15 panzaturi adunate din sat, de la batrane; costume pe care numai eu le cunosc, si cu margele, si cu pene, si cu jumatati de crusita. La fel au surorile mele si la fel or avea si copiii nostri.Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tanjala
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
