Masa De Pasti- Patru retete cu miel -Pulpa de miel cu salvie si tarhon Ingrediente (pentru 6 persoane): 2 kg pulpa de miel, 1/4 ceasca salvie proaspata (taiata mai mare) sau uscata, 2 linguri tarhon, 1 catel de usturoi, 1 ceapa mijlocie tocata marunt, 1-2 linguri ulei, 1 ceasca vin alb, 1/2 ceasca supa concentrata de pasare (Knorr+apa).
Mod de preparare: Se-ncinge cuptorul la 180¡C. Se curata carnea cu un cutit mic si ascutit si se freaca cu uleiul in care s-au amestecat bine tarhonul, salvia, usturoiul zdrobit si ceapa tocata. Se pune intr-o tava mai adanca, in care s-a turnat putina apa, ca sa nu se prinda carnea de fund, se baga la cuptor si se prajeste - fara capac - circa o ora si 15 minute. Apoi se scoate, se aseaza pe un fund, se acopera cu o folie de plastic si se lasa asa 10 minute, dupa care se taie felii. Intre timp, se pune tava pe foc, se toarna in sosul lasat de carne vinul si zeama de pasare, amestecand bine si razuind grasimea de pe fundul tavii. Se lasa sa dea in clocot, se face focul mai mic si se fierbe incet, 5 minute. Se toarna peste feliile de carne, asezate in farfurii.
Cotlete de miel cu sos de rosii si menta
Ingrediente (pentru 6 persoane): 12 cotlete de miel (a circa 75 g), 1-2 linguri ulei de masline. Pentru sos - 3 rosii mijlocii, 1 lingurita otet de mere, 2 lingurite zahar, 1 ceapa verde tocata, 2 lingurite menta proaspata taiata marunt.
Mod de preparare: Se curata de grasime si pielita oasele de la cotlete. Se-ncinge uleiul si se prajesc la foc iute circa 2 minute pe fiecare parte (ca sa se-nchida porii) si pe urma inca un minut pe o parte si pe cealalta. Se servesc cu sosul de rosii, care se prepara in felul urmator: se oparesc rosiile, se baga imediat in apa rece, se scot, se curata de pielita si de seminte (prin presare) si apoi se taie marunt. Se pun intr-o cratita impreuna cu otetul de mere, zaharul si ceapa tocata, se dau in clocot, se face focul mai mic si se lasa sa fiarba incet circa 5 minute. Se ia sosul de pe foc, se tine cel putin o ora la temperatura camerei, se incorporeaza menta si se serveste cu cotletele prajite.
Mancare de miel cu vinete
Ingrediente (pentru 4-6 persoane): 1 kg spata de miel fara os, 500 g rosii, 2 vinete lunguiete, 2 cepe, 3 catei de usturoi, 3 linguri ulei de masline, 20 g unt, 2 linguri otet alb, 100 ml vin alb sec, 1 foaie de dafin, cateva fire de menta, sare, piper alb macinat.
Mod de preparare: Se spala vinetele si se taie bucatele de 1 cm. Rosiile se oparesc, se curata de pielita si se taie cubulete. Se curata carnea de grasime si fibre si se taie bucati mai mari, iar ceapa si usturoiul se toaca marunt. Se-ncinge uleiul intr-o cratita mai mare si se prajesc, pe rand, bucatelele de vanata, la foc potrivit, amestecand intruna. Apoi se scot; in cratita se pune untul si se prajesc (la foc iute) bucatile de carne. Se scot si ele si in grasimea ramasa se dunstuiesc ceapa si usturoiul. Se pun inapoi in cratita bucatile de vanata si de carne, se adauga rosiile, otetul, vinul, foaia de dafin, se sareaza, se pipereaza si se lasa sa fiarba - cu capac - circa o ora la foc mic, amestecand din cand in cand si adaugand - daca e nevoie - putina apa. Cand mancarica e aproape gata, se incorporeaza frunzele de menta spalate si taiate marunt, iar cateva se presara deasupra. Se serveste calda, cu salata verde.
Miel "Lancashire"
Mod de preparare: Se incinge cuptorul la 160¡C. Se unge cu unt sau cu ulei un vas de Jena mai mare, se curata cotletele, se dau prin faina (care se pastreaza) si se prajesc in grasimea incinsa intr-o tigaie, pana ce devin aramii pe ambele parti. Apoi se scot si se aseaza in vasul de Jena. In tigaie, se calesc ceapa, telina si pastarnacul, se scot si se pun peste cotlete. Urmeaza faina, care se prajeste si ea, amestecand intruna, pana ce se rumeneste bine. Se stinge cu zeama de carne, turnata putin cate putin si se amesteca in continuare pana ce incepe sa fiarba. Se adauga ciupercile, piperul, sarea, ierburile aromate si sosul Worcester, se lasa sa fiarba incet 10 minute si se toarna peste cotlete. Deasupra se asaza feliile de cartofi (suprapuse) in asa fel incat sa acopere perfect carnea si legumele. Se baga - cu capac - in cuptorul incins si se lasa o ora si 15 minute. Se ia capacul si se mai lasa 30 de minute ca sa se rumeneasca cartofii si sa devina crocanti.
DulciuriPasca cu branza de vaci
(reteta germana) Ingrediente: 250 g faina, 150 g zahar, 80 g unt, 1 ou, 1 galbenus, 1 varf de cutit de sare, faina pentru framantat. Umplutura: 3 oua, 600 g branza de vaci nu prea grasa, 50 g unt, 150 g zahar, 200 g smantana, 1 lingura praf de copt, zahar pudra.
Mod de preparare: Se amesteca faina, zaharul, untul, oul, galbenusul de ou si sarea, framantandu-se repede, pana se obtine un aluat omogen. Se inveleste intr-o foaie de plastic si se pune o ora la frigider. - Doua treimi din aluat se intind cu sucitorul pe tabla de prajitura, presarata cu faina si se aseaza apoi pe fundul unei forme rotunde, cu diametrul de 26 cm. Aluatul ramas se intinde pe marginea formei, de jur-imprejur. - Umplutura: Se despart ouale. Se pune branza de vaci sa se scurga pe o sita. Se amesteca bine untul, zaharul si galbenusul de ou, pana cand zaharul se dizolva complet. Se combina cu branza scursa, smantana si praful de copt. Se bat albusurile spuma si se introduc si ele in compozitie. - Se intinde amestecul de branza de vaci peste aluatul din forma. Se baga la cuptor si se coace circa 45-50 de minute, la treapta a treia a aragazului. Dupa ce pasca e gata, se stinge cuptorul, dar prajitura se mai lasa inauntru inca zece minute. Se scoate afara si se lasa sa se raceasca in forma, asezata pe un gratar. Inainte de a se servi, se pudreaza cu zahar praf.