Editorial

In Nato nu se intra cu declaratii. Politicienii romani sunt specialisti in declaratii de bune intentii. Daca tot ce s-a spus in deceniul care s-a scurs dupa rasturnarea totalitarismului s-ar fi infaptuit, Romania ar fi fost de mult in Nato si Ue, tranzitia s-ar fi incheiat si criza economica ar fi l...

In Nato nu se intra cu declaratii

Politicienii romani sunt specialisti in declaratii de bune intentii. Daca tot ce s-a spus in deceniul care s-a scurs dupa rasturnarea totalitarismului s-ar fi infaptuit, Romania ar fi fost de mult in Nato si Ue, tranzitia s-ar fi incheiat si criza economica ar fi luat sfarsit. Din pacate, cum ne-am obisnuit, politicienii nostri spun ceva si fac - de obicei - altceva. Atat Occidentul, caruia ii sunt destinate cele mai multe dintre "zicerile" conducatorilor politici (din motive, evident, economice), cat si cetateanul de rand dau tot mai putina importanta unor astfel de "manifestari", stiind ca, in Romania, daca se schimba ceva, se schimba sub presiunea imprejurarilor. Tranzitia, cata s-a facut, s-a realizat pentru ca economia are nevoie de bani, care se gasesc numai in Occident, de unde vin cu anumite conditii. Deschiderea negocierilor de aderare la Ue s-a initiat in 1999 la Helsinki, pentru ca Vestul s-a decis sa trateze fara discriminare toate tarile din Est, care ii indeplinesc criteriile. Dar, din perspectiva primelor consecinte (anularea vizelor de calatorie), romanii trebuie sa mai astepte. Pentru ca in plan concret nu s-a facut (aproape) nimic. Chiar si vecinii nostri bulgari - cu care imparteam ultimul loc printre aspirantii la integrare - stau acum mai bine. Pentru a calatori in Occident, ei nu mai au nevoie de vize.
Sambata trecuta, pe 31 martie, politicienii romani au mai "produs" o declaratie. La Snagov, reprezentantii Puterii si ai Opozitiei (cu exceptia extremistilor Prm-isti), ai organizatiilor societatii civile, ai institutiilor obstesti si ai presei, au analizat si au imbunatatit cu propuneri o "Declaratie-apel a participantilor la Forumul Nato 2002", declaratie prin care s-a urmarit sublinierea aspiratiei majoritatii absolute a cetatenilor ca tara sa fie integrata in structurile euro-atlantice. Ani la rand, sondajele de opinie au aratat, de altfel, ca 80-90% dintre romani doresc plasarea sub "umbrela" Nato. Occidentul ar trebui sa fie impresionat ca o intreaga natiune, in frunte cu cei mai de seama politicieni ai ei, vrea sa adere la organizatia care - prin forta ei militara si politica - a asigurat stabilitatea in Europa si a potentat caderea comunismului. Numai ca Nato nu pare deloc sensibilizat. Declaratii privind dorinta de aderare s-au mai facut. Dar Nato a cerut intotdeauna o serie de transformari concrete in structurile politico-economice si militare ale Romaniei, pentru ca acestea sa devina compatibile cu cele ale sale. Integrarea nu se face pe declaratii si promisiuni. Oricata dorinta ar demonstra clasa politica in vederea realizarii actului, fara fapte ea nu se va implini niciodata. Vorba poetului: "geaba chichirez vointa, daca nema putirinta!". Am adaptat, desigur, citatul.
Clasei politice romanesti ii lipseste tocmai vointa de a face ceva palpabil. Declaratia-apel de la Snagov a fost sustinuta - cu amendamente - de toate partidele (cu exceptia - normala - a Prm-ului), de actualul si fostul presedinte, de Biserica si sindicate, de organizatiile civice si medii etc. Ea recunoaste ca Romania are nevoie de Nato si ca, in acest scop, daca aderarea se va realiza, pretul trebuie platit "cu conditia ca el sa fie rational si suportabil economic, social, politic si militar". Mai mult, cetatenilor li se cere "sa-si asume partea lor de raspundere pentru reusita conditiilor de aderare" si "sa-si uneasca eforturile pentru crearea coeziunii nationale si sociale, pe baza de performanta economica, dialog, toleranta si respectare a valorilor general umane, fara de care nu ne putem atinge telurile propuse". Amendata de unii politicieni ai Opozitiei, in frunte cu fostul presedinte, Emil Constantinescu, dar asumata si de acestia, Declaratia-apel pare a indica un impresionant consens national, de care Nato ar trebui sa tina seama. "Dorinta Romaniei de a adera la un sistem de securitate comuna este fireasca si nu reprezinta un act de ostilitate sau o amenintare pentru nici unul dintre vecinii Romaniei", se sustine in textul declaratiei, pentru a bloca presiunile pe care Rusia le-ar putea face in vederea renuntarii, in octombrie 2002, la Praga, a extinderii organizatiei.
Consensul este, intr-adevar, impresionant. Dar Nato cere, cum am mai spus, fapte, nu vorbe. Or, din actiunile Puterii, lucrurile apar altfel. De la repunerea in functiune a unor vechi slujbasi ai Securitatii, specializati in "lupta impotriva imperialismului american si a militarismului occidental", la incercarile de stopare a efortului Cnsas de exorcizare a societatii romanesti pervertite de comunism, prin deschiderea arhivelor aceleiasi Securitati, de la tergiversarea Reformei, prin revenirea la politica de subventionare mascata a "gaurilor negre" din industrie, la neindeplinirea conditiilor puse de Fmi, totul vine sa demonstreze ca, in plan concret, Puterea este departe de a realiza compatibilitatea structurala cu Nato. Ba chiar, s-ar putea spune, face pe dos ceea ce ar trebui sa faca. Pana in octombrie 2002, Armata trebuie restructurata in sensul eficientei si interoperabilitatii cerute de Nato. D-l Mircea Pascu, ministrul Apararii, a sustinut ca proiectul acestei restructurari - negociat cu Nato - va fi indeplinit. Dar, la doar trei zile de la intalnirea de la Snagov, generalul de armata Mihail Popescu, seful Statului Major General, a aratat ca Armata se prezinta intr-o stare jalnica atat ca dotare, cat si ca posibilitati de instruire a personalului. Cand fondurile se duc pentru sustinerea unor intreprinderi neviabile, de unde sa se mai gaseasca bani si pentru modernizarea si echiparea Armatei? Ce pret "rational si suportabil economic" mai trebuie sa plateasca multimea saracita a cetatenilor, pentru ca lucrurile sa se indrepte? Inclin sa cred ca, asa cum au facut-o si pana acum, politicienii romani mizeaza, pentru admiterea in Nato, pe alte "criterii". Acestea ar fi stabilitatea sociala a tarii si pozitia ei geo-strategica intr-o zona de turbulente etnice, economice si militare.
Politicienii romani spera, asadar, ca Nato va consimti sa acopere macar o parte din costurile integrarii, pentru ca are nevoie de baze instalate solid in zona. Chiar daca in Serbia lucrurile tind sa se normalizeze, mutarea "focarului" in Macedonia si evolutia politica din Moldova ar trebui sa dea de gandit strategilor aliantei, sa-i oblige sa revalorizeze situatia Romaniei. Daca nu poate fi sustinuta economic, admiterea tarii s-ar putea realiza printr-o decizie politica bazata pe argumentul stabilitatii. Argument, sustinut, extrem de fragil, pentru ca in Romania exista destule forte care voiesc cu orice pret sa impiedice integrarea tarii in structurile europene si euro-atlantice. Cine ar mai putea sustine ca Romania este stabila, daca presiunea "cazanului economic" ar duce la o explozie? Ar mai accepta vreunul dintre conducatorii Nato argumentul politic, daca Miron Cozma, pentru eliberarea caruia unii politicieni - in special Prm-isti - militeaza, va organiza o noua mineriada? Cum va reactiona Vestul daca, pana la reuniunea Nato de la Praga, se va produce vreun nou incident etnic de tip Targu-Mures? Cum vechile structuri ale Securitatii nu au fost desfiintate, iar elemente ale lor sunt chiar reactivate oficial, totul devine posibil.
Ce rost a avut, in contextul dat, intalnirea de la Snagov? Un motiv ar putea fi ca, desi nominalizata pe primul loc in randurile candidatelor la aderarea la reuniunea Nato de la Madrid din 1997, Romania este tot mai putin pomenita printre aspirante cu sanse la Praga, in 2002. Declaratia-apel urmareste sa atraga atentia ca Romania vrea, chiar daca nu poate. Romania sau, mai degraba, politicienii sai. Declaratia-apel ar mai putea avea si o alta motivatie: noi vrem, dar Occidentul nu ne vrea. Daca Romania nu va fi nominalizata la Praga, atunci conducatorii ei sunt liberi sa se indrepte spre alte "structuri de siguranta". Toata lumea stie care sunt acelea. Ce ar urma este de la sine inteles. Pdsr-ul ar putea sa-si regaseasca aliatul "natural", Prm-ul si politica tarii s-ar orienta spre formulele traditionalizate sub comunism: alianta cu Rusia si cu "tarile lumii a treia" antioccidentale si antidemocratice. Consecintele socio-economice interne ale unei asemenea "mutari" sunt si ele cunoscute. Romanii ar trebui sa-si aminteasca doar cum traiau cu un deceniu si ceva in urma.
Toma Roman