Viata in pantofi de lux
Moisica Lupoi"Dumneata crezi ca noi suntem orice prosti?"
Era la asa-numitul Festival al Tineretului din 1952. Pe stadion, in vazul delegatilor sositi din toate tarile comuniste si socialiste, un grup de tineri romani, cu mari pancarte agatate de spate, inchipuiau o lozinca mult indragita de regimurile pro-sovietice: Traiasca Pacea! Cel care ducea pe spate, ca melcul propria-i cochilie, cele zece kilograme ale primei litere "A" din "traiasca" era un baiat inalt, brunet, cu mustacioara, campion la cros si la saritura in inaltime: Moisica Lupoi din Bran. Tare mandru se rotea el printre ceilalti, alergand la locul prestabilit, in perfecta sincronizare si "scriind" pe zgura proaspata, adusa de la Krivoirog si alte frumoase invataturi marxist-leniniste, precum nemuritoarele: Cuba Da, Yankeii Nu; Sa Punem Temelie Viitorului Luminos; Urss - Bastionul Pacii E si cate altele. Din nefericire, nu era nici o lozinca "internationalista" fara litera A, asa ca braneanul Moisica avea de muncit mai mult decat toti ceilalti colegi de spectacol. Drept rasplata (se afla in timpul serviciului militar), comandantul i-a permis sa participe la crosul de 3000 de metri pe unitate, pe care, spre surpriza tuturor, l-a castigat, obtinand dreptul de a concura in faza superioara, raionala. Asa a ajuns campionul Gaiestiului la 5000 m si al Pitestiului la 10.000 metri. Victoria i-a impresionat pe tovarasii ofiteri care, in semn de incredere, i-au adus cizmele la reparat. A facut o treaba atat de buna, incat pe data a fost declarat oficial cizmarul unitatii. Bucuria lui Moisica a fost mare. Cand a primit vestea, tanara lui sotie, Mimi, a izbucnit in plans. "Hai la Gaesti", a grait dansa catre mama Raveica, "sa-l vedem pe marele cizmar."Ucenicul si fata de cojocar
Moisica Lupoi nu ar fi ajuns cizmarul unitatii daca n-ar fi inceput sa lucreze din frageda pruncie. Intai, la oi straine (in clasa a Iv-a ramasese orfan), in muntii Azugai, iar mai tarziu, ca ucenic la mesterul cizmar Beke Tomas din Bran. "Amara a fost", isi aminteste, "painea de ucenic la ungurul Beke. Om tareaspru, m-a vazut aruncand gunoiul in iaz. In gunoi mai scapasera si cuisoare de cizmarie indoite, asa ca mi-a ars doua palme si m-a pus sa le recuperez cu magnetul din apa. Vazand ca ma indemnam la invatatura si la meserie, Beke a vrut sa mi-o dea de sotie pe fiica lui, Eli, o vlajgana care ma punea, in fiecare dimineata, sa-i duc olita la rau. Cum sa ma insor cu ea, dupa ce i-am dus olita?"
Se facuse baiat fain Moisica, pornise la bal si-si cumparase primul costum de tergal. Avea o cravata de piele, ingusta, camasa de culoarea tutunului si butoni de sidef. Pufaia tigari "Nationale" prin tigaret si lasa uleiul de nuca sa-i curga bogat printre pletele ondulate. Intr-o seara, la caminul cultural a zarit-o pe Mimi, mezina cojocarului Zinofica Duicu din Poarta. Purta o bluza de crepdesin de culoarea frunzelor de dafin si o fusta neagra de catifea. Parul castaniu, prins in furcute argintii, ii dezvelea, in hora, gatul subtiresi alb peste care atarna un lant gros de aur. Inima lui Moisica s-a aprins ca o lampa de magneziu, dar mandra cojocarita nici nu l-a bagat in seama. Pana cand colegul Valerica Letca i-a dus biletul acela romantic, pe care frumoasa destinatara l-a citit pe ascuns, la lumina unei lanterne. "Draga fata", ii scria indragostitul ucenic, "dracu" stie ce mi-ai facut, dar parca m-ai prins la otratel. Trimite-mi masura, sa-ti fac niste pantofi de-ai sa ma tii minte. Si vino si duminica viitoare la bal, ca am in cap sa-ti fac o declaratie. Ma bate gandul sa-ti spun ca te iubesc, ca prea esti cutremuratoare."
La nunta lor, au venit nasii din Techirghiol pe cai albi si banda de lautari din Campulung. Mirii purtau pantofi albi impletiti in opturi, cum vazuse ginerica la Raj Kapoor. Au participat toti ucenicii din raion si vreo cativa agenti de la Cooperatie. Unul dintre ei, Marinica Tulnic, a ridicat paharul si a facut urmatoarea premonitie: "Cum dau eu pe gat zaibarul asta, asa veti inghiti voi dulceata vietii!".Invartita cu mana-n sus
De atata stat pe scaun, Moisica s-a imbolnavit de lombosciatica, macar ca a inlocuit taburelul cu un fel de hamac din piele. Era concurenta mare in anii "70 - "80, asa ca lucra zi si noapte, sa nu piarda nici o comanda. De multe ori dormea cu capul pe masa. Vreo cativa tovarasi de la regiune au prins de veste ca cizmarul din Bran facea pantofi de gata, dupa modelele vazute in filme. Ani la rand s-au perindat pobedele si volgile pe la poarta lui. Unii veneau cu nevestele si comandau pantofi pentru toata familia. Le cosea fetele cu doua ace deodata, iar talpile le inrama in cuie de lemn. Lucra si cizme pentru padurari, cu talpi din duroflex, "din acela care nu se mai gaseste astazi". Dar ce se gaseste in zilele noastre? "Pentrumeseriasi ca mine, aproape nimic", spune. "Azi se fac toate de fabrica, domina ghetele si adidasii. Pe astia nu-i poti lipi cu pap, nici cu prenadez. Dupa cate un meci de fotbal, vin tinerii la mine sa le repar incaltarile Reebok si Nike-air. Pana nu-i cos de jur-imprejur, nu ma las. Asa am ajuns sa ma reciclez, sa ma dau dupa vremuri. Imi spun adeseori: meseria e scarboasa, dar am trait bine - pamanturi, masina, doua case, concedii la mare. Dupa mine, spun drept, n-o sa mai fie cizmar in Bran. Chiar daca am castigat mai bine decat un inginer, nimeni nu-si mai pierde vremea sa invete de la mine."
In primavara trecuta, Mimi si Moisica au dat o mare petrecere la camin, sarbatorind nunta de aur. Mirele si mireasa, trecuti de 70 de ani, au imbracat costume nationale si au tocmit lautari tot din Campulung. Preotul a citit din Scriptura, iar batranul nas din Techirghiol a venit din nou, calare pe un cal alb. Cu aceasta ocazie, doamna Mimi s-a confesat cui a dorit s-o asculte: "Imi iubesc barbatul, sa stiti; ne tinem bine, mancam lapte, branza, fructe, cas si carne de pasare. Nu prea bem ceaiuri, dar dormim pana la opt si jumatate. Nu avem insomnii, nu luam medicamente; muncim la fan si la vite, pe deal. Avem 500 de pomi fructiferi si nu cunoastem ce-i aceea plictiseala. Facem rachiul si vinul nostru si am refuzat sa plantam cu mana noastra nuci in livada. Daca pui un nuc, cand ii ajunge tulpina cat gatul tau de groasa, iti iei adio de la viata, te stingi pe picioare. Asta-i credinta branenilor. De aceea, suntem siguri ca vom sarbatori si nunta de diamant, adica 75 de ani de casnicie. Lumea ne invidiaza, dar o sa-i chem pe multi la petrecere, sa jucam invartita si perinita, cu mana-n sus, ca la balurile de altadata".Filosofia pantofului
Putini stiu ca cizmarul satului, daca ii oleaca citit si are "idee de viata", ca domnul Moisica, poate sa-ti puna diagnosticul despre fiecare client, care si ce fel de caracter are, cum se poarta in lume, ce profesie "secreta" are, cam pe ce drumuri umbla, cat de gospodar este si alte asemenea "trasaturi". "Arata-mi pantofii cu care te incalti duminica", spune mesterul, "si-ti voi spune cat mai traiesti pe pamant". "Sunt unii", spune, "care-mi aduc la reparat pantofi murdari, plini de noroi, macar ca sunt ditamai profesorii sau inginerii hotarnici. Trebuie sa-mi pierd eu timpul cu spalatul, dar imi dau seama ca sunt neglijenti cu propria familie, cu elevii la scoala, cu viata lor intreaga. Atat de neglijenti, incat sigur mananca prost, neigienic, nu-si aerisesc camera in care dorm, nu se spala pe dinti. Dar eu nu le pot zice nimic, nu ma pot certa cu ei. Ca meseriasi, n-avem voie sa ne certam cu nimeni. Nici macar cu aceicare-mi aduc pantofii unsi cu untura, imbacsiti de seu. Stiu ca astia au tot timpul nasul infundat, sufera de sinuzita si au colesterolul marit. Daca imi aduc incaltari cu tocurile tocite, iara pot sa zic ceva: aceia sunt oleaca nesimtiti; se imbraca urat, poarta costume ponosite, camasi murdare la guler; sunt, parte dintre ei, vaduvi ori alungati de neveste. Sunt si dintre cei care vin la peticit. Pune-mi un petec ici, unul colo. Vin si de cate zece ori cu aceiasi bocanci. Si nu sunt saraci, dar au o boala, sufera de zgarcenie. Unul ca asta nu ti-ar da vreodata o bere in carciuma, n-ar merge la chef cu prietenii (nici nu are prieteni) si nici nu stie ce-i viata. In fine, in meseria noastra, te mai confrunti si cu pantofii... degeaba. Vine politaiul: ii repari pantofii degeaba. Vine doctorul: nu-i poti lua bani, chiar daca el te jupoaie cand incapi pe mana lui. Te cauta taica popa: cum sa-i iei bani, cand preoteasa isi bea cafeaua impreuna cu nevasta-mea? Si uite-asa, ajungi sa scoti de pe spinarea altora aceste munci. Iar daca nu, nu-i bai, nu-i mare pierderea. Ca mai trebuie sa ai si prieteni. Vorba sasului Grezer, al de-a cazut de pe calul nasei, la nunta noastra de argint: dumneata crezi ca noi suntem orice prosti?"Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tanjala
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
