In vizita, la un cuplu de actori -
Delia Nartea - Liviu Lucaci
"Si armonia conjugala se invata"
Cand o cotesti din Brezoianu spre Cinemateca Eforie, iesi din vacarmul bulevardului si dai de linistea unui bloc vechi si de armonia unei familii de noi locatari, de profesie actori: Delia Nartea si Liviu Lucaci. Tineri, frumosi, talentati, nu au nevoie de prea multe recomandari, pentru ca s-au afirmat cu succes atat pe scena, cat si pe micul ecran. Delia era inca eleva cand a fost aleasa de Geo Saizescu pentru rolul principal din serialul Tv "O calatorie de neuitat", apoi a sustinut rolul titular in ecranizarea dupa "Cezara". Pe Liviu Lucaci l-a adus pe micul ecran regretatul Mircea Veroiu, intr-un superb poem de adio"Scrisorile prietenului meu". Delia si Liviu s-au cunoscut in Institut si au fost colegi de grupa in prima promotie, intrata dupa "90 in facultate. De-atunci, nu s-au mai despartit. S-au casatorit, au o fetita incantatoare, de aproape un an. Vorbim incet, sa n-o trezim, dar ea e deja langa noi, in bratele bunicii, amandoua doar zambet si priviri prietenoase. Mara e dulce si cuminte, nu plange si nu se sperie de straini. Dimpotriva! Ma priveste fix si foarte intens, parca ma studiaza, si-mi intinde manuta, semn ca m-a acceptat. Apoi, imi sterpeleste pixul, se vede ca vrea sa-si exerseze vreun talent literar (ca tatal ei, in afara scenei) ori unul muzical, la fel ca mama, dar tot in afara scenei. Pacat! Deliei Nartea, ca si altor tineri actori, ii place mult sa poata canta si dansa intr-un musical cu adevarat modern. A facut ea cate ceva in "Mireasa furata", dar absolventa Scolii de Muzica (sectia canto) tanjeste dupa ceva mai semnificativ pentru posibilitatile ei. Pana atunci, aseaza degetelele copilei pe pian si-o deprinde de la un an cu armonia sunetelor. Si cu cea a caminului, plin de caldura si de intelegere.
- Voi nu va mai certati din cand in cand? (il intreb pe tanarul sot) Nu e greu sa fii in acelasi timp si actor, si parinte? Abia v-ati casatorit!
- Chiar ca noi nu ne certam niciodata! Ne credeti? Cu ce e vinovat cel drag, de alaturi, daca eu am o zi mai proasta, cu nervi? Prefer sa ies sa iau aer, pana ma calmez, si ma intorc acasa senin."Si armonia conjugala se invata, nu-i asa?"
- Nu degeaba a stat Liviut trei luni in Japonia, cu o bursa. Pe langa teatrul clasic nipon, a deprins si calmul asta oriental. Lasa ca el e un tip linistit din fire si bine educat de-acasa. Cat despre mine, cand stateam si eu cu parintii, ma jucam toata ziua cu sora si cu mama mea, o tineam tot intr-o veselie. De fapt, priviti-o si dvs. pe mama cat de senina si solara este si cum infloreste cand vine uneori si sta cu Mara. In weekend, cand noi avem spectacole, o ia la ea.
- Delia, te-am revazut dupa nastere in "Iluzia comica" si in "Casatorie in stil olandez" - excelente comedii, ca si "Palaria florentina", in care erai toata numai nerv si pofta de joc.
- Iubesc, intr-adevar, comedia, dar duc acum dorul unei drame ori tragedii. Asa, ca sa mai ies putin din eticheta "papusica vioaie si sprintara". De altminteri, examenul meu de absolvire l-am dat cu personajul Martirio, din drama lui Garcia Lorca, "Casa Bernardei Alba". Doar ca dupa aceea, atat la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti, unde am jucat mai bine de un an, cat si apoi la Teatrul de Comedie din Bucuresti, m-au tot distribuit in farse si feerii - e drept, semnate MoliUre, Goldoni sau Shakespeare. Doar in fantezia psihologica "Trei nopti cu Madox", datorita regretatului regizor Dinu Manolache, am cotit spre o partitura liric-dramatica.
- Si Valentina, din filmul lui Nae Caranfil, "Asfalt Tango", ti-a oferit cateva bune momente dramatice.
- Ei, de cate ori te mai intalnesti cu un asemenea rol! Dar as vrea sa raspund si eu la intrebarea: cum se inteleg intre ei doi soti actori? Minunat, va spun, atunci cand stiu cand si cum sa evite ciocnirile. Dar pentru asta iti trebuie multa rabdare si foarte, foarte multa dragoste si incredere.
Delia: Daca as putea sa nu dorm toata noaptea, doar sa dansez si sa palavragesc, ar fi minunat. Liviu e altfel, mult mai interiorizat, dar ma intelege si incepe si el sa se schimbe. Interesant e ca la inceputul sarcinii mele, ma tot intrebam cum voi arata eu in noua luni si cum voi mai putea sa topai. Dar cand am riscat sa pierd copilul, nu ma mai interesa decat sa-l salvez si sa iasa sanatos. Ce silueta? Ce topaiala? Important era pruncul nostru. De cand a aparut pe lume Mara-Maruta-draguta, stam serile mult pe-acasa si vin prietenii sa ne vada. A doua zi trebuie sa ne trezim devreme, Liviu pleaca la facultate - ca sef de promotie a ramas la catedra d-lui Cojar, fostul nostru profesor -, iar eu imi iau in primire rolul cel mai recent, cel de mamica. Duminicile, iesim la plimbare cu totii, uneori ajungem la Horezu, unde prietenul nostru Razvan Savescu are un conac primitor. In luna noastra de miere, am avut chiar sansa unui voiaj la Paris... Doar ca o data in viata are omul parte de luna de miere. Speram totusi sa mai existe una si impreuna cu fetita noastra draga, o calatorie undeva prin Europa."Minune: in timpul sarcinii am inceput sa pictez icoane"
- Stiu ca ai continuat sa joci pana in luna a saptea. Ti-a fost greu?
- Eram fericita, zburdam in scena, era, e drept, si rolul, dar si incantarea produsa de spectacolul lui Ducu Darie, "Iluzia comica", in care jucam. Dar cand era cat pe-aci sa-mi pierd copilasul, am fost nevoita sa stau doua luni intinsa la pat si - minune: atunci mi-am descoperit o noua vocatie - pictura. M-am apucat sa pictez icoane pe sticla, mi-a dat Dumnezeu ideea asta, parca El imi conducea mana si imi iesea tot ce faceam. Pana atunci, nu pictasem niciodata. E drept, mai schitam cateva rochii pentru mine (mi-am facut singura desenul toaletei mele de mireasa). Dupa ce terminam icoanele, le daruiam fericita familiei si prietenilor. N-am retinut decat ce vedeti acum.
- Impresionant ce ti s-a intamplat. Vei continua sa pictezi?
- Sper sa-mi regasesc harul, dar deocamdata ma indeletnicesc cu altele: gospodaresc, tricotez pentru Mara, reconditionez mobila; am renuntat la perdele in favoarea unei "zone verzi" - plantele din fata ferestrei. Am renuntat si la covor - vedeti ce bine arata parchetul raschetat de mana mea, mai demult, cand Liviu era in Japonia. Am confectionat si husele de aici, din materialul asta de decor de teatru, ales impreuna cu prietenii nostri, talentatii scenografi Liliana Cenean si Stefan Caragiu. Tablourile si schitele de pe pereti ei ni le-au daruit. Daca am avea mai mult spatiu, as decora casa si cu mastile si chimonourile aduse de Liviu din Japonia.
- Tie ti-a adus un chimonou special pentru nunta?
- Mi-a adus unul, dar la cununie am purtat rochia desenata de mine. Chimonoul il voi imbraca cu alta ocazie.
- Ce perspective artistice aveti in urmatoarele luni?
- Delia a inceput sa prezinte la Televiziunea Nationala un program matinal, iar eu astept sa apara romanul pe care l-am scris dupa ce mi-am terminat teza de doctorat despre "Teoria jocurilor". Apoi incep repetitiile la Centrul de dans contemporan, la un program Phare de multi-arte - un spectacol coregrafic. Culmea e ca Delia viseaza sa danseze, dar spectacolul pe care il realizez nu este cu ea, din pacate. Dar, cum noi stim sa ne bucuram de realizarile celuilalt, sunt incredintat ca ea nu va fi invidioasa daca voi reusi.
Intre timp, la micuta Mara vine in vizita Magda Catone cu fiul sau Carol - acum un flacau de sase ani, care reuseste s-o atraga pe fetita intr-un joc cu baloane si mingi. Armonia se transmite de la gazde la oaspeti. Plec bucuroasa: m-am relaxat!Alice Manoiu
Fotografii de Iulian Ignat
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
