"Cum m-am vindecat de leucemie cu ajutorul tratamentului lui Valeriu Popa"Tratamentele naturiste publicate in paginile revistei noastre nu au nici un fel de valoare, in absenta unor cazuri concrete de vindecari. Ele demonstreaza eficienta acestor terapii traditionale si infuzeaza speranta printre oamenii bolnavi, disperati
Despre Valeriu Popa nu se poate vorbi la trecut. Cei ce l-au cunoscut vorbesc despre el si acum, la doi ani de la trecerea sa catre alte taramuri, ca si cand ar fi printre noi. E mare lucru sa lasi in urma ta atata dragoste, atata bucurie si atata recunostinta. Dar nu degeaba e atat de pretuit Nenea Omu. Datorita lui, peste 100.000 de oameni se bucura azi de viata, oameni care candva au fost trimisi acasa de medici, deoarece pentru ei nu mai exista nici o speranta.
Va prezentam azi povestea unei vindecari, asa cum a fost ea traita de o tanara, condamnata la moarte de un diagnostic perfid in urma cu 10 ani. Intalnirea ei cu Valeriu Popa i-a schimbat soarta si i-a marcat pentru totdeauna viata. Se numeste D.L., are 33 de ani si este lector la Universitatea Tehnica din Iasi. Nu-si divulga numele doar fiindca este de o modestie aparte, formata la "scoala" lui Valeriu Popa. Nici macar nu a vrut sa fie fotografiata... "Sa vorbesc despre Valeriu Popa este pentru mine o datorie de onoare, deoarece lui ii datorez viata. Nu eu sunt importanta aici, ci acest minunat om si binele pe care continua sa-l faca, prin invataturile si tratamentele sale, oamenilor fara sperante." Dar sa-i auzim povestea...Deznadejde
In anul 1991, prin aprilie, la un concurs de karate, am suferit un soc: mi s-a oprit respiratia si am lesinat. Peste doua minute mi-am revenit, insa cand am ajuns acasa am mai avut o criza, de aceasta data mai grava. M-am trezit la spital. Doctorii nu-mi puteau stabili diagnosticul, chiar daca aveau in fata toate investigatiile medicale posibile. In timpul crizei, fusesem aproape in moarte clinica, fara o cauza anume. Medicii m-au suspectat initial de tentativa de suicid, crezand ca m-am drogat sau ca am luat cine stie ce pastile. Dar analizele sangelui le-au contrazis supozitiile, relevand insa o anemie pernicioasa, care a persistat si dupa tratamentele facute in spital timp de doua saptamani. Ultima varianta la care s-au gandit a fost existenta unei leucemii in faza incipienta, dar nu erau siguri de acest diagnostic. D-l dr. Pazuc m-a trimis la Bucuresti, la d-l Valeriu Popa. Mi-a scris pe trimitere un diagnostic la intamplare, dorind ca Valeriu Popa sa-i infirme sau sa-i confirme presupunerea.Intalnirea
Am ajuns la Valeriu Popa in iulie 1991, iar el nici nu s-a uitat pe foaia de iesire din spital, spunandu-mi ca boala mea nu se datoreaza celor scrise de doctori. "Fetito, tu ai sangele stricat. Esti in faza a treia a bolii, iar gradul patru e ultimul. Daca nu urmezi tratamentul meu, mai ai 5-6 luni de trait. Vei muri in decembrie 1991, de leucemie. Iar daca nu vei respecta intocmai tratamentul, chiar daca vei trai mai mult, vei naste copii monstri." Auzisem ca diagnostica cu precizie, iar ceea ce mi-a zis atunci m-a daramat. Nu concepeam sa mor asa tanara, eram dispusa sa incerc orice metoda pentru a supravietui. Cand mi-a spus ca trebuie sa tin regimul de 21 de zile cu apa distilata, nu credeam ca o sa rezist. M-a apucat disperarea. Eram foarte mancacioasa si consumam cu predilectie carne si dulciuri, mai fumam si cate o tigara, beam si cate un pahar de vin, iar de cafele, nu mai vorbesc...Hotararea
Din acea clipa, am renuntat la toate. Am avut asa o tarie, ca nici mie nu-mi vine sa cred. Poate ca cei cinci ani in care practicasem karate mi-au educat o asemenea vointa. Altfel, nu-mi explic cum am rezistat. Inceputul a fost cel mai greu. Apa distilata o luam cu lingurita, o mancam, practic. Doi litri pe zi, in portii de cate o cana. Faceam clisme cu musetel dimineata si cu rostopasca seara. Doua zile ma simteam in forma, aveam o energie de puteam sa mut si muntii din loc, iar a treia zi cadeam la pat, vlaguita de puteri. Practic, foamea este un reflex conditionat, pe care si-l formeaza fiecare, prin autosugestie. Dar apa distilata taie senzatia de foame. Iar clismele, pe care le faceam zilnic, ma hraneau. Nu pot sa-mi explic cum, dar ele imi inlocuiau hrana si ma purificau. Nu-mi imaginasem inainte de tratament cate toxine sunt in organism si ma minunam sa vad cate mizerii acumulasem in corpul meu. Imi era greu, fiindca parintii mei mancau normal si mai venea miros de la bucatarie, dar ma abtineam de la orice pofta, stiind ca viata mea depinde de vointa de a continua tratamentul. Dupa aceste 21 de zile, ajunsesem sa ma tarasc! Nu ma simteam rau, dar nu mai aveam vlaga in mine nici sa mai merg. Daca incercam sa ma deplasez singura, ameteam si cadeam. M-au dus parintii pe brate pana la Bucuresti, la control. Ma simteam usoara ca un fulg; slabisem 10 kilograme.Tratamentul
Nenea Popa mi-a dat regimul B.G.1 (Boli Grele 1), pe care l-am urmat fara sovaire. Mergeam la Bucuresti la fiecare trei luni, pentru schimbarea regimului. Ma simteam bine, nu mai faceam crize, iar analizele erau din ce in ce mai bune.
Tare m-am chinuit cu tratamentul asta! Am stricat doua storcatoare de fructe, caznindu-ma sa fac sucul de legume. Caram tot timpul apa distilata, mancam numai verzituri si cruditati, fie vara, fie iarna...?Nu era usor sa le procuri si nici sa le adaptezi retetelor, dar m-am descurcat pana la urma.
In primele zile de regim B.G.1, dupa cura de 21 de zile cu apa distilata, mi-a revenit asa de tare memoria si aveam asa o forta intelectuala, incat am fost in stare sa dau concurs pentru postul de cercetator stiintific la Institutul Politehnic Iasi, pe care l-am si luat. In tot acest timp, am lucrat. Chiar daca nu mancam mai nimic, aveam forta sa muncesc. Mai mult, in 1993 am fost admisa la Facultatea de Stiinte Economice "Petre Andrei" din Iasi.
In 1993, Nenea Popa a plecat in America. Mie mi se terminase tratamentul recomandat. Vazand ca nu se mai intoarce, disperata, am cautat sa-l gasesc. I-am telefonat lui Ovidiu, baiatul care locuia cu el, dar nici el nu stia unde este. Ma gandeam ce sa fac, pentru ca nu puteam trai fara regimul recomandat de el.M-am rugat la bunul Dumnezeu sa-mi arate calea ca sa dau de Nenea Popa. Peste vreo doua saptamani, a venit la mine o vecina a carei fiica statea in America, la New York, si mi-a adus revista Zum, editata de comunitatea romanilor din America, in care era un interviu cu Nenea Popa. Am citit articolul si am intrebat-o cum as putea afla unde este. Mi-a spus ca m-ar putea ajuta parintele Damian, parohul Bisericii Ortodoxe a romanilor din New York, care era in relatii foarte bune cu d-l Valeriu. Nu stiam insa cum sa-l gasesc pe parintele Damian. M-am dus la Mitropolie, dar nimeni nu stia de existenta lui. Am ajuns la Biserica Banu si m-am plans parintelui de acolo cu cele ce mi se intamplasera. Dansul, auzindu-mi povestea, m-a linistit pe loc: "Il cunosc pe parintele Damian. Am fost colegi la Institutul Teologic. Ii stiu adresa si numarul de telefon". Efectiv, a fost un miracol. Dumnezeu mi-a indrumat pasii spre Biserica Banu. I-am scris parintelui Damian si i-am prezentat situatia in care ma aflam. Dupa doua saptamani, m-a sunat parintele Damian, care mi-a dat doua numere de telefon: unul din S.U.A. si unul din Canada, unde puteam sa-l gasesc pe Nenea Popa. L-am sunat de Craciun, in 1993 (i-am cantat si un colind la telefon), si tare s-a bucurat sa ma auda. M-a diagnosticat la telefon si mi-a dictat tratamentul pe care urma sa-l tin. Pana in septembrie 1994, am tinut legatura telefonic. Odata, tineam pisica in brate cand vorbeam cu el. L-am intrebat ce sa-i fac, fiindca ii cadea parul de pe coada. Mi-a spus s-o mangai, sa fie in contact cu mine, ca sa o poata diagnostica. "Nu-i mai da sa manance atatea oase." Am facut intocmai si pisica mea s-a vindecat.
S-a intors din America in septembrie 1994. Ne-am intalnit, m-a controlat si mi-a spus ca pericolul a trecut, dar ca trebuie sa mai tin regimul inca trei ani, pentru ca boala sa nu mai recidiveze. Am urmat alte cure de tratament...Invataturi...
Imi amintesc ca prin "93, cand aveam deja certitudinea ca ma voi face bine, eram hotarata sa plec in strainatate dupa terminarea tratamentului. Aveam un prieten in Franta, cu care voiam sa ma casatoresc. Nenea Popa mi-a spus: "De ce vrei sa te casatoresti cu baiatul asta din Franta? Un roman, pe-aicea, nu ti-ai gasit? Doar esti fata frumoasa si desteapta!"... L-am intrebat ce gaseste rau in acest lucru. Mi-a spus: "Fetito, ramai aici, caci numai mancand hrana care creste pe pamantul unde te-ai nascut iti vei pastra sanatatea".Pierderea
...Am presimtit moartea lui. Aveam o senzatie ciudata. Trebuia sa-l vad pe Nenea Popa, desi inca nu era timpul sa schimb regimul. Simteam ca se afla undeva in apropiere si ca ma priveste. Parca voia sa-mi spuna ceva. L-am sunat cateva zile la rand, dar nu a raspuns. Am sunat atunci la d-l Blanaru, un vecin unde Nenea Popa obisnuia sa-si consulte pacientii. A incercat la el acasa, a sunat, dar nu i-a raspuns nimeni. Cainele lui Nenea Popa era in casa, latra disperat. Cand din apartamentul lui a inceput sa miroasa a cadavru, au spart usa si l-au gasit mort, cu ochelarii pe nas, cu cartea "Adevaruri revelate" in mana, cu lumina aprinsa si televizorul functionand. L-au inmormantat a doua zi... Moartea lui m-a marcat atat de mult, incat n-am mai avut taria morala sa-mi continuu studiile. Un an de zile l-am plans ca pe propriul meu parinte. L-am iubit din tot sufletul pe Nenea Popa. Am ramas adepta principiilor de viata ale acestui mare om. Nu degeaba i se mai spunea "Nenea Omu". Valeriu Popa a fost o fiinta extraordinar de corecta si generoasa. Prin faptele si prin vorbele lui si-a dovedit apartenenta crestina in adevaratul sens al cuvantului. Niciodata nu a pretins vreun ban sau vreun cadou pentru leacurile si tratamentele pe care le oferea celor napastuiti de boli si suferinte.Recunostinta
Am facut tratamentul, sub directa lui indrumare, timp de sase ani. Dupa aceea, m-am dus la un mare maestru in medicina naturista, un guru din India, mentorul spiritual al lui Nenea Popa, pe care el mi-l recomandase inainte sa moara. In 1998, am plecat in India si am stat la ashram-ul lui trei luni si jumatate. La sfarsitul anului 1998, stiam ca nu mai am nimic. Analizele medicale dovedesc transformarile pe care le-am avut in urma tratamentului. Azi, sunt un om perfect sanatos. Stiu ca nu-i voi putea multumi niciodata, asa cum as dori, lui Valeriu Popa, pentru tot ceea ce a facut pentru mine. Ma rog bunului Dumnezeu in fiecare noapte pentru odihna sufletului lui, iar uneori visez ca ma saruta pe frunte, asa cum facea ori de cate ori ma intalneam cu el la Bucuresti. Si adorm fericita, fiindca ma simt protejata si iubita de cineva de sus... Sper ca noi, multii pacienti ai lui Nenea Popa, sa-i putem ajuta si pe altii, oameni deznadajduiti, asa cum am fost si noi. Interviul acesta este o oferta deschisa, pe care o adresez tuturor.Florentin Popa
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
