Aproape un sfert de veac de muzica bunaHolograf"Toti suntem baieti destepti si stim ca singura noastra sansa este sa facem ceva mai bun decat randul trecut"
Inceputurile formatiei Holograf sunt atat de indepartate, incat nu pare ciudat ca nici unul dintre membrii actuali nu facea parte din grup. In 1978, la Casa de Cultura a Studentilor (statie de pornire pentru multe trupe), in jurul unui nucleu compus initial din Mihai Pocorschi si alti instrumentisti, s-au adunat bateristul Boris Petrof, basistul Sonia Eugen si chitaristul Cristian Lesciuc, care au dat nastere Holografului. Fiind un grup studentesc, a avut, fireste, schimbari multiple si rapide, mai ales ca activitatea initiala se rezuma la cateva participari la festivaluri sau cantari in cadrul Casei de Cultura. Au aparut pe rand Tino Furtuna si Edi Petrosel, care acum sunt veteranii trupei. Un an mai tarziu (1979), participarea la Festivalul "Club A" le-a adus un premiu de compozitie pentru opera rock "Stratosfera amara". Unmoment important pentru istoria trupei a insemnat si anul 1983. Ca o incercare de a forma un grup bine inchegat, cu scopul obtinerii unui contract in Rdg, in trupa au fost cooptati doi membri pasageri: Niki Temistocle (bas) si Gabi Cotabita. Scopul plecarii n-a fost atins, dar eforturile lor au determinat aparitia primului album "Holograf I". Anul 1983 a insemnat asadar o aparitie noua, un stil foarte aproape de new-wave-ul care se canta atunci. Dupa venirea lui Dan Bittman (care initial cantase cu trupa Acid si cu Iris, intr-o perioada in care Minculescu "emigrase" la Voltaj) si a lui Iulian Mugurel Vrabete, in 1987 formula se cristalizeaza. Apare "Holograf Ii" si un an mai tarziu "Holograf Iii", un succes enorm la vremea respectiva, judecand dupa faptul ca s-au vandut peste 250.000 de discuri si casete. Revolutia i-a prins in turneu. "In perioada 86-90, cantam foarte mult in turnee, aveam aproximativ 80 de zile de turneu, ceea ce insemna ca ajungeam in fiecare localitate mare din tara de cel putin doua ori; spectacolele atunci se faceau pe bani reali, nu exista sponsor, se castiga numai din vanzarea biletelor si se castiga foarte bine. Aceasta deplasare continua suplinea oarecum imaginea pe care azi nu poti sa ti-o mai faci decat printr-un post de televiziune."
- In ce fel v-au afectat schimbarile politice ale acelor vremuri?
- Situatia politica de dinainte de 90 ne-a influentat putin, totusi. Noi renuntaseram la carierele noastre in constructii, inginerie, arhitectura, dandu-ne demisia. Din 1987 eram, asadar, liber profesionisti, statut aflat, oarecum, la marginea societatii. Am facut asta fiindca, dupa ce am gustat din viata dulce a slujbasului intelectual, ne-am dat seama de inutilitatea si cenusiul unei astfel de cariere in vremurile acelea. Unii din noi aveau copii, deci existau si riscuri. Am avut parte, insa, de o schimbare fericita, reusind sa scapam de presiunea psihologica pe care o impunea o slujba in sistemul social de atunci.
- Cum reuseati sa va impacati cu cenzura impusa artistilor de catre sistemul totalitar?
- In ceea ce priveste cenzura, existau parti proaste, dar si parti bune. Nu puteai depasi niste norme stricte, ideologice (adica texte fara aluzii, indemnuri). Atmosfera nu trebuia sa fie nici ea extrema, adicanici prea vesela, nici prea trista. In principiu, "omul nou" nu trebuia sa fie deprimat de ceea ce cantam, ci trebuia sa fie optimist si cu incredere in viitor. Noi, oricum, n-am cazut in patima politicului. Sunt trupe care au facut-o dupa 90, dar textele sufera fiindca devin desuete atunci cand personajul dispare din arena politica. Partea buna era ca exista si o cenzura a valorilor, care azi, din pacate, nu mai exista. In prezent, lipsa unei minime exigente muzicale e batatoare la ochi. Vezi la televizor trupe care au aparut ieri sau vezi trupe de 20 de ani cantand pe aceeasi scena cu niste incepatori.***
Dupa 1990 soarta a inceput sa le zambeasca mai tare baietilor de la Holograf. "Ne-am aruncat cu capul inainte, in lumea capitalista, dar acum radem pentru ca ne dam seama ce naivi eram." Holograf pleaca in Franta, unde participa la Festivalul de la Bourges si-si da seama de marea diferenta in privinta tehnicii, ce separa Occidentul de Romania. A urmat o plecare in Anglia, sprijinita de un englez (italian de origine). Acesta insa nu era din lumea muzicii si si-a dat seama ca afacerea nu poate fi dusa mai departe, fiindca Holograf nu putea fi preluat de o casa de discuri. Experienta "Anglia" le-a aratat realitatea cruda a vestului, cu o industrie muzicala puternica, foarte obiectiva, "in care noi nu aveam ce cauta".***
- Care au fost impresiile pe care vi le-au lasat aceste iesiri in strainatate, petrecute imediat dupa caderea comunismului in Romania?
- Ne-am intors cu o experienta foarte buna si cu un usor gust amar. Ne-am dat seama ca sperantele noastre erau utopice. Intorsi acasa, insa, am fost pusi in fata unei probleme si mai mari. In Romania de atunci muzica romaneasca de orice gen nu mai interesa pe nimeni. Toata lumea era cu ochii pe ce se intampla afara.***
Ca sa poata rezista ca trupa, au incheiat un contract de aproape 3 ani pentru o plecare in Olanda, ca artisti de local ce cantau in limba engleza piese de rezistenta. In 1993, lucrurile au inceput sa se mai miste. Chitara e preluata de Romeo Dediu; aparuse intre timp si discul "Banii vorbesc" si holografii s-au hotarat sa nu se mai intoarca in strainatate. "Ne-am fi dorit totusi sa ne cantam muzica in limba noastra. Om fi stiut noi engleza, dar constitutia noastra artistica era diferita. Noi traiseram alte realitati, nu stiu daca mesajul nostru ar fi fost inteles." O data cu venirea lui Romeo a inceput sa creasca numarul concertelor si, sistematic, si profitul incasat. Anii ce au urmat au facut din Holograf o trupa scumpa, cu activitate bogata si cu succes pe masura.***
- Viata noastra personala nu a fost asemanatoare. Unii dintre noi au fost mai aventurosi, cu mai multe casnicii la activ, altii au ramas fideli unei singure sotii, iar altii sunt parinti sau sunt burlaci. Nuartistul e cel care se impaca greu cu o viata de familie, ci familia cu viata de artist. Mai sunt si necazurile legate de "persoana publica": tentatii, propuneri, gelozie si, pe deasupra, nu dispui de timpul tau, lucru care erodeaza teribil o relatie daca cei doi nu sunt suficient de inteligenti ca sa ia lucrurile ca atare.
- Ce va mai doriti in cariera artistica?
- Avem dorinte groaznice. E foarte greu sa te autodepasesti. Toti suntem baieti destepti si stim ca singura noastra sansa e sa facem ceva mai bun decat randul trecut.
- Sunteti multumiti de ceea ce ati realizat pana acum?
- Ar fi o greseala sa spunem ca nu. In primul rand, este o mare minune ca mai suntem inca impreuna, dupa atata vreme, si ca dupa atata uzura artistica si de imagine am mai putut scoate piese de succes. E greu sa captezi atentia oamenilor, iar noi, care am trait succesul suficient de mult, ne dam seama cat de greu este sa-l pastram. Dar, credem noi, multumirea cea mai mare e ca poti sa faci in viata ce-ti place. Am avut si curajul sa taiem franghia la timpul potrivit, renuntand la meserii si sa facem ceea ce ne-a placut. Ne-am castigat o libertate interioara si o multumire care face mai mult chiar decat banii. Asta parca ne-a prelungit viata cu 100 de ani...Dia Radu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
