O "clasa" putredaPentru majoritatea politicienilor romani, formula "interes national" nu spune nimic. Politicianul roman este interesat mai intai de propria-i persoana si, pentru siguranta ei totala, de gruparea din care face parte. Dupa zece ani de la rasturnarea comunismului este tot mai clar ca aproape toate partidele din Romania nu sunt partide politice, in sensul strict al termenului, ci un fel de Srl-uri capabile sa foloseasca orice "strategii", fie si neortodoxe, pentru obtinerea profitului. Doctrinele si programele afisate sunt pentru prosti, pentru cei multi, pe spinarea carora politicianul isi asigura traiul. El nu este reprezentantul lor, desi a fost ales pentru ca le-a propus ceva anume, ci se reprezinta - ca si "partidul" din care face parte - doar pe sine. Usurinta cu care partidele fac si desfac coalitii, lejeritatea cu care un politician trece de la un partid la altul sunt semnificative pentru imaginea a ceea ce numim frecvent "clasa politica romaneasca". Nu mai mira pe nimeni ca tot felul de indivizi dubiosi dau din coate, "cotizeaza" masiv pentru a se regasi pe diverse liste eligibile, pentru a se strecura in formatiunile cu sanse la administrarea tarii. In Romania, meseria de politician este cea mai cautata pentru ca, prin ea, se poate obtine orice si, in plus, furnizeaza "alesilor" si imunitate. Legile tarii sunt doar "pentru catei".
Putreziciunea morala si lipsa de scrupul a clasei politice romanesti se vad foarte clar mai ales in preajma alegerilor. Atunci incepe o agitatie uriasa pentru stoarcerea ultimelor profituri - in cazul celor aflati la Putere - pentru plasarea pe listele prezumtiv castigatoare a celor care inca nu s-au bucurat de deliciile puterii sau nu s-au bucurat destul. Pentru a nu ramane "fara coledzi", politicianul roman isi schimba culoarea cu o viteza demna de invidiat chiar si de alergatorii de performanta. Ce poate sa mai inteleaga cetateanul cand vede ca individul pe care l-a crezut ferm in convingerile sale, de stanga sau de dreapta, apare - la o noua campanie - pe listele celor pe care, la trecutele alegeri, ii combatuse cu furie? Cum sa mai aprecieze el clasa politica atunci cand partide intregi "naparlesc", fiind gata, pentru a se mentine la Putere, sau pentru a o cuceri, sa faca orice compromis, sa se alieze cu oricine? Nu este vorba, desigur, de cautarea vreunui "consens national", necesar in situatii de criza - cum se intampla acum in Romania - ci de interesul de grup, de interesul comun al "asociatilor" dintr-o intreprindere partinica. Asa cum se manifesta, clasa politica romaneasca pare a arata ca, in fapt, dispretuieste profund comunitatea pe care pretinde ca o reprezinta.
Anul 2000 este un an electoral. "Miscarile" naucitoare, loviturile sub centura - date prietenilor sau adversarilor - au inceput deja. Constatarea ca noua campanie electorala va fi murdara a fost validata inainte ca ea sa fie declansata oficial. Pentru ca Legea Ticu-Dumitrescu a fost amputata si votata extrem de tarziu, iar Colegiul pentru gestionarea Arhivelor Securitatii mai are de trecut destule "praguri" pana sa se apuce de treaba, in campanie vor fi utilizate fara scrupul "dosare" - reale sau fabricate - vor fi facute dezvaluiri "senzationale", care-l vor "turmenta" pe cetateanul de rand cand va fi obligat sa se intrebe: "Eu cu cine votez?". Pentru ca, prin tot ce fac, politicienii nostri demonstreaza ca intre ei nu este nici o deosebire. Cum se explica, se va intreba alegatorul, ca un promotor infocat al liberalismului, al capitalismului salbatic, d-l Viorel Catarama, se va prezenta la alegeri pe lista unui partid de stanga? Dar faptul ca atat de virulentul combatant de dreapta, d-l George Pruteanu, a trecut cu arme si bagaje in tabara Pdsr-ista, gasindu-l brusc, agreabil si bine mirositor pe Gheorghe Dumitrascu, tinta preferata a atacurilor lui de presa inainte de alegerile din 1996? Exemplele de cameleonism politic sunt nenumarate.
De ce - ar putea sa intrebe, iarasi, alegatorul - ii accepta partidele pe care le-au combatut atat de dur inainte? Oare liderii lor nu stiu ca cine a tradat o data va mai trada? Raspunsul este relativ simplu: partidele romanesti nu sunt grupari doctrinare, sudate pe convingerile comune ale membrilor, pe credintele lor ferme in anume solutii programatic-salvatoare pentru tara, ci - cum am spus-o deja - asociatii bazate pe coincidenta conjuncturala a unor interese extrem de individualizate. Pus sa opteze intre populismul stangist al Pdsr-ului si demagogia de dreapta Cdr-ista, cetateanul va constata ca, practic, nu are ce sa aleaga pentru ca ambele structuri au functionat la fel. Despre ce deosebire de solutii va mai fi vorba atunci cand, cu gandul la situatia post-electorala, un lider al Pnl, d-l Crin Antonescu declara cu seninatate ca viitoarea guvernare va fi una bazata pe alianta Pdsr-Pnl? Cum sa mai creada in oferta politica "pentru tara" a vreunui partid alegatorul obisnuit cand, prin tot ce fac, ele demonstreaza ca sunt axate doar pe garantarea accesului la "ciolan", pe posibilitatea "exploatarii" lui netulburate? Recentul conflict din coalitia guvernamentala, generat de "cazul Babiuc", pe care Pd-ul n-a ezitat sa-l internationalizeze, a subliniat - inca o data - ca, nici atunci cand "interesul national" cere presant unitatea Puterii, partidele nu se dezmint. Cel mai proaspat exemplu de politicianism balcanic este spectaculoasa rasturnare de atitudine a Prm-ului. Amenintat cu izolarea politica, previzibila dupa decizia Ue de a bloca partidele extremiste, infocatul "tribun" C.V. Tudor, mancatorul de unguri, evrei si tigani, sustinatorul lui Saddam Hussein si al lui Slobodan Milosevici, a descoperit rapid virtutile moderatiei, ale tolerantei democratice, ale integrarii europene. Liderul extremist-nationalist a realizat ca, dupa reactia ferma a Ue fata de accederea la guvernarea Austriei a unui partid extremist, in viitorul parlament al Romaniei nici un partid, inclusiv Pdsr-ul, nu-i va mai solicita colaborarea. Deci nu va mai putea sa obtina o portie, cat de mica, din "placinta" atat de dorita. Intoarcerea cu 180? este, asadar, explicabila, dar pentru cei ce au crezut sincer in patriotismul lui exaltat si in "justitialismul" afisat atat de strident, lovitura este naucitoare.
Omul de rand este derutat si uluit de "jocurile" politicienilor. Treptat, actuala clasa politica a devenit, pentru el, o clasa putreda, o patura parazitara, centrata doar pe interesele ei inguste. Conflictele dintre diversele grupuri ce o alcatuiesc nu sunt conflicte doctrinare, batalii generate de convingeri ideologice ferme, ci adevarate lupte intre haitele interesate de "ciolan". Cu ce avere au intrat membrii ei in politica si cu ce avere vor iesi, daca vor iesi vreodata, se intreaba toata lumea. Nimeni nu mai are, in consecinta, de ce sa se mire ca in Romania lucrurile merg asa cum merg.
Anul 2000 este insa un an esential pentru tara. Europa s-a decis, in sfarsit, sa o sprijine concret, iar Nato pare mult mai interesat de admiterea ei in structurile sale. Cu clasa politica actuala, aceste "tinte" vor deveni insa foarte greu de atins. Reinnoirea morala a grupului politicienilor este necesara si salutara. Partide care nu au fost implicate pana acum in guvernare au formulat propuneri concrete pentru curatirea clasei politice de indivizii corupti si incompetenti, de mafiotii strecurati prin mijloace neoneste in structurile sale. Pe rand, ApR-ul si Pnr-ul, Ancd-ul si Ufd-ul au anuntat ca sustin votul uninominal, ce asigura selectia pe criterii de competenta si valoare, ca vor sa simplifice functionarea institutiilor politice, propunand Parlamentul unicameral, ca vor sa asigure un control transparent al actiunii celor alesi pentru a elimina posibilitatile de corupere sau santajare a lor. "A treia cale" exista. Problema este insa in ce masura va fi receptata oferta ei pe fondul campaniei murdare si zgomotoase care se anunta. Inca patru ani pierduti, dupa viitoarele alegeri, ar fi un dezastru complet pentru Romania. Toma Roman