Margareta Paslaru
"Radacinile si sufletul meu sunt aici" "Paslarita noastra" implineste la cumpana dintre milenii 57 de ani. Papusa cu obraji de portelan si ochi albastri, artista completa - cantareata, actrita de teatru si de cinema - a ajuns la o varsta la care sufletul si mintea capata culoarea si finetea portelanului. Desi din "83 nu mai traieste cu noi, in tara, cantecele sale insotesc amintirile multora dintre noi. La 40 de ani de la primul sau disc, Margareta a venit din nou acasa, in Romania, spre a lansa - impreuna cu fanii si colaboratorii sai dragi - un album aniversar. Venerabila, de-acum, casa de discuri Electrecord, pastratoarea discografiei indragitei interprete, a fost gazda acestei emotionante intalniri. Discul a fost alcatuit realmente la cererea publicului de pretutindeni, fiind prezente in album, alaturi de slagarele lansate de-a lungul anilor, atat melodii din filmele in care Margareta a jucat, cat si piese dinrepertoriul folcloric pe care interpreta l-a abordat cu egal succes. De asemenea, Cd-ul si caseta cuprind si piese noi create de Margareta Paslaru si inregistrate in studiouri din Los Angeles si New York. Fondurile stranse din vanzarea acestui album vor fi cedate organizatiei Crucea Rosie din Romania, spre a fi folosite in scopuri umanitare. Toate albumele lansate de Margareta dupa "90 au avut aceasta nobila finalitate (in afara, desigur, de aceea de a ne bucura sufletele prin actul artistic in sine).
Palmaresul international al Margaretei Paslaru, construit in plina epoca comunista, dovedeste ca marile talente, la fel ca lumina, nu pot fi legate la stalp. Azi, la 57 de ani, Margareta e un munte de energie. Ca un adevarat politician, are exercitiul imaginii publice cultivate pana la a fi devenit ceva natural, convingator. Multi dintre politicienii (doar cu numele!) de azi, din Romania, ar trebui sa ia lectii de la ea atat in privinta propriei imagini, cat si in cea a prioritatilor lor - grija pentru cei saraci si necajiti, pentru cei aflati in dificultate.
Pentru ca trecerea timpului nu a diminuat admiratia si dragostea publicului pentru ea, dar si pentru ca tinerii de 15-16 ani nu stiu astazi cine este Margareta Paslaru, iata vesti de la ea intr-un interviu in exclusivitate pentru "Formula As", revista pe care Margareta o deschide, saptamanal, pe Internet. Am purtat in suflet, peste Ocean, imaginile tarii mele- Draga noastra d-na Margareta Paslaru, care sunt resorturile intime care va indeamna sa reveniti mereu in tara, din "90 incoace?
- Intoarcerea la radacini, care ma umple de energie. Radacinile au ramas aici, sufletul e tot aici, numai trupul a plecat. Acolo, peste Ocean, am pastrat in suflet atat de vii imaginile tarii, incat nu m-au parasit niciodata. Emotia pe care mi-o da intalnirea cu publicul meu, cu toti cei care nu m-au uitat, cu prietenii de odinioara, imi reimprospateaza sufletul. De fiecare data ma intorc in America cu un surplus de energie, cu o dorinta suplimentara de a gasi noi mijloace pentru a-i putea ajuta mai mult pe cei aflati in dificultate. Acesta reprezinta unul dintre scopurile vizitelor mele in tara, alaturi de darul pe care-l fac iubitorilor melodiilor mele, lansand de fiecare data cate un album, ale caror drepturi se folosesc in cauze umanitare. Am invatat enorm de multe lucruri in America si, cand vin aici, as vrea sa impartasesc si altora din ceea ce am acumulat acolo. Consider ca m-am dus la o scoala, asa socotesc, ma simt ca o studenta. In fiecare zi invat cate ceva, imi imbogatesc universul. De unde am aceasta putere de a ma minuna, de a ma mobiliza la orice idee noua? Intotdeauna mi-a placut sa invat, sunt curioasa, vreau sa stiu ce se intampla in jurul meu. Cred ca aceasta pornire spre experiment, spre tot ce e nou, am avut-o inca din tinerete, dar mi-am inabusit-o din cauza constrangerilor sistemului comunist. Acum, dau frau liber tuturor acestor porniri de pionierat si e bine ca imi tin spiritul si trupul treaz, la panda tot timpul, spre a capta orice noutate. Lumea e intr-o continua schimbare, trebuie sa tii pasul cu tot ce e nou, cu progresul. De aceea, ritmul vietii mele e destul de trepidant. Dar nu ma plang: dintotdeauna mi-am dorit sa fiu un explorator, un pionier. Faptul ca pot sa ajut prin muzica anumite cauze umanitare imi da o mare satisfactie. "Si-n apa marii, de pe-ntregul litoral..."- Pentru cititorii nostri mai tineri, va rog sa va intoarceti putin in timp si sa va amintiti cum v-ati lansat, acum 40 de ani, in plina "epoca de aur" a televiziunii. Cum ati patruns in aceasta institutie, cum ati descoperit-o, cum v-a descoperit ea pedvs.?
- Pe vremea aceea, mancam cu totii televiziune pe paine, atat eram de pasionati de ceea ce faceam. Acolo erau mari profesionisti si de aceea, la ultima mea vizita in Romania, am vrut sa-i omagiez pe toti cei cu care am lucrat (unii nu mai sunt printre noi), incepand cu Ileana Pop - care m-a descoperit, Valeriu Lazarov si George Mihalache - care m-au lansat in Televiziune, continuand apoi cu Alexandru Bocanet, Tudor Vornicu, Titus Munteanu, Aurora Andronache - toti "unul si unul". Pe vremea aceea, Televiziunea avea sediul in strada Moli?re nr. 2, intr-o cladire modesta. Eu eram intr-una din cabine, asteptam sa filmez o emisiune pentru copii cu "Aschiuta" si Daniela Anencov. In timpul acesta, am inceput sa fredonez cateva franturi din "Picolissima serenada", un slagar italian la moda, lansat de Vico Torriani. Vocea mea grava i-a trezit curiozitatea lui Valeriu Lazarov, care tocmai trecea pe culoar, indreptandu-se spre platoul de filmare, unde realiza o emisiune de varietati. Credea ca e vorba de vreo mezzo-soprana. Cand colo, a dat peste mine: o scolarita cu codite, in uniforma si cu o palarie mare de pai pe cap. Am tot framantat palaria aceea in maini, cand m-a luat din cabina si m-a dus pe platou, punandu-ma sa repet melodia cu orchestra lui Petrica Firulescu. La inceput, maestrul Firulescu m-a privit neincrezator, pentru ca apoi sa se implice si sa brodeze pe clapele pianului minunate armonii pentru acea "Picolissima serenada". Cu acest cantec am intrat in direct, in aceeasi seara. Dupa emisiune am fost contactata de George Grigoriu, care-mi si compusese o bucata ce avea sa devina celebra: "Si-n apa marii, de pe-ntregul litoral...". Nu mai cantasem pana atunci in televiziune, dar debutasem pe o scena, in "58, la Casa de Cultura "Grivita Rosie", unde fusesem descoperita de Ileana Pop. Aveam din copilarie pregatire muzicala: de la trei ani, sub indrumarea bunicului meu, sculptorul Ion Dimitriu Barlad, am studiat dansul, pianul, pictura. Dupa terminarea liceului am intrat la Facultatea de Drept, dar dupa un an am renuntat. Stiam exact care va fi drumul vietii mele. Dispuneam de o vointa si de o putere de munca uriase, care - slava Domnului! - nu m-au parasit nici astazi. Asa sunt Racii: sensibili, dar perseverenti si tenace (sunt nascuta in Bucuresti, pe 9 iulie 1943). Cantecul popular ne reprezinta peste tot in lume- Sunteti draga multora dintre ascultatorii dvs. si pentru stralucirea pe care ati dat-o melodiilor populare interpretate de-a lungul anilor. Ce v-a indemnat sa va impartiti sufletul intre cantecul popular si muzica pop?
- Asa am simtit, venea dinlauntrul meu, era un strigat mut caruia trebuia sa-i dau glas. Maria Tanase m-a indemnat sa o fac. Apoi mi-am dat seama ca, de cate ori cantam si muzica populara si usoara, cu prima culegeam mai multe aplauze. Maria Tanase a fost un idol pentru mine. Prin "64, la una dintre repetitiile cu "Opera de trei parale" (ea urma sa o joace pe Jeny Spelunca, dar s-a prapadit inainte de a apuca sa faca un personaj memorabil din acest rol), m-a privit intens si apoi, ca otragediana, s-a dat un pas inapoi si mi-a spus: "Asculta, fa! Tu trebuie sa canti muzica populara! Asculta la mine, ca-s vulpe batrana!". O fi stiut ea ceva! Abia dupa ce s-a prapadit am avut curajul sa cant muzica populara, mai ales cand mergeam in turnee in strainatate, unde faceam furori. Pentru mine este o datorie de onoare sa reprezint tara prin tot ce este mai valoros, mai original: prin folclor, care este izvorul si esenta muzicii romanesti. Folclorul este ceea ce ne reprezinta in modul cel mai autentic si nu stiu cum as putea sa transmit tinerei generatii ca e bine, desigur, sa cantam si rap, si hip-hop, si in engleza, si in franceza, dar cand se duc in strainatate, sa cante romaneste, pentru ca sunt mii si mii de interpreti care canta in engleza si in alte limbi. Numai cantand folclor sau melodii adaptate din folclor - numai asa pot iesi din multime si pot fi apreciati. Eu, in Romania, cant muzica romaneasca, iar in America - folclor romanesc. Pentru americani ma imbrac in costum popular si le cant muzica traditionala, acompaniindu-ma cu o tobita, sau cant, pur si simplu, a capella. Colaborez cu trupa americana Paradox Trio, care canta numai muzica etnica din Balcani, si sunt invitata pe discul lor cu un bocet romanesc de o mare frumusete. Trebuie sa-i amintesc aici pe colaboratorii mei cu care compun si cant acolo: Radu Goldis, Adrian Antonescu si Anthony Petosa. Cu ei am facut foarte multe inregistrari acolo si ei au donat drepturile de autor de pe discul meu. Duc in paralel mai multe vieti: de sotie, de mama, de producator de televiziune, de artist- In 1983, cand ati parasit tara, ati lasat in urma o cariera de invidiat. Nu multi ar fi avut un asemenea curaj.
- Ana Blandiana mi-a spus foarte frumos la ultima noastra intalnire ca, atunci cand am plecat eu, a avut sentimentul ca a plecat propria-i tinerete. Multi mi-au marturisit acest lucru, argumentand ca tineretea lor se confunda cu melodiile mele. Plecarea mea a starnit chiar furia Elenei Ceausescu. Dar nu mai puteam ramane, sotul meu era deja plecat. Si pentru mine a fost dureroasa aceasta despartire, dar am luat cu mine, in gand si in suflet, tot ceea ce am iubit aici, si asa mi-a fost mai usor. Despre plecarea mea din tara vorbesc in cartea autobiografica la care lucrez acum si pe care sper ca o voi lansa la anul, in tara. Multe dintre melodiile mele compuse acolo, la New Jersey - unde locuim acum eu, sotul meu si fiica mea, Mariuca - sunt scrise sub impulsul dorului de tara. M-a salvat faptul ca existenta mea actuala are o dubla identitate: una normala, de sotie, mama si producator de televiziune, si una de artist. Amandoua imi aduc satisfactii la fel de mari.
- Noul camin, America, v-a adus, presupun, noi experiente, atat de viata, cat si artistice.
- America e o scoala dura, aspra. De cateva ori am luat-o de la capat. Nu chiar de la zero, dar am avut cateva experimente. Prima oara a fost cand s-a inchis galeria de arta la care lucram. Dar m-am "repliat" repede si am pornit mai departe, pentru ca de la bun inceput am stiut ca voi experimenta. Adica am avut curiozitatea sa fac mai multe meserii, pentru ca munca innobileaza: acolo nici o meserie nu e de rusine. Sunt staruri de cinema care, intre doua filme, se duc si lucreaza in restaurante. Poporul american are o mentalitate foarte sanatoasa si considera ca a munci este un privilegiu, pentru ca foarte multi oameni nu gasesc de lucru. Acolo unde lucrez acum, in televiziune, in spatele camerei - ca producator - sunt pasionata de munca mea.
- La ultima dvs. vizita ati fost insotita de fiica dvs., Mariuca, o tanara extrem de eleganta si de bine educata. Cum v-ati crescut copila, ce va doriti pentru ea?
- Sunt bucuroasa ca am putut sa o cresc normal, fara sa fie rasfatata ca alti copii ai unor persoane publice. Am crescut-o cu picioarele pe pamant, nu am lasat-o niciodata sa poarte pe umeri celebritatea mamei ei: nu a fost niciodata "fiica Margaretei Paslaru", si-a cucerit singura laudele, iar eu si sotul meu suntem foarte mandri de ea. Acasa vorbim romaneste, Mariuca vorbeste romaneste foarte bine (cu un mic accent) si-i place si ei sa cante, chiar daca nu si-a construit o cariera in acest domeniu. Are 25 de ani, este consultant in investitii private, isi construieste o cariera solida. Acum urmeaza sa faca un al doilea masterat, pentru ca e bine sa iti asiguri viitorul, iar ea are un caracter foarte echilibrat si stie exact ce vrea.
- La numai 25 de ani, pentru a sarbatori zece ani de cariera, ati dat un spectacol One Woman Show, care a uimit publicul romanesc la vremea aceea. Dupa 40 de ani de activitate pe scena, v-ati mai gandi la un asemenea show?
- Am facut acest spectacol in Canada si Sua, anul trecut, dar aici se pare ca nu e posibil. E o chestiune de timp si de organizare, iar daca organizatorii nu pot sa ofere conditiile necesare, atunci pe mine ma costa foarte mult. Si stau si ma gandesc ca, decat sa platesc instalatiile de sunet si lumina, mai bine dau acesti bani unor orfelinate sau unor camine de batrani. Corina Pavel
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
