Cititorii Raspund
"Bolile psihice se pot trata prin homeopatie?"
(Raspuns pentru Ioana Plesanu - Bucuresti, F. As nr. 364)
Raspunsul este afirmativ: nevroza astenica a copilului dv. se poate trata prin homeopatie. Va asteptam la sediul Fundatiei Similimum din str. Dinu Vintila nr. 5, program intre orele 9-19, unde lucreaza mai multi medici homeopati. Va puteti programa la tel. 619.26.39 sau 310.03.27.
"Cum pot scapa de durerile cauzate de monturi?"
(Raspuns pentru Ioana Craciun - Bucuresti, F. As nr. 363)
Durerile provocate de monturi cedeaza repede in urma tamponarii lor, seara de seara, cu tinctura de iod (atentie, pateaza lenjeria!). Ideal ar fi sa va procurati si sare de Bazna (se gaseste la farmacie), cu care se fac seara bai calde de picioare (un pumn de sare la un lighean de apa, care se poate pastra si refolosi pentru inca 2-3 bai). La acest tratament cedeaza deseori si pintenii, iar volumul monturilor se reduce.
Cristina - Pitesti
"Am dureri menstruale insuportabile"
(Raspuns pentru Gianina - Bucuresti, F. As nr. 363)
Am suferit si eu o perioada mare de timp de aceleasi dureri, dar apoi am inceput sa fac gimnastica yoga (asane). Printre ele este si asana numita "plugul", care se executa stand intins pe podea, dupa care se ridica picioarele, apoi si trunchiul, pana ce degetele ating pamantul (poti sa-ti sprijini salele cu palmele, tinand coatele pe podea). Stai in aceasta pozitie cat mai relaxata, cat timp poti. Practicata zilnic, devine o obisnuinta. Cam dupa doua luni, se simte efectul. Dumnezeu sa-ti ajute!
Pascu Diana - Cluj
P.S. - Profit de ocazie sa multumesc intregii redactii pentru ajutorul dat matusii mele.
"Am o infectie urinara cu Klebsiella"
(Raspuns pentru Stoica Daniel - Bucuresti, F. As nr. 362)
Stimate d-le Stoica, in cunostinta de cauza, va dau urmatoarele sfaturi: Faceti-va urocultura la Institutul "Cantacuzino" din Bucuresti. Urmati o terapie cu antibioticele la care este sensibil microbul si pe care vi le va recomanda medicul la care va tratati. Cautati la farmacie produsul Urovaxom, care este un adjuvant al terapiei cu antibiotice, continand extract de E. coli, cu proprietati imunostimulatoare, find recomandat in cazul tuturor infectiilor urinare, indiferent de germenii implicati. Acest medicament - care este de fapt un vaccin oral - va fi administrat doar la indicatiile medicului. Daca nici acest tratament nu da rezultate satisfacatoare, atunci recurgeti din nou la serviciile Institutului "Cantacuzino", unde se face acel celebru "autovaccin" cu rezultate deosebite. Dumnezeu sa va ajute!
Mirela Oanta - Bucuresti
"Baietelul meu are piodermita"
(Raspuns pentru Mona H. - Bucuresti, F. As nr. 362)
Tratamentul acestei boli este simplu si extrem de eficace. Se ia un tampon de vata (de preferat un betisor pentru curatat urechile) si se inmoaie in albastru de metilen, dupa care se tamponeaza fiecare punct de piodermita. Nu va speriati: copilul va fi un pic "decorat", dar efectul este imediat. Ori de cate ori vor aparea noi puncte de piodermita se va proceda la fel, pana ce vor inceta sa apara (piodermita se ia prin scutece).
Lazar E. - Brasov, tel. 068/14.12.30
"Ce tratament trebuie sa urmeze un tanar caruia i s-a depistat microbul Heliobacter Pilor?"
(Raspuns pentru Leonte Antoaneta - Iasi, F. As nr. 356)
Va dau urmatoarea informatie din experienta proprie. Acest microb - descoperit recent - este cauza ulcerului duodenal. In primul rand, nu este nimic dramatic si - ceea ce este cel mai important - e vindecabil. Iata ce scrie Mircea Brates, doctor american de origine romana, in volumul "Bolile adultului", aparuta de curand si la noi, la Editura "Libris Press": "...in cazurile cand s-a dovedit ca agentul cauzal (ulcer duodenal - n.n.) este Heliobacter Pilor (...) tratamentul cel mai benefic este cel cu Omeprazole (sunt si alte medicamente similare - n.n.). Se iau cate 40 mg doua saptamani si 20 mg alte doua saptamani, plus Amoxicilin - 500 mg si Flagyl - 250 mg, de patru ori pe zi (din acesta din urma, cate doua supozitoare pe zi - n.n.). Astfel, vindecarea acestui fel de ulcer este garantata". Eu am facut acest tratament si ulcerul s-a cicatrizat. Am inceput cu Amoxicilin plus Flagyl, dupa care am luat Omeprazole. Evident, tratamentul trebuia luat sub indrumarea unui medic specialist.
"Cum se poate vindeca o escara la fese?"
(Raspuns pentru Elena - Resita, F. As nr. 356)
Cand mama mea a fost operata la genunchi si la sold, m-am confruntat si eu cu aceeasi situatie. Din fericire, niste pacienti din spital m-au invatat cum sa procedez si escara s-a vindecat. Cumparati de la farmacie Bioxiteracor (spray) si pulverizati locurile bolnave. De asemenea, este necesar sa umflati un colac de baie, in scobitura caruia sa va asezati in asa fel incat aerul sa ajunga la partile bolnave zi si noapte. Ranile se usuca astfel foarte repede.
Simionica Maria - B-dul I.G. Duca nr. 81 E, bl. L46, sc. A, et. 6, ap. 26, Constanta
"Am 32 de ani si sufar de o alergie de netratat"
(Raspuns pentru Silvia Musat - Bucuresti, F. As nr. 356)
1. Stimata d-na sau domnisoara, ceva similar mi s-a intamplat si mie. Ceea ce parea o alergie de netratat a fost de fapt provocata de o toxoplasmoza. In prezent urmez un tratament la Spitalul Colentina (sectia de boli infectioase), la dr Lazar Lidia - medic parazitologic si boli tropicale. Va recomand cu multa caldura sa va adresati dumneaei. Pentru mai multe detalii, ma puteti contacta la telefon 01/610.52.85.
Mirela Horumba - Bucuresti
2. Si eu am avut o alergie puternica in 1969, am facut foarte multe tratamente, dublate de regim alimentar, dar alergia a devenit cronica. Cineva m-a sfatuit sa ma duc in statiunea Calimanesti si sa fac, la policlinica de acolo, injectii cu apa de la izvorul nr. 8. Am stat 12 zile in statiune si am facut cate o injectie pe zi, am baut apa de la izvoarele 5, 6 si 14. Toamna am repetat cura, iar de atunci nu mai am nici un fel de probleme. Aveti grija sa consumati numai alimente proaspete, iar fructele si legumele sa fie foarte bine spalate. Atentie mare la medicamentele cu termenul de garantie expirat, pentru ca sunt foarte periculoase. Dumnezeu sa va dea multa sanatate!
Szotyory Magda - Brasov
3. Cel mai bun medicament pentru vindecarea alergiilor este vinul rosu natural. Se bea zilnic cate un pahar de 125 ml. Primele semne de vindecare apar dupa 3-4 saptamani. E de preferat ca tratamentul sa se faca in lunile de primavara si toamna. Explicatia medicala este ca vinul rosu provoaca formarea histaminei, care nu este altceva decat anticorpul produs de organism pentru apararea impotriva alergiilor. Acest tratament le este recomandat si bolnavilor de astm - boala de natura alergica.
Prof. Silvia Holotiuc - Bacau, tel. 034/18.59.27
"Fiica mea are o infectie la ombilic"
(Raspuns pentru Alina-Maria - Alba-Iulia, F. As nr. 356)
Aplicati-i fiicei dv. pe locul bolnav frunze de rostopasca, care sigur cresc in zona dv. (are flori galbene si, cand se rupe, din tulpina si frunze curge un suc portocaliu). Luati crengute de rostopasca, spalati-le sub jet de apa fara sa puneti mana pe frunze, scuturati-le bine, ungeti 3-4 frunze cu putina untura curata de porc, aplicati-le pe ombilic si mai puneti deasupra alte frunze, pana ce toata zona dureroasa e acoperita. Aplicati deasupra un tifon sau o panza curata si fixati-o cu leucoplast. Procedeul trebuie repetat de doua ori pe zi, timp de aproximativ o saptamana. (Pe la noi mai creste o alta planta, cu ajutorul careia am vindecat multe infectii de care sufereau membrii familiei mele. O stiu de la bunica si as putea sa v-o trimit.) Dumnezeu sa va ajute!
Visan Sarlotte - Calea Caransebesului, bl. 1, sc. 4, ap. 39, Resita, cod 1700
"Stie cineva de unde se poate procura planta numita napraznic?"
(Raspuns pentru Vali B., F. As nr. 351)
Un proverb romanesc spune: "Prietenul la nevoie se cunoaste". Am verificat lucrul acesta cu revista "Formula As", care pentru familia noastra a fost, este si va fi un prieten de nadejde. Cu doi ani in urma, sotul meu s-a imbolnavit. I-a fost depistata o tumora cu diametrul de 4 cm. Toti medicii consultati au recomandat operatia, dar el a refuzat si a incercat diferite tratamente naturiste, in marea lor majoritate luate din "Formula As". Printre altele, a folosit intens si planta numita napraznic, care are - intr-adevar - niste calitati deosebite. Rezultatul a fost urmatorul: nu numai ca tumora nu a mai evoluat, dar a inceput sa si regreseze. Intrucat aceasta planta se gaseste destul de greu, le pot pune la dispozitie anumite cantitati persoanelor care au nevoie de ea. Doritorii pot telefona la 048/26.61.21.
Zarnescu Cristina - Pitesti
Cititorii Multumesc Pentru Vindecari
"Ii sunt profund recunoscatoare d-lui dr Vitali Ciobanu din Arad"
Am 17 ani, si de 5 ani am avut unele probleme de sanatate. Am urmat numeroase tratamente, dar nu am obtinut decat ameliorari temporare. Desi auzisem demult despre revista dv., primul numar cumparat a fost cel din saptamana 1-8 februarie a.c. Fara vreun motiv anume, am simtit brusc dorinta sa cumpar revista. In acel numar, am citit interviul d-lui dr Vitali Ciobanu despre protectia psihica. Pe masura ce citeam, m-am hotarat sa iau legatura cu dansul. Drept urmare, in prima vacanta am reusit sa-l contactez si sa incep tratamentul. In mai putin de o luna de sedinte de meditatii si psihoterapie, problemele mele erau aproape in intregime rezolvate, fapt pentru care ii sunt profund recunoscatoare d-lui Vitali Ciobanu. Vreau insa sa subliniez ca, in tratament, un rol important il are relatia cu Dumnezeu. In urma unor experiente anterioare, aveam unele idei gresite despre importanta bisericii in viata noastra. Dar acum am constientizat faptul ca biserica ne ajuta sa comunicam cu Dumnezeu (dl doctor colaboreaza, de altfel, cu preotul Ioan Popa de la Catedrala Ortodoxa din Arad). In acest fel, nu numai ca mi-am dobandit sanatatea, dar am si gasit o cale sigura de a ma apropia de Dumnezeu. Insa toate acestea nu ar fi fost posibile daca nu as fi citit revista dv., motiv pentru care tin sa va aduc mii de multumiri pentru ca existati si pentru ca prin articolele dv. aduceti o raza de lumina in sufletele noastre. Cu respect si consideratie,
Nemes Corina - Str. T. Vladimirescu nr. 21, bl. P51, sc. A, ap. 3, Zalau, jud. Salaj