Ultima sansa
Festivitatile prilejuite de Ziua Nationala nu au putut masca faptul ca, dupa doi ani de guvernare a actualei puteri, Romania se afla in pragul unui colaps generalizat. Cauzele sunt multiple si, in genere, cunoscute. Cea mai recenta analiza, prezentata intr-un apel al Aliantei Civice, indica intre ele "egoismul si nepasarea" clasei politice, incapabile "sa-si asume curajul responsabilitatii si riscul schimbarii". Partidele, aflate la putere sau in opozitie, s-au gasit continuu intr-o batalie de uzura politicianista, vizand mai mult acapararea electoratului decat realizarea reformelor structurale de care economia romaneasca are nevoie. Asa se explica stagnarea de pana in 1996, de care actuala Opozitie nu se simte responsabila; asa devine de inteles si incoerenta administratiei in functiune, marcata de lipsa oricarui program concret de reforma. Partidele din Romania, clasa politica in ansamblul ei, au actionat din perspectiva unor interese inguste, de grup, urmarind in principal conservarea avantajelor dobandite si, eventual, castigarea altora. Alianta Civica propune, ca solutie de iesire din criza, adoptarea votului uninominal pentru reinnoirea clasei politice si autonomizarea administratiei publice locale, singurul "teritoriu" in care viitorii manageri politici ai natiei pot fi testati in mod concret.
Propunerile Aliantei Civice sunt expresia unei anume exasperari a ansamblului social. Intr-adevar, dintre toate fostele state socialiste, Romania este singura tara care, in noua ani, a involuat, ajungand in momentul de fata sa fie cotata pe ultimul loc in Europa, fara sanse de aderare la Nato si Ue. An de an, Comisia Nationala pentru Statistica a dat publicitatii date care subliniaza, fara nici un dubiu, acest fenomen. Cele mai noi, publicate pe 2 decembrie a.c., sunt de-a dreptul tragice: productia industriala a continuat sa se reduca (scazand anul acesta cu 16,9% fata de perioada similara a anului trecut), deficitul balantei comerciale a ajuns la 2,4 miliarde Usd, in timp ce rezerva valutara a Bnr a scazut la 1,85 miliarde dolari, iar cursul de schimb a dus la depasirea pragului de 10.000 lei pentru un dolar. Economia tarii pare a evolua, asadar, inexorabil spre prabusire, fara ca cineva sa incerce stoparea procesului. Or, prin votul din noiembrie 1996, cetatenii vizau tocmai excluderea unei asemenea evolutii. "Schimbarea", sustinuta de ei, trebuia sa se concretizeze intr-o initiere a redresarii, fie si cu pretul unor sacrificii de moment extrem de dure. Inertia administratiei anterioare, ce masca in fapt, prin formule populiste, pulverizarea interesata a averii publice, nu mai putea functiona.
Cei doi ani de la "schimbare" au aratat ca, practic, noua putere nu a facut nimic. Printr-un reflex aparent inexplicabil, guvernantii de azi au inceput sa se comporte in acelasi mod precum cei de dinainte. Observatia ca trebuia schimbat sistemul institutional si definite transparent raporturile dintre partidele majoritatii este, deja, un loc comun. Dedulciti cu avantajele preluarii administratiei, noii guvernanti au amanat mereu inceperea reformelor structurale pentru care au fost alesi. Bataliile din interiorul aliantei lor au paralizat cu totul transpunerea in viata a intentiilor pe care le vanturasera in campania electorala. Suspiciunile reciproce, inclusiv concurenta legata de "domeniile" obtinute pe baza celebrului "algoritm", au paralizat actiunea institutionala, au accentuat dizolvarea autoritatii statului. Trecerea timpului a impus unora dintre componentele majoritatii centrarea pe perspectiva viitoarelor alegeri, manifestarile lor devenind, tot mai clar, pur electorale. Sunt cunoscute "ultimatumurile" pe care partidele aliantei de guvernare le-au dat propriului executiv. Aflate la putere, partide ca Pd, Par, Udmr s-au comportat, uneori, ca si cum ar fi in Opozitie. Pe acest fond, blocarea Reformei a aparut ca un fenomen firesc, aproape inevitabil. In momentul de fata apare cu claritate ca asumarea masurilor dure, necesare deblocarii situatiei, va duce la pierderea alegerilor de catre cei ce s-ar incumeta sa o faca. Cei doi ani pierduti nu mai pot fi recuperati.
Ultima sansa de rezolvare a situatiei a fost pierduta in urma cu sase luni. Atunci, dupa guvernarea ezitanta si haotica a cabinetului Ciorbea, a fost impus in fruntea executivului actualul premier, dl Radu Vasile. Noul sef al administratiei beneficia de toate atuurile pentru a realiza transformarea radicala a actiunii institutionale. Dl Radu Vasile se afirmase prin critici dure ale guvernarii Ciorbea, atragandu-si nu numai simpatia majoritatii mediilor romanesti, ci si sprijinul populatiei. Popularitatea lui o depasise, la un moment dat, pe cea a presedintelui tarii. Dl Vasile parea atat de decis incat s-a crezut ca, in sfarsit, prin fermitatea lui a impus partidelor coalitiei alinierea neconditionata la programul de reforma anuntat initial. Pentru foarte multi cetateni, premierul a aparut drept motorul redresarii autoritatii statului, instrumentul fundamental al infaptuirii schimbarii. Ce a urmat, se stie. Dl Radu Vasile a dat inapoi in fata primelor reactii sociale mai ample ale angajatilor din intreprinderile pe care anuntase ferm ca le va executa. Formulele obscure de restructurare si privatizare s-au aplicat in continuare. Conflictele determinate de interesele partidelor coalizate, puse o vreme in surdina, au reaparut. Chiar si schimbarile in Executiv s-au produs in functie de elemente conjuncturale si nu de necesitati. Dl Vasile a copiat, la milimetru, formulele predecesorului sau. A fost nevoie de o vizita la Washington, la Fmi si Banca Mondiala, pentru ca el sa constate ca "asa nu se mai poate", ca s-a ajuns la "al doisprezecelea ceas". Dar, chiar si dupa aceasta constatare publica, premierul nu a trecut la aplicarea deciziilor grave pe care le anuntase.
Iata ca acum, de Ziua Nationala, dl Radu Vasile revine si cere o perioada de gratie de sase luni pentru aplicarea unui pachet de masuri dure vizand deblocarea si chiar accelerarea procesului de reforma. El intentioneaza ca, in aceasta perioada, sa reduca cu 15% pierderile din economie, sa finalizeze negocierile cu Fmi-ul, sa privatizeze doua banci de stat si cel putin doua societati mari. Considerand ca "au fost date destule sfaturi pana acum", el a declarat ca executivul trebuie lasat sa lucreze, acesta fiind, in fond, cel care raspunde pentru masurile luate. "Daca aceste masuri nu vor avea efectul scontat, ma voi prezenta in fata oamenilor la televizor si voi recunoaste acest lucru", a sustinut el. Conditiile necesare pentru reusita sunt un moratoriu social cu sindicatele, pentru perioada ceruta, si sprijinul deplin al partidelor coalitiei guvernamentale. Unitatea politica a acestora este absolut necesara, fie la un vot de incredere in Parlament, fie pe baza aprobarii ferme date de liderii lor. Dl Vasile este convins ca, daca masurile vor fi aplicate, dupa sase luni se va putea vorbi de un inceput de redresare a economiei romanesti.
Proiectul anuntat de premier impune o serie de intrebari firesti. In primul rand, de ce a fost el pus pe tapet abia acum? Apoi, cum crede dl Vasile ca il va putea finaliza? Pd-ul si-a anuntat un program de protectie sociala foarte atractiv, dar care intra in contradictie cu masurile impopulare solicitate de premier. In plus, Pd-ul a mai dat un "ultimatum" cabinetului, anuntand ca il va mai sprijini doar doua-trei luni. Pnl-ul si-a publicat propriul "decalog" economic, destul de diferit de planul propus de premier. Udmr-ul, mai detasat ca oricand de problemele economice ale tarii, va continua sa zgaltaie nervii liderilor coalitiei cu cerintele sale autonomiste, in special cu cea a aprobarii universitatii maghiare, amenintand - pe mai departe - cu retragerea din coalitie. Pntcd-ul insusi va continua sa se framante, grupul "taliban", antiguvernamental, solicitand - in continuare - retragerea de la guvernare, sub pretextul riscului ca, la viitoarele alegeri, partidul sa dispara. Cum va reusi dl Radu Vasile sa armonizeze tot acest "ghiveci", deoarece de intelegere pentru aplicarea proiectului sau din partea Opozitiei nici nu poate fi vorba? Si, presupunand ca, totusi, partidele coalitiei guvernamentale isi vor uita - pe moment - interesele si orgoliile, se va tine premierul de termen? Dl Radu Vasile si-a mai dat si in primele sase luni termene pe care le-a incalcat cu nonsalanta. Chiar inainte de anuntarea proiectului sau, dupa ce anuntase excluderea celui de-al 13-lea salariu, dl Vasile s-a razgandit pentru ca, apoi, sa se razgandeasca iarasi.
Proiectul anuntat de premier lasa analistilor posibilitatea a cel putin doua interpretari. Una ar fi ca, intelegand grava reducere a popularitatii sale, ca si ineficienta propriei guvernari, premierul s-a decis sa faca, dupa cum sustine presedintele Constantinescu, "un gest nobil", si anume sa deblocheze cumva Reforma sau sa se retraga. Daca nu va fi sprijinit, dl Radu Vasile va putea indica direct vinovatii, salvand astfel Pntcd-ul de la dezastrul electoral care se profileaza ca urmare a uzurii sale la guvernare. Daca va reusi, el va putea sa-si readuca partidul pe linia de plutire si, in plus, sa-l domine. Mai mult, el va recastiga increderea presedintelui, care nu a ascuns ca i-a cerut premierului sa renunte la "declaratii formale" si sa treaca la "actiuni precise, cu termene concrete". Pentru aceasta, a afirmat presedintele, este necesar moratoriul si sustinerea politica a partidelor coalitiei majoritare. Daca Radu Vasile nu va reusi, colapsul - ca motiv pentru instituirea unui directorat financiar de catre creditorii externi, cum s-a intamplat in Bulgaria - este inevitabil. Directoratul financiar implica o reforma obligatorie, indiferent cine se va afla la putere. Presedintele ar fi, astfel, mai putin afectat, iar dl Vasile ar putea sa se ocupe de restructurarea Pntcd-ului. Cealalta interpretare a termenului propus de premier pentru noul sau proiect ar putea fi una mai politicianista: calculand ca, dupa sase luni - ce asigura depasirea iernii si intrarea in vara - coalitia nu mai poate fi salvata, liderii Pntcd au hotarat acceptarea alegerilor anticipate, dar pentru toamna lui 1999, permitand astfel un respiro pentru refacerea imaginii partidului lor. Intr-o astfel de eventualitate, nici Pd-ul, nici Pnl-ul nu s-ar putea desprinde la timp pentru a putea sustine ca Pntcd-ul este singurul vinovat de dezastrul tarii.
Dl Radu Vasile ar putea, totusi, sa mai fie creditat, inca o data, pentru ceea ce-si propune. Finalul va fi, oricum, intrezarit foarte repede. Un esec grav ar impune insa ca intreaga clasa politica romaneasca sa se reformeze sau sa dispara strivita de o posibila dictatura. Pentru democratia din Romania se apropie termenul-limita si el nu poate fi, in nici un fel, amanat.
Toma Roman
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
