Marcela Ilie

Comentarii scrise de Marcela Ilie

Afisare: 1 - 3 din 3 comentarii

05.05.2009, 15:57

Ma regasesc in articolul scris caci am trait si eu aceleasi sentimente , atat cat i-am avut pe cei dragi in jurul meu. Acum Cea care mi-a fost mama nu mai este in casa cu mine dar ii simt prezenta in orice locsor al casei, in orice actiune pe care o intreprind si in special cand am nevoie de sfaturile ei. Fara a crea sminteala celor din jurul meu, pentru ca imi lipseste "obiectul muncii" asa cum am ajuns sa-mi spun, ingrijesc in continuare, plantele din glastra si cele doua perechi de turturele care ma vizitaza zilnic la geamul balconului din fata bucatariei. Ele imi sunt acum cele mai bune prietene, caci imi ciripesc atunci cand nu au grauntele pe care le ciugule la aceleasi ore ale zilei. Curios de multe ori apar atunci cand singuratatea ma copleseste si va spun fara a exagera, ca sufletul mi se umple de bucurie la ciripitul lor. Se odihnesc dupa ce mananca pe grilajul balconului, privindu-ma fie cu un ochi, fie cu celalat ce trebaluiesc prin bucatarie. Si credeti-ma sunt cele mai credincioase fiinte, pe care le simt aproape. E trist poate, sau nu , dar nu mai cred in prietenia asa zisa adevarata a oamenilor de azi.Dragostea parintilor este nemuritoare pentru ca mi-a fost daruita neconditionat. Au facut parte din categoria celor despre care se poate spune:"Fericiti cei blanzi, milostivi si curati."

"Veniti, privighetoarea canta si liliacul a-nflorit!"

12.02.2009, 14:08

Da, ar putea fi o crima la adresa sanatatii oamenilor. Cred totusi in puterea bunului Dumnezeu si in buna credinta a primului ministru Emil Boc si a d-lui presedinte Traian basescu, care atat cat sunt la putere vor impiedica acest dezastru ecologic. Cei din guvern vor trebui sa fie obligati sa se gandeasca la sanatatea natiei. In caz contrar presa va trebui sa duca o campanie pentru lamurirea oamenilor in aceasta problema si sa se ceara referendum.

Cum se va da asaltul asupra Rosiei Montane!

12.02.2009, 14:00

Am avut o depresie puternica dupa pierderea mamei mele. Mergeam pe strada si plangeam , iar cand ma apropiam de scara blocului, de la departare vedeam codita Peticutei care se bucura ca ma vedea si ma intampina la gardul din fata blocului in care locuiam.Isi ridica una din cele 3 labute pe care le avea(una din ele a pierdut-o cu multi ani in urma), ma privea in ochi si astepta sa vorbim. Da, vorbeam si-i spuneam cu lacrimi in ochi durerea mea. Scotea un grohait si ridica o labuta cu care ma alina. Este foarte inteleapta si cu privirea in ochii ei mi-a fost multa vreme cel mai bun doctor, care m-a ajutat sa ma insanatosesc treptat, treptat. Am sa va povestesc altadata povestea acestui animal minunat care ne-a uimit pe multi dintre locatarii blocului nostru cu inteligenta ei.Sa ne ajute Dumnezeu sa ne bucuram cat mai multe de aceste creatii ale lui!

Doctorul cu patru labe

• 1