Am crezut cu adevărat în Torser, nu neapărat în cei care fac reclamă, pentru că ştiam de el de 8-9 ani, de la televizor - a fost prezentat de Oreste şi generalul Emil Străinu în emisiunea cu misterele universului. Cert e că eu sunt bine numai datorită acestui aparat minune. Am primit Torserul pe 14 ianuarie, la ora 11:30, l-am pus pe piciorul afectat şi am stat cu el până la ora 13:30, când am simţit că nu mă mai doare. Din acel moment am mers prin casă foarte bine, fără sprijin, apoi am început să-l ţin în buzunar. Nu las aparatul nici când sunt la băi! Când călăresc îl las în cameră, să nu-l pierd, că nu ştiu ce m-aş face fără el. Adevărul este că Torserul m-a readus la viaţă şi a făcut minuni, mi-a redat libertatea de mişcare, mi-a dat bucuria de a putea circula şi de a fi bine. Ştiam de Torser de multă vreme, dar nu aveam aşa mare încredere ca acum. Mi-am zis eu în gând că, dacă zeci de mii de oameni au cumpărat acest dispozitiv, eu de ce să nu-i testez puterile? Acum parcă îmi pare rău că nu l-am cumpărat mai demult... Cum spuneam, n-am avut mare încredere în Oreste la început, dar în Torser da, iar acum sunt mulţumită, doar m-a făcut bine fără medicamente. Credeam că Oreste face reclame ca actorii, dar mi-am schimbat părerea şi acum îl urmăresc ori de câte ori apare la TV. Nu prea mă interesează politica, dar mă bucur că din tot ce a prezentat el am ales cel mai bun lucru. Pentru mine, ziua în care m-am decis să comand Torserul a fost norocoasă. Mă durea piciorul tare rău, iar acum zburd prin casă, merg oriunde fără teamă, sunt bine şi mulţumită. Pe mine Torserul m-a făcut bine. Cine vrea să creadă are de câştigat nu vreun premiu, ci sănătate. Celor slăbiţi Torserul le dă energie, le imunizează organismul, le dă linişte. Într-un cuvânt, dacă vreţi să fiţi sănătoşi apelaţi la Torser. Am luat Torserul pentru că am crezut în el, iar acum mă simt extraordinar!
OPRIŞAN JANETA - Călăraşi, tel. 0722 712 630
„Cum îl aplic pe durere, simt cum o ameliorează”
Sunt mulţumită, pentru că Torserul îşi face treaba mai bine decât celelalte aparate şi este foarte comod de folosit. Când l-am primit, l-am utilizat după instrucţiuni câteva zile, apoi l-am pus în buzunar şi nu l-am mai dat jos decât când mergeam la baie. Asta acum doi ani, când am luat primul Torser şi l-am purtat un an şi ceva, după care l-am pierdut. Am comandat imediat altul, pentru că nu puteam să stau fără el, aşa de mult mă obişnuisem. Acum îl ţin cu mare grijă, prins cu un ac de siguranţă. În ultima vreme l-am pus pe coloană, pentru că mă mai doare uneori, iar când îl aplic pe locul dureros aproape imediat îi slăbeşte persistenţa. Îl mai pun şi la picioare seara, pentru că mă dor destul de tare, şi mă ajută de fiecare dată. Am avut un accident în copilărie, cu fractură de coloană şi mă lupt prin orice mijloace ca să-mi fie bine şi să nu mă mai supere. Am citit în ziare despre Torser şi m-am bucurat că am putut să-l procur. Pe lângă faptul că este uşor de folosit, faţă de alte aparate este foarte puternic şi are ceva aparte, care te face să te simţi bine şi te scapă de dureri. Cel pe care l-am luat în vară (noul model) parcă este mai puternic decât pe cel care l-am pierdut. Cum îl aplic pe durere, simt cum o ameliorează, după care îmi trece, nu mai am absolut nimic. Pentru noi, cei trecuţi de tinereţe, care ne-am cam pierdut imunitatea, aparatul face toţi banii. Recomand Torserul atât tinerilor, cât şi celor trecuţi de prima tinereţe. Măcar pentru protecţie şi energie, tot e de mare ajutor!
CONSTANŢA G. - Timişoara, tel. 0356.807.561
COMENZI TORSER: tel. 0733.595.162, 0720.134.685, 0720.148.308, 0740.364.243, 0754.257.988, 0745.359.778
Utilizatorii despre Torser Video: https://www.youtube.com/user/shipov1
Torser in Formula AS http://arhiva.formula-as.ro/articole/torser
Informatii suplimentare pe http://torser-oferte.ro/